Poems in the same category
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacătul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.
Să fiu ca o taină...
Du-mă Doamne-n lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Pune-mă-n pământ,
Să răsar ca vânt,
Toarnă-mă-n hârdoaie,
Să cad ca o ploaie.
Fă-mă răsărit,
Să mă știu iubit,
Ori un bob de rouă,
Lacrimi să mă plouă,
Să curg în izvoare,
Ca o taină mare,
Să mă bea cu sete,
Tinerele fete.
Fă-mă vis subțire,
Dus de amintire,
Să m-ascund în șoapte,
Rostite în noapte,
De-un tânăr fecior,
Ca un cald fior,
Și să duc pe pleoape,
Ale mării ape.
Fă-mă stea de ceară,
Să ard doar o seară,
Ori cuvânt uitat,
Într-un vers curat,
Să mă pierd în lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Un copil ce iubea
Un copil ce iubea
Adesea ori ce lacrima ...
Ce fără minte îndura,
După alesul ce-l aștepta ...
Ca un copil mic ce era
Doar după el lacrima ...
Cu iubirea doar îl alinta
Pe cel ce fără milă o gonea ...
(Ig:_caty_b_
Destinul
Eu, abia sositul prunc
În noua lume ce mi-i casă,
Sunt aşteptat de ursitori cu părul lung
Şi moartea tânără fără de coasă.
Râzând acestea-mi hărăzesc destinul,
Cu lungi urcuşuri şi abisuri,
Cu clipe mai amare ca pelinul,
Cu înălţări şi prăbuşiri de visuri.
Spăşit m-am adăpat din ele,
Şi pod şi scară mi-am făcut din trup,
Flămând am adormit sub stele,
Ca-n zori într-o scânteie să erup.
Şi -am mers mereu cu vântu-n faţă.
Mi-am oblojit şi boli de trup şi minte,
Şi-am râs în fiecare dimineaţă,
De ursitori şi moartea cea cuminte.
Acum, de aici, din vârf de creastă,
Cu ochii-n lacrimi şi suflet împăcat,
Mă uit la prunci şi la nevastă,
Şi-am înţeles de ce atâtea am înfruntat.
Nu-i rugăciune...
Nu-i rugăciune fără-un biet genunchi,
Plecat smerit peste podea,
Cum nu-i nici creangă fără trunchi,
Și frunză fără creanga sa.
Nu-i rugăciune fără gând curat,
Plecat din inimă spre rai,
Cum nu-i nici lan nesecerat,
Şi bob lipsit de pai.
Nu-i rugăciune fără dor aprins,
Cu taină mare la mijloc,
Cum nu-s nici focuri de nestins,
Și fum fără de foc.
Nu-i rugăciune fără-un strop de har,
Ce-aduce inimii alean,
Cum nu-i nici țărm fără hotar,
Și valuri fără de ocean.
Nu-i lacrimă să fie o risipă,
Când ne rugăm stăruitor,
Cum nu-i nici zbor fără aripă,
Și aripi fără zbor...
Îmi place!
Îmi place mult să citesc poezii
Care prin versul lor ne zic ceva,
O întâmplare sau o povestioară
Trăită de scriitor sau altcineva.
Îmi place să-l ascult pe învățat
Care prin trudă, mult a cumulat,
Fără a cere laudă sau vreun onor
Și doar pedeapsă pentru plagiat.
Îmi place să călătoresc prin țară
Și frumuseți s-adun de peste tot,
Pe care-apoi să le trimit în lume
Scriind pe poze..român..un patriot.
Îmi place să vorbesc și de copilărie
Și de sătucu-n care m-am născut,
De vorba dulce a omului moldav
Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.
Nu-mi place ce aud de România
Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,
Și care niciodată nu ne-au vizitat
Dar spun minciuni pe niște foi.
Am scris că foarte mult îmi place
Să dăinuiesc pe aste meleaguri,
Și despre care cu drag voi povesti
Mereu, prin ale mele
...modeste versuri!
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacătul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.
Să fiu ca o taină...
Du-mă Doamne-n lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Pune-mă-n pământ,
Să răsar ca vânt,
Toarnă-mă-n hârdoaie,
Să cad ca o ploaie.
Fă-mă răsărit,
Să mă știu iubit,
Ori un bob de rouă,
Lacrimi să mă plouă,
Să curg în izvoare,
Ca o taină mare,
Să mă bea cu sete,
Tinerele fete.
Fă-mă vis subțire,
Dus de amintire,
Să m-ascund în șoapte,
Rostite în noapte,
De-un tânăr fecior,
Ca un cald fior,
Și să duc pe pleoape,
Ale mării ape.
