Nărav de cioară
Printre culori atrăgătoare
De produse -alimentare
O cucoană forfotea
Cu puradeii după ea.
Negricioși,cu muci la nas
O urmau pas cu pas,
In șirag aliniați
Milogeau înfometați..
Cu obrazul ca de smoală,
Cu fuste largi in poală,
Cu zorzoane aurite
Iscodea sub veșminte..
Șterpeli o ciocolată,
Ce -o pitulă îndată
Sub port de camuflaj;
Hoție -n ambalaj..
Cu tupeu și dibacie,
Șireată -n pălărie,
Ciordea tot felul,
Isprăvindu-și țelul....
Captivă -n flagrant
Se lamenta exorbitant!!?
Jinduia compătimire,
Depănând cu pătimire..
Category: Diverse poems
All author's poems: Keller Gabriela
Date of posting: 29 декабря 2024
Views: 53
Poems in the same category
Ultima noapte...
Gânduri multe zbor prin minte,
Noaptea-mi pare că stagnează,
Visuri lungi din taine sfinte,
Parcă-mi spun tot ce urmează.
Port stigmate-n piept și tâmple,
Niciodată om n-am fost,
Pentru toți știu ce-o se-ntâmple,
Însă viața-mi n-are rost.
Molfăi noaptea evanghelii,
Însă toate-mi par minciuni,
Pun pe seama oboselii,
Și m-afund în rugăciuni.
Stele plâng curgând pe boltă,
Luna-i palidă și tristă,
Mii de arhangheli se revoltă,
Veghetorii îi trec pe listă.
Noaptea-i lungă cât trei zile,
Parcă totul stă în loc,
Este noaptea mea de adio,
Peste tot e numai foc...
Refrenul prostului cotidian
De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,
Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,
Așa gândim cu toții cand privim un mort,
Crezându-ne pe noi nemuritori...
Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,
Este purtat din lumea-aceasta,
Nici el neștiind cum e posibil,
Privind aproape, vede depărtarea,
Iar de privește-n depărtare
Se regăsește chiar aici...!
Căci neputând pricepe lesne viața,
Noi cei ce suntem rătăciți
Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,
Căci moartea stând ascunsă
Și ascuțindu-și coasa iar,
Tocită de câte vieți a secerat,
Revine blestemata!
Iar eu poetic glăsuiesc...
Nicicum că moartea este personaj de basm,
Dar nici că-i realitate înfricoșată,
Precum de mici am învățat!
Are vreun rost să personifici un blestem,
Să spui "nimicului" sau "morții"
Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?
Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?
Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:
Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!
Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!
Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,
Chiar dacă pare fără de sfârșit!
Nota de plată tot sosește;
Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!
Ce vreau să spun?
Vorbesc de Mântuire și Nemurire...
Hristos te strigă-n gura mare,
Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,
Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!
Vei spune,tu nebune:
Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!
Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,
Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,
Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:
Bea,mănâncă ,chefuiește!
*
Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,
Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?
*
Există oare adevărul...?
Își spune cel nebun!
E treaba mea să știu mai multe?
Nu-i simplă viețuirea asta?
Să fie toate doar atât?
Aud o voce ce glăsuiește:
Tu lasă lumea în nimicul ei!
Căci fiecare se cufundă zilnic
Doar în ce-i place sau pricepe,
Precum frumoasele domnițe,
Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,
De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!
Iar despre oameni,se știe bine..
Unul visează la titluri,faimă și avere,
Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,
Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă
Dorindu-se iubit de-o mie de femei!
Umanitatea întunecată asta arată;
Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,
Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,
Și câte și mai câte lumea asta oglindește,
Fie din aur sau din simplă tinichea,
Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!
Iar despre omul din povestea mea,
Când boala-i dă târcoale,
Rătacitul fuge la doctori renumiți,
Sperând ca viața să-și păstreze
Spunând șoptit în sinea sa:
"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",
Că de murit tot am să mor!
Nu-i asta soarta tuturor?
Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea
Ce-mi sună glorios a imn de stat:
Mănâncă,bea și chefuiește!
Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,
Nu-mi plec urechea la oricine,
De pocăit s-o facă cine poate,
Eu am atâtea încă de făcut!
Trăiesc cum vreau,
Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!
Așa că beau,mănânc și chefuiesc!
Sunt încă rege pe pămant....
Scenariul ăsta l-am ales,
Nu-mi pasă de mă amăgesc!
Să fie asta o poveste tristă
Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?
Să fie lumea-ntreagă cuprinsă
De nesimțirea ce-o aruncă în abis?
Trăim cu toții doar un straniu vis
Ce nu se termină cu viața asta
Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?
Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,
Neexistând nimic de taină ori ascuns,
Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,
Și el ne spune toate câte sunt de spus!
Să fie viitorul lipsit de spirit
Iar Adevarul s-atârne spânzurat?
