Poezia 2
Un vechi șase sute șaizeci și șase
O zi:La DUMIneCa-ziua dintâi
Se ține cu fapta (pe mâna cea dreaptă);
Rămâne"pe frunte (în rău căpătâi)
Contrar"semnul"sfânt dintr-un vechi Testament
E Sâmbăta veșnică orice ar fi,
Porunca a patra rămâne aprinsă
Că faclă ce cheamă spre-a ne Odihni.
Și "orice spirit ce nu pomenește"
Un nume"ISUS" nu e sfânt-cât de trist
Și însuși Satana apare că înger
Spre gloria-i și spre un alt Antihrist.
Dar bine-i că DOHNUL veghează din ceruri
Spre ai Săi sâmbătari nu spre alți "pocăiți"
Și știm că sosi-va arhanghel MICAEL
Pentru-a-i învia și a-i salva pe "căiți"!
Poems in the same category
Prea multă sensibilitate în suedeză
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
För mycket känslighet
Dålig känslighet är bra på sitt sätt. Det är bra att vara lyhörd, att uttrycka vår ånger när någon har upplevt mindre trevliga händelser, att vara med dem, att lyssna på dem, att lugna dem, att förstå dem, att lindra deras lidanden, att sucka med dem, att gråta med dem. dem, att linda in dem när de är kalla, att förbinda dem när katten kliade dem (att det också var deras fel att den repade dem, för de vet inte hur man leker med det), att lägga en ispåse på dem från kylen över en stukad fotled, torka tårarna, ge dem medicin för att få ner febern, läppbalsam för att förhindra att de blir så nariga, desinficera deras blödande nagelband när de inte visste hur de skulle göra sin manikyr, de ville ha längre naglar än de hade naturligt, för det är på modet, och nu har de bara blod på sig, låt oss sätta myggnät, så att de inte biter dem så mycket, suger blodet, inte överför malaria eller gula febern, låt oss ta insektsmedel, om de fortfarande envisas med att komma in i huset, låt oss också skaffa en fläkt för att skingra lukten av insektsmedel, håll fönstret på glänt så att myggor inte kommer in och lukten av insektsmedel kommer ut. Låt oss justera pannan för att även ge varmvatten, inte bara kallt, för då kommer det att behövas ännu mer skötsel. Ekonomier tar inte riktigt hänsyn till människors individuella behov, de är mer ett själviskt behov av en man.
Låt oss inte heller snåla med immunförstärkande kosttillskott som till exempel C-vitamin som smakar ljuvligt citron och inte kostar för mycket, det är prisvärt, du kan få det från en enkel lemonad, så har vi ingen anledning att avstå från att köpa det .
Låt oss få dem tjocka, fluffiga blusar, bara bra för att stanna hemma. Låt oss ta deras ansiktsvårdsmask, mask som förhindrar ett tidigt uppträdande av kråkfötter och uttryckslinjer. Vi är för unga för att ha rynkor!
Överlag är lyhördhet syster till generositet och omsorg, men vad gör vi när det blir utom kontroll, når nya höjder, inte har några gränser? Är det fortfarande en fördelaktig, hälsosam, välförstådd känsla? Nej, självklart inte. Redan något i vårt sätt att vara är knarrande, och denna känslighet är huvudsymptomet. Det skulle vara lämpligt att ställa frågor till oss själva: "Varför är jag så här?", "Överdriver jag?", "Vad får mig att få så intensiva reaktioner på i grunden triviala saker?"
Du kommer att hitta svaret förlorat någonstans i ditt förflutna. Kommer känsligheten vi pratar om som ett resultat av en traumatisk livsepisod? Tog du inte så lång tid som du förväntade dig på en tenta och sedan dess har du bestämt dig för att ge upp allt, tänkt att det inte är någon mening längre? Fick du inte de möjligheter du hoppades på? Kunde du på grund av omständigheterna inte göra något du tänkt dig? Om svaret är "ja" på åtminstone hälften av dessa, så pratar vi inte precis om känslighet, utan om en negativ reaktion på saker som hänt, som skadade oss tillfälligt och lämnade ett oläkt sår efter dem helt och hållet.
