Crivățul

Cu zâmbet rupt din soare 

Păși primăvara -prag,

Presărând în jur culoare,

Picta petale în șirag.

Cu pânză vie de mătase,

Înverzi câmpuri și dealuri;

Parfum de flori suflase,

Trezind la viață triluri.

Picură mugurii pe ramuri,

Mângâie obrazul scoarței,

Se scurge -n albie de râuri 

Sub clinchetul de clopoței.

Roi de fluturi dănțuiră,

Purtați de-a ei magie;

Prin ecou suav de liră,

Răzbate Glas de poezie.

Iubirea prin văzduh plutește,

Scaldă trupuri cu fiori;

Primăvara o vestește,

Zărită printre nori...

Forfotea în prag,

Șovăia să între 

Al vremii rămășag,

Captiv în clepsidre..

Tic tac -ul se prelinge ,

Prin crestături răzbate 

Și flacăra se stinge,

Și gândul mai departe..

Prin perdeaua -nvolburatä

Tinerețile se scurg,

Cedând locul de îndată 

Clipelor din amurg...

Se aud pașii obosiți,

Ce în jilț se adâncesc 

Din ochii încărunțiti 

Bătrânețile șoptesc...

Sub veșmânt de riduri 

Sorbea din amintire,

Cu părul nins de gânduri 

Ostenita omenire..

.

M-am trezit în zori de zi 

Cu fața la cearșaf;

Pereții calzi și umezi 

Emanau fiori și praf.

Raze firave perindă 

Pe așternutul răvășit ,

Umbrele roiesc în tindă 

Cu zgomot nedeslușit.

Dușul rece mă surprinse,

Înviorăndu -mä -n simțiri,

Fereastra îmi deschise 

Lacătul spre amintiri.

Ceasul ticăie în tâmplă,

Oglinda mă pândește,

Prin crăpături răsuflă 

Marea,ce -mi șoptește..

Mă dezvelesc în grabă 

În surâsul dimineții;

De plapuma mea albă,

Să dau culoare vieții..

Ding -dang,bun rămas;

Ticăia domol un ceas.

Timpul iute fuge,

Pe pereți se scurge..

Prin ecoul încăperii

Colinda impasul vremii,

Scârțâia sub dușumea 

Și prin uși gemea..

Perdeaua -nvolburată ,

De gura vântului suflată,

De ziduri se smulgea,

Zborul clipelor frângea..

Din șemineul stins

Apusul s -a prelins 

Și vocile odăii 

S-au supus tăcerii.

Am o teamă ascunsă 

De culmi amețitoare 

Din adâncimea nepătrunsă 

De raza unui soare.

De cuvinte nerostite 

Pe buze ce frământă 

Emoții răgușite

Pe aripa mea frântă..

Bolta mi -e neliniștită,

Vântu suflă -n plete,

De valuri încolțită 

Mă scufund în noapte..

Cu frica -n mine cuibărită,

Încă mai sper să zbor 

Spre zarea fericită,

Să nu mă sting de dor..

Tristețea mă apasă 

În depărtări de casă,

Mă simt clandestină 

Smulsă de la rădăcină..

Molipsită de dor

Sub cerul incolor 

Bântui în noapte,

Lăcrimez în șoapte.

Timpul ce -a rămas 

În ticăit de ceas,

Îl culeg tacit 

Din simțul mocnit..

Îmi zâmbise La fereastră 

Ziua cea albastră;

Mă lepăd de străin 

Spre dulcele cămin...

Negru nopții se topește,

Umbrele își spală fața,

Zorii zilei, ne trezește 

Bună, bună dimineața.

Omenirea întreagă, parcă 

Se trezește la un semn,

Ziua vine se deșteaptă ,

Păsări ciripesc în pom.

Dau perdelele deoparte,

Lumina să intre în casă,

Printre florile din geamuri 

Muguri noi surâd în ramuri.

Primăvara se trezește, câmpia o înverzește

Vântul, suflă cald o adiere este,

Norii se gonesc, se înfruntă 

Supărați se iau la trântă.

Ciocâlia, sus prin aer se avântă,

Navighează printe nori, voioasă cântă,

Cucul, solist singuratic, se ascunde în copaci 

Ascultându-i recitalul, te opreși, și taci!

Pe-un ram de frunză dezgolit

Erau la un taifas două cinteze,

Ce se plângeau cât li-i de greu

Că nu mai au unde să hiberneze.