Fă-mă stea de ceară,
Să ard doar o seară,
Ori cuvânt uitat,
Într-un vers curat,
Să mă pierd în lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Un copil ce iubea
Un copil ce iubea
Adesea ori ce lacrima ...
Ce fără minte îndura,
După alesul ce-l aștepta ...
Ca un copil mic ce era
Doar după el lacrima ...
Cu iubirea doar îl alinta
Pe cel ce fără milă o gonea ...
(Ig:_caty_b_
Destinul
Eu, abia sositul prunc
În noua lume ce mi-i casă,
Sunt aşteptat de ursitori cu părul lung
Şi moartea tânără fără de coasă.
Râzând acestea-mi hărăzesc destinul,
Cu lungi urcuşuri şi abisuri,
Cu clipe mai amare ca pelinul,
Cu înălţări şi prăbuşiri de visuri.
Spăşit m-am adăpat din ele,
Şi pod şi scară mi-am făcut din trup,
Flămând am adormit sub stele,
Ca-n zori într-o scânteie să erup.
Şi -am mers mereu cu vântu-n faţă.
Mi-am oblojit şi boli de trup şi minte,
Şi-am râs în fiecare dimineaţă,
De ursitori şi moartea cea cuminte.
Acum, de aici, din vârf de creastă,
Cu ochii-n lacrimi şi suflet împăcat,
Mă uit la prunci şi la nevastă,
Şi-am înţeles de ce atâtea am înfruntat.
Nu-i rugăciune...
Nu-i rugăciune fără-un biet genunchi,
Plecat smerit peste podea,
Cum nu-i nici creangă fără trunchi,
Și frunză fără creanga sa.
Nu-i rugăciune fără gând curat,
Plecat din inimă spre rai,
Cum nu-i nici lan nesecerat,
Şi bob lipsit de pai.
Nu-i rugăciune fără dor aprins,
Cu taină mare la mijloc,
Cum nu-s nici focuri de nestins,
Și fum fără de foc.
Nu-i rugăciune fără-un strop de har,
Ce-aduce inimii alean,
Cum nu-i nici țărm fără hotar,
Și valuri fără de ocean.
Nu-i lacrimă să fie o risipă,
Când ne rugăm stăruitor,
Cum nu-i nici zbor fără aripă,
Și aripi fără zbor...
Îmi place!
Îmi place mult să citesc poezii
Care prin versul lor ne zic ceva,
O întâmplare sau o povestioară
Trăită de scriitor sau altcineva.
Îmi place să-l ascult pe învățat
Care prin trudă, mult a cumulat,
Fără a cere laudă sau vreun onor
Și doar pedeapsă pentru plagiat.
Îmi place să călătoresc prin țară
Și frumuseți s-adun de peste tot,
Pe care-apoi să le trimit în lume
Scriind pe poze..român..un patriot.
Îmi place să vorbesc și de copilărie
Și de sătucu-n care m-am născut,
De vorba dulce a omului moldav
Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.
Nu-mi place ce aud de România
Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,
Și care niciodată nu ne-au vizitat
Dar spun minciuni pe niște foi.
Am scris că foarte mult îmi place
Să dăinuiesc pe aste meleaguri,
Și despre care cu drag voi povesti
Mereu, prin ale mele
...modeste versuri!
Other poems by the author
Modul indicativ, timpul trecut
Albumul foto cu gust de cenușă
A adunat de pe oase amintirea
Plecarea care încă nu a iesit pe ușă
Dar care își conține menirea.
Timpul viitor amputat de prezent
Si de un trecut imperfect și reactiv
Toată gramatica îl conjuga absent
Și toată aritmetica îl numără spre stanga, negativ.
Speriata
Fetitele speriate nu se coc în femei.
Nu poarta diamante în cercei. Nici în inele. Haina de blana sau genți grele de piele. Nu au buze purpurii, stiletto aurii. Nu au cuvinte pe buze. Nu pot fi muze.
Nu au proportii ce nasc emotii. Sau drame. Sau fericiri. Nu poarta și nu aprind foc în priviri.
Nu plutesc si nu zboara in aer nici pe mari nici in imbratisari.
Ele stau doar pe pamant până la gleznă. Aprind chibrituri inghetate in bezna, cam ca fetita lui Andersen. Respira 2D, ca un desen. Auriul cocleste se stinge cât le atinge. Muzica tace sau scrasneste când le învelește.
Ele au case care plâng, haine care le strâng. Tot ce au e prea-lung-prea-scurt-prea-nătâng.
Ah și au kilometri inexistenti dar persistenti între ele și Ei. Simt doar interpus. Supus. Prin idei.
Fetitele speriate Nu se coc.Niciodata. Deloc. Doar se ofilesc în babe uitate. Dacă au noroc.