Hur kunde ett sådant sår läkas? Repar det mer och mer. Sitter och analyserar, varifrån kommer den där ilskan med känslighet? Du hade modet att gå på jag vet inte vilken svensk högskola. Och vid 19 behöver du verkligen mod, att ta ditt flyg, att lämna dina föräldrars hus, från en provinsstad, precis till ett stort universitetscentrum. Och där finns det att se, vägen till framgång och intressanta förmågor att passera i CV:t, inte bara beströdd av lugna stunder, att hon är en som gillar att skrika, skrika, förödmjuka studenter för att de inte uttalar detta nordliga språk perfekt - germanska, att jag inte kan tiderna perfekt, att jag inte behärskar grammatiken och syntaxen... fortfarande perfekt? Jag vet inte ens vad som skulle vara perfekt, hur perfekt skulle vara, och jag tror inte att subjektiv perfektion borde spela någon roll. Om det fanns några objektiva standarder, så ja, det är värt att följa dem, försöka nå dem, för på det sättet kan framsteg verkligen mätas och observeras. Om det är mål som bara en person vill ha, medan resten inte gör det, är det ingen mening att jämföra oss själva, hur som helst kan vi inte uppskatta eller väga något utifrån det vi hör. Det är säkert att den som förödmjukar elever för att de inte vet perfekt har hjärtat av en jägmästare som hugger ner träd på ett löpande band utan att titta på vad han lämnat efter sig. Ja, utvärderingskriterierna är väldigt objektiva, hur kan du som 58-årig kvinna, som bara omgett dig med svenska i hela ditt liv, anse att en 19-årig elev måste vara din jämlika i behärskning, i skicklighet ? Vi är där för att lära, om vi föddes redo att lära, skulle vi inte anmäla oss till någon specialisering och det är allt, vad skulle vi behöva om vi redan visste det? Var det inte billigare, ingen hyra, inga tågresor, inga sovsalar, inget biblioteksmedlemskap, ingen mat plus många andra verktyg? Det är roligt vad som händer när 58-åriga kvinnor dömer dig efter sina egna värderingar. Det är som att studenten ger meditation till ett 8-årigt barn. Han kan knappt skriva på sitt eget språk vid de åren, än mindre på engelska, franska... Skulle det inte vara traumatiserande att börja skälla på honom varför han inte hann behärska innehållet perfekt? Medan? att den som ger privatlektioner blir vag i uttrycket? Tid, det vill säga, han kunde ha förhandlat med sin mamma om att be henne föda honom vid 5 månader, inte vid 9 månader, som normalt, att dyka upp i världen tidigare, lära sig tidigare, bara för att det är vad personen vill som ger lektioner. Det finns också frågan om jordtiden. Så länge vi lever på samma planet har vi alla lika lång tid, 24 timmar, inte mer.
Denna subjektiva perfektion hos andra ger upphov till känsligheter av alla slag. Det är inte heller meningsfullt att sträva efter att röra vid det. Vi vet inte vad den som inte är nöjd med oss vill. Vi vet inte vad han tycker, hur han tänker, vad han föredrar, vad han inte föredrar, hur mycket, vad, hur och i vilken utsträckning.
Andras subjektiva perfektion är förlamande, både känslomässigt och sakligt. Om eleven blir förödmjukad varje gång hon öppnar munnen, kommer hon då fortfarande ha tilltro till att hon har en chans att bli en bra svensktalande? Kommer hon fortfarande att finna styrkan, i djupet av sin själ, att gå längre, att vilja öva, läsa, förbättra, tills hon får språkets flyt, kadens och musikalitet? Nej, det finns inget sätt. Han hade goda avsikter som föll isär på vägen.
Andras subjektiva perfektion saktar ner, förtränger. Som att låta din lärare planera varje ljud när det ska sägas, hur det ska sägas. Skulle inte denna inlärningsteknik skrämma dig? Var finns passionen, charmen, den mest oregelbundna och mångsidiga skönheten i språket? När ska du hinna fokusera på ordförråd, grammatik, syntax och vad hon vill när fokus alltid ligger på hur du pratar? Blir det inte ett hinder du inte kan övervinna? Fixat som med flervalstester. Du har kommit till en fråga som du inte vet rätt svar på, även om du redan har svarat bra på den. Vad gör du? Fastnar du där och går inte vidare, bara för att du inte vet där? Det skulle vara en stor förlust, både för värderingsmannen och för dig (i första hand).
