8  

Spre zborul tău

Spre zborul tău dulce,

Florile cântă cu al lor destin,

Pe un lac, un nufăr duce

Zarea sufletului senin.

 

Plutește pe aripile norilor,

Spre drumul tău cristalin,

Ce plânge inima zorilor,

Fluierul al său lin.

 

— O, natură tăcută,

Ce plângi în visul meu,

Luminează-mi ziua cea trecută,

Lângă tine voi fi mereu.

 

Oglinda suferinței ce se topește,

Iar sufletul meu fin parcurge,

Spre steaua albă ce strălucește,

Izvorul albastru curge.

 

Într-o noapte albă de vis,

Ce pleacă sufletele-n univers,

Spre soarele de aur trimis,

Lacrimile tale s-au șters.

 

Un fior ce-mi cântă,

Cu lacrimile înghețate,

Spre un ocean ce se avântă,

Florile dezghețate.

 

Ziua e un suflet-dor,

Ce-mi bate inima tristă,

Și-mi răsare un fior,

Știind că undeva există.

 

Picături de stele,

Ce curg din cer

Și mă duc cu ele,

Cu sufletul sincer.

 

Ochii tăi de vis,

Ce-mi străpung inima,

Amorul tău nu ți l-am zis,

Ce-mi topește lacrima.

 

Stau pe un lac și sufăr,

Iar codrul își închide cerul lin,

Curgând picături de sânge pe nufăr,

Cu un destin senin.

 

Zilele zboară și curg,

În ochii tăi de cristal,

Ce pleacă spre amurg,

Spre razele fără egal.

 

Închide-ți ochii de petale,

Căci nu mai pot fără tine,

Spre o ramură de cristale,

Zboară în ceruri cu bine.

 

 

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Iustin Marian Postea poezii.online Spre zborul tău

Date of posting: 21 July

Timp de citire: ~3 min.

Views: 24

Log in and comment!

Poems in the same category

Marea căldură

E căldură mare afară,

Soarele strălucitor,

Nu adie nici chiar vântul,

Frige solu-ngrozitor ,

De căldura asta mare,

Și pământul e crăpat,

Și bietele animale,

N-au apă de adăpat.

Unora chiar rău le este...

Apelând la ajutor.

Nici pădurea nu rezistă,

Căci focul ce le aprinse,

Sa intins spăimântător 

Apa-i caldă chiar și ea,

Bună-i și ea la ceva 

Este o mică scăpare,

E ceva răcoritor,

O înghețată care vine,

Ne este de ajutor.

More ...

Fara titlu

Dac-ai ști ce este în al meu suflet 

Când tu îmi vorbești despre el,

De pe față îmi dispare orice zâmbet 

Când te văd cum plângi după el 

 

Îmi fuge pământul de sub picioare 

Când îmi zici cât de dor ți-e de el, 

A mea inimă încet îmi moare 

Iar a ta bate numai pentru el,

 

Eu dau totul pentru tine

Tu dai totul pentru el,

Eu renunț la toate pentru tine 

Tu renunți la mine pentru el.

 

Stau și mă întreb dacă tu te gândești măcar o secundă la cum mă simt eu atunci când îmi vorbești despre el, când am zis că sunt aici pentru tine mereu când ai nevoie nu credeam că poate să fie atât de dureros. Nu știu ce cuvinte să-ți spun atunci când plângi de dorul lui, mă doare prea tare ca să pot să-mi aleg cuvintele.

Ști că te iubesc și aș face orice pentru tine și te susțin în absolut orice ai face, însă acum chiar nu am cu ce să te ajut, încet parcă încep și eu să am nevoie de ajutor în timp ce încerc să-ți ofer ție ajutor...

More ...

RESPIRI ÎNTRE SEMNALE

Orașul clipește în neon

și uită că fiecare geam e un ochi

care te privește.

 

Semnalele nu funcționează

dar tu te oprești

și pentru o secundă

respiri profund.

 

Pașii tăi devin alt timp

un timp care nu cere

aprobarea nimănui.

 

În buzunar, telefonul tace

înima însă știe

cum să atingă vidul.

 

Numai între alerte

îți întinzi respirația

ca o punte între ce e

și ce refuzi să devii.

 

Dar pentru câteva clipe

lumea încetinește

iar tu ești complet prezent.

 

More ...

Psalmi - I - Întrebare fără răspuns

 

De ce exist, Doamne?

De ce m-ai smuls din neființă

și m-ai lăsat să gust lumina

cu o inimă care sângerează?

 

Sunt un strigăt de lut,

o taină pe care nici eu n-o înțeleg.

Mă mișc printre umbre,

caut rostul în pulbere,

și mă întreb: ești Tu acolo,

în tăcerea mea?

 

De ce m-ai făcut din nimic

și mi-ai pus în piept veșnicia?

De ce simt cerul în mine

și totuși cad la fiecare pas?

 

Nu Te întreb din răzvrătire,

ci din dor.

Nu din îndoială,

ci din foame de adevăr.

 

De ce exist, Doamne,

dacă nu pentru Tine?

Și dacă pentru Tine,

de ce mă simt atât de străin

de chipul Tău din mine?

 

Spune-mi doar că nu sunt întâmplare,

că rana din mine are sens,

că tăcerea Ta e răspuns

pentru cel ce nu poate înțelege,

dar poate iubi.

More ...

Rămâi în noi ca teiul...

Ne strângem glasul sub lumina-ți blândă,
Ca fiii la sânul unei mame,
De versul tău ni-i inima flămândă
De adevăr și lacrimile mamelor în năframe.

 

Ne-ai pus în palme graiul ca pe-o pâine
Și ne-ai învățat s-o frângem cu sfială,
Să nu-l lăsăm pierdut prin vremi străine,
Ci să-l purtăm cu sfântă rânduială.

 

Prin tine mama s-a făcut altar,
Și casa – cer în pragul ei smerit,
Iar dorul nostru, e fără hotar,
ce-n univers frumos s-a răspândit.

 

Noi te citim cu fruntea aplecată
Și ne găsim în fiecare slovă,
Căci ni-ai lăsat o patrie binecuvântată
În care dragostea-i dovadă.

 

Rămâi în noi, ca teiul înflorit,
Ca roua peste lanul dimineții,
Prin tine-am învățat ce-i de iubit
Și cum se veghează valorile vieții.

 

P.S. Un omagiu adus poetului Grigore Vieru, poet al sufletului românesc.

More ...

Tremura sufletul

Tremura sufletul de durere 

Iar capul sus eu îl țineam,

Ma rugam pentru un pic de putere,

Strângem din dinți ,dar nu renunțam ...

 

Asa am pus punct la nelegiuiri...

Și lacrimi eu n-am mai vărsat .

Și după atâtea biciuiri

Eu capul jos nu l-am lăsat ...

 

Am devenit un om din piatră 

Cu inima îmbrăcată-n fier

Nici câinii azi nu ma mai latră 

Si sufletul mi-e de oțel....

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