Se-aude că va cădea zăpadă

Care se va așterne peste tot,

Și nu vom mai găsi mâncare

Nici măcar o iarbă de troscot.

Am auzit și eu dragă surată

Că gerul va fi unul năprasnic,

Și-atunci ce oare vom mânca

Că omul a uitat să fie darnic.

Acum găsim ușor ce ciuguli

Că toamna este așa bogată,

În cuib nu vom avea provizii

Că și creanga ne va fi tăiată.

De unde știi tu acest lucru

Că nici copacul n-are să fie?

Îți spun c-am auzit o vorbă

La cei ce lucră-n primărie.

Ziceau că-i multă murdărie

De la suratele noastre ciori,

Și doar când toți copaci-i taie

Acestea vor pleca în alte zări.

Atunci, hai să ne îmbrățișăm

Și-n grabă să ne luăm zborul,

Până nu va fi mult prea târziu

Când frigul va fi adus cu norul.

Așa tăifăsuiau săracele cinteze

Și grija mare pe cioc li se citea,

Că n-au nici cuib, nici ce mânca

Și doar voia Cerului...le rămânea!

Măiastra ciocârlie

Pasărea ce cântă-n zbor

Cu glasul înălțător,

Din stropi de duioșie

Și  triluri de veselie

Duce la cer cântul și clipa,

Albastrul i-a sărutat aripa

Mulțumindu-i că l-a atins

.............  

Cântecul nimeni nu i-a furat

Pe vioara lui ENESCU l-a presărat

Să fie în eternitate păstrat…

,, CIOCÂRLIA,, și vioara lui ENESCU

Întreg pământul au înconjurat,

Sunetul viorii a rămas neuitat….
Prea des vânători de ciocârlii în cete se adună și prea mulți nori întunecă cerul,  vrând zborul să îl frângă…                           

RĂMÂN NEMURITOARE  ,,COICARLIA,, ȘI VIORELE. 

    Printre funigei de zăpadă, haotic dansam,
    Fără să-mi pese de lume, habar nu aveam,
    Ningea liniștit peste-a felinarelor lumină,
    Poleind cu aur curat întreaga zare divină...
    
    Zăpada groasă în straturi caste se-așează,
    Îmbrăcând copacii ce încă mai visează,
    Iar vântul rece, plăcut, își tot susură dorul,
    La călătoarele păsări, uitându-le zborul...
    
    Pășesc pe drumul amorțit sub omăt,
    Ascultând zurgălăii și-al colindelor freamăt,
    Pe uliți sătenii, slăvesc în Ajun de Crăciun,
    Nașterea Domnului nostru cel Bun...
    
    Sub cerul acesta albastru, cu stele pictat,
    Pacea în taină, coboară încet, peste sat,
    Iar în lumina blândă, divină și sfântă,
    Iarna sublimă, peste toată suflarea, cântă...

Curge raul repede,involburat,
Printre creste umflat.
Malurile sunt ziduri drepte,
Sprijinite intre creste.

Raul este intovarasit.
De un drum ingust,pripasit,
Printre ape si semete creste
Unde numai iarba creste.

Zgomot,vuiet, tropot,
Se aude ca un ropot.
Carol Robert cu a lui armata,
Trece falnic ,ordonta.

Sus pe inaltele creste,
Fara a prinde de veste,
Este urmarit pe furis
Din fiecare ascunzis.

Oaste mare,inarmata,
In armura invesmntata.
Cu scuturi stralucitoare,
Arcuri si sabii ucigatoare.

Oaste cu care Robert Carol,
A spus chiar parol,
Ca-l ia pe Basarb-Voda
De barba, ca pe un Voda.

Din ascunzisuri il va scoate,
Cand el v-a  socoate.
Ca in a lui mandrie,
A uitat ca-i pote fi tragedie.

Dar ca la un semn,
Dintr-un ordin demn,
De sus de pe creste,
Totol fara veste,
Peste armata ce mare,
Cade ca o daramare,
Pietre ,stanci,busteni,
Sageti trse de osteni.

Din oastea semeata,
N-a mai ramas decat ceata.
Totul este la pamant,
Si sub juramant,

Fuge Robert Carol,
Si spune din nou parol,
Ca pe aceste plaiuri ,
Sa se auda numai naiuri.

În faţă văd, doar stele arse.

Ce în apus,ades dispar.

Luna e din nou pustie,

În noaptea sincer, amară.

Ziua pare tot mai des,

Încântată de voci de păsări

În lumină, unde aurul se pierde,

Fără de  teamă, fără de veste.