Som ett svar på andras subjektiva perfektion, måste vi bygga vår egen uppsättning värderingar, vår egen perfektion, vilken uppmärksamhet, vara objektiv, av flera skäl: att inte nå den där känsligheten som hindrar oss från att göra vad vi vill och känner även det. vi utvecklas, så mycket som är mänskligt möjligt, utan att begränsas av andra, av andra aspekter och av andra omständigheter.
Băltoaca Vieții
I. O simt... captiv în viață sunt:
Răsărit, amurg, asfințit, noapte,
Ceva mă doare, nu știu, dar e crunt...
Nemulțumire, frustrare, nevoie poate...
II. Te trezești, de cu seară planurile-s făcute.
Te ridici greu, vrei, speri poate, poate...
Și cum visele zilnic în fața-ți grea-s rupte.
Și-ncerci, te miști, în zadar, nu merge, nimic și toate!
III. Pleci la muncă, te uiți în spate, ce-ai lăsat?
Cafeaua nebăută, întârzii, trebuie s-ajungi,
Și speri că ziua va fi diferită, parcă deja ți s-a luat...
Ai vrea, dar nu poți, grijile într-un sac să le arunci.
IV. Și vii acasă, și ai planuri, ce și cum să faci
Și te gândești la alții unde sunt și ce au
Și tragi în aer piept și... taci
N-am putere, n-am voință...doar stau.
V. Că-n viață vrei și ești învățat
Să nu stai, nu ai timp, mereu mai mult, iar și iar...
La o frunză, o furnică, în tihnă, când te-ai uitat?
Că natura e armonie, liniște și Creația e un dar?
VI. Da, natura ne arată că totul e legat!
Și lupul, și oaia, și pasărea și omul
Dar la noi, totul e fals, fugitiv, aiurea creat
Pierdem timpul, ne irosim, îndoit ne este sufletul!
VII. Nu avem timp pentru ce ne place, pentru noi
Nu vedem că stimulii ne limitează, nu avansăm!
Nu gândim, am blocat individul într-un mare roi,
Pe tine, pe el, pe ea, pe mine, ne zdruncinăm!
VIII. Că din noi copilul a ieșit, ne-a părăsit
Și vrem, și tragem, și nu putem, și ce dacă?!
Nu mai simțim bucurie, fericirea, au murit
Și ne afundăm în a vieții dulce-amară băltoacă!
Cuprins de mirare
În timiditatea zorilor, timid - pipăi mucul de țigară,
stors de nicotina trecutului, îngrămădesc...
La început - firava cenușă,
ușor, decopertez foița,
înveliș cu înveliș...
După un timp, răbdarea îmi aparține,
strecor mâna, în mâna celui care,
fără să mă cunoască a izbăvit în strădanie,
învelișul...
Descopăr neliniștea și neliniștea acelui om,
care, în trecere, a isprăvit să mai creadă,
simțind la fel - a împachetat până în ultimul rol,
cuprins de mirare!
Vinovăție pe nedrept
Sunt un copil fără crezare
Eu vinovată-n toate
O fată ce simte acuzare
Şi poate aveți dreptate.
Dar simt durerea ce o port
Că mă distruge-n viaţă
Simt că un suflet este mort
Și că vă dă speranță.
Simt cum se stinge-n fața voastră
Un suflet de nisip.
Mai bine rămân singură
Fără al vostru chip.
Nu sărbătoriile contează
Când eu am pierdut tronul meu
Simt cum toți mă-ndepărtează
Şi aşa va fi mereu.
Vreau doar puțină libertate
Ce e aşa de greu
Vreau să fie egalitate
Și să rămân tot eu.
My mirror demon
Who are you from the other side?
Why are you looking at the same thing as me?
What are you if I'm not sure if that's me?
I see you my whole life, an entity different and at the same time as like the other entities.
Just a demon who nobody knows what is having in mind, whose mind can go to the invisible universe to just read a poem
You could be...the person who read this, you can't see inside me...me neither
But why I'm so sure...
Why I see only you in my mirror
Now I wonder...
What you see into that chaotic reflection ?
Just you or a person who you don't know who exists...?
