Liniștea din casă

E liniște în toată casa. Din când în când, în sobă, se aude trosnind, parcă blestemând, câte-un buștean înghițit de flăcări jucăușe  și nepăsătoare... Mâța își toarce domol visul șoricesc la picioarele mele, mulțămită că i-am permis să-și lăfăie lenea pe cuvertura de macat a patului. Un ceas ticăie sacadat anunțându-și timpul, în timp ce la ferestre, viforul nebun își urlă din toți rărunchii neputința de a intra în casă și de a rupe această liniște înaltă și sacră de biserică...

Într-un colț de odaie, sub o icoană veche înnegrită de timp, arde palid o cădelniță... chipul sfântului nu se mai vede, s-a pierdut de mult, i-a rămas doar haloul... Pe o policioară stă deschis ceaslovul arătându-și zadărnicia în chirilicele lui slavone... nimeni nu-i mai știe astăzi cuvântul, poate doar bunicul, iar literele-i strâmbe stau martor tăcut în fața timpului.

În rola sobei, se coace încet o pâne... iar pe plită vreo două gutui umplu cu miros proaspăt toate odăile casei, împletindu-și fuiorul cu cel al busuiocului uscat de la capul icoanei. Este seară și faldurile nopții vor să-și coboare din clipă-n clipă cortina de catifea zdrențuită din loc în loc de mici diamante scânteietoare. Frigul de-afară învins de căldura din casă, își scârțâia în zadar nevolnicia sub pași fantomatici.

Deodată, bunicul intră zgomotos în odaie, parcă împins de la spate de necruțătorul vifor, frângând în cioburi tăioase liniștea casei, boncăluind greu, scuturându-se de omătul nins de pe umeri și trosnind brațul de lemne grele în fața gurei flămânde a sobei: Brrr, da' frig îi...

Mă zgâiam la el, la mâinile lui cu degete fine, prelungi, cu pielea subțire, creponată de riduri fine, pătată din loc în loc de pistrui mari, așa după cum sunt caisele vara... Stătea pe un scăuieș în fața sobei, stârnind focul cu vătraiul, agitându-l și vrăjindu-l, iar în mintea mea de copil, parcă și auzeam în șoapte divine, incantațiile cu care bunicul blagoslovea focul... Bre, da' stai locului!, îi zicea el vreunui buștean mai nărăvaș care nu vroia nici în ruptul capului să-și găsească patul de moarte în cenușă.

Și-apoi, liniștea se așternea din nou, fiecare rămânând cu gândurile lui, toată suflarea cădea iarăși în acea dulce amorțeală, părea  că însuși timpul se împiedica din curgerea lui eternă, oferindu-mi o clipă, un crâmpei de semi-întuneric în care un nepot și un bunic își scriau, în gând, veșnicia unul altuia...

Mai pot spune doar că astăzi, deși soba s-a stins, mâța nu-și mai toarce demult visul, iar macatul patului stă neatins și rece, focul acela pentru mine nu s-a stins niciodată, fiindcă a încăput și a rămas pentru totdeauna în adâncul inimii mele de copil și arde încă tăcut, cu aceeași flacără jucăușă, vegheat de mâinile calde ale bunicului meu.


Category: Prose

All author's poems: Shadow Man poezii.online Liniștea din casă

Date of posting: 29 июля 2025

Timp de citire: ~5 min.

Views: 539

Log in and comment!

Other poems by the author

ERAI TU...

    De dimineaţă ai plecat 
    Cu sufletul pustiit, 
    Păşind temătoare peste zdrenţele 
    Inimii mele... 
    Erai tu. 
    
    Noaptea s-a trecut 
    Şi epuizată ai plâns, 
    Rodnic, 
    Cu lacrimi de rouă... 
    Erai tu. 
    
    În palma ta străluceşte 
    Obosită de drumul cel lung, 
    O stea căzătoare, 
    Un fir de nisip... 
    Erai tu. 
    
