GEOMETRIA UNEI DIMINEȚI

Dimineața pătrunde în cameră

ca o lumină disciplinată,

subțire și atentă,

așezând lucrurile

într-o tăcere coerentă.

 

Pereții, palizi și răbdători,

își poartă umbrele

ca pe niște gânduri vechi.

Aerul are densitatea unei așteptări,

iar timpul curge

cu o lentoare lucidă.

 

Pe masă, o cană albă,

ușor ciobită,

devine semnul fragil al continuității,

ca o amintire care refuză

să se destrame.

 

Orașul, vast și impersonal,

respiră dincolo de fereastră

cu ritmul unui organism străin.

sunetele lui ajung până aici 

filtrate,

ca ecoul unei vieți

trăite la distanță.

 

lumina alunecă pe podea

asemenea unui gând limpede

care nu cere confirmare.

Totul se leagă pentru o clipă

într-un echilibru precar,

aproape solemn.

 

În acest interval restrâns,

existența capătă formă:

nu ca certitudine,

ci ca prezență atentă,

clară,

suficientă sieși.


Category: Diverse poems

All author's poems: preot DAVID MARIAN poezii.online GEOMETRIA UNEI DIMINEȚI

Date of posting: 20 января

Timp de citire: ~2 min.

Views: 604

Log in and comment!

Other poems by the author

PRIMĂVARA DIN INIMA MEA

Ești începutul,

dar și sfârșitul meu blând.

Ești tăcerea care prinde glas.

Ești binecuvântarea care respiră,

femeie născută din rugăciune.

 

Ești primăvara din inima mea,

cuvântul nerostit

pe care-l aud doar eu,

în miezul nopții,

când Dumnezeu tace.

 

În al tău zâmbet

pacea se ascunde,

în mâinile tale iertarea.

Ești acea clipă

care sfințește timpul,

focul care nu mistuie

ci luminează.

 

Și de-ar pieri lumea

și cerul ar cădea,

tot tu ai rămâne -

răspunsul Domnului

la dorul meu de viață.

 

Ești primăvara din inima mea,

și în tine -

Dumnezeu zâmbești.

 

 

More ...

ACASĂ E AICI

Sunetul ușii deschise

împletește râsete și pași grăbiți.

Pe masa din bucătărie,

cafelele se amestecă cu povești

și felii de pâine uitate.

 

Frigiderul știe secretele noastre,

dar tace.

Fotografiile de pe perete

ne privesc fără judecată,

cu ochii care recunosc fiecare zi.

 

Uneori ne certăm,

cuvintele se lovesc de pereți,

dar seara ne regăsim

în liniștea unei îmbrățișări.

 

Râsul copiilor răsună ca un clopoțel

aduce lumina în colțurile uitate,

iar poveștile spuse la cină

ne țin împreună, zi de zi.

 

Și chia dacă lumea ne poartă în toate direcțiile

acasă e aici, în gesturi și tăceri,

în mâini care se ating fără să întrebe,

în inimile care rămân legate

chiar și atunci când pașii se îndepărtează.

More ...

ACASĂ

Acasă începe cu vocea lor,

scurtă, caldă, pe numele meu.

ușile știu pașii,

masa este timpul,

pâinea se rupe mereu egal.

 

Vorbim puțin,

ne înțelegem mult.

greșelile bat în pereți,

dar nu sparg nimic.

 

Râsul vine din bucătărie,

se leagă de seară,

de lumină

de mine.

 

Familia e ritm:

plecări, întoarceri,

o lumină lăsată aprinsă

când ajung târziu.

 

Și chiar când tac,

ei aud,

chiar când greșesc,

mă așteaptă

pentru că familia e iubire.

More ...

ȘOAPTE

Șoaptele nu cer glas,

ele se nasc din apropiere,

din priviri care știu

mai mult decât spun.

 

În ele încape o liniște caldă,

un adevăr mic

care nu vrea să rănească,

doar să rămână.

 

Șoaptele sunt pași

pe un drum de seară,

când lumea încetinește

și inima are timp să asculte.

 

Unele vindecă,

altele dor,

dar toate trec prin noi

ca o lumină blândă prin frunze.

 

Și poate că viața

nu e făcută din strigăte,

ci din șoapte adunate cu grijă,

care ne spun, încet, cine suntem. 

More ...

RUGĂ TĂCUTĂ

RUGĂ TĂCUTĂ

 

Doamne, Te caut

cu pași mici de dor,

nu în furtună

ci în fior.

 

În pâinea simplă,

în apa ce pică din cer,

în ziua mică

fără mister.

 

Când inima cade

și totu-i furtună și nor,

nu cer minuni,

ci ajutor.

 

Să pot ierta

să nu rănesc,

să fiu lumină

când obosesc.

