Steaua dimineții
Iarna a sosit pe sufletu-mi împovărat
Mii de stele strălucesc pe cerul înserat
Însă numai una îmi vorbește despre Tine
Și-ale împărăției taine în etern le tine.
Pe pădurea argintie neaua se așterne
Numai steaua dimineții printre stele începe a cerne
Norii albi se zăresc-n depărtări
Mii de oameni intonează-ncet cantari.
Luminite de Crăciun se aprind în târguri
Se zărește pacea peste bolta oamenilor puri
Și o mare bucurie se propagă lin si dulce
Despre steaua stralucinda care pace îmi aduce.
Poems in the same category
Mǎști
Oameni ȋn alb, cu mǎști pe fațǎ
Aleargǎ-ntr-una pe cǎrǎri
Luptȃnd sǎ o mai prindǎ-n viațǎ,
Nu mai suportǎ amȃnǎri.
Cǎ viul care i se scurge
Prin munți ajunge, prin cȃmpii
Coboarǎ-n lanuri, urcǎ-n stȃncǎ
Se varsǎ-n ape sȃngerii.
Pǎdurea nu ȋi mai respirǎ,
Nici bradul nu-i mai este frate,
Iar oamenii cu mǎști pe fațǎ
Privesc cum inima-i se zbate.
Şi-ndrugǎ rugile preasfinte,
Ridicǎ mȃinile spre cer,
Tot clerul e ieșit ȋn stradǎ,
Trosnesc himerele din fier.
Iar Dumnezeu acolo-n ceruri
Privește lung din fața Porții
Cum oamenii cu maști pe fațǎ
Îngenuncheazǎ-n fața sorții.
Vată de zahăr
În laboratorul numit bucătărie, vom face experimente,
Din unele raționamente,
Cum că ar fi interesant să mâncăm ce n-am gustat de două decenii,
Da, fix de două decenii, nu spun tâmpenii,
Fără prea multe ezitări
Sau orice alte amânări,
Ne apucăm să facem vată de zahăr,
Ce altceva ar putea pofti un suflet tânăr?
Așadar, ne trebuie zahăr,
Nu mult, doar 250 de grame,
Dacă vreau să o fac mai dulce, nu strică alte câteva micrograme,
Adăugăm 30 de grame se sirop de glucoză,
Mă străduiesc să nu mai depășesc această doză,
O jumătate de linguriță de oțet alb și 120 de mililitri de apă,
Presimt că vata să prindă contur o să înceapă,
Mai punem și 500 de grame de amidon de porumb,
Opțional, mai folosim și bomboane colorate, nu doar albastre, că începe să capete culoare de plumb,
Mai punem și roșii și obținem violet,
Chiar arată ca în poza de pe acel bilet
Lăsat pe masă,
Fără de care vata nu ar fi putut să-mi iasă.
Poftă bună vă urez,
În timp ce vata cu bucățele minuscule de ciocolată mi-o decorez.
DISTOPIA
"Injectăm în a lor vene-un rost, un țel și-un viitor,
De ți-ar trebui dovadă - doar privește-te, Condor:
Te-am recoltat deși erai un boț abandonat, murdar,
Din sărman spre-a-l zămisli pe-al văzduhului Cezar!
Ajută-ne să le trasăm o șansă la grandoare!
Făcând astfél, nu-ți vei plăti și datoria oare?
...Datoria unui fiu al Slăvitei Stăpâniri -
De-a-ndreptăți cu îndesat ale-arípilor foșniri?"
***
Vreo cin' sute de etaje de abis de'subtul său.
El - în vârf, scrutând șoimește, înspre nebulosul hău.
Ochii bulbucați și galbeni cată-n jos, lucind sticloși,
Arípile-i țâșnind obscure dintre umerii osoși:
Argintii odinioară, pe când proaspăt implantate,
Pe-acel puști al nimănui transfigurau în zeitate...
Dar Metropolis e-o mâzgă, deci cu fiecare an,
Mai erupe-un jeg pe creasta înăcritului titan.
***
Într-o neagră distopie, Cei creați de corporații
Împlinesc fără cârtire tot ce-ordonă birocrații:
Niște-actori, fără simțire, fără suflet, reci și duri,
Proiectați să camufleze a guvernului fisuri.
E-adevărat că sunt puternici, arătoși, scânteietori,
C-ai lor mușchi impresionează droaiele de privitori,
Că jonglează din privire fulger, apă, foc și gheață,
Și-i vezi zilnic în reclame la șampon anti-mătreață,
Însă, mută realitate, doar fațada e de ei -
Înăuntrul celor trupuri falnice, de semizei,
Zace-o inimă bolnavă, chiar o inimă de sclav,
Inimă înlănțuită într-un sistem fără morav,
Un sistem ce reciclează bebeluși abandonați,
Culegându-și de pe stradă viitorii săi soldați.
...Într-o neagră distopie, dragostea-i de mult uitată:
Un sugar din trei născuți își vede mama doar odată.
