Ochii tăi frumoşi albaştri,
Ochii tăi frumoşi albaştri,
Ca azurul îi ai mamă.
Părul tău frumos şi negru,
Chipul tău de pus în ramă.
Mâinile tale firave,
Inima blândă şi bună.
Sufletul tău bună mamă,
El e bun de pus la rană.
Ştiu mamă că ai plecat,
Sus la ceruri ai zburat.
Îngerii au venit de sus,
Şi te-au dus la Domnu Sfânt.
De când ai plecat la ceruri,
Zi de zi eu te visez.
Şi mă rog la tine Doamne,
Sărutând multe icoane.
Category: Poems dedicated to Mothers
All author's poems: Dorel Marin
Date of posting: 7 февраля 2023
Views: 707
Poems in the same category
De la fiica pentru mama
Cu palmele te cuprind de picioare...
De atâtea ori m-ai dus în brațe
Si poate te dureau genunchii,
Dar plânsul meu te durea mai tare.
Câte năzbâtii am făcut, nu mai ții minte.
Ții minte doar cum mă ascundeam, de rușine,
Petrecând ore întregi prin grădină
Așteptând să- ți treacă supărarea pe mine.
De câte ori m-am pornit să fug de-acasă...
Eram sigură că nu mai vin niciodată,
Dar făceam trei metri dupa poartă
Si mă întorceam speriată.
De câte ori nu vroiam să stau la masă,
Sau cu lacrimi în ochi mușcam din pâine,
Pentru că nu vroiai să mă lași
Să mă frezez, ca să fiu frumoasă.
De câte ori ți-am ascuns adevărul,
De câte ori îl aflai nu de la mine;
Nu ți-am spus niciodată de ce:
Nu vroiam să crezi că te fac de rușine.
De câte ori am ridicat tonul vocii-
Mi-a părut rău de fiecare dată.
Vroiam doar să asculți ce- ți spun eu,
Nu vroiam să te știu supărată.
De câte ori nu am ținut cont de sfaturi...
Stiam că numaidecât ai dreptate,
Dar nu știam că mă și înțelegeai -
Credeam că o făceai din autoritate.
De câte ori am fost egoistă...
De fapt, toată viața am fost așa,
Că m-am gândit întîi la mine,
Pe primul loc a fost alegerea mea.
Acum, când anii mi-au jucat festa,
Alegerea pe care aș face-o mereu
Ar fi aceea să te știu aproape,
Să pot să văd adânc, în sufletul tău,
Să-ți iau din griji și din orice durere
Când te razemi cu capul de mâna mea,
Așa cum tu mă sărutai peste picioarele julite
Si de fiecare dată, imediat, îmi trecea.
Să pot fi alături la orice sărbătoare
Si după, să ne așezăm lângă prag,
Să discutăm toate cele făcute,
Așa cum ne-a fost, totdeauna, mai drag.
...toți anii au trecut. Privesc destramarea,
Dar cu câte amintiri dorul îmi vine;
Doar scrisorile mă aduc lângă tine,
Doar ele mai răzbat depărtarea.
Cu gândul la ea...mama!
Spre cer noi am trimis mesaj
Cu destinație pe Domnul Sfânt,
Unde s-a dus și mama noastră
Când s-a-nălțat de pe pământ
Sperăm că n-am greșit adresa
Și un mic semn noi să primim,
Până atunci cu toții ne rugăm
Și numele ei sfânt îl pomenim
Gândul ne duce departe-n timp
Spre clipe minunate și amintiri,
Ochii de lacrimi ni-s inundați
Și ne-nțelegem doar din priviri
Mereu ne strângem pe-acasă
De mama nu suntem așteptați,
Tristețea este în casa noastră
Și-a dispărut mirosul de cârnați
Cândva, erau bucate peste tot
Cu care mama fericită ne servea,
Și să rămână întotdeauna calde
Cu grijă, cu un ștergar le-acoperea
Acum mai toate nu-s la locul lor
Prin curte, beci și-a ei cămară,
De-avem nevoie de ceva ni-i greu
Iar viața fără ea a devenit povară
Abia acum realizăm ce este mama
Și cât de mult ea astăzi ne lipsește,
Iar pe moment avem o mică teamă
Să nu o supărăm, când ea de Sus..la noi privește!
