Citat

În seara lină, ca un vis de lună,

Îți caut chipul în al nopții dor,

Și-n fiecare stea ce împreună

Se-aprinde-n cer, te simt iar de-ajutor.

Ca un izvor ce-n munte se frământă,

Iubirea noastră curge-n timp domol,

Și-n sufletul ce tainic se avântă

Rămâne dorul, veșnic, ca un sol.

Ești floarea albă-n gândurile mele,

Ce-nfruntă iarna rece și pustiu,

Și-n ochii tăi, ca două blânde stele,

Învăț să cred în tot ce nu mai știu.

Te-am întâlnit târziu, în ceasul de decadență,

Cu ochii grei de febră și parfum otrăvit,

Purtai pe gât amurgul și-n mâini inocența

Unui înger ce-n iad de bunăvoie-a venit.

Ah, frumusețea ta!, o rană somptuoasă,

Un crin crescut din sânge pe marmură și scrum,

Tu sărutai durerea ca pe-o sfântă mireasă

Și transformai blestemul în aur și parfum.

Dar dragostea, această boală rafinată,

Ne-a sfâșiat încet sub râsul unui cer gol,

Și ne-am trezit cu inima frumos intoxicată

De spleen, de dor, de moarte și alcool.

Mai ține, Doamne, sfârșitul, nu-l lăsa să cadă,

Că inima-mi arde și încă n-a spus tot.

Mai dă-mi o zi, o noapte — o stradă,

S-o fac a mea, sub cerul tău rotund și socotit de foc.

Am în sânge dorință, și-n palme promisiuni,

Nu cer veșnicie, doar puțin din infinit 

Să-i simt sufletul fremătând, între rugă și dorinți,

Să-i spun că o iubesc… nu-n vis, nu-n gând, la răsărit. 

Mai am să-i spun că e frumoasă

Într-un fel pe care stelele l-ar invidia.

Mai am să-i dau și ultima mea dorință

Să nu mai fie lume fără ea.

Și-apoi, dacă vrei, sfârșește, sfărâmă tot pământul,

Dar nu-mi răpi secunda în care am fost al ei.

Mai lasă-mi dragostea să-i ardă începutul,

Căci mor cu ea în gând… și-n gândul ei sunt zeu.

Am această sete de moarte,

Pe buze ca un venin șoptit,

Când noaptea își desface poftele,

Peste sângele meu obosit.

În pielea ta,fragil algoritm,

Îmi salvez ultimele urme,

Iar respirația ta se așază

Ca un virus pe pulberea din turme.

Gura ta, lună lichidă 

Îmi mușcă tăcerile moi,

Și trupurile noastre să se stingă

În aceleași începuturi goi.

Ni se sfărâmă oasele palide

Sub un cer programat să doară,

Și moartea, în jocul ei erotic,

Ne rescrie iarăși, dintr-o singură sfoară.

Când vei ajunge în inima mea,
Nu bate la ușă, nu cere voie,
Căci acolo, de mult, am adunat doar umbre,
Iar sufletul meu te așteaptă tăcut, în tăcere.

Draga mea, în ochii tăi se strânge

Lumina dimineților de mai,

Iar inima mea tăcută plânge

De fericirea care ești și dai.

Draga mea, când pasul tău se-apropie,

Par florile să înflorească iar,

Și vântul blând al serii îmi șoptește

Că lumea toată-n tine are har.

Draga mea, când mâna ta mă cheamă,

Se-ntoarce primăvara pe pământ,

Și parcă timpul însuși se destramă

Ca un castel de nisip dus de vânt.

Draga mea, dacă se stinge cerul

Și stelele se pierd în depărtări,

Iubirea mea va fi tot universul

În care-n veci vei înflori, ca-n zări.

Din nou şi din nou alcoolul îmi fură mintea,

Mă ajută sa nu îmi aduc aminte ,

De lucrurile din trecut 

Care care cu mine s-au petrecut,

dar totuşi nu mai pot să uit .

Daru-mi fură Dumnezeu,

Pe care le-am avut,

Dar şi tot am pierdut,

Azi e sau mâine nu mai are rost sa ţi-n în cap

Mai bine beau alcool ,vin sau bere să uit de tot .

Uit sau îmi aduc aminte 

Nu mai conteaza 

Aurul a ruginit 

Rugina s-a pierdut

În apa căzătoare.

Zamurca Alina cl 9, Instituţia  Publică Liceul Teotetic Varniţa .

De multe ori mă-ntreb pe mine

Oare astăzi am făcut vreun bine?

Și repede și cu retorică răspund

Din păcate, alții îl fac pentru tine!

De multe ori aș vrea să înțeleg

De ce eu oare nu le știu pe toate?

Și-n fiecare clipă învăț câte ceva

Chiar de am studii și multă carte!

De multe ori nu pot să înțeleg

De ce-ntre oameni e atâta ură?

Când Domnul ne-a făcut și spus

Iubiți-vă unii pe alții fără măsură!

De multe ori cad în minciună

Dorind un adevăr s-ascund,

Și mult mai țin să nu se afle

Cobor cu el până-n mormânt!

De multe ori mă simt un visător

Și cred că lumea pot să o îndrept,

Dar când din somn eu mă trezesc

Accept, că doar în vis sunt înțelept!

Și de puține ori simt bunătate

Prietenie, dragoste la oameni,

Mult mi-aș dori să dăruim iubire

Iar fericirea..nicicând pe..galbeni!

Vezi,privirea oamenilor poate deschide larg porțile inimii mele

Sau le poate închide cu grele ,triste zabrele..

O simpla privire poate dezvălui umbrele sufletului,

Sau strtralucirea-ai asemenea unei frumoase stele..

O simpla privire poate naște durere,

Sau bucurie nemărginită..

Ea poate fi albastra,infinită,

Relevând o viață frumos trăită,

Un suflet bun,

Sau poate fi înnorată,gri,

Arătând un suflet ce poate goni..

Privirea-i o oglinda-a inimii,

Ea poate nimici puntea dintre doua suflete,

Sau,trainic,ea o poate construi..

Privirea e un rai,când strălucește,

Intern,atunci când un suflet

Te judeca,respinge sau urăste..

E zbor înalt sau neant,

Prin ea,știi că în sufletul acela un sentiment frumos trăiește,

Sau,trairi întunecate,negre tentacule ce te prind că un clește..

Azi parca te simt aproape

Maine uit complet de tine

Nu te mai vad deloc printre pleoape

Noroc ca avem acelasi nume pe buletine. 

Frica-i în  noi cuibărită
Dimineața  stă ascunsă în zori
Uscată e roua pe flori
Și vrajba într-o noapte-i  țesută.
Bat clopotele, iarăși  bat
Se întunecă ziua ce vine
Frica stă  ascunsă-n  mine,
Și gânduri triste m-au încarcerat.
Prezentul  pacea o calcă
Sub tancurile cu noi șenile
Peste rațiuni  cad crucile
Stăpână este  frica de frică
Și  dureroase sunt  rănile….

iertarea

e un cuvânt cu mireasmă înviorătoare

ce-nflorește-n inimă;

iertarea

e o desprindere din focul spiralat

al amintirilor neplăcute,

e o recalibrare a ființei umane.