Iată-i, deci, scâncind în noapte, într-un hol încremenit:
Un ecou prelung de plânset în azilul adormit
Se înalță și izbește disperat pereții suri,
Ce înăbușă inerți suspinul zecilor de guri.
Înșirate-n două rânduri, paturi: niște tăvi de fier,
Căptușite înăuntru cu vechi zdrențe de boier -
Actele de caritate ale mândrelor elite,
Veșnici binefăcători ai plebei ăstea parazite.
E aproape miezul nopții... Plânsul brusc s-a domolit,
Căci prin zidul imbatabil... o figură s-a ivit...
Pălpâirea muribundă a luminii din salon
Își aruncă pala dâră... pe-un costum alb de nailon,
Un costum ce-adăpostește palpitațiile nervoase
Încercate de-o ființă în posturi primejdioase,
O ființă mult râvnită de-ai guvernului savanți,
Căci puterea ce-o posedă nu-i produs de laboranți.
Umbra lunecă prin sală, printre prunci, cu ochii uzi,
Glasu-i unduind în cântec ar topi și-un stol de juzi.
Dezvelindu-și pieptul dulce, cald, rotund, ocrotitor,
Doi orfani cuprinde-n brațe, alăptându-i iubitor.
Șapte ani în urmă Hades nou-născutul i-a luat,
Iar de-atunci și pân' acuma... sânii nu i-au mai secat.
Tot pe-atuncea, într-o seară, lăcrimând la un perete,
S-a trezit trecând printr-însul, de parc-ar fi fost burete.
A crezut că-i dereglată: sâni ce-ntruna i se-umpleau
Și pereți ce dintr-o dată trupul nu-i mai sprijineau?!
Toate după ce-ngropase pruncul visurilor ei,
Cel menit să-i lumineze sărăcia din bordei?
Porni pe uliți, în neștire, hoinărind cu capul gol,
Ploaia răvășindu-i părul, potopind-o cu nămol.
Ca o salcie-n furtună arăta pășind spre pod,
Udă și descumpănită ca sirena în năvod...
Cum pășește ea mecanic, iată, își înalță capul -
Năpustindu-se-nainte, în șuvoi își lasă șlapul:
Chiar acolo, drept în față, suspinând sfâșietor,
Un copil, jertfit șoselei, de vreun mârșav trecător.
Însă-a noastră eroină nici n-apucă să-l privească:
Din văzduh o arătare cu alură păsărească
În picaj aterizează și-nhățându-l piere-n zbor -
"Purificatorul" străzii, cel supranumit "Condor".
Nici n-ar fi ghicit titanul, dar ivirea-i vulturească,
Țel trezise într-un suflet gata să se prăbușească,
Și de-ar fi scrutat din aer labirintul de sub el,
Nu-i scăpa acea femeie, ce-l urma pe jos fidel.
Călăuză fără știre a iscoadei spre ospiciu,
Și-a lăsat acolo prada asistentei de serviciu,
Iar a noastră eroină, strecurată prin pereți,
Număra, stupefiată, vreo cin'zeci de plângăreți.
Șapte ani de-atunci trecut-au, iat-o astăzi tot aici,
Potolind cu al ei lapte tânguirea altor pici.
Îi adorm cei doi din brațe - ea îi culcă grijuliu
Și oferă altor doi câte-un sân liliachiu:
Deși cu timpul constatase că al ei lăptos nectar
Sătura dintr-o sorbire cel mai nesătul sugar,
Și-ar dori-n mai multe piepturi să se poată diviza,
Așteptarea celorlalți izbutind a micșora.
"Ce se-nalță, ce dospește din acei orfani pe care
Îi hrăneam pân' la venirea seminției următoare?"
E-ntrebarea ce-o frământă, după ani de alăptat,
Pe măicuța clandestină dintr-un cosmos depravat...
("Injectăm în a lor vene-un rost, un țel și-un viitor,
De ți-ar trebui dovadă - doar privește-l pe Condor:
L-am recoltat pe când era un boț abandonat, murdar,
Din sărman spre-a-l zămisli pe-al văzduhului Cezar!")
Taina crudului sistem de mult putea s-o deslușească
Din moment ce niciun zid nu-i prea gros s-o stăvilească.
Numeroasa compensare a copilului pierdut
Îi ocupă, însă, noaptea, pân' la ultimul minut...
E grija lui
E libertate, adevărat...
Sunt foarte multi ce au uitat..
De bunul nostru Dumnezeu
E prevăzut, că vor veni..
Ploi, vijelii și foc, vor fi,
Și pentru rele,vom plăti,
Plata nu-i de la Dumnezeu,
Cel rău aduce,ce e rău.
Să ne rugăm, să nu uităm,
Căci Dumnezeu este cu noi ,
E bun și cu PUTEREA lui,
PUTEREA Dumnezeului,
Doar el ne poate APĂRA,
Toate le are-n grija sa...
Noi trebuie doar să-l chemăm,
Răul din noi să-l depărtăm.
Întâi pe el să îl iubim,
Să nu uităm să îl slăvim,
Și harul cel Dumnezeiesc,
Va fi cu noi, va fi mereu,
Căci nu ne uită DUMNEZEU.