"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""
Am timpul sub tālpi
"Am timpul sub tàlpi"
Atat de rar mi-a fost sa fiu fericit
Timpul se plictisea privindu-mā cum trec prin el
Doua soapte strabat...de nicàrii,urechea
Pe nume direct...mà striga viata
Atat de rar mi-a fost sa fiu fericit
Eu nu-s grabit, am timpul sub tàlpi
Iubiri la minut, tràiri ca pe mut, o viatà
Si-i gata.
Florin Ristea
15.dec.2023
22:37
Prea multă sensibilitate în suedeză
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
För mycket känslighet
Dålig känslighet är bra på sitt sätt. Det är bra att vara lyhörd, att uttrycka vår ånger när någon har upplevt mindre trevliga händelser, att vara med dem, att lyssna på dem, att lugna dem, att förstå dem, att lindra deras lidanden, att sucka med dem, att gråta med dem. dem, att linda in dem när de är kalla, att förbinda dem när katten kliade dem (att det också var deras fel att den repade dem, för de vet inte hur man leker med det), att lägga en ispåse på dem från kylen över en stukad fotled, torka tårarna, ge dem medicin för att få ner febern, läppbalsam för att förhindra att de blir så nariga, desinficera deras blödande nagelband när de inte visste hur de skulle göra sin manikyr, de ville ha längre naglar än de hade naturligt, för det är på modet, och nu har de bara blod på sig, låt oss sätta myggnät, så att de inte biter dem så mycket, suger blodet, inte överför malaria eller gula febern, låt oss ta insektsmedel, om de fortfarande envisas med att komma in i huset, låt oss också skaffa en fläkt för att skingra lukten av insektsmedel, håll fönstret på glänt så att myggor inte kommer in och lukten av insektsmedel kommer ut. Låt oss justera pannan för att även ge varmvatten, inte bara kallt, för då kommer det att behövas ännu mer skötsel. Ekonomier tar inte riktigt hänsyn till människors individuella behov, de är mer ett själviskt behov av en man.
Låt oss inte heller snåla med immunförstärkande kosttillskott som till exempel C-vitamin som smakar ljuvligt citron och inte kostar för mycket, det är prisvärt, du kan få det från en enkel lemonad, så har vi ingen anledning att avstå från att köpa det .
Låt oss få dem tjocka, fluffiga blusar, bara bra för att stanna hemma. Låt oss ta deras ansiktsvårdsmask, mask som förhindrar ett tidigt uppträdande av kråkfötter och uttryckslinjer. Vi är för unga för att ha rynkor!
Överlag är lyhördhet syster till generositet och omsorg, men vad gör vi när det blir utom kontroll, når nya höjder, inte har några gränser? Är det fortfarande en fördelaktig, hälsosam, välförstådd känsla? Nej, självklart inte. Redan något i vårt sätt att vara är knarrande, och denna känslighet är huvudsymptomet. Det skulle vara lämpligt att ställa frågor till oss själva: "Varför är jag så här?", "Överdriver jag?", "Vad får mig att få så intensiva reaktioner på i grunden triviala saker?"
Du kommer att hitta svaret förlorat någonstans i ditt förflutna. Kommer känsligheten vi pratar om som ett resultat av en traumatisk livsepisod? Tog du inte så lång tid som du förväntade dig på en tenta och sedan dess har du bestämt dig för att ge upp allt, tänkt att det inte är någon mening längre? Fick du inte de möjligheter du hoppades på? Kunde du på grund av omständigheterna inte göra något du tänkt dig? Om svaret är "ja" på åtminstone hälften av dessa, så pratar vi inte precis om känslighet, utan om en negativ reaktion på saker som hänt, som skadade oss tillfälligt och lämnade ett oläkt sår efter dem helt och hållet.
