Omeni de azi și de-altă dat’

M-ascund de oameni căutând doar omenie

Găsind ființele robite de mândrie

Plătesc tăcerile să-mi țină companie

Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie

 

Stă invizibilă tăcuta modestie

Se etalează convenabila prostie

Sau aroganța mănuind o șmecherie

Prezintă-n scenă opulența cu măndrie

 

Pierdute suflete adună bogăție

Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie

Clădind palate din minciună și hoție

Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie

 

Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie

Considerându-ne doar sclavi la datorie

Elaborând fraze scrobite cu trufie

Explică gloatei cât de greu e la domnie

 

Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie

Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie

Aștept secundele să bată armonie

Un imposibil delirând o teorie


Category: Diverse poems

All author's poems: Silvian Costin poezii.online Omeni de azi și de-altă dat’

Date of posting: 27 марта 2024

Timp de citire: ~2 min.

Views: 992

Log in and comment!

Other poems by the author

Condamnare

Și totuși te iubesc

Deși curge tăcerea scuturându-se veșted

Lăsând să umble norii lacomi înghițind lumina

Plouă călcând ascuțit peste albastrul fraged

Gândul sihastru înecându-se risipit în visare

 

Și-atunci te-am alungat

Umbra norilor mei să nu-ți atingă strălucirea

Conturbând incolor minunea roșului aprins.

Deschisă-i calea spre oriunde infinit

Liber să-ți fie zborul către înaltul viselor

 

Și-atunci lipsind cuminte am căzut

În brazda plugului tristeților bolnave

Înțeapă acele sădite în adânc

Răsar speranțele mințind emoționale

 

Și-atunci plutesc fără prezență abdicând

Coboară zâmbetul sub limite vitale

Planează pașii fără urmă absentând

Un călător între hotare abisale

 

Și-atunci privind spre răsărit totul e strâmb

La judecată sunt chemat pentru eroare

Nevinovat pledează sufletul plângând

Fără iubire e deja o condamnare

More ...

Relativ

Plutum împinși de secundarul dezinvolt

Vâslind în orb către eternul anonim

Printr-o minune am ajuns ființe toți

Cărând în brațe astro-magicul destin

 

Contorsionând lucrează haosul vioi

Precum un vals Brownian plutind în cană

Azi este soare, mâine ploaie, poate nori

Ne învârtim zâmbind anost într-o capcană

 

Călătorind între etern și infinit

Bine și rău pare să fie-o hologramă

Depinde totul doar de ochiul ce-a privit

Căci perspectivele diferă-n lumea oarbă

 

Din locul strâmt ce se învârte plictisit

Centrul e soarele iar restu varietate

O simplă glumă despre spațiul mărginit

Ne e de-ajuns căci nu cuprindem realitate

 

Avem și timp, avem și Sud, avem și sus

Ne-am definit un ideal dintr-o himeră

La stânga-i dreapta-n antiteză descompus

Ne orientăm în relativa efemeră

More ...

Pe-un singur sens

Spun Te Iubesc, inima grea abia de bate

A obosit, de-atâta liniște se zbate

Nu simt nici veri, nici primăveri, zile uitate

Strivit de cer sufletul strigă, foc îl arde

 

Spun Te Iubesc, prin uşa-nchisă nu răzbate

Chiar şi pereţii se topesc s-asculte-aproape

Acoperişul a zburat, ploaie se-abate

Trimisă-n ceruri către nori pleacă departe

 

Plimbaţi de dor stropii se-arată la ferestre

Pământul florilor din geam udând de sete

Când tu răsari în dimineţi privind prin gene

Dintr-e petale-un Te Iubesc va face semne

 

Şi Te Iubesc pe-un singur sens fără scăpare

Chiar de e-nchisă către tine orice cale

Ne-am împărţit în două lumi clădind hotare

Ce e stupid, un Te Iubesc sau pagini goale?

 

Spun Te Iubesc seara când somnul nu mai vine

 Adorm cu greu, visul frumos iarăşi revine

Tu mă săruţi până topit dispar în tine

Cu două inimi vei trăi şi pentru mine

More ...