    Am zâmbit şi umbrele vremii 
    S-au topit luând cu ele 
    Neantul. 
    Şi pe mine odată cu el... 
    Eram eu.

More ...

NIMENI NU ȘTIE

Nimeni nu știe cât de mult te-am iubit,
Total, dedicat, cu-adâncă și simplă ardoare,
Ascuns în cuvinte meșteșugite-am zămislit,
Un gând firav, în ciuda vremii călătoare...

Tu nu mai știi, și ai uitat de vremurile-n care,
Mă sfâșiam cumplit de piele-n rănile-adânci,
Să fiu în calea ta precum o stea strălucitoare,
Un val nepieritor pe țărmul zdrențuit de stânci...

Dar, iată, vine-o vreme-n care trupul te trădează,
Și-acum tânjesc la dulce și finală evadare,
Ajuns ca un copac rănit, ce aur sângerează,
În mii de lacrimi vii, de sevă lucitoare...

Însă doar eu, și codrii - frați - deopotrivă, știm,
Cum e să arzi de dor în miezul ființei tale,
Cum e să te înalți și să te înfrângi sublim,
Lumina s-o desfaci în gemene petale...

Și-acum mă plec în fața ta cu greutate,
C-am luminat ca fulgerul în negură furtună,
Ca zidul cel mai 'nalt și vechi dintr-o cetate,
M-ai frânt precum iubirile născute din minciună...

 

More ...

VISUL DELFINULUI

    Nu caut să te mai citesc, 
    un singur lucru-l mai doresc, 
    să-ţi spun că uneori, am renunţat 
    mult prea uşor, la ce-am visat...
    
    Nu caut să te mai găsesc, 
    oricum te port mereu în mine, 
    cald, în lumină, sus pe val 
    şi în adâncuri de cristal...
    
    Vreau doar să ştiu cu-adevărat, 
    exişti sau eşti închipuire ? 
    ori, poate-un vis, în care-s condamnat... 
    ... la dulce nemurire...?

More ...

Vis spaniol

Vezi tu, eu stau așa, câteodată, cu ochii închiși, de mă gândesc ca tot omu', la ale mele, la toate câte le-am văzut și trăit, în dosul pleoapelor mi se perindă imagini viu colorate și le aud ecourile îndepărtate, mă căznesc să le "prind" mai bine, concentrându-mă asupra lor, fără prea mult efort totuși, fiindcă știu că cu cât stărui mai mult, cu atât imaginea tinde să "fugă" și se "ascundă" după altele și altele, trebuie să par indiferent, s-o amăgesc că de fapt nu-s interesat de "oferta" ei, și uite-așa, na!, că te-am "prins":

... ne aflăm pentru prima dată într-un loc străin, departe de casă, în... Valencia. 

Ne-am hotărât, să ne petrecem o parte din vacanța de vară în însorita Spanie, să "facem" un tur de orașe, începând cu Valencia și continuând cu Barcelona, Madrid, Toledo, Albacete, Benidorm. Urma să ne petrecem câte două-trei zile în fiecare oraș, ca mai apoi, să încheiem sejurul în "New York-ul" Europei. Ne-am urcat în avion, și după un zbor de două ore și jumătate printre norii de vată de zahăr, ne-am aflat la Valencia.

Valencia este un oraș absolut superb, care merită din plin să fie vizitat, are multe de oferit turiștilor, și în cele trei zile cât am poposit acolo, am văzut Orașul Artelor și Științei, L’Oceanogràfic-ul, Podul de Calatrava, și plajele la Mediterana. 

Orașul Artelor și Științei, L’Oceanogràfic-ul, si Podul de Calatrava care unește  tot acest complex turistic, sunt greu de descris în cuvinte, mai ales pentru noi, obișnuiți fiind cu brutalismul de tip comunist ca stil de arhitectură. 