Hur kunde ett sådant sår läkas? Repar det mer och mer. Sitter och analyserar, varifrån kommer den där ilskan med känslighet? Du hade modet att gå på jag vet inte vilken svensk högskola. Och vid 19 behöver du verkligen mod, att ta ditt flyg, att lämna dina föräldrars hus, från en provinsstad, precis till ett stort universitetscentrum. Och där finns det att se, vägen till framgång och intressanta förmågor att passera i CV:t, inte bara beströdd av lugna stunder, att hon är en som gillar att skrika, skrika, förödmjuka studenter för att de inte uttalar detta nordliga språk perfekt - germanska, att jag inte kan tiderna perfekt, att jag inte behärskar grammatiken och syntaxen... fortfarande perfekt? Jag vet inte ens vad som skulle vara perfekt, hur perfekt skulle vara, och jag tror inte att subjektiv perfektion borde spela någon roll. Om det fanns några objektiva standarder, så ja, det är värt att följa dem, försöka nå dem, för på det sättet kan framsteg verkligen mätas och observeras. Om det är mål som bara en person vill ha, medan resten inte gör det, är det ingen mening att jämföra oss själva, hur som helst kan vi inte uppskatta eller väga något utifrån det vi hör. Det är säkert att den som förödmjukar elever för att de inte vet perfekt har hjärtat av en jägmästare som hugger ner träd på ett löpande band utan att titta på vad han lämnat efter sig. Ja, utvärderingskriterierna är väldigt objektiva, hur kan du som 58-årig kvinna, som bara omgett dig med svenska i hela ditt liv, anse att en 19-årig elev måste vara din jämlika i behärskning, i skicklighet ? Vi är där för att lära, om vi föddes redo att lära, skulle vi inte anmäla oss till någon specialisering och det är allt, vad skulle vi behöva om vi redan visste det? Var det inte billigare, ingen hyra, inga tågresor, inga sovsalar, inget biblioteksmedlemskap, ingen mat plus många andra verktyg? Det är roligt vad som händer när 58-åriga kvinnor dömer dig efter sina egna värderingar. Det är som att studenten ger meditation till ett 8-årigt barn. Han kan knappt skriva på sitt eget språk vid de åren, än mindre på engelska, franska... Skulle det inte vara traumatiserande att börja skälla på honom varför han inte hann behärska innehållet perfekt? Medan? att den som ger privatlektioner blir vag i uttrycket? Tid, det vill säga, han kunde ha förhandlat med sin mamma om att be henne föda honom vid 5 månader, inte vid 9 månader, som normalt, att dyka upp i världen tidigare, lära sig tidigare, bara för att det är vad personen vill som ger lektioner. Det finns också frågan om jordtiden. Så länge vi lever på samma planet har vi alla lika lång tid, 24 timmar, inte mer.
Denna subjektiva perfektion hos andra ger upphov till känsligheter av alla slag. Det är inte heller meningsfullt att sträva efter att röra vid det. Vi vet inte vad den som inte är nöjd med oss vill. Vi vet inte vad han tycker, hur han tänker, vad han föredrar, vad han inte föredrar, hur mycket, vad, hur och i vilken utsträckning.
Andras subjektiva perfektion är förlamande, både känslomässigt och sakligt. Om eleven blir förödmjukad varje gång hon öppnar munnen, kommer hon då fortfarande ha tilltro till att hon har en chans att bli en bra svensktalande? Kommer hon fortfarande att finna styrkan, i djupet av sin själ, att gå längre, att vilja öva, läsa, förbättra, tills hon får språkets flyt, kadens och musikalitet? Nej, det finns inget sätt. Han hade goda avsikter som föll isär på vägen.
Andras subjektiva perfektion saktar ner, förtränger. Som att låta din lärare planera varje ljud när det ska sägas, hur det ska sägas. Skulle inte denna inlärningsteknik skrämma dig? Var finns passionen, charmen, den mest oregelbundna och mångsidiga skönheten i språket? När ska du hinna fokusera på ordförråd, grammatik, syntax och vad hon vill när fokus alltid ligger på hur du pratar? Blir det inte ett hinder du inte kan övervinna? Fixat som med flervalstester. Du har kommit till en fråga som du inte vet rätt svar på, även om du redan har svarat bra på den. Vad gör du? Fastnar du där och går inte vidare, bara för att du inte vet där? Det skulle vara en stor förlust, både för värderingsmannen och för dig (i första hand).
Som ett svar på andras subjektiva perfektion, måste vi bygga vår egen uppsättning värderingar, vår egen perfektion, vilken uppmärksamhet, vara objektiv, av flera skäl: att inte nå den där känsligheten som hindrar oss från att göra vad vi vill och känner även det. vi utvecklas, så mycket som är mänskligt möjligt, utan att begränsas av andra, av andra aspekter och av andra omständigheter.
Băltoaca Vieții
I. O simt... captiv în viață sunt:
Răsărit, amurg, asfințit, noapte,
Ceva mă doare, nu știu, dar e crunt...