Reprezentații de toamnă

Printre culorile de toamnă arde vânt

Copacii freamătă urlând în isterie

Atârnă galbenul de vară întrebând

Cenușa frunzelor zburând cărămizie

 

Se-adună norii scuturându-se plângând

Cinstita ploaie pătrunzând cu viclenie

Ne udă stropii aruncându-se râzând

Îmbrățișându-ne a toamnei astenie

 

Curge lumina înecându-se în crâng

Nopțile umblă petrecând cu veselie

Alungă zilele gonindu-le scăzând

Soarele cade micșorând călătorie

 

Dintre ciulinii decedați au dispărut

Ființe mute intuind o tragedie

S-au adunat îngrămădindu-se-n pământ

Găsindu-și loc de hibernare-n galerie

 

Către văzduh o barză albă-și ia avânt

Ultimu-i puf zboară plutind în frenezie

Lăsând în urmă vremea rece tremurând

Ne-așează frigul peste gânduri pălărie

 

Goniți în casă timpul fumegă mărunt

Orele trec privind afară vijelie

Danseză toamna printre dealuri alergând

Pictând culorile să-i cânte melodie

More ...

Război

Se-aprinde focul mistuind spre veșnic oameni

Medieval ridică săbii idioți

Pornind războiul lasă-n urmă case goale

N-au înțeles ce-nseamnă moarte, par roboți

 

Minciuni sfruntate oferind mulțimii sclave

Lipsiți de școală e mai simplu să-i conduci

Învață pruncii a muri servind palavre

Nu-i Dumnezeu ce le-a cerut s-aducă morți

 

Infernul cade pe pământ târând cadavre

Dorinți meschine se-nvelesc în patrioți

Proliferând false valori gândiri bolnave

Cheamă la luptă gloata oarbă de netoți

 

Culori macabre poartă cruda vânătoare

Dictată sec de despoți strâmbi și vanitoși

Ori de stăpâni dorind pământ sau răzbunare

Vânzând iluzii despre viața celor morți

 

Cu mâna goală sunt trimiși s-aducă moarte

Biete ființe transformate-n mateloți

Mânând corabia intențiilor barbare

Sălbatic mătură spre umbră frați, nepoți

 

Pornește hoarda sărbătorilor funebre

Cântând  fanfara mitralierelor orori

Lăsând în urmă flori uscându-se în jerbe

Acoperind martirii tragicei erori

 

Oameni de rând ce duc pe umeri greutate

Sunt păcăliți c-au să ajungă mari eroi

Pornind războiul pentru cauze deșarte

Le-ascund rațiunea rătăcind-o în noroi

More ...

Anotimpuri

E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă

Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun

Puțin contează când stau singur într-o gară

Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum

 

Aleargă timpul anotimpul să ne treacă

Iubirea zace aruncată în noroi

Sufletul umblă  părăsit, fără de șansă

Privirea caută prin ceață după zori

 

Turnănd continuu cu tăceri din abundență

Către-anotimpuri de tristețe ne topim

Orbiți de reguli ordonate în absență

Va străluci golul din suflete sublim

 

Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni

Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi

Le frângem inima ce le-a bătut speranță

Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’

 

Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul

Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi

Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet

Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi

 

Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară

Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern

Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă

Ne-ajunge iarna înghețând focul etern

More ...

Poems in the same category

Cândva în sat!

E seară iar în satul meu natal,

Și umbra e din ce în ce mai lungă,

Iar soarele se duce după deal,

Să-apună, ca mâine să-neajungă

 

Pe drum trec istoviți țaranii,

Venind pe jos de pe ogoare,

Ei sub căciuli își ascund anii,

Și fețele ridate, arse de soare

 

În fața lor agale merg vitele,

Sătule, târându-și greu ugerele,

La muls ele vor umple donițele,

La schimb primindu-și tainurile

 

La porți pe bănci stau babele,

Cu mâna-n vânt semne făcând,

Chemându-și către curte vitele,

Ce se găsesc amestecate-n cârd

 

Pe ulițe copiii joacă-o miuță,

Cu-o minge din cârpe cusută,

Din când în când câte-o căruță,

Și-n urma ei legată, trasă, o văcuță

 

E ora când în sat se simt mirosuri,

Venite din casa gospodinelor,

Mâncăruri gătite, stropite cu sosuri,

Ce vor fi servite cu drag la cină soților

 

Și-n fiecare casă se-aude rugăciune,

Rostită de cei ce au ajuns acasă,

Ei mulțumesc și fac o plecăciune,

Și rând pe rând se pun la masă

 

Aminte îmi aduc și nu am cum să uit,

Când tata-ntreba pe fiecare-n parte,

Dacă la școala noi lecția-am știut,

Și cum el ne-ndemna să învățăm carte

 

Din sat la studii, departe am plecat,

Armata am făcut-o sub tricolor,

Prin școli m-am pregătit și educat,

Iar în armată am învățat, cuvântul dor

 

Acum mă-ntorc mai rar ca altădat'

Pe drum nu-i recunosc pe tineri,

Necunoscut am devenit în sat,

Și simt că timpul n-a-iertat...pe nimeni!

