Un singur vânt
Afară e extrem de rece
Căci tare bate vantul
Iar mie-mi zboară gândul
Iubirea să mi-o încerce
Afară este frig
Zici că trăim la minus zece
Amorul vrea să plece
Dar eu încep să-l strig
Aievea tot încerc
Să îl întorc din drum
Prin ceață să-l îndrum
Când el se-nvârte în cerc
Așa că îl las liber
Să zboare către cer
Chiar dacă asta va să-nsemne
Că ușor eu am să pier
Poems in the same category
Dorință
Dac-aș vedea o stea căzând
La miez de noapte doar un gând
Va fi ce v-a întruchipa,
Dorința îmi v-a relata.
Gând ce mereu e către tine,
Gând ce crede în destine,
Dor doar ție îți revine,
Speranța nu expiră-n mine.
Sper căndva te vei întoarce,
Soare îmi vei reîntoarce,
Ce a fost atunci pierdut
Lângă chipul tău tăcut.
(În a șaptea așteptare/ part 3)
Încă un Adio..
Nu te mai "caut", nu-ți mai scriu...nimic nu vreau să știi de mine
Când seara în gânduri și doruri mă afund
Sperând că într-un final "totul va fi bine"...
....de ți-aș trimite, n-ai citi oricum....
Și las aici într-un poem iluzia că nu mai doare
Că plec și eu ca tine zâmbind, fără regrete
Deși în suflet dezamăgirea este mare
Că ne-am pierdut ușor și mult prea repede.
Ne-am fost atât de-aproape, ca luna lângă stele
Dar cerul într-o zi ni s-a întunecat...
Și... Povestea noastră atât de faină
Nu și-a putut trăi un alt final...
Nu a fost vina ta și știu că nici a mea
Destinul ne-a fost scris să fie așa
Eu să te ador din toată inima
Și tu să pleci, eu... să-ți plâng urma.
Te las și eu "babe"...chiar de e minciună
Cu un suflet frânt, dar plin de dor
Și cu speranța că într-o altă lume
Povestea o vom sfârși la un vin, în doi.
Dar până atunci, te rog eu, să fii bine
Să mi te lași purtat de alte brațe.
Eu... deși nu îți voi mai fi aproape
Voi purta mereu pe buze a ta "dulceață ".
Azi nu-ți mai scriu, nu îți mai cer nimic
Mă-ndepărtez cum pot, fără să mi te strig
Închid ochii când vreau să te mai simt o clipă
Deși mă pierd... și parcă, mă cuprinde-o frică...
Mi-ai fost atât de drag, o știi bine și tu...
Însă tăcerea ta e mult prea lungă și doare
Și nu îmi rămâne decât să plec și eu
Deși simt cum sufletul în mine moare...
Adio babe... și.... te rog nu uita,
Că mi-ai fost drag ca nimeni altcineva
O-mbrățisare la un vin a fost dorința mea
Frumos, poveștii noastre să-i purtăm amintirea...
Raiul cel mult visat
De-ar putea urechile să se încline în arta visului, nu as mai trai doar într-o simplă-mi iluzie
De-ar putea cerul lacrimi sa-mi strângă, acel ocean din ele, ar fi purul meu colț de rai
Dar nu știe nimeni, doar decât luna sfârșitul ce-mi va fi îngenunchiat, căci restora pe aceasta lume vorbesc si le pasă doar despre putere și bani
Iar pe acest pământ de-ar fi sa ma aprofundez-n iubire, as muri doar seacă de privirea rece a oamenilor care n-o mai dăruiesc
Pe acest glob pustiu, averile nu constau în ceea ce consider eu rai
Și ceea ce este cu adevărat un dar, nu îți este permis nici măcar sa te servești cu tihnă din el
Și anume pacea, pacea de a zbura lin spre tot ce-i mort și viu
Sa știi sa faci diferența, sa știi sa alini dorurile cu orice preț
Sa aprinzi focul, în adâncul unui pustiu infern
Pentru ca averile nu se măsoară în cât ai ci de fapt în câte dăruiești lumii
Dar sa fi om, nu îți este de ajuns pe aceste meleaguri
Trebuie sa fi totul din toate și nimic, nici prea mult, dar nici prea puțin
Și nici măcar nu ne dam seama, cum raiul ne este furat de sub picioare, sub tălpile celor ce conduc lumea
O lume de corupție, unde raiul-mi doar un privilegiu visat pe șirele spinarii, a morților și a brațelor ucigătoare a lumii de suspine întregi
Un ultim poem în noapte
Un ultim poem scris în noapte
Să-l vezi când eu nu voi mai fi
Vei înțelege atunci... poate,
Că te-am sperat în fiecare zi.