Mie unul mi se părea că mă aflu într-un film SF, iată, am parcurs un drum către o minunată grădină deschisă soarelui, plină cu palmieri eleganți care-și etalau trupurile înalte înspre structura scheletică a acoperișului grădinii, baza ei fiind formată din bănci scobite din loc în loc și acoperite ingenios cu bucăți sparte de faianță albă, strălucitoare...

La ieșirea din grădină, înspre stânga am coborât o scară amplă care dă spre o logie arcuită ca o șiră a spinării, acoperită de tufe verzi înflorite de o sumedenie de flori roșii, în timp ce în fața noastră se înalță siluetele a două clădiri, una sub forma stilizată a unei balene, iar cealaltă a unui pește imens cu spinarea acoperită de panouri de sticlă albastră. 

Tot ceea ce vedeam cu uimire, era construit din beton, oțel și sticlă albastră, pereții fiind înveliți cu aceeași faianță spartă, albă, fiecare clădire oglindindu-se bine gândit în bazine largi cu apă, nu prea adânci, având că scop pe lângă estetică, și răcorirea întregului ansamblu, întrucât simțeam că arșița soarelui e înfrântă de briza ușoară stârnită de undele celor două bazine.

Ca mai toată lumea, după ce ne-am răcorit picioarele obosite în apa răcoroasă, am vizitat, trecând podul, și Oceanograficul, complex dedicat întru totul studiului marin. Acolo am văzut o mare varietate de specii de pești, și am trecut chiar printr-un tunel de sticlă ce străbate în două un imens acvariu. A fost extrem de interesant să vedem cum ne trece pe deasupra capetelor umbra un rechin ce părea fioros, zic "părea" întrucât era sătul, fiindcă nu hăpăia la alte lighioane mai mici decât el și care populau din plin acvariul.

Însă dintre toate aceste minunății, care ne-au suscitat cu siguranță interesul, pe mine m-a frapat seninătatea celor din jur, nu vedeai oameni îngândurați, preocupați, ci doar localnici și turiști deopotrivă, care își petreceau câteva clipe într-un cadru tocmai potrivit pentru relaxare și siestă. De altfel, și în oraș, peste tot, pe străzi, în cafenele, magazine sau mall-uri, domnea aceeași seducătoare atmosferă de calm și de liniște, viața pe Costa del Sol se desfășoară lin, fără grija zilei de mâine, localnicii fiind mai mult decât binevoitori în a-ți arăta cum se trăiește cu-adevărat viața...

Și totuși, după ce am rătăcit prin arhitectura impunătoare a Valenciei, printre ape și umbre de palmieri, am simțit că nu atât locurile, cât însăși tihna oamenilor ne-a dezvăluit ceva esențial: cum să stai pe pământ, fără grabă, cum să lași soarele să-ți încălzească gândurile și cum să faci din fiecare clipă un răgaz de contemplare. Valencia nu ne-a arătat doar minuni de beton și sticlă, ci și tăcerea care vorbește cu adevărat, o tăcere caldă, în care te simți acasă, chiar și departe de casă. Și poate că acesta e adevăratul vis spaniol: nu zbuciumul aventurii, ci liniștea care te însoțește când închizi ochii și lași amintirile să se aștearnă, una câte una, ca razele soarelui peste mare...

More ...

DINCOLO DE OCEAN

    Dincolo de oceanul albastru,
    Zac ţărmurile inimii mele sfărâmate 
    De-atât de multe furtuni.
    
    Dincolo pe ţărmurile frânte,
    Doar urmele paşilor tăi 
    Mai dăinuie neantul.

More ...

ÎN AMURG

    Amurgul, din tăceri, coboară greu în mare, 
    Întunecându-mi calea, cu umbre trecătoare.
    Am rătăcit pe ţărmul fuioarelor de nor, 
    Topit în adierea visării-n care mor... 
    
    Şi preţ de-o clipă, oprit-am să respir, 
    Mireasma nopţii, ce-i risipită în zefir. 
    Căci în lumina lunii, am strălucit rubin, 
    Ce se înneacă-n sânge, vâscos şi cristalin... 
    