Nemulțumire, frustrare, nevoie poate...
II. Te trezești, de cu seară planurile-s făcute.
Te ridici greu, vrei, speri poate, poate...
Și cum visele zilnic în fața-ți grea-s rupte.
Și-ncerci, te miști, în zadar, nu merge, nimic și toate!
III. Pleci la muncă, te uiți în spate, ce-ai lăsat?
Cafeaua nebăută, întârzii, trebuie s-ajungi,
Și speri că ziua va fi diferită, parcă deja ți s-a luat...
Ai vrea, dar nu poți, grijile într-un sac să le arunci.
IV. Și vii acasă, și ai planuri, ce și cum să faci
Și te gândești la alții unde sunt și ce au
Și tragi în aer piept și... taci
N-am putere, n-am voință...doar stau.
V. Că-n viață vrei și ești învățat
Să nu stai, nu ai timp, mereu mai mult, iar și iar...
La o frunză, o furnică, în tihnă, când te-ai uitat?
Că natura e armonie, liniște și Creația e un dar?
VI. Da, natura ne arată că totul e legat!
Și lupul, și oaia, și pasărea și omul
Dar la noi, totul e fals, fugitiv, aiurea creat
Pierdem timpul, ne irosim, îndoit ne este sufletul!
VII. Nu avem timp pentru ce ne place, pentru noi
Nu vedem că stimulii ne limitează, nu avansăm!
Nu gândim, am blocat individul într-un mare roi,
Pe tine, pe el, pe ea, pe mine, ne zdruncinăm!
VIII. Că din noi copilul a ieșit, ne-a părăsit
Și vrem, și tragem, și nu putem, și ce dacă?!
Nu mai simțim bucurie, fericirea, au murit
Și ne afundăm în a vieții dulce-amară băltoacă!
Cuprins de mirare
În timiditatea zorilor, timid - pipăi mucul de țigară,
stors de nicotina trecutului, îngrămădesc...
La început - firava cenușă,
ușor, decopertez foița,
înveliș cu înveliș...
După un timp, răbdarea îmi aparține,
strecor mâna, în mâna celui care,
fără să mă cunoască a izbăvit în strădanie,
învelișul...
Descopăr neliniștea și neliniștea acelui om,
care, în trecere, a isprăvit să mai creadă,
simțind la fel - a împachetat până în ultimul rol,
cuprins de mirare!
Vinovăție pe nedrept
Sunt un copil fără crezare
Eu vinovată-n toate
O fată ce simte acuzare
Şi poate aveți dreptate.
Dar simt durerea ce o port
Că mă distruge-n viaţă
Simt că un suflet este mort
Și că vă dă speranță.
Simt cum se stinge-n fața voastră
Un suflet de nisip.
Mai bine rămân singură
Fără al vostru chip.
Nu sărbătoriile contează
Când eu am pierdut tronul meu
Simt cum toți mă-ndepărtează
Şi aşa va fi mereu.
Vreau doar puțină libertate
Ce e aşa de greu
Vreau să fie egalitate
Și să rămân tot eu.
My mirror demon
Who are you from the other side?
Why are you looking at the same thing as me?
What are you if I'm not sure if that's me?
I see you my whole life, an entity different and at the same time as like the other entities.
Just a demon who nobody knows what is having in mind, whose mind can go to the invisible universe to just read a poem
You could be...the person who read this, you can't see inside me...me neither
But why I'm so sure...
Why I see only you in my mirror
Now I wonder...
What you see into that chaotic reflection ?
Just you or a person who you don't know who exists...?
"From "Volumul Sub fosta lumină/Under the last light""
Am timpul sub tālpi
"Am timpul sub tàlpi"
Atat de rar mi-a fost sa fiu fericit
Timpul se plictisea privindu-mā cum trec prin el
Doua soapte strabat...de nicàrii,urechea
Pe nume direct...mà striga viata
Atat de rar mi-a fost sa fiu fericit
Eu nu-s grabit, am timpul sub tàlpi
Iubiri la minut, tràiri ca pe mut, o viatà
Si-i gata.
