🎤 Nu pot să pot

Echilibrul existențial are nevoie de momente extreme pentru a rămâne constant și funcțional.

Marius Ene, Aprilie 2026, Turcia

Aş vrea să fiu din nou

Copil, neant de puritate fină

Să-mi deslușesc eternul cel comun

Să fac din mine un tablou

Să-mi fie pânză gândul meu curat

Să-mi nasc din nou povestea, în lumină 

Ștergând Barocul supraevaluat

Căci pânza cere-o altă tușă fină

Setez lumini și umbre noi să se atragă 

Las forme fără fond să se retragă 

Pictez cuvinte calde prin stilou

Să fiu pictură vie din noul meu tablou

Marius Ene, Noiembrie, Sibiu

Mărțișoare pe câmpii 

Cresc vioaie, râd sub Soare

În palete de culori

Vii și proaspete, curate flori

Viorele, toporaşi

Ghiocei și brebenei

Râd, înalță către cer

Noi speranțe, fel de fel

A trecut bătrâna iarnă 

Lăsând loc unui ghioc 

E plăpând, dar nu-i e teamă 

Să răsară peste tot

Boarzele încep s-apară

Din neant, acum afară 

Și în case, flămânzite 

Ciurde noi, neobosite 

Alb și roșu sunt la modă 

Împletite, înrudite

Își fac loc în piepți de fete

Mândre-acum că sunt cochete

Plânge Dochia și tună 

Îi miroase-a mărțisoare 

Caută să se răzbune 

Că afară-i Primăvară!

Vremea pare că o minte

Și cu Soarele-n spinare

Lepădându-și flendurite, vechi cojoace

Piere zgâbă, amortiță de frisoane

Marius Ene, Polonia, 10.03.2024

Nu-ntreba timpul cum trece,

Nu ruga ploaia să sece!

Întreabă-te simplu, întreabă-te rece:

De ce eu mă trec și timpul nu trece?

De ce eu mă trec și timpul nu trece?

Cât mai rămân în triburi aztece?

Colier de rubin, se sparge în zece...

Finalul e scurt și totul se trece

Întreabă-te simplu, întreabă-te rece:

Unde mi-e rostul și chipul tenace?

Mă tem că nu-i rost de-asemenea pace...

Te pleci mai în jos și inima-ți tace

Nu ruga ploaia să sece,

Devino mai cald în sufletul rece!

Menține colierul întreg, să nu plece,

Dă-i inimii volnice apă...se trece

Nu-ntreba timpul cum trece,

Jucați în dueturi analfabete,

Timpul e scurt și n-o să te-ntrebe:

"Te mai aștept ori plec în pereche?"

„Valoarea culturală este subordonată valorii de piață, iar consumul de mediocritate, impus de această piață, creează timpuri grele, lipsite de emoție, autenticitate și frumos.”

Marius Ene, Noiembrie, Sibiu 

Tac și tic, ușor dramatic,

Acele de ceas o spun

Când se mișcă sistematic,

Ticăie neobosite, se rotesc, dar nu scot fum

Înapoi ori înainte, tac și tic neîncetate,

Cântă monoton, etern în propriile cuvinte

Marius Ene, Iulie 2025, Polonia 

Gândurile mele au învățat mersul nopții,

Se strecoară printre pleoape ca niște șoapte reci,

Fură din mine lumina precum hoții,

Și-mi lasă doar dorul să tremure pe piele.

Ele plâng în mine cu glas de vânt tăcut,

Mă ating pe inimă cu degete reci de ploaie,

Miros a amintire, a fum, a trecut,

Și-mi fac sufletul să sângereze încet, în taină.

Mi-e dor de tine, dar dorul a putrezit frumos,

Lasă ecouri care nu mai vor să plece,

Se joacă cu inima mea ca un copil străin.

Și-mi scriu pe piept povești care ard și încă te cheamă.

Le privesc cum pleacă spre nicăieri,

Cu tăcerea lor grea, dar tandră și caldă,

Uneori mă iubesc, alteori mă dor,

Dar tot în mine se întorc, mereu și iară.