    Şi cum stăteam, gândind la cerul plin de stele... 
    Sclipind în şirul destrămat al gândurilor mele... 
    Am ezitat în van, căci nu vroiam să-l rup, 
    Trădat de neputinţă şi chiar de propriul trup... 
    
    Ca-ntr-un final probabil, sau început de soare, 
    Ce curge ca o lavă, mustind întreaga zare, 
    Voi sparge creuzetul culorilor stelare: 
    Din moarte, voi renaşte mareele solare…

More ...

Poems in the same category

O călătorie de primăvară în trecutul Unirii

  Într-o dimineață de primăvară, cu soarele mângâind ușor florile abia înflorite, am închis ochii și m-am lăsat purtat de imaginație. Așa a început o călătorie prin timp, o plimbare sufletească în trecutul plin de curaj al poporului nostru. Mă aflam într-o Românie de demult, o țară care se căuta pe sine și își aduna, pas cu pas, toate bucățile inimii.

  Primul popas a fost în anul 1859, la București. Acolo, printre oameni emoționați, am simțit tensiunea și speranța care pluteau în aer. Se vorbea despre Unirea Moldovei cu Țara Românească, iar visul unei țări unite începea să prindă contur. Parcă toți trăiau primăvara nu doar în natură, ci și în suflet.

  Apoi am ajuns în 1918, în luna martie, în Chișinău. Era tot primăvară. În acea zi istorică de 27 martie, Basarabia se unea cu România. Mi-am imaginat cum oamenii își îmbrățișau frații, cum steagul tricolor flutura în bătaia vântului cald de primăvară și cum inimile băteau la unison. Era o revenire acasă, după multă durere și dor.

  Ultima oprire a fost la Alba Iulia, în decembrie 1918. Deși era iarnă, în acea zi am simțit o căldură aparte – căldura unui vis împlinit. România Mare se năștea, iar eu, în acea călătorie imaginară, înțelegeam mai bine ce înseamnă cuvintele „unitate”, „jertfă” și „iubire de țară”.

  Această călătorie prin trecut, în plină primăvară, mi-a arătat că unirea nu e doar un moment istoric, ci o emoție care continuă să înflorească în noi, din generație în generație. Așa cum primăvara aduce viață peste tot, la fel și unirea a adus speranță și lumină în inimile românilor.

More ...

Strada Erorii

Cel care sunase la uşa firmei sale de apartament, un bărbat de vreo cincizeci de ani, înalt şi voluminos, cu o faţă rotundă, ca un pepene, şi doi ochi minusculi, iscoditori, se arătă iritat de întîrzierea cu care i se răspunse, motiv pentru care îi îndesă cetăţeanului o legitimaţie sub nas şi dădu să intre pe lângă dânsul, împreună cu alt bărbat, ceva mai scund, dar la fel de impetuos.

 

 - Uşurel, domnilor ! le zise omul blocând intrarea. Cine sunteţi şi ce doriţi, dacă nu vă supăraţi ?

 

     - Comisar Ghiţă Volbură de la Garda Financiară !

     - Comisar Vasile Carabăţ tot de acolo ! Suntem în control !

     -  Şi ?

     -  Cum adică şi” ? se enervă primul înroşindu-se la faţă. Dă-te la o parte ca să putem intra !

     -  De ce să intraţi ?

     -  Să-ţi verificăm firma, omule ! Nu este aici sediul firmei „Fără Nume” ?

     -  Cum adică „fără nume” ?

     -  Aşa cum auzi, răspunse celălalt răsfoind nervos filele unui dosar. „…S.C Fără Nume SRL, din Aleea Furorii nr. 19, administrată de Sebastian  Stăncescu, apartament 25 !...”

     -  Aici e Aleea Aurorii nr. 19 !

     - Totuşi  pe uşă scrie Sebastian Stăncescu, apartament 25 !

     Omul ridică din umeri.