Așa că am decis să dau un nume,
Poemului ce l-ați citit deja,
Și veți rămane prizonieri o vreme bună,
Gândind la întrebarea mea!
(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Bucuria vieții!
Ce bine e că sunt copil,
În trup și chip de-adult,
Și lacrima nu mi-o rețin,
Când simt să plâng
Ce mult îmi place să vorbesc,
De dulcea mea copilărie,
De satu-n care m-am născut,
Și unde am primit un nume,
Ce mândru sunt unde-am ajuns,
Trecând prin școli și greutăți,
Și că nu m-am lăsat învins,
De cei ce ura o sădesc
Ce fericit mă simt că mă alinți,
Și permanent ești lângă mine,
Cum aș putea vreodat' să uit,
Iubirea ta...soția mea cea bună
............................
Nu sunt vreun mare menestrel
Și doar un novice,
Și nici nu-mi doresc să fiu model,
Și doar un om ce crede-n vise
...................................
Vouă mă-nclin și mulțumesc,
Că versurile scrise le citiți,
Făr' a vă ști, vă prețuiesc,
Și-n viața mea sunteți...bine veniți!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
În fața oglinzilor sparte
În lumea de azi, unde masca-i rege,
Frumusețea devine o simplă lege.
Un trup sculptat, un chip perfect,
Dar sufletul? Rămâne un subiect discret.
Să placi, să atragi, să fii adorat,
Standardele strigă: „Ești tu ajustat?”
Dar când mintea vorbește, când glasul tău cântă,
Lumea se-oprește și te înfruntă.
„De ce să gândești, când ai ochii senini?
De ce să vorbești, când ești doar pentru priviri?”
Înțelepciunea devine o armură grea,
Iar superficialitatea, o lume a ta.
Cei care te văd, dar nu te privesc,
Îți râd pe la spate, că nu-i amăgești.
Le e teamă de tine, căci nu te pot frânge,
Cuvintele tale devin sabia ce-i strânge.
Dar oare iubirea, ce-o cauți curat,
Poate trăi unde sufletu-i uitat?
Îți cer să fii slabă, dar puternică-n zâmbet,
Să fii simplă, dar să porți mii de înțelesuri-n umblet.
Tot nu e de-ajuns, oricât ai lupta,
Când vrei să fii tu, și nu o marionetă de catifea.
Dar tu știi mai bine, în tăcerea ta rece,
Că lumea-i doar vânt, iar esența nu trece.
Așa că privește, rămâi neclintită,
Cu mintea ta vie, cu inima-ți tivită.
În fața oglinzilor sparte vei ști,
Că tu ești întreagă, atunci când ochii persoanei potrivite te vor privi.
Symy
O, omule oricare ai fi tu din lumea. întreaga
Cum poți să spui că iubirea ta e foarte mare
Când tu asta nu dovedești nicidecum
Trăirea ta diferă de la cer la pământ.
Iubirea se vede prin fapte, nu prin vorbe
Prin ceea ce arăți în fiecare zi din viață
Mereu vrei să arăți ceea ce nu ești
Căci și vorba te dă de gol prin trăirile the firești!
O omului ce mari răspunderi ai tu oriunde te găseșt
Pentru cei ce Domnul I. a pus lângă tine
Domnul a murit pentru întreaga omenire
Și ei trebuie să afle de la tine, despre a Domnului mântuire!
O omule astăzi te îndemn :trăiește prin credință
Ca să ai cu Domnul în viață biruință!
Lucrează mai mult pentru Cel ce spui că e Domnul tău
Ca să nu te amageascā intr. una Cel rău!
O, omule înțelege că iubirea se vede la orice pas
Iubirea se vede chiar dacă este fără glas
Ptin ceea ce faci în fiecare zi, prin trăirea ta pe care o știi
Departe de Domnul, departe de veșnicii!
Trezește, te omule și vino. ți astăzi în fire
Pregătește-te să fii chemat sus în împărăție
Iubirea să crească de.-acuma în tine mereu
Până te vei întâlni în aceea zi mare cu al tău, Dumnezeu!
Naufragiu
Mă strânge viața ca un brâu,
O piatră sunt în albie de râu,
Și apa curge ca un dans tribal,
Iar eu tresalt la fiecare val.
Își strigă-un pescăruș consoarta,
Iar glasul său e numai plâns,
Împărtășim deopotrivă soarta,
Nici eu, nu am primit răspuns.
Amurgul mușcă plaja cea pustie,
Și singur în nisip mă cern spășit,
Apoi îmi scriu povestea pe hârtie,
Și o îngrop adânc în țărmul înroșit.
Am pus și semn, o scoică spartă,
Și în secret o lacrimă-am vărsat,
Pentru pustiu și viața mea deșartă,
Și pentru orice suflet naufragiat.