Renunț încă o dată la mine
Deși-mi place să scriu de dor.
Să scriu adânc de dor de tine,
M-a făcut de realitate să nu mor.
Că ieri ți-am stat în brațe...
Azi suntem versuri pe hârtie
Și chiar de te-ai înstrăinat,
Te simt, in orice poezie...
O vreme o să aleg tăcerea
Visele... de tot mi-au apus.
Vreau doar să-mi uit durerea
De dorul ce mi-l port ascuns.
Stea.
Locul stelelor este pe cer
Tu ce cauți la mine-n suflet?
Să pleci eu acum îți cer
Nu mai pot forța acest zâmbet,
M-am lăsat orbit de lumina ta
M-am lăsat păcălit de tine,
Locul meu nu este lângă o stea
Locul meu n-a fost lângă tine,
Marș și luminează-i la altu viața
Dispari, nu vreau să te mai văd,
De tine începe să mă ia greața
Nu te las să-mi faci în suflet prăpăd,
Nu încerca să vi înapoi
Alta ți-a luat deja locul,
Nu mai este nimic între noi
Între noi s-a stins de mult focul.
Poate in alta viata
Te-am iubit
Dar poate nu a fost destul
Chiar credeam ca îți sunt menit
Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit
Ti-am dat tot ce am avut
Si am făcut tot ce am putut
Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine
Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine
Mi-ai arătat ca pot iubi
Ca ma pot deschide fără dubii
Dar cu ce folos ai făcut-o
Daca dragostea tot tu ai omorât-o
Vindecarea nu exista
Exista doar o viața trista
Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine
Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine
Poate in alta viata ne vom putea iubi
Acum pot doar inceta din a trai
Dorință
Dac-aș vedea o stea căzând
La miez de noapte doar un gând
Va fi ce v-a întruchipa,
Dorința îmi v-a relata.
Gând ce mereu e către tine,
Gând ce crede în destine,
Dor doar ție îți revine,
Speranța nu expiră-n mine.
Sper căndva te vei întoarce,
Soare îmi vei reîntoarce,
Ce a fost atunci pierdut
Lângă chipul tău tăcut.
(În a șaptea așteptare/ part 3)
Încă un Adio..
Nu te mai "caut", nu-ți mai scriu...nimic nu vreau să știi de mine
Când seara în gânduri și doruri mă afund
Sperând că într-un final "totul va fi bine"...
....de ți-aș trimite, n-ai citi oricum....
Și las aici într-un poem iluzia că nu mai doare
Că plec și eu ca tine zâmbind, fără regrete
Deși în suflet dezamăgirea este mare
Că ne-am pierdut ușor și mult prea repede.
Ne-am fost atât de-aproape, ca luna lângă stele
Dar cerul într-o zi ni s-a întunecat...
Și... Povestea noastră atât de faină
Nu și-a putut trăi un alt final...
Nu a fost vina ta și știu că nici a mea
Destinul ne-a fost scris să fie așa
Eu să te ador din toată inima
Și tu să pleci, eu... să-ți plâng urma.
Te las și eu "babe"...chiar de e minciună
Cu un suflet frânt, dar plin de dor
Și cu speranța că într-o altă lume
Povestea o vom sfârși la un vin, în doi.
Dar până atunci, te rog eu, să fii bine
Să mi te lași purtat de alte brațe.
Eu... deși nu îți voi mai fi aproape
Voi purta mereu pe buze a ta "dulceață ".
Azi nu-ți mai scriu, nu îți mai cer nimic
Mă-ndepărtez cum pot, fără să mi te strig
Închid ochii când vreau să te mai simt o clipă
Deși mă pierd... și parcă, mă cuprinde-o frică...
Mi-ai fost atât de drag, o știi bine și tu...
Însă tăcerea ta e mult prea lungă și doare
Și nu îmi rămâne decât să plec și eu
Deși simt cum sufletul în mine moare...