     - Este posibil ca pe Aleea Furorii să mai exisă unul cu acelaşi nume şi cu acelaşi număr de apartament ! Eu sunt ofiţer de credit la bancă şi n-am fost niciodată administrator de societate.

     - ?!

     - Mai doriţi şi altceva ?

     - Să fiţi foarte atent, îl sfătui primul bătând în retragere, fiindcă individul pe care-l căutăm foloseşte identităţi false, cumpărând şi abandonând societăţi cu datorii uriaşe la stat ! Escrocul operează în zona aceasta de ani de zile ! Grijă mare la acte !

     Imediat ce închise uşa în urma comisarilor Garzii Financiare, cu care se complimentase reciproc, omul chemă un taxi şi nu mult după aceea coborîse scările cu mâinile în buzunare.

   - Pe strada Furorii la nr. 19, X6 !

   - Nu există nicio stradă cu acest nume ! îi zise taximetristul încruntat. Așteptați să întreb la dispecerat!

Centralista îi ceruse să aștepte „o clipă”.

   - Dacă ești pe Erorii, îi explică ea,fă stânga la intersecția cu strada Răzorii, apoi la dreapta pe strada Tumorii și din nou dreapta pe Aleea Terorii, care te scoate în

strada cu sens unic a Furorii, așa că la întoarcere mergi înainte pe strada Duhorii, faci stânga pe strada Rumorii, care te scoate din nou în strada Erorii, unde te așteaptă doi comisari de la Garda Financiară ! Pe Furorii nu există nici un bloc cu inițiala asta !

- Du-mă atunci la Y6 ! spuse Stăncescu zâmbind.Mereu le încurc !

Nu găsiră, desigur nici inițiala Y, iar ciudatul client se hotărâse brusc să coboare la C6, plătind mai mult decât generos cursa.

- Te mai rog ceva,îi spuse el taximetristului înainte de a intra în scara blocului. Transmite-le celor doi comisari de la Garda Financiară să mă caute și pe strada Sudorii !

More ...

Te-am remarcat !

De o vreme îmi ieși mereu în cale.Te-am văzut,

te-am remarcat : Ești tânără, frumoasă,te admir,

dar nu-ți fac jocul,doar mă distrează. Eu mi-am ales 

drumul, mi-am găsit rostul și fericirea! Poate vrei să fii 

pasageră în viața mea ?Hai să stabilim de la început 

de nu fii fată cuminte ...nu mă mai ispiti...

,                                         

More ...

UNEORI CUVÂNTUL UCIDE – proza și vers

Am pornit prin viață strigând-o cu bucurie la primul fulg ce mi s-a așezat pe geană. Am plâns când el s-a topit. Ca-ntr-o vrajă , printre lacrimi râzând , plânsul mi-a fost răsplătit cu fulgi mulți, foarte mulți fulgi ce în jocul lor efemer se așezau grațios ca într-un final din dansul lebedelor.

Ani și anotimpuri treceau și - n drumul meu am poposit rezemându-mă de tulpina falnică a unui copac a cărui frunze foșnitoare, mi-au șoptit imperativ:Mergi înainte și urcă muntele pe care îl ai de escaladat!.

Trec anotimpurile…Albul, verdele și ruginiul se succed ca notele dintr-un allegretto , pe clapele unui pian. Obosit, uneori fascinat, alteori întristat de tot ce am văzut și am simțit, am continuat să urc până când cerul s-a înnorat. Voi, companionii mei unde ați poposit, sau cât de sus deja, ați urcat, mă aud întrebând fără răspuns. Realizez că am pornit singur și drumu-i lung , urcușu-i greu…

Deodată mi se așează un fulg pe geană, urmat de același dans din copilărie cu mulți, mulți fulgi de zăpadă , zăpadă ce de data aceasta m-a troienit în albul ei transformat în gheața ce cuprinde necuprinsul rece. Instinctual strig singurul nume pe care mi l-am amintit,numele IUBIRE. IUBIRE unde ești?! Mă vezi?!Mă auzi?! Mă cauți!?Tăcerea mi-a răspuns…