Căci noaptea știe să mă țină în brațe,

Să-mi umple inima cu vânt și cu stele,

Și gândurile care nu vor să adoarmă

îmi poartă dorul tău, fragil, prin tăcere 

le prind certandu'se iar pe locul din fata,
toate ma au si eu pe rand toate am fost.
nici una nu se lasa, vrea un loc la masa,
ele se lupta sa existe, cred ca au un rost.

ca un costum facut la comanda, imi pica bine
si dintr'o clipa in alta, eu nu mai sunt eu
ma apar sau apar doar un gand ce'mi apartine?
sunt la mila amintirilor, uit ca sunt dumnezeu

nici carnea de pe mine nu ma mai convinge,
nimic ce pot numi nu mai e adevarul meu.
pana uit din nou si suferinta invinge
si iar ma trezesc numindu'mi corpul, eu.

eu sunt e comanda, om, barbat, sot, imigrant,
un actor ce'si joaca prost pana si propriul rol,
atent la ce ma inconjoara, la mine ignorant.
actionez din impuls sub iluzia de control.

ce sunt eu fara ele? ce sunt daca n'am ce numi?
dresat ca nimicul nu'i destul, greu am nimic in minte
fara multe cuvinte care sa ma descrie, cine m'ar iubi?
printre identitati si ganduri caut cum sa iubesc fara cuvinte

Inhalând în fiecare zi  posomorâtă,  fumul acru și greu

Tu  crezi, cu   cea mai mare speranță în sfânta mântuire

Dar descoperindu-te, complet orb cu ochii nevăzători mereu

Primești o revelație, pentru  o viață lungă plină de nemulțumire

Îți dai seama, că îți pierzi timpul pedegeaba lângă focul  cald și pătrunzător

Înțelegi, că viața ta se schimbă teribil  cu  fiecae  pas  nou

Ar fi mai bine,  să  cazi străpuns în luptă de glasul otrăvitor

Pentru lucru ce merită să pierzi viața, pentru ceea ce merită să te pierzi lăsând veșnicul ecou

Și nu e chiar atât de greu de înțeles sensul miilor de vieți omenești

Simplu și ușor, cum ar fi să respiri într-o frumoasă dimineață

La urma urmei, multe fapte sunt posibile și pot ceda chiar și forțele cerești

Și scopul tău, e atât de aproape trebuie doar un singur pas spre cea mai frumoasă viață.

Dar timpul distruge chiar și pietrele ce au văzut nașterea universului

Și schimbă sensul cuvintelor care umpleau inima cu veșnica putere

La urma urmei, chiar obloane și lanțuri  din oțelul ce rezistau de durerea mersului

Nu pot suporta toate blestemurile auzite  din vorbele cele mai rele.

Albastru pătat

Iarba creste

Cerul a uitat

Verdele pălește

Florile se-nchid

Vântul nu bate

Culorile se sting

Pământul se zbate

Foșnetul e mut

Sămânța nu cade

Zumzet pierdut

Adio, decade

Adio, decade

Adio, minut

Este a ta chemare

Sfârșitul a început

Marchez epocal,
Servind din pocal,
În timp ce, în fundal,
Se aude muzical,
Cum se apropie maniacal
Din infernalul abisal
Un așa-zis feudal.

Cu o privire agonală,
Se prezintă punctual,
Dar cunosc, la nivel mental,
Că m-ar sfâșia ca un sacal
Pentru neprețuitul monocristal.

Printr-un act teatral,
Se naște un moment conflictual,
În timp ce instinctual,
Lovesc intelectual,
Și răsar triumfal,
Trimițându-l procesional
Înapoi, în infernalul abisal.

Marchez epocal,
Servind din pocal,
Cu dispreț, privesc superficial
Pe raftul piedestal,
În miezul monocristal,
Savoir, penser, rever. Tout est là,
Răsună din pereții de metal,
Dar e alt cântec funerar,
Lipsit de moral.