Florin Ristea
15.dec.2023
22:37
Other poems by the author
Adam si Eva
Pe umerii tai lin curg insomnii
As vrea sa plâng, dar ma închin
Patez cu roșu aprins obrajii tai blajini
Te înec in iubirea mea, totul ca un chin
Te cuprind, te resping, ma simți ca un spin
Durerea sa-ți curm, visele-ți pe ploape
Și moartea-ți bate-n inima tot mai aproape.
Tu Adam, eu Eva, un fruct, o patima ne desparte
Sub sânge, in vene, in artere, in materie cenușie
Suntem niște patimi, rupte din foi pline de arte Găsindu-ne sfârșitul pe aceeași mosie.
Pierdem esența iubirii in a lumii ironie,
A mortii ceremonie.
Inimile sunt torturate in agonie
Cărțile de romanță stau pe raft in armonie.
A femeii viclenie?
A bărbatului vedenie?
A sfinților șiretenie?
A zeilor astenie?
A omenirii simfonie?
Ne modelam după a bărbatului fantezie
Un viciu, o iubire, o drama, o crima târzie
Ne aruncam între întodeauna și niciodată
Sa ajungem pe o foaie o poezie.
In fumul țigării,decedata,
In ochii lumii, degradata,
In paginile Bibliei, posedata
In mintea lor, substantivata.
Iluzie perfecta
Reconstituirea unui armistițiu dintr un eden al supremației
Se propaga unde consecutive ale inducției remarcante deziluziilor constantelor atracției
Reumplerea golurilor demult șterse se regăsesc afundate în izvoare ale cunoștințelor de pretutindeni
Și se dezambiguizeaza prototipuri felurite de implementări și alte desprinderi.
Golgota Mărășeștilor
Au luptat vitejește
Românii cu uitătura lungă ,
I-a prins dujmanul într-un clește
De luptă surdă.
De gloanțe ori asfixianți
Cădeau cu miile-ntranșee,
Românii venit-au după frați
Fără libertate să nu steie.
Poporul ăsta urgisit
De rele ursitoare,
Nu fusese încă izbăvit
De cei ce îi doreau o istorică pierzare.
Luptau întâi și -n tâi ,
Să scape de obejdii
Țara lor de căpătâi,
Trecând prin mari prmejdii.
În țara noastră ciopârțită
Veneau dujmanii mulți -sodom
,, România trebui împărțită
Omorand ficare om!"
S-a auzit un strămoșesc demând:
,, Uniți al țării pămînt!" -
În românescul suflet cu răsunet:
,, Ne trebuie, ne trebuie Ardealul, și de-o fi să ne-ngropăm de vii-n pământ!"
Dujmanii, cu tehnici grele,
Aveau curaj numai în fiare:
Avioane, tancuri, milioane de gloanțe, obuziere-
Ținteau români ca să omoare.
Au mers cu fețele neșterse
De lacrimi sfinte, de părinți
Ce le-au spus:,, Țara română vă iubește
Și veți fi puși drept temelia ei, ca niște sfinți!"
I-au crezut românii cu mintea luminată de vechime
În demnitatea de urmași;
Și-n fața morții o mulțime
A făcut spre unire, sau spre moarte, primii pași.
De gloanțe ori bombe,
Tinerii români au fost sfârtecați-
Ridicânduse-n albe trombe
Sufletele luptătorilor, încă tineri, pe Altarul țării lor sacrificați.
În a războiului nemțească " măiestrie ",
Sute de mii de români au murit-
Nu vroiau vecinii dujmani să fie
Pământul dac urmașilor sortit.
A Golgotei Mărășeștilor poveste
Istoria o spune,
Dar la hotar încă mai pândește
Vecinul poftelor nebune!
Preda Marian
Nu regret
Îmi exprim iar tăcerea, ca leul aștept
Puternic ca o piatra, asa stau de drept
Hulit pe la spate, vândut și de frații
Ridic mâna spre cer, fiindcă chiar sunt iertați!
Cât de tristă e viața, caci iar vorbesc tăcând
Dar frumoasa dimineața, Dumnezeu m-a auzit
Trăind in interior, dar zi de zi luptând
Având o singura speranța, cerul însorit
Dar ce folos au toate când inima ție data
Așteptând chiar sa te duci, dar cu sufletul curat
Știind ca-n urma ta de-ndată
Un suflet mic, a fost salvat!!
