Poesièe forcèe

Tu mi-ai fost tot,

dar totul trece

și ai lăsat în urmă o vreme atât de rece.

Tu mi-ai fost dor,

și m-ai durut

și am crezut că fără tine am să mor.

Tu mi-ai fost inimă

și mi-ai bătut în piept

dar cât să te mai aștept?

Tu mi-ai fost cerul,

și m-am uitat la tine cu ardoare

dar abia acum simt cât mă doare.

Tu mi-ai fost suflet,

te-am purtat oriunde în lume

și am să te port mereu, pe-ale iubirii urme.

Tu mi-ai fost prima iubire,

m-ai făcut să simt tot

și apoi să simt că nu mai pot.

Tu mi-ai fost vânt de primăvară,

și-mi suflai încet prin păr

acum ești viscolul din iarnă

și apeși pe răni, iar ele dor.

Tu mi-ai fost vară,

și am crezut că n-o să treci

dar apoi te-am privit cum pleci.

Tu mi-ai fost visul cel mai mare,

și te voiam cu tot dinadinsul,

Să îți arăt că nu ți se pare,

că putem atinge paradisul.

Tu mi-ai fost răsăritul soarelui,

dar ai apus,

apoi ai răsărit iar, 

doar ca să mă trezești dintr-un coșmar.

Tu mi-ai fost cel mai dulce vin,

dar am băut până când am început să simt

gustul ușor schimbându-se-n venin,

și tot nu m-am oprit.

Tu mi-ai fost zâmbet,

și te-am purtat cu cea mai mare fală,

acum eu ce mă fac?

Căci îmi simt inima goală.

Tu mi-ai fost lacrimi,

și am vărsat nenumărate

doar să nu mă lași în urmă și să pleci departe.

Și totuși ai plecat.

Tu mi-ai fost tot,

dar nu mi-ai fost regret vreodată

căci cum aș putea regreta

ceva ce am iubit odată?

Și poate… doar un ,,POATE”

Și poate,doar o dată o să mă mai vezi,

În visele-ți frumoase

În care nu mă pierzi.

Și poate,doar o dată o să mă-ntâlnești,

Tu,să-mi privești doar chipul

Pe care îl iubești.

Și poate,doar o noapte ar mai fi de-ajuns,

Să-mi povestești de tine,

Să-mi spui cuvintele,pe care nu le-ai spus.

Și poate.. doar un ,,POATE”

Tu,liniște fără de pată

Cu ochi căprui și zâmbet neînvins 

Cu părul creț ca într-un vis 

Din nou găsită inculpată

Aștept sentința pe vecie

Aroma nouă timpurie 

Lanțul grijuliu, apatic 

Acum nu e singuratic 

Noul lanț a prins contur 

Sufletul mi-e imatur 

Cât să sper? Cât să îndur? 

În genunchi eu stau și jur...

Leg cu tine legământ 

De la cer pân' la pământ 

Lanțul vechi și cel din nou 

Strânse tare de-un garou 

Cer să mă pot apăra 

Cer să nu pot neglija 

Cer să nu pot să respir 

O secundă se te-admir 

Universul a plănuit 

Asta e pedeapsa mea 

Să iubesc din nou murdar 

Astăzi nu e în zadar. 

Astăzi nu mai neg ce simt 

Lasă-mă să te alint 

Lasă-mă doar să pronunț

Crede-mă, eu nu renunț!

În privire-o constelație 

Vocea iar o speculație 

Zâmbetul o destinație 

Viitorul o relație. 

Tu nu crezi, eu mă prefac!

Rău nu aș vrea să mai fac.

Te-nvelesc în gând mereu,

Tu ești, Doamne, versul meu!

Jocul ăsta deprimant 

Ca un desen dezarmant 

Totul parcă înțelept 

Numai eu perfect defect 

Piesa lipsă din deșert 

Norii vreau acum să-i cert 

Au promis ca îți șoptesc, 

Doamnă dragă, te iubesc! 

Nu știu încă cine sunt,

Dar stiu cine nu mai sunt...

Nu am rămas fără sentimente

Dar am învățat să le ascund.

Ạm incă ochii plini de amintiri

Ce uneori nasc lacrimi in priviri

Si, chiar nu mai contează

Că m-ai străbat pe față..

Am lacrimi să-mi ajungă

Încă o viata și-o secundă

Plâng ca o siguranță,

Că mai există o speranță!

Pentru acea îmbrățişare

Ce-o căutam cu disperare,

Dar azi plec si te las cu luna

Deși îmi ești in gând întruna.

Cândva o împărțeam cu tine

Nu ar fi trebuit să se termine.. 

Dar prăpastia dintre noi

A căpătat amploare

Și doare să văd din partea ta

Atât de multă nepăsare.

Putea fi o poveste

Cum nu a fost vreodată

Dar de unde as fi putut sti

Că ai o inima pietrificata.

A înflorit iubirea in mine

Sub ploaia îmbrățişărilor tale,

De aceea povestea cu tine

Îmbrățişați am vrut să se termine

Să-mi rămână in inimă seninul,

Pe buze vinul.. 

Sufletul meu,

Să nu-ţi cunoască veninul..

#unpahardepoezie 

În mijlocul furtunii

Mi-ai aruncat sufletul când ai plecat,

Fată dulce, suflet amar

De lacrimile tale m-am lăsat înduplecat,

Mare greșeală,

Dar, aș greși din nou,

În inima mea goală

Iubirea ta rămâne un ecou,

Va răsuna la infinit,

Îmi va aminti mereu de tine,

La fiecare răsărit

Voi adormi gândindu-mă la tine

Fată dulce ce n-ai ochi pentru mine.....