Mama
Dumnezeu a dăruit,
Pentru ai lumii toţi copii,
Un cadou nepreţuit,
O dulceaţă a inimii.
El a rânduit să fie,
Acest dar sfânt, îngeresc,
Vieţii noastre temelie,
Şi acoperiş ceresc.
Cum să-I spună acestui dar,
Se gândea profund, cu teamă,
Dar un înger de copil,
Îi strigă spre cer: zi-I, Mamă!
de Hristian Ştefan Trofin
Pentru Mama
•Eu aș vrea o lumea-ntreagă sa blestem,
Dar ce folos?
Căci o vorbă nu vei scoate,
Căci tu chipul l-ai întors .
•Mâna ta cea vineție,
Azi e rece, nemișcată...
Altădat' era blajină...
Dătea mângâiere calda!
•Unde mamă poate lumea
Să-ncropească-mi suferința
Când neantul de durere
Poate să- mi înece ființa?!
•Căci de foame nu îmi ține
Că în pace tu te-ai dus,
Nici de sete suferința-ți
Care repede- apus!
•Căci ma uit la tine, mamă,
Nu ma privești înapoi!
C-a venit momentul, mamă,
Și în mine e război!
•În mine dăinuie frica
De a te privi de-aproape ;
Oare ce- o sa văd în tine,
Ori regrete..ori păcate?!
• Și miroase a durere
Înconjurată sunt acum;
Căci nu cred ca am puterea
Să te duc p- ultimul drum!
• Tu ai vrea cosmetizarea,
De pe fața să îți șteargă ,
Ce- ai lăsat în lumea asta
Și tu crezi că o să meargă?!
•Când durerea, dragă, mamă,
E de amândouă părți
C- ai lăsat în lumea asta
Și copii..dar și nepoți!
•Oare gândul nemuririi
Goliciunea mi- o alină ?
Când mi-ai spus, iubită mamă
Că vei mai răbda o luna?!
•Ca aprilie să vină ,
Să îmi poți tu spune iar,
Ce mai rază de lumină
Ai primit atunci în dar!
• Și-nc- o lună sa mai treacă ,
Și sa vina luna mai
" La mulți ani" nu o sa-ți cânt.
Căci eu am să-ți plâng pământul
Să te ridici din mormânt!
•E macabru gândul care,
Zilele îmi înconjoară,
Când eu știu acum că totul
A fost doar..odinioară...
•Și ca timpul nu ne iartă
Și ne asuprește tare,
Când rămâne- n amintire
O comoară atât de mare!
•Cum să nu plâng atât, mamă,
Când eu știu că m-ai crescut,
Și cu jertfă și sudoare,
Ai făcut cât ai putut!
• Mi-aș dori- n aceasta viață,
Să pot să compar cu tine
Tot ce-a mai rămas excentric..
Și loial..și bun în mine!
•Căci profesor mi-ai fost, mamă,
Educație mi-ai dat.
Oare pot să pun în ramă
Tot ce tu m-ai învățat?
• M- ai crescut învingătoare;
Ca o bravă luptătoare:
MAMA:"- TU NU PLÂNGE, DOAR ZÂMBEȘTE!
ÎNVAȚĂ CA SĂ FII TARE!!!!"