Magie
XYZ e un truc de magie.
(Cincizecilasuta truc, cincizecilasuta magie
Banal
De egal
Ca in aritmetica din copilarie)
Daca mai crezi in magie reala
Trucul iti pare doar o pacaleala
Daca vrei pur si simplu magie
Trucul e maiestrie.
Si forta
Si torta.
Aritmetica din copilarie e pana la urma gresita
Dupa ce cresti
Ca sa supravietuiesti
Mereu va fi mai mare jumatatea cea fericita.
Si cand iti muti viata-n batista
Multumesti trucului ca exista.
Modul indicativ, timpul trecut
Albumul foto cu gust de cenușă
A adunat de pe oase amintirea
Plecarea care încă nu a iesit pe ușă
Dar care își conține menirea.
Timpul viitor amputat de prezent
Si de un trecut imperfect și reactiv
Toată gramatica îl conjuga absent
Și toată aritmetica îl numără spre stanga, negativ.
Speriata
Fetitele speriate nu se coc în femei.
Nu poarta diamante în cercei. Nici în inele. Haina de blana sau genți grele de piele. Nu au buze purpurii, stiletto aurii. Nu au cuvinte pe buze. Nu pot fi muze.
Nu au proportii ce nasc emotii. Sau drame. Sau fericiri. Nu poarta și nu aprind foc în priviri.
Nu plutesc si nu zboara in aer nici pe mari nici in imbratisari.
Ele stau doar pe pamant până la gleznă. Aprind chibrituri inghetate in bezna, cam ca fetita lui Andersen. Respira 2D, ca un desen. Auriul cocleste se stinge cât le atinge. Muzica tace sau scrasneste când le învelește.
Ele au case care plâng, haine care le strâng. Tot ce au e prea-lung-prea-scurt-prea-nătâng.
Ah și au kilometri inexistenti dar persistenti între ele și Ei. Simt doar interpus. Supus. Prin idei.
Fetitele speriate Nu se coc.Niciodata. Deloc. Doar se ofilesc în babe uitate. Dacă au noroc.
Magie
XYZ e un truc de magie.
(Cincizecilasuta truc, cincizecilasuta magie
Banal
De egal
Ca in aritmetica din copilarie)
Daca mai crezi in magie reala
Trucul iti pare doar o pacaleala
Daca vrei pur si simplu magie
Trucul e maiestrie.
Si forta
Si torta.
Aritmetica din copilarie e pana la urma gresita
Dupa ce cresti
Ca sa supravietuiesti
Mereu va fi mai mare jumatatea cea fericita.
Si cand iti muti viata-n batista
Multumesti trucului ca exista.
Modul indicativ, timpul trecut
Albumul foto cu gust de cenușă
A adunat de pe oase amintirea
Plecarea care încă nu a iesit pe ușă
Dar care își conține menirea.
Timpul viitor amputat de prezent
Si de un trecut imperfect și reactiv
Toată gramatica îl conjuga absent
Și toată aritmetica îl numără spre stanga, negativ.
Speriata
Fetitele speriate nu se coc în femei.
Nu poarta diamante în cercei. Nici în inele. Haina de blana sau genți grele de piele. Nu au buze purpurii, stiletto aurii. Nu au cuvinte pe buze. Nu pot fi muze.
Nu au proportii ce nasc emotii. Sau drame. Sau fericiri. Nu poarta și nu aprind foc în priviri.
Nu plutesc si nu zboara in aer nici pe mari nici in imbratisari.
Ele stau doar pe pamant până la gleznă. Aprind chibrituri inghetate in bezna, cam ca fetita lui Andersen. Respira 2D, ca un desen. Auriul cocleste se stinge cât le atinge. Muzica tace sau scrasneste când le învelește.
Ele au case care plâng, haine care le strâng. Tot ce au e prea-lung-prea-scurt-prea-nătâng.
Ah și au kilometri inexistenti dar persistenti între ele și Ei. Simt doar interpus. Supus. Prin idei.
Fetitele speriate Nu se coc.Niciodata. Deloc. Doar se ofilesc în babe uitate. Dacă au noroc.
Magie
XYZ e un truc de magie.
(Cincizecilasuta truc, cincizecilasuta magie
Banal
De egal
Ca in aritmetica din copilarie)
Daca mai crezi in magie reala
Trucul iti pare doar o pacaleala
Daca vrei pur si simplu magie
Trucul e maiestrie.
Si forta
Si torta.
Aritmetica din copilarie e pana la urma gresita
Dupa ce cresti
Ca sa supravietuiesti
Mereu va fi mai mare jumatatea cea fericita.
Si cand iti muti viata-n batista
Multumesti trucului ca exista.