 

Iar dacă noaptea

va coborâ,

aprinde-n mine

un „voi trăi”.

 

Primește, Doamne,

acest cuvânt:

puțin, dar sincer

și legământ.

More ...

ELOGIU FEMEI

Femeie -

dimineața care respiră lumină,

tăcere caldă

în care învață inimile să bată.

 

Pe umerii tăi

se odihnește oboseala lumii,

iar palmele tale

sunt izvoare unde setea se liniștește.

 

În brațele tale

copilăria prinde rădăcini,

iar cuvintele tale

sunt semințe de rugăciune

aruncate în pământul dragostei.

 

Ești icoană vie,

aprinsă discret

în altarul fiecărei case,

o candelă care nu se stinge

nici când vântul veacurilor se ridică.

 

Din lacrimile tale

se nasc râuri de răbdare,

din jertfa ta tăcută

se țese echilibrul lumii.

 

Tu aduni durerea

ca pe o ploaie de toamnă,

și o prefaci încet,

în primăvară.

 

Fiecare mamă,

fiecare fiică,

fiecare femeie care iubește

poartă în inimă o taină de cer.

 

Și astfel, fără zgomot,

fără slavă,

lumina trece prin tine

și se revarsă peste lume.

 

Femeie -

înger cu pași de pământ,

mângâiere pentru rătăciri,

rădăcină a iubirii.

 

De aceea te-a așezat Dumnezeu

în inima lumii:

să fii sprijinul ei nevăzut.

More ...

Poems in the same category

Din umbra la lumina

Închis într-o lume străină și-amară,
Privim spre alții cu pizmă și dor,
Cum viața lor pare o blândă vioară,
Fără de pete, cu pasul ușor.

Zidit între gânduri de beznă și vină,
Zâmbetul pare un palid suvenir,
Inima-n cioburi de el se termină,
În nisip negru, pierdut în delir.

Închis între ziduri, lipsit de speranță,
Plângând după visul ce pare un mit,
Ce-a fost în minte doar o distanță,
E azi de neatins și e mult prea obosit.

Închis, dar în piept o scânteie nu piere,
Cauți lumina prin bezna de-acum,
Alungi obscura și greaua durere,
Să faci speranței un petic de drum.

O picătură de foc și lumină,
Să o cultivi cu întreaga ta forță,
Inima arsă să redevină,
Din disperare, o vie torță.

Să vezi din cer o fărâmă, o parte,
Unde albastrul în ochi ți se-adună,
Lacrimi de viață, iar nu de moarte,
Când peste chin sufletul se răzbună.

Să prinzi un zâmbet adânc, în interior,
Să explodeze pe cerul cel sumbru,
Să simți în juru-ți al prietenilor,
Sprijin curat, fără urmă de umbru.

Prin brațe deschise și multă iubire,
Inima-n piept se va reîntregi,
Speranța va fi a ta regăsire,
Iar zâmbetul larg pe obraz va înflori.

În final, după chin și după soartă grea,
Iubirea și-a găsit, în sfârșit,
O casă nouă în inima ta,
Și-un soare ce pare regăsit.


14.04.26

More ...

Și-am să fiu

Și-am să fiu un râset
Însorit ca de copil,
Un zâmbet calm, încetișor
Ce în suflet e umil.

Și-am să fiu un vânt,
Un gând ce se duce în văzduh
Ca o briză răcoroasă
Ce-ti golește sufletul de ce te apasă.

Și-am să fiu o floare
Ce apare rușinată
Și se lasă-ncet cu o petală
Când viața nu e ușoară.

Și-am să fiu o firmitură
Ce o dai mereu deoparte,
E restul din întreg
Ce a rămas trist, singuratic.

Și-am să fiu o mare
Valuri ce te duc departe,
Ea îți lasă toate durerile
Să dispară într-un mod aparte.

Și-am să fiu o noapte
Care mintea ți-o odihnește
Chiar dacă se și prea poate
Inima să ți-o pertubeze.

Și-am să fiu ce pot,
am să fiu lacrimă și putere,
am să fiu soare si potop,
am să fiu ceea ce lumea va cânta
o poveste ce se spune la nepoți,
ceea ce nu vei vrea să uiți, nici chiar dacă poți.

More ...

Primul ecou al inimii

Sub cerul plin de stele tremurânde,

În glas de vânt se naște-al meu cuvânt,

Răsună-n inima mea versuri blânde,

Ce-și caută drumul lin și pur, pe pământ.

 

Îmi țes cu fire de speranță vise,

Pe ritm de suflet, cald și complice,

Și fiecare strofă-n joacă-mi scrise

E-un joc de lumini ce-n suflet se aprinde-n ice.