Dorul...
viață ,viață,
of ,viață...
dorința tu mi-ai îndeplinit..
să-mi aduci mama înapoi..
o viață întreagă..
alergăm după bani,
" să facem la copii un rost"
"să fie în rând cu toți copiii.." ,
dar ,sufletul micului..
e fărâmat
de lipsa mamei ,
a tatei...
să facem să fie bine ,
nici nu mai știm...
se riscă foarte mult ,
durerea și dorul e imens
după ai noștri părinți...
poate vin peste un an
doi
sau poate trei...
copii cresc,
timpul trece...
copii se răcesc,
de singurătate s-au lipit,
pe părinți nu-i mai iubim așa mult
ne-am obișnuit singuri...
viață ,viață...
of viață...
îți mulțumesc înzecit
pentru dorința îndeplinită
de mi-ai adus mama înapoi..
din țări străine... ❤️
Other poems by the author
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
A început, marea escrocherie în ţară,
Cu alte moaşte, scoase acum afară.
De popii, cei mai escroci prostesc,
Pe acest popor, credul românesc.
Se plimbă acum, pe stradă cu racla,
O plimbă ei popii, escrocii cu roaba.
Cu oasele, într-un mare sicriu,
Ale Sfântului Dimitrie, care zice că îi viu.
Pe români să meargă, îi prostesc acum popii,
Să vină să pupe racla, cu oasele morţii.
Ei spun că dacă, pupi oase moarte,
Vei avea, mare noroc în toate.
Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
Îi prostesc acum, pe românii toţi.
La ei să vină, să pupe îndată racla,
Şi la escrocii de popi, să le facă plata.
Că popii prostesc, românii cu racla,
Că vor avea noroc, când ei fac plata.
Iar românii, proşti şi creduli de fel,
Fac plecăciuni, la popi şi la raclă niţel.
Şi apoi românii constată, că au fost înşelaţi,
Fiindcă de oase moarte, nu au fost ajutaţi.
Ba mai mult unii, când se întorc spre casă,
De moarte, în accident de maşină nu scapă.
Şi atunci cum să fii prost, să crezi în oase,
Că acolo în racla cu geam, stau nişte moaşte.
Iar popii peste noapte, se îmbogăţesc se ştie,
Datorită unui popor, îndoctrinat de ei în prostie !
Că acest nume Sfântul Valentin,
Toate florăriile din țara,
Fac din nou profituri iară.
Se cumpăra flori din plin,
Fiindcă îi Sfântul Valentin.
Mulți bărbați cumpăra flori,
Pentru doamne sau surori,
Pentru cei ce numele îl poartă,
Valentin sau Valentina cea frumoasă.
Că acest nume Sfântul Valentin,
Este adoptat de la un popor străin.
Este sărbătorit ca în fiecare an,
Chiar de propriul popor italian.
El Valentin a fost un fecioraş,
Catolic fiind dar foarte drăgălaşi.
Să îndrăgostit demult de o fată,
Și a fost executat atunci îndată.
Și de atunci el Valentin devine Sfânt,
Al tuturor îndrăgostiţilor de pe pământ.
În fiecare an îndrăgostiţii ei sărbătoresc,
Pe Sfântul Valentin și seara chefuiesc !
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.
Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.
Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.
Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.
Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.
Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
Cu moartea mă întâlnesc în grabă
Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.
Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.
Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.
Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.
Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.
Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !
Cumpăraţi, cumpăraţi,
Cumpăraţi, cumpăraţi,
Flori domnilor de le luaţi.
Că îs frumoase, înflorite,
Pentru doamne îs pregătite.
La doamne şi domnişoare,
Oferiţi la toate o floare.
Oferiţii florile în dar ei,
Ca simbol al dragostei.
Doamnei oferiţii un buchet,
Unul frumos şi cochet.
De trandafiri sau lalele,
De crini albi sau orhidee.
Că în fiecare an toţi ştim,
Că de Sfântul Valentin.
Toţi bărbaţii oferă flori,
La doamne, domnişoare şi surori.
Şi aşteaptă multe sărutări,
După ce ei oferă flori.
Le oferă flori în dar la femei,
Ca simbol al dragostei!
Alfabetu-i ceva sfînt.
De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.
A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.
E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.
I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.
M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.
R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.
U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.
Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.