Război

Si asa mergeam odata

Printre pomii din gradina

Admirand natura toata

Era un vis, doar noi de vina

Am visat trecutu n umbra

Viitorul generatiei noastre

Distrus de o hartie si o punga

Ajutat de mari relatii

Devenim niste roboti

Programati de bani, de hoți

Azi maine nu mai suntem

Traim doar sa *promitem

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține, 

Si nici nu-apuc sa iau ce nu-i al meu,

În lume pot să fac doar ce e bine,

Să uit de toate rele,chin și greu.

Iar când te-njură în lume,chiar te doare,

Că ești un hoț ,un nimeni si-un nimic,

Îndreaptate cu fața înspre soare,

Si-așteaptă pân mai e un pic.

Iar dacă lumea nu va fi mai altfel,

Cu rau și față se vor îndrepta spre tine,

Tu strigăle la toți în gura mare,

Eu nu strivesc ce nu îmi aparține! !

M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,

Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,

Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,

Și-n valurile morții de mic m-am botezat.

Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,

Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,

Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,

Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.

Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,

Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,

Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,

Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.

Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,

Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,

Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,

Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.

Doar amurgul ne condamnă,

Să mai stăm cu fruntea-n palme,

Și nostalgici că e toamnă,

Și că sufletul nu doarme.

Doar amurgu-i plin de taine,

Nepătrunse până-n zori,

Cerul dezgolit de haine,

Te îndeamnă ca să zbori.

Doar amurgu-i violet,

Ochi de stele și crepuscul,

Plânge atunci când trec încet,

Amorezați cu pas minuscul.

E aici, cu noi, Demiurgul,

Atunci când apare amurgul...

Împachetat elegant într-un material de stofă călduros şi moale, am ales să pun o mască cu zâmbet de formă. Am tras pe mâini o pereche de mănuşi din piele şi am ieşit să operez, pacient, o intervenție pe cord. Asistenta de gardă aşteaptă cuminte pe bancă în faţa unei mese goale de piatră. E puțin nesigură şi oarecum deranjată de luminile slabe şi atmosfera încordată, de amfiteatru. Ne vom afla fiecare în treabă, pe lângă masa de piatră şi vom opera deschis, dar în şoaptă. Inima e oarbă şi instinctul primează. Anestezie totală şi pânzele albe se coboară în lumina moartă, peste masa goală. Cortina e recviem pentru actorul de teatru în ultima seară.

La capatul pietrei funebre

Stă scris numele marilor poeți,scriitori

Cu litere ce mai respiră viață.

Întind mâna, e liniște

Adun întuneric în palmă

Alunecând în pori mă condamnă

Strigând lumina ard

Răspunde luna aprinsă

Căutând soare întind mâna

Îngheață printre stele în beznă

Mă retrag să ascult tăcerea

Șoptește visul cu raze

Undeva e totuși  lumină

Întind mâna degeaba și cad

Mă primește un nor să mă ploaie

Dacă-i soare ajung curcubeu

Mă trezesc înotând prin noroaie

Întind mâna să nu mă mai scurg

Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng

Fremătând de durere  mă scutur

Rămân eu risipit în adânc

Unde sunt încep să mă caut

Încet întind mâna, e liniște

Ce simplu curge viața

Când nu apasă dor

Poți lesne să dai lecții

Cum se alungă nor

Traești în echilibru

Nu-ți strigă-n gând trecutul

E simplu a fugi

Nu-ți arde-n tălpi pămîntul

Nu cauți o speranță

Nici visele nu dor

De inimă nu-ți pasă,

Ce simplu, ce ușor

În suflet nu te arde

În ochi străluce soare

Nu plănge amintirea

E totul o culoare

Ce simplu, ce ciudat

Iubirea cea albastră

E doar un gând speriat

Pe suflete apasă

Un vânt neașteptat

Ți-aduce amăgire

Te-aruncă exilat

Pe-o simplă amintire

Mai mult decât pe mine Te Iubesc

Mai mult decât oricine Te Iubesc

Mai mult decât pe tine nu doresc

Mai mult decât fărâme să primesc

Mai mult decât o lume Te Iubesc

Mai mult decât se-aude Te Iubesc

Mai mult nu poate spune ‘Te Iubesc’