Other poems by the author
Din făgașul inimii
Rută prea anevoioasă
Spre zarea de acasă,
Printre visele scăldate
De ape ,-nvolburate.
Drum bătrân și ostenit
De iluzii bântuit,
Unde dorul mă strigă
Și cerul stă să curgă..
Cărări întortocheate
De lacrimi irigate,
Din ochii ce se sting
Și -n urmă se preling...
Destine -nșelătoare
În exil sub soare,
În frământari se frâng
Și sub gene plâng...
După amar de vreme,
Calea care geme,
Pe al inimii Făgăs
Mă cuprinse pătimaș..
Arșița
Vai ce zapuseala nebună
Prin văzduh plutește
Dogoarea din țărână,
Seacă iarba,se pălește.
Ard pietrele crăpate,
Cu năduf respira iazul,
Sufocat de naripate,
Ce I subțiasera obrazul.
Pisca pe sub talpă
Raze fierbinți de soare,
Ce mijesc pe o pleoapa
Și ne udă cu sudoare.
De noi umbra se ascunde,
Pretinde tribut tacit,
Iar ploaia n loc sa ne inunde,
Se puse pe smiorcait.
Vântul cățărat pe munte,
Pufaind, ne urmărește;
Praful picură pe frunte
Pe o colina se lungește.
Noi tânjim cu ardoare
Noaptea sa se așterne,
Racoriti din a ei boare,
Peste noi sa tot cerne...
Moșule,ce faci, ești bine?
Moșule,ce faci ești,bine?..
Mă opresc iar pe la tine,
Să -mpart plictisu-n jumate,
Să te slujesc ca și la carte..
Ce poftești la prânz, bătrâne;
Oare cum e vremea mâine;
Apoi privim tăcuți pereții,
Numărăm tic -tacul vieții.
.. Radioul sună în surdină,
Tu sorbi din cana ta plină,
Ceaiul negru cu lămâie,
Ce povestea ta o știe...
Stai gârbovit la masă,
Pufăi din țigară arsă
Cu ochii țintiți la ecran,
Tastezi cu patos și elan..
Nici de cină nu te -atingi
Doar la gândul să învingi;
Ăsta -i țelul tău, sărmane
,Nu sa te vaiti la icoane.
C -ai fost bătut de soartă,
Să te usuci că și o plantă,
CĂ șezi în scaun, osândit,
Fără puteri, înțepenit..
Mă rogi cu voce stinsă,
Lampa să ți o las aprinsă,
Că iar somnul nu te fură,
Te răsucește și te -njură...
Din orizontul pierdut
Orizontul e pierdut
Pe-o mare -ntunecatä
Împrăștiind tăcut
Năframa-nlăcrimată
Sub vălul neguros
Plutea înfrigurată
La cârma vântului tăios
Bolta încruntată.
Luna,printre umbre
Licărea cu sfială
Gălbejită din fire
Cu nuanță virtuală.
Hoinărea o barcă
În vârtejul apei
Ìmpänzitä leoarcä
Sub spasmul pleoapei
Fălcile adâncului
O sorbeau însetate,
Spre brațele malului
Din răsputeri se zbate.
Se -agăță de -o buturugă
Zdrobindu -se de stânci
In strigäte de rugä
De-ale sufletelor voci...
Offf,tu suflet palid...
Of,tu suflet palid
Înmărmurit pe scaun,
Ciuguleai din blid
În fumăraia de tutun...
Radioul gălbejit
Pălpăie dintr-un ungher ,
Murmurănd răgușit
O melodie,stingher.
Umbra din odaie
De ici colo se perindă
În formă de strigoaie
Pe a ta grimasă Suferindă.
Ticăie n surdină
Din holul cenușiu
Pendula bătrână
A timpului pustiu.
Din brazdă mai plouă
Pe a ta făptură ștearsă
Pan se miji de ziuă
Pe fața ta ștearsă...
Regret
Amintiri ce dor și răscolesc,
Se scurg în timp,te urmăresc
În al tău deșert perindă,
Pășind pe cioburi de oglindă.
Șoptește vocea lor în tine,
Ce te mustră pt mâine;
captiv în ieri,ori azi,
Printre ruine să nu cazi.
Să nu te roadă conștiința,
Că nu ți-ai dat silința
Și te avânți pripit
Din orgoliul rănit
Surâsul trist te scaldă
În prăfăraia de pe stradă;
Piedică-ți pune în cale
Și varsă-n urma ta petale.
Te -nvăluie năframa nopții,
Te apasă-n jur pereții;
Ușa ermetic se închise,
Cursul vieții se oprise..
O clipă gândul meu tăcuse,
Blocat în lumi opuse,
Dar mă trezi-n simțiri o briză;
Să mă lepăd de a mea criză,
Definitiv nu am vreo scuză
Și mă mușcă subtil de buză...