Impostura

Eram frumos cu trupul zvelt,

Cu vânt bătând prin buzunare,

Purtam și soarele în piept,

Iar ochii îmi erau văpaie.

Aveam și zbor, și prăbușiri,

Mușcam din cărni și oase,

Mă-nțelegeam doar din priviri,

Cu toate fetele frumoase.

Cântam în crâșme nopți în șir,

Iar inima-mi urla de bucurie,

Făr-o lețcaie în chimir,

Plăteam cu trupu-a mea simbrie.

Acum îmi bate coasa-n ușă,

Carnea-mi miroase a pământ,

Of tinerețe, scânteie și cenușă,

De ce nu m-ai vârât și în mormânt?

Să n-ai să-mi spui că ești un om bolnav

Când stai cu tolăneala tu la mână

Și crezi mereu ce este muncă grav!

A fost prea viețuirea ta o zână

Ce te-a lăsat să dormi, ca de acum

Să-ți verși tot oropsirea pe cea bună,

Cea ce-a lucrat să nu te afli-n drum,

Să hoinărești buimac din lună-n lună?

Respectul trebuind să îl acorzi

Nu te clintește-n loc nici cât o brumă,

Căci vălmășagul de iubiri și corzi

Făcut-a soarta însăși ca pe-o glumă.

Iar îngerii când te-or chema să urci,

Și calea înspre Rai ai să ți-o spurci.

(Imagine de fundal: Wellcome Collection)

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Forgæves

Om foråret, med sjælen vibrerende,

Vi venter på lykke ved at drømme,

Og om efteråret, når håb dør,

Vi har en sky tilbage,

Vi venter alle forgæves

Lykke, der aldrig kommer igen,

Vugge bare en flygtig drøm

Om natten er himlen altid klar,

Vi svæver med en vanvittig længsel efter paradis,

Men i omkvædet ser vi, at det stadig var en drøm.

Vi venter alle forgæves

Lykke, der undslipper os

Og i sjælen sigter de bittert

Tanker, der bedrager os,

Forgæves vil vi bede,

Vi vil vente forgæves

Lykke ønsker vi altid,

Jeg kommer ikke mere!

Vi venter alle forgæves

Lykke, der undslipper os

Og i sjælen sigter de bittert

Tanker, der bedrager os,

Forgæves vil vi bede,

Vi vil vente forgæves

Lykke, vi ønsker så meget

Jeg kommer ikke mere!

Ne bucurăm extrem de tare,

Că se întoarce mătușa din Spania, de la mare,

Mătușa spune multe, de felul ei, este vorbăreață, glumeață,

Dar asta nu înseamnă că minte de îngheață

Apele, atunci când îți spune că vei avea propriul tău pian la care să te învețe

Să cânți opere ascultate la concerte și recitaluri mărețe,

Te sună, cobori să o ajuți să îți aducă acel pian, de răsună hardughia,

Se zgâlțâie și temelia,

Ea te va învăța să cânți la pian, că ea știe, a avut tutorii ei,

Atât bărbați, cât și femei,

Începem cu lucruri simple, tonalități de octave, gama Re minor,

Deci teoretic, ar trebui să fie ceva ușor,

Cânți tu ce cânți, încerci tu ce încerci,

Mai are puțin și te face terci.

,, Fată, tu n-ai ureche muzicală, 

Asta nu-i o navetă spațială,

Să apeși pe ce vrei,

Când vrei,

Mai încercăm și de această dată,

Vreau că urechea mea să poată,

Percepe armonia sunetelor pe care le cânți,

Deocamdată nu mă încântă ceea ce cânți"

Mai exersează,

Ia și te stresează,

Că de ce oare nu e bine? Ai făcut totul ca la carte,

Dai totul la o parte,

Să observi că o clapă este defectă,

Iar asta se reflectă,

În cum poți folosi pianul, scandalos lucru,

Că un asemenea maestru,

Nu și-a dat seama de ce treburile nu merg,

Spre vreun centru de instrumente muzicale alerg,

Să îmi repere frumusețea,

Ce m-a ajutat să le văd sunetelor naturalețea.