 

În val de gând și dor ce nu se-ntunecă,

Poezia-mi prinde aripi zburătoare,

Să-atingă inimi, să aducă-o zâmbet dulce,

Să cânt din ranița mea de visătoare.

 

Ascultă-ți ecoul, vine plin de-ntrebări,

În ritm de versuri calde și senine,

Te-ndemn să pășești printre dorinți și zbateri,

Unde-ncepe lumea mea, cu primele rime.

More ...

Psalmi - LXI - Cucerirea de sine

 

Cel mai greu vrăjmaș al meu, Doamne,

nu e lumea,

nici diavolul,

ci inima mea neîmblânzită.

 

M-am luptat cu alții,

dar de mine am fugit.

M-am ascuns în vorbe sfinte

ca să nu-mi aud glasul stricat.

 

Mi-am zidit cetăți din justificări,

am înălțat turnuri din dorințe

și-am numit păcatul — slăbiciune,

ca să nu doară mustrarea.

 

Dar Tu, Doamne,

Tu ai venit cu blândețe,

și cuvântul Tău — sabie —

mi-a despărțit carnea de minciună.

 

Cucerirea de sine nu e glorie,

e jertfă.

Nu sunt aplauze,

e tăcerea care strigă: „Doamne, ajută-mă!”

E renunțare la mine

ca Tu să fii în locul meu.

 

Doamne, ia-mi tronul inimii!

Dă-mi lanțuri sfinte,

ca să nu mai fiu robul meu.

 

Fă-mă să mă birui în Tine,

nu prin voință,

ci prin har!

 

Iar dacă vreodată mă înalț în mine,

doboară-mă cu milă.

Să fiu zdrobit, dar viu.

Înfrânt, dar salvat.

 

More ...

Crăciun cu Alexandra

Când zăpada cade-ntruna peste străzile pustii,
Așternând covoare albe și steluțe argintii,
Ea privea pe geam cum fulgii se pierdeau în infinit,
Lacrimi reci ca niște perle, ochii verzi i-au împânzit.
 
Pân-atunci mereu rostise rugăciuni fără ecou,
A știut că are parte de-un Crăciun fără cadou.
Și strângând păpușa-n brațe, Alexandra mult plângea,
De-ar mai fi măcar odată totul cum era cândva!
 
Pe o coală de hârtie colorată ea scria:
"Moșule eu nu vreau dulciuri, jucării sau altceva,
Vreau să vină tati-acasă azi, în seara de ajun
Vreau să mă ridice-n spate, steaua-n vârf de brad s-o pun!
 
Că-i plecat străin în lume de când eu aveam cinci ani,
S-avem noi mai bună viața, să câștige mai mulți bani,
Dar aș vrea în seara asta bradul când împodobim,
Tati, mami și cu mine toți în jurul lui să fim.
 
În martie anul ăsta m-a sunat de ziua mea
Și mi-a zis: "La mulți ani, Ale, de Crăciun ne vom vedea!"
De atuncea așteptarea parcă nu avea sfârșit
Însă uite, e Crăciunul și el încă n-a venit!
 
Dar se pare, sper zadarnic, asta nu se va-ntâmpla
Și mă doare fiindcă tati m-a mințit de ziua mea!
Dacă ți-ar păsa vreo clipă, n-ar mai fi copiii triști
Moșule, zău, câteodată mă întreb dacă exiști!"
 
Obosită și-ntristată, adormi din nou plângând
Dar în vis, pe cer apare o stea mare luminând
Și vedea cum mii de îngeri un brăduț împodobeau,
Mii de stele colorate, toate-n jurul ei dansau.
 
Undeva, de după lună, ca năluca se ivea
Sania de reni purtată și cu Moș Crăciun în ea!
Dar ce fac? Se-ndreaptă-ncoace, către ea, uite-i că vin!
Au aterizat în curte! Moșul are sacul plin!
 
Un sărut ca o părere coborî pe fruntea sa
Și încet deschise ochii, dar acum nu mai visa!
Lângă patul ei, brăduțul era gata pregătit,
Iar alături sta tăticul: "Puiul meu nu te-am mințit!"
More ...

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în turcă

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

Küple ilgili ders

 

Bir parça taş alınır.

kanını bir keskiyle oyuyor,

Homer'ın gözleriyle parlıyor,

ışınlarla kazınıyor

küp mükemmel bir şekilde çıkana kadar.

Daha sonra küpü sayısız kez öperler.

senin ağzınla, başkalarının ağzıyla

ve özellikle de infantanın ağzıyla.

Bundan sonra bir çekiç alınır

ve aniden küpün bir köşesi ufalanıyor.

Herkes ama kesinlikle herkes şunu söyleyecektir:

- Ne kadar mükemmel bir küp olurdu

eğer köşesi kırık olmasaydı!

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