 

 

More ...

V-oi avea?

O zi frumoasă v-oi avea 

Când soarele și luna

Calea îmi v-or lumina 

De parcă țin cununa 

 

O zi frumoasă v-a pleca 

Și v-a veni una tristă 

V-or plânge norii după dor

Și luna după mine 

 

Când soarele se v-a țicni 

V-a lumina în față 

Îmi v-oi topi inima mea 

Și dorul după viață 

 

Când luna se v-a sătura 

Îmi v-a lua cununa 

Inima se v-a strica 

Ca sticla de oglindă

More ...

Poezie

Acum serile devenit-aureci,cumplite

Şi straăzile sunt un haos puternic ce tulbura inimile dezgolite

Ştiu si a ea e,

Dar nu ştiu la ce să mă aştept

More ...

Pretenții

Mai demult, strãmoşii noştri

Erau simpli şi modeşti:

Mâncau brânzã şi slãninã,

Purtau nume româneşti.

 

Dar veni modernizarea,

Ca un tãvãlug, din Vest:

Nu mai recunoşti românul

Nici în vorbã, nici în gest!

 

Nu mai ştie spune: "Bunã!"

Ci, "Hello!" şi "How are you?"

Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",

Cât şi "No!", în loc de "Nu!".

 

Bând un pumn de apã rece

- Fãrã sã fim provocaţi -

Ne prostim, pe zi ce trece

Precum "Geniul din Carpaţi".

 

Dacã vechea pãlãrie

O purta spre-obrazul stâng,

Astãzi poartã-n cap o creastã,

Cu "allurã" de nãtâng!

 

Nu mai pot lucra românii

Dacã nu primesc un "like";

Nici la stânã nu se urcã

Dacã n-au adidaşi "Nike"!

 

Cel ce-şi învelea piciorul

Cu obiele de viţel,

Poart-acum haine de firmã:

Numai DIESEL vezi pe el!

 

Sã ne vadã Cuza-Vodã

Ce figuri avem în cap! ...

Ne-ar şi înjuga îndatã

La un car fãrã proţap!

More ...

Prezentul creează viitorul

Plină de spelndoare 

Eu merg pe a mea cărare 

Cu o iubire fara de hotare 

Eu trăiesc în lumea mare.

 

Trăind în suflet cu speranțe

Dovedind mereu doar pace

Ajungând și la dorințe 

Ce nu au fost îndeplinite.

 

Zi de zi mai cu avânt 

Eu călătoresc cu al meu cânt 

Zi de zi mai frumușică 

Precum un fir de levănțică.

 

More ...

Psalmi - LXV - În mine se luptă doi oameni

 

În mine se luptă doi oameni, Doamne:

unul Te caută plângând,

altul fuge de Tine râzând.

Unul vrea să Te slujească,

altul își face din mândrie tron.

 

Mă ridic cu Tine dimineața

și mă culc cu umbra fără nume.

Unul își rupe genunchii în rugă,

altul își ascute cuvintele

ca să judece, să rănească, să biruie.

 

Doamne, câți sunt în mine?

Câți trăiesc și câți mor în fiecare clipă?

Cine sunt eu, dacă mă schimb

la fiecare bătaie de inimă?

 

Smerește-l pe cel ce Te sfidează în mine,

îmbracă-l în tăcere,

până când va auzi cum strigă

celălalt – copilul Tău –

care se zbate să respire în lumină.

 

Fă să rămân acela

care Te iubește cu frică și cu dor,

nu cel ce Te uită

de cum iese din biserica inimii sale.

 

Doamne, nu mă lăsa

să fiu o scenă de război fără sfârșit.

Fă pace în mine.

Și lasă să rămână viu

doar omul care Te cheamă.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