Adio babe... și.... te rog nu uita,
Că mi-ai fost drag ca nimeni altcineva
O-mbrățisare la un vin a fost dorința mea
Frumos, poveștii noastre să-i purtăm amintirea...
Raiul cel mult visat
De-ar putea urechile să se încline în arta visului, nu as mai trai doar într-o simplă-mi iluzie
De-ar putea cerul lacrimi sa-mi strângă, acel ocean din ele, ar fi purul meu colț de rai
Dar nu știe nimeni, doar decât luna sfârșitul ce-mi va fi îngenunchiat, căci restora pe aceasta lume vorbesc si le pasă doar despre putere și bani
Iar pe acest pământ de-ar fi sa ma aprofundez-n iubire, as muri doar seacă de privirea rece a oamenilor care n-o mai dăruiesc
Pe acest glob pustiu, averile nu constau în ceea ce consider eu rai
Și ceea ce este cu adevărat un dar, nu îți este permis nici măcar sa te servești cu tihnă din el
Și anume pacea, pacea de a zbura lin spre tot ce-i mort și viu
Sa știi sa faci diferența, sa știi sa alini dorurile cu orice preț
Sa aprinzi focul, în adâncul unui pustiu infern
Pentru ca averile nu se măsoară în cât ai ci de fapt în câte dăruiești lumii
Dar sa fi om, nu îți este de ajuns pe aceste meleaguri
Trebuie sa fi totul din toate și nimic, nici prea mult, dar nici prea puțin
Și nici măcar nu ne dam seama, cum raiul ne este furat de sub picioare, sub tălpile celor ce conduc lumea
O lume de corupție, unde raiul-mi doar un privilegiu visat pe șirele spinarii, a morților și a brațelor ucigătoare a lumii de suspine întregi
Un ultim poem în noapte
Un ultim poem scris în noapte
Să-l vezi când eu nu voi mai fi
Vei înțelege atunci... poate,
Că te-am sperat în fiecare zi.
Renunț încă o dată la mine
Deși-mi place să scriu de dor.
Să scriu adânc de dor de tine,
M-a făcut de realitate să nu mor.
Că ieri ți-am stat în brațe...
Azi suntem versuri pe hârtie
Și chiar de te-ai înstrăinat,
Te simt, in orice poezie...
O vreme o să aleg tăcerea
Visele... de tot mi-au apus.
Vreau doar să-mi uit durerea
De dorul ce mi-l port ascuns.
Stea.
Locul stelelor este pe cer
Tu ce cauți la mine-n suflet?
Să pleci eu acum îți cer
Nu mai pot forța acest zâmbet,
M-am lăsat orbit de lumina ta
M-am lăsat păcălit de tine,
Locul meu nu este lângă o stea
Locul meu n-a fost lângă tine,
Marș și luminează-i la altu viața
Dispari, nu vreau să te mai văd,
De tine începe să mă ia greața
Nu te las să-mi faci în suflet prăpăd,
Nu încerca să vi înapoi
Alta ți-a luat deja locul,
Nu mai este nimic între noi
Între noi s-a stins de mult focul.
Poate in alta viata
Te-am iubit
Dar poate nu a fost destul
Chiar credeam ca îți sunt menit
Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit
Ti-am dat tot ce am avut
Si am făcut tot ce am putut
Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine
Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine
Mi-ai arătat ca pot iubi
Ca ma pot deschide fără dubii
Dar cu ce folos ai făcut-o
Daca dragostea tot tu ai omorât-o
Vindecarea nu exista
Exista doar o viața trista
Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine
Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine
Poate in alta viata ne vom putea iubi
Acum pot doar inceta din a trai
Other poems by the author
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!
Într-o seară, într-un parc
O floare, o bancă, un parc
doi îndrăgostiți tac
e noapte afară,
iar cerul de stele-i plin
ei încet se omoară
cu o singură sticlă de vin
Tăcerea mă cam seacă
așa că-mi mai torn un pahar
el se ridică și pleacă
o fi totul in zadar?
Disperată mă întind
să încerc să-l prind de mană
picioarele nu mă mai țin
de nimic nu mai sunt bună
Mi-aș dori ca să-mi permit
să-ntorc timpul în trecut
să-nțeleg cu ce am greșit
și cum, Doamne, te-am pierdut!