Timpul,el tot merge
Ca moara în vânt nu se oprește
Zile,luni și anii trec
Într-o secundă plec

Îmi amintesc o vreme
Când grijile erau nonexistente
Când prieteniile nu erau pe interese
Și în viață aveam parte numai de plăcere

El este necruțător
Mai rău ca un negustor
Încearcă să îți vândă
Fiecare secundă plină

Poți oricât vrei să te amăgești
De vremuri pe care nu o să le mai întâlnești
Încă o secundă gândită
Care va fi crunt zdrobită

Ca un tată aspru care te învață
O lecție plină de bătăi și dureroasă
Dar care nu va fi uitată
Pentru că este cea mai valoroasă

Foloseșteți timpul cu chibzuire
Nu te baza pe nicio garanție
Că ziua de mâine o să fie
Pentru că s-ar putea să nu vie

Fărâme de tăcere
în noaptea ce curge –
ne întâmplăm.

Albumul foto cu gust de cenușă

A adunat de pe oase amintirea

Plecarea care încă nu a iesit pe ușă

Dar care își conține menirea.

Timpul viitor amputat de prezent

Si de un trecut imperfect și reactiv

Toată gramatica îl conjuga absent

Și toată aritmetica îl numără spre stanga, negativ.

XYZ e un truc de magie.

(Cincizecilasuta truc, cincizecilasuta magie

Banal

De egal

Ca in aritmetica din copilarie)

Daca mai crezi in magie reala

Trucul iti pare doar o pacaleala

Daca vrei pur si simplu magie

Trucul e maiestrie.

Si forta

Si torta.

Aritmetica din copilarie e pana la urma gresita

Dupa ce cresti

Ca sa supravietuiesti

Mereu va fi mai mare jumatatea cea fericita.

Si cand iti muti viata-n batista

Multumesti trucului ca exista.

Fetitele speriate nu se coc în femei. 

Nu poarta diamante în cercei. Nici în inele. Haina de blana sau genți grele de piele. Nu au buze purpurii, stiletto aurii. Nu au cuvinte pe buze. Nu pot fi muze. 

Nu au proportii ce nasc emotii. Sau drame. Sau fericiri. Nu poarta și nu aprind foc în priviri. 

Nu plutesc si nu zboara in aer nici pe mari nici in imbratisari. 

Ele stau doar pe pamant până la gleznă. Aprind chibrituri inghetate in bezna, cam ca fetita lui Andersen. Respira 2D, ca un desen. Auriul cocleste se stinge cât le atinge. Muzica tace sau scrasneste când le învelește.

Ele au case care plâng, haine care le strâng. Tot ce au e prea-lung-prea-scurt-prea-nătâng.

Ah și au kilometri inexistenti dar persistenti între ele și Ei. Simt doar interpus. Supus. Prin idei. 

Fetitele speriate Nu se coc.Niciodata. Deloc. Doar se ofilesc în babe uitate. Dacă au noroc.

Albumul foto cu gust de cenușă

A adunat de pe oase amintirea

Plecarea care încă nu a iesit pe ușă

Dar care își conține menirea.

Timpul viitor amputat de prezent

Si de un trecut imperfect și reactiv

Toată gramatica îl conjuga absent

Și toată aritmetica îl numără spre stanga, negativ.

XYZ e un truc de magie.

(Cincizecilasuta truc, cincizecilasuta magie

Banal

De egal

Ca in aritmetica din copilarie)

Daca mai crezi in magie reala

Trucul iti pare doar o pacaleala

Daca vrei pur si simplu magie

Trucul e maiestrie.

Si forta

Si torta.

Aritmetica din copilarie e pana la urma gresita

Dupa ce cresti

Ca sa supravietuiesti

Mereu va fi mai mare jumatatea cea fericita.

Si cand iti muti viata-n batista

Multumesti trucului ca exista.

Fetitele speriate nu se coc în femei. 

Nu poarta diamante în cercei. Nici în inele. Haina de blana sau genți grele de piele. Nu au buze purpurii, stiletto aurii. Nu au cuvinte pe buze. Nu pot fi muze. 

Nu au proportii ce nasc emotii. Sau drame. Sau fericiri. Nu poarta și nu aprind foc în priviri. 

Nu plutesc si nu zboara in aer nici pe mari nici in imbratisari. 

Ele stau doar pe pamant până la gleznă. Aprind chibrituri inghetate in bezna, cam ca fetita lui Andersen. Respira 2D, ca un desen. Auriul cocleste se stinge cât le atinge. Muzica tace sau scrasneste când le învelește.

Ele au case care plâng, haine care le strâng. Tot ce au e prea-lung-prea-scurt-prea-nătâng.

Ah și au kilometri inexistenti dar persistenti între ele și Ei. Simt doar interpus. Supus. Prin idei. 

Fetitele speriate Nu se coc.Niciodata. Deloc. Doar se ofilesc în babe uitate. Dacă au noroc.