Îl simt cum mă supune ‘Te Iubesc’

Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate

Mai mult soare, de pământ sau line ape

Mai mult de aur, de argint sau nestemate

Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate

Eu Te Iubesc mai mult de azi, mai mult de mâine

Mai mult de tot ce viețuiește-n astă lume

Prezența ta strălucitoare mă supune

Ajung să fiu un fel de tu în expansiune

Eu Te Iubesc mai mult de-un vers, mai mult de șoapte

Mai mult de strâmbe jurăminte aromate

Scriu ‘Te Iubesc’ de-mi umple paginile toate

Spun ‘Te Iubesc dar nu m-auzi căci ești departe

Eu Te Iubesc rostind cuvinte-adevărate

Le-ai înecat în lacrimi sute înodate

Lumina stinsă ascunzându-mi realitate

Rămas în beznă-mi umblă zilele blazate

Nici tu pe tine nu iubești cât eu pe tine

Te am în suflet și în tot ce arde-n mine

Eu aș putea să te privesc pân’ la orbire

Chiar Te Iubesc și-ți spun că nu mă pot abține

Mai mult de cauți nu găsești decât în carte

Doar în povești iubirea nu are păcate

Primind  minciuni ce par a fi adevărate

Te-oi mulțumi c-un te iubesc ieșit din coate

Te voi iubi pân-or cădea frunzele toate

Când vor seca urmele tălpilor voalate

Umblând doar sufletele-n zbor înstrăinate

Un ‘Te Iubesc’ va asfinți lipsit de fapte

Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă

S-aud cum umblă pasul tău cometa mea

Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă

Pierdut în vise regăsind prezența ta

Când vei pleca ascunde-mi zilele de mine

Să nu le simt cum lasă-n suflet urma grea

Poate doar somnul cu tandrețe să m-aline

Acolo tu ești lângă mine draga mea

Când vei pleca adună tot ce-ai pus în mine

Uitând de dor pe un alt drum să pot pleca

Umblă cărarea vieții oarbă fără tine

De nu mai știu unde sunt eu și urma ta

Când vei pleca să te întorci cât mai degrabă

Lăsând în urmă lumea strâmbă-n calea sa

Ascultă florile și valurile-n seară

Poate cândva o să auzi inima mea

De-au să pornească ploi

Oprește-le să curgă

Cu soare să le stingi

Un curcubeu s-ajungă

Și de-au s-apară nori

Împraștiei, să fugă

S-aduci lumină-n zori

Turnând-o peste umbră

Iar de-ai s-auzi viori

E sufletul ce cântă

Cu zâmbet în culori

Tristețile alungă

De-au să se-ntindă mâini

Lasă-le să te-ajungă

Primește-mbrățișări

Inimi s-auzi cum zburdă

Poate-ai să simți fiori

Amețitor cum urcă

Adună-i că-s comori

Armurile aruncă

Pornit-au rugăminți

Spre cerul ce ascultă

Cu rugă către  sfinți

Iubirea să te-ajungă

Când o să piară din speranță ‘Te Iubesc’’

N-o să mai bată inimi calde pentru nimeni

Golind pământul de tot neamul omenesc

Desprindem sufletul crezându-ne mai liberi

În astă viaț-am așteptat să plece nori

Și au plecat lăsând în urmă flori uscate

Nu mi-au rămas decât distanțele-ntre noi

Tot așteptând se vor topi zilele toate

Căzut din ceasuri timpul freamătă-n decor

M-aruncă-n gol strivindu-mi inima uitată

Călătorind spre așteptare mă strecor

Lăsând un stol de amintiri spre altă dată

Uitând durerile de dor să plec în zbor

Nopțile scurse fără tine-au să nu ardă

Rămase-n urmă așteptările nu dor

Plutind ușor m-or însoți norii de vată

Să-mi crească iarbă după ploi și-n mână flori

S-ajung copac cu umbră deasă lângă casă

Stropii de apă să-mi dea hrană storși din nori

Pe crengi cântând să șadă păsări, cuib să-și facă

Timpul nu iartă, mă apleacă la pământ

Urmând lumina către locul cel de taină

Lăsând povestea așteptării ce m-a frânt

Aștept din nou îngerul blând în albă haină