Adam si Eva
Pe umerii tai lin curg insomnii
As vrea sa plâng, dar ma închin
Patez cu roșu aprins obrajii tai blajini
Te înec in iubirea mea, totul ca un chin
Te cuprind, te resping, ma simți ca un spin
Durerea sa-ți curm, visele-ți pe ploape
Și moartea-ți bate-n inima tot mai aproape.
Tu Adam, eu Eva, un fruct, o patima ne desparte
Sub sânge, in vene, in artere, in materie cenușie
Suntem niște patimi, rupte din foi pline de arte Găsindu-ne sfârșitul pe aceeași mosie.
Pierdem esența iubirii in a lumii ironie,
A mortii ceremonie.
Inimile sunt torturate in agonie
Cărțile de romanță stau pe raft in armonie.
A femeii viclenie?
A bărbatului vedenie?
A sfinților șiretenie?
A zeilor astenie?
A omenirii simfonie?
Ne modelam după a bărbatului fantezie
Un viciu, o iubire, o drama, o crima târzie
Ne aruncam între întodeauna și niciodată
Sa ajungem pe o foaie o poezie.
In fumul țigării,decedata,
In ochii lumii, degradata,
In paginile Bibliei, posedata
In mintea lor, substantivata.
Iluzie perfecta
Reconstituirea unui armistițiu dintr un eden al supremației
Se propaga unde consecutive ale inducției remarcante deziluziilor constantelor atracției
Reumplerea golurilor demult șterse se regăsesc afundate în izvoare ale cunoștințelor de pretutindeni
Și se dezambiguizeaza prototipuri felurite de implementări și alte desprinderi.
Golgota Mărășeștilor
Au luptat vitejește
Românii cu uitătura lungă ,
I-a prins dujmanul într-un clește
De luptă surdă.
De gloanțe ori asfixianți
Cădeau cu miile-ntranșee,
Românii venit-au după frați
Fără libertate să nu steie.
Poporul ăsta urgisit
De rele ursitoare,
Nu fusese încă izbăvit
De cei ce îi doreau o istorică pierzare.
Luptau întâi și -n tâi ,
Să scape de obejdii
Țara lor de căpătâi,
Trecând prin mari prmejdii.
În țara noastră ciopârțită
Veneau dujmanii mulți -sodom
,, România trebui împărțită
Omorand ficare om!"
S-a auzit un strămoșesc demând:
,, Uniți al țării pămînt!" -
În românescul suflet cu răsunet:
,, Ne trebuie, ne trebuie Ardealul, și de-o fi să ne-ngropăm de vii-n pământ!"
Dujmanii, cu tehnici grele,
Aveau curaj numai în fiare:
Avioane, tancuri, milioane de gloanțe, obuziere-
Ținteau români ca să omoare.
Au mers cu fețele neșterse
De lacrimi sfinte, de părinți
Ce le-au spus:,, Țara română vă iubește
Și veți fi puși drept temelia ei, ca niște sfinți!"
I-au crezut românii cu mintea luminată de vechime
În demnitatea de urmași;
Și-n fața morții o mulțime
A făcut spre unire, sau spre moarte, primii pași.
De gloanțe ori bombe,
Tinerii români au fost sfârtecați-
Ridicânduse-n albe trombe
Sufletele luptătorilor, încă tineri, pe Altarul țării lor sacrificați.
În a războiului nemțească " măiestrie ",
Sute de mii de români au murit-
Nu vroiau vecinii dujmani să fie
Pământul dac urmașilor sortit.
A Golgotei Mărășeștilor poveste
Istoria o spune,
Dar la hotar încă mai pândește
Vecinul poftelor nebune!
Preda Marian
Nu regret
Îmi exprim iar tăcerea, ca leul aștept
Puternic ca o piatra, asa stau de drept
Hulit pe la spate, vândut și de frații
Ridic mâna spre cer, fiindcă chiar sunt iertați!
Cât de tristă e viața, caci iar vorbesc tăcând
Dar frumoasa dimineața, Dumnezeu m-a auzit
Trăind in interior, dar zi de zi luptând
Având o singura speranța, cerul însorit
Dar ce folos au toate când inima ție data
Așteptând chiar sa te duci, dar cu sufletul curat
Știind ca-n urma ta de-ndată
Un suflet mic, a fost salvat!!