Voi aștepta o viață,

Nerăbdător să-ți aud al tău glas,

Voi aștepta o viață,

Cu speranța să reluăm de unde am rămas...

Cu ochii-n largul mării, poposesc pe malul pierii cu sângele tău ce mi pulsează otrava-n vene

Și, la sfârșitul vieții mă întreb, cum poate zâmbetul tău sa rânească?

Cum poate gura cu grai dulce-suav sa ma sfâșie?

O fi blestem sau legământ?

Sa te dau naibii, ca poate te uit sau poate tu încă nu ești om.

Căci cu ochii dulci de zâmbete și miresme vii de fiori ai mimat suspinul adânc din inima mea, prefăcându-te ca iubești, ca știi sa fi bărbat

15/08/2024

..stie ca imi lipseste,dar imi lipseste mai mult decat

stie el..

10 luni, 3 săptămâni și 4 zile

S-au făcut de când clipele sunt mai puţine

De când te-ai îndepărtat "straïne"

De când...ai ales sa se termine.

Vreau sa te pierd. Sa te uit, sa te consum, Sa pot sa

am curajul sa ma adun din scrum. Sa imi dispari de

tot, din suflet si din minte, De pe cerul albastru, din

ploaia de cuvinte..

Vreau sa mi te sterg. Sa uit c-ai existat, Sa uit cum

mi-ai vorbit, sa uit cum m-ai tratat. Inca ma doare

rau, desi-au trecut aproape-un an, De cand tot am

speranta. Si tu n-ai dat doi bani.

Vreau sa imi dispari, cu ochi, buze si cu zambet, Cu

parfumul tau, cu rasul ce imi era cantec, Sa nu stiu

cine esti. Si de ne-om intalni,Sa fim doar doi straini ce

din greseala s-ar privi.

Vreau sa te uit dar imi amintește mereu de tine...

Gust din rosé poate rosé-mi va fi ziua de mâine...

In freamatul liniștii mele

Imi ascund sufletul rătăcitor 

Aici răul imi e bine,

Si binele-i nimicitor. 

Mi-s ochii de aramă 

Privirea, senină ca un cer

Mi-e inima în ramă

Nutrind simțiri de înger. 

Timpu-mi tremură-n secunde,

Tot cuprinsul arde ca un gând 

Ce-n adâncuri i se tot ascunde

Un infinit plin de cuvânt.

Si-aici ma pierd cel mai frumos

Caci din durerea-mi nesfârșită 

Se strânge tot Universul

Între vis si-naltul cerul.

Și de mă voi pierde in cuvinte

Lasă-mă să te găsesc 

Aievea să-ți aduci aminte

Ca tot te-am scris...din ce iubesc.

Privind în spate, la timpul ce mi-a trecut,

Mă surprind trecând prin sevrajul despărțirii 

Loială fiind unui bărbat cu sufletul mut

Ce m-a privit cum mă sparg...fără pic de emoții...

Și după tot...îți port amintirea, in piept neatinsă,

Și neîntinată de trecerea nemiloasă a timpului,

Te păstrez ca o simțire primordială, nestinsă,

Ca pe orgasmul sublim, printre-al gândurilor neputință...

Simt cum in mine se preling frânturi din chipul tău 

Precum picăturile de vin în paharele de cristal,

Si-n minte-mi răsună cuvintele-ti intr-un tragic ecou,

Ca acest poem, dulce, acrisor, amărui, fermecător de paradoxal...

Un an în care am ars mocnit

Ducând povara poveștii fără sfârșit 

Un an atât de paradoxal 

In speranța unui vin la final...

Doi ani de când ne-am cunoscut 

Și ochii noștri s-au întâlnit 

Doi ani de când a început o poveste

Care azi doar in mine trăiește...

Un an de sentimente puse la zid 

Ce doar in versuri mai pot să le deschid

Un an de iluzii și speranțe deșarte 

Că timpul ne va ține din nou aproape...

Doi ani de când cărările s-au întâlnit 

Și părea ca soarta ne-a fericit

Sa ne potrivească în asa fel

Sa rămânem..." amici la un păhărel".

Un an de când tu ești singurel

Eu cu dor de-o-mbrățisare, la un strugurel 

Un an în care, lacrimile au facut arhipelag

Ca n-am rămas, unul pentru altul...cu drag...

Ce-ar fi să ne regăsim 

Când stelele ard în noapte

Timpul să nu ne trădeze,

Și clipa să ne țină aproape?

Ce-ar fi să pot spune ce simt

Fără ca vorbele să te alunge

Tăcerea să nu mai doară așa tare

Când dorul de tine în inimă surâde...

Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori

Răceala dintre noi să se frângă 

Să dăm viață acestui "dacă "

Într-un final în doi, să ne cuprindă...

Mi-ai fost drag dincolo de timp 

Ca un legământ ars pe pământ 

Omul ce c-un vin imi bucura ființa 

Dar ai plecat lăsându-mi suferința...

Ai venit peste mine ca o furtună 

Într-o secundă m-ai întors pe dos

Însă atât cât tu ai vrut,

Ai fost visul meu frumos!

Azi tăcerea imi este glas,

Un strigăt mut la orice pas

Mi-ai fost drag de m-am pierdut

Iar tu m-ai uitat într-un minut...

Azi suntem doar doi străini 

Nu stiu de ce ai vrut să fie așa...

Ai plecat fără un ultim vin

Într-o zi de toamnă, din viața mea.

Azi suntem doar doi străini 

Toate visele mi s-au stins

Însă dorul meu de vin, 

E-un foc ce-mi stă aprins...

Azi suntem doar doi străini,

Poezii pe zeci de pagini,

Scrise mereu cu același dor

Într-un colț de lumină ce doare ușor.