Undeva,cândva, într-un ziar deja mototolit , la rubrica de știri era scris că, un alpinist echipat neconform cu drumul de el ales, strigând un cuvânt prea tare, nu se știe ce a strigat, a provocat o avalanșă, propria lui avalanșă în care s-a prăbușit. Un Saint Bernard l-a găsit prea târziu…

De atunci.. :

A mai nins si va mai ninge

Rătăciți printre fulgii

Troiene de gânduri,

Vor mai fi…

Cuvintele avalanșe ne stăvilite

Mereu se vor rostogoli,

Se vor rostogoli…

Printre ele

Neuitatul cuvânt IUBIRE

Devenit reverberant

În ecou s-a preschimbat.

 

Dar TU, sau EA , sau cineva

Să ții minte

Când pleci la drum

Și - i drumui vieții,

În suflet și în gând

Să ai IUBIRE ca pe un cuvânt

Apelativul unui Saint Bernard…

Și va mai ninge, verdele va fi verde până va rugini și cerul va fi înnorat.

More ...

Gelozia doare?

-Nu, îmi pare rău, amândoi suferă. Î ncerc s-o lămuresc pe Ileana

să fie mai calmă, mai caldă....

     -Ei cred că dreptatea e mereu de partea lor...sunt încă în rodaj.

Le trebuie răbdare...

     Adela, mă bucur că ne-am întânlit, poate ne mai vedem, sau veniți 

la noi ,să mai stăm de vorbă!

     -Rămâne să-l întreb pe Luca, și te anunț. Da? Mă întorc acasă,

pregătesc masa de seară,mă uit puțin pe planul lecțiilor de mâine, apoi 

deschid televizorul la știri. Codiță, cânele de curte latră semn că se 

întoarce Luca.

     -Bună  seara...te-ai întors? ai găsit ce voieai ?

Am găsit ce-mi notasem pe listă și încă ceva, m-am oprit pe faleză și m-am 

întânlit cu colega mea Ioana Munteanu și ne-a invitat pe la ei să mai stăm la o 

șuietă, Crezi că sâmbătă am putea merge?

     -Sigur sunt așa primitori, și avem mereu subiecte de discuții.

Bine zici, să luăm ceva: un buchet de flori și o sticlă de ceva.Gândul mi-a fugit 

la Ileana. De aici vin multe necazuri.Îmi trec prin minte, de câte ori aveam să fiu 

geloasă, dar am analizat lucrurile la rece ,cu răbdare și am trecut peste toate...

     -Referitor la binevoitori care se simt datori să te avertizeze, că poate nu știi

ce-ți face partenerul de viață, nu acuz pe nimeni . Am fost și eu în postura de 

binevoitoare, cu bune întenții Eram în relații foarte bune cu familia Georgescu-Gicu 

și d-na Maria. Întro zi îl văd pe Gicu foarte degajat , de mână cu o doamnă ,chiar pe 

strada principală. Nu-mi venea să cred ce văd. Rămân uimită, uităndu-mă după ei.

      Am tăcut câteva zile, dar nu-mi găseam lloc    .

     - Luca, am văzut pe d-l Gicu cu o doamnă de mână și nu știu cum să precedez,

să-i  spun d-nei Maria ,sau să tac?

     -Eu zic să nu ne amestecăm, e treaba lor.

     -Dar, eu mai pot să mă consider prietena ei?

     -Nu ești tu singura ei prietenă, pote că i-a văzut și alții dacă spui că se plimbau 

prin centrul orașului.

     -Îmi pare tare rău, ceva se întâmplă cu ei în famiie, nu-i de loc plăcut.

                      va continua 

 

strada principală                                                                                               

More ...

Despre Suflet - Întrebări și răspunsuri - Revelații

 

       Sufletul este de natură materială? Eu zic că da. Aștept răspunsurile tuturor celor interesați de acest subiect.

 

       

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