Rolul părintelui
Doamne ce ai recomanda,
Copiilor noi a da...
Indrumandumare-i... sfatul care,
Părintele-n veci îl are .
Pe acesta îl învață...
Ce înseamnă dragostea,
Să-i știm să-i ferim mereu,
Vrea mult bunul Dumnezeu.
Nu uita ai un rol mare,
Să îndrăgești precum o floare,
Ce-i bine mirositoare,
Și are sfintia-n ea .
Nu lăsa să părăsească,
Gradina cea părintească,
Căci un păstor are ea,
E IiSUS și el ne vrea.
Trăiri contorsionate
Strigătul mi-e plânset,
Plânsul mi-e rânjet,
Rânjetul mi-e zâmbet,
Zâmbetul mi-e grimasă,
Iar grimasa mi-e urlet.
Urletul mi-e geamăt,
Geamătul mi-e suspin.
Suspinul mi-e mângâiere,
Iar mângâierea, strigătul meu,
Cufundat atemporal în tăcere.
Other poems by the author
Chipul mamei
Încă de la începuturi m-ai iubit mereu
M-ai învățat să îl iubesc pe Dumnezeu
Mi-ai șoptit aievea ,, fii binecuvântat’’
Cu ochii înlăcrimați durerea ai purtat.
Și pe poteca vieții ai cernut
Praf de iubire ,pace, dăruire
Lucrurile sfinte mi le-ai împrospătat
Cu multă fericire m-ai împresurat
Înțelepciunea vieții tu mi-ai dăruit
Pe cer mii de stele eu am zărit
Chipul Mamei deplin minunat
Rămâne în veci de neschimbat.
Cununa salvării
Cu fața-nsângerată mi-ai șoptit
,,Fiu rătăcitor pe tine te-am iubit"
Și m-ai ales din mii și mii
Să-ți fiu soldat în oastea celor vii.
Mi-ai dăruit speranță , încredere , iubire
Domnul meu prieten minunat
Si Mi-ai tesut pe suflet sigiliul de nemurire
Tu părinte fii in veci glorificat.
La Golgota mi-ai oferit harul minunat
Și pentru veci pe cruce m-ai răscumpărat
Eu pentru tine vreau de-a pururi să trăiesc
Mii de cântări din suflet sa îți dăruiesc.
Pictura iubirii
Adierea vântului îmi șoptește iubirea
Pe care mi-o porți în fiece zi
Razele soarelui îmi deslușesc amintirea
Precum m-ai ales din mii și mii.
Te-ai coborât din neant să îmi oferi fericirea
Pe aripi de speranță mi-ai dăruit împlinirea
Alături de tine timpul se oprește
Si-n taină la ureche ,, te iubesc’’ îmi șoptește.
Pe sufletul vechi și flămând de iubire
Ai așternut în cercuri mii de culori albăstrii
Ochii rotunzi și față senină brăzdată de pura lumină
În dar mi-au adus pacea deplină.
Sub susurul blând de izvor , în alb ai venit
Mireasma iubirii pe cer am zărit
Ceru-nstelat și luna dulce-amaruie scânteind
Ne stau martori vii , speranță întrezărind.
Copilul meu
Copilul meu parfum din cer sosit
Ai așternut în viața mea, mii de primăveri la infinit
Florile cireșilor cu miros îmbălsămat
Îmi amintesc de chipul tău profund neschimbat
Ești zbor de aripi pe cerul înstelat
Ești vuietul oceanului însetat
Ești albul pur al iernii însiropat
Și drumul vieții tale e pe deplin bogat trasat
Ai apărut din infinitul norilor
Cu chipul tău pur și inocent
Ne-ai dăruit speranța zorilor
Și ne iubești cu al sutelea procent
m-ai regăsit…
In oceanul infinit mă scufund ușor
Sufletul mi-e vindecat de-al iubirii dor
Valurile mării se rotesc în cercuri
Dându-mi șansa reinvierii prin nestemate versuri
Sensul inimii îl caut pe alocuri
Floarea albă , trandafirul înflorește în doruri
Și fiorul dragostei îl simt în etern
Este sensul vieții , în fața Ta mă prostern
Este o tainică iubire , ce din ceruri se topește
Zbor de aripi sufletul îmi întregește
Râul cristalin al dragostei aleargă ușor
Peste viața mea se scrie o nouă șansă: era unui dor
Copilarie
Copilărie dulce amintire
Tablou de vară pictat pe pânză albă
Tu-mi ești intreaga fericire
Pe care-o desenez în mintea-mi strălucinda
Mi-ai dăruit momente strălucite de raze argintii
Pe-a lumii harta de mici năzbâtii
Și m-ai șlefuit să fiu alesul dintre prinți
Să văd lumina în oglinda de pe munți
Mi-ai fost prietenă adesea- n încercări
Și m-ai adus pe strada lirismului și-a muzicii
Mi-ai fost și mamă in marile alintări
Și m-ai cusut în stuful inimii