1  

FORMA TIMPULUI CURĂȚIT

Râbdarea nu este așteptare,

ci rămânere.

 

Este felul în care timpul

încetează șă mai fie lucrare.

Omul răbdător

vrea să scape de greutate,

nu să se schimbe.

De aceea, timpul îl apasă

ca o povară străină.

 

Cine rabdă se curăță,

nu pentru că suferă,

ci pentru că nu mai iese din adevăr.

 

Răbdarea taie graba minții,

Dezleagă dorința de rodul îmediat,

Învățând inima să nu ceară dovadă.

În ea, patimile se usucă

nu prin luptă directă,

ci prin lipsa de hrană.

Răul nu este învins,

ci lăsat fără sprijin.

 

Răbdarea este crucea

întinsă în timp:

aceeași greutate purtată zilnic,

fără justificare, fără revoltă.

 

Aici omul încetează

șă se mai întrebe „cât mai durează”

ți începe să existe acolo unde este.

când timpul e primit, nu consumat,

el devine transparent,

iar suferința își pierde

dreptul de a defini ființa.

 

Răbdarea nu aduce mângâiere,

ci stabilitate,

nu alinare, ci adevăr.

Din această statornicie,

încet, fără semn,

începe să se nască

omul adunat.

 


Category: Diverse poems

All author's poems: preot DAVID MARIAN poezii.online FORMA TIMPULUI CURĂȚIT

Date of posting: 17 January

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 991

Log in and comment!

Other poems by the author

RESPIRAȚIA CERULUI

Pădurea se deschide

ca un templu al veșniciei.

Frunzele tremură ca stelele albastre

pe orbita lor fragilă,

iar vântul le șoptește  

tainele lumii nemărginite.

 

Râul curge ca un fluviu de argint cosmic,

în el oglindindu-se galaxii nevăzute,

iar petrele lui tac,

purtând amprenta veacurilor

ca niște religve ale timpului.

 

Munții  se înalță ca gardieni de titan,

crestele lor -

spinii unei ordini cosmice,

iar norii se scurg peste ele

asemeni unei ploi de lumină

dintr-un cer de cristal.

 

Câmpia respiră adânc,

miros de pământ și de stele căzătoare;

iar iarba, fină ca un șuvoi de lumină,

se pleacă fără să se frângă,

ținând în fiecare fir

ecoul unei alte lumi.

 

Noaptea vine, transparentă și nemărginită,

iar luna cade ca un disc argintiu

în oglinda râului ceresc.

Stelele se aprind una câte una,

ca ochii tăcuți ai universului,

urmând pașii omului mic

care încearcă să înțeleagă eternul.

 

Eu stau în această vastitate

ca o scânteie de viață,

înfruntând tăcerea cosmică,

simțind cum sufletul meu se desface,

se contopește cu lumina

și cu umbrele veșniciei.

 

Natura nu este doar un spațiu verde,

ci infinită, nu doar vie ci veșnică.

În respirația ei nemărginită

învăț că tot ce trăiește

atinge, într-un fel, cosmosul,

iar fiecare pas, oricât de mic,

lasă urme de lumină

în întunericul universului.

 

More ...

ECOURI

Pe salteaua groasă a amintirilor

-praf de ani și tăceri adunate-

stau culcate lacrimi reci

și zâmbete macheate de timp.

 

Par vii,

dar sunt doar ecouri 

îmbrăcate în pielea trecutului.

 

Aștepți să treacă.

Dar clipa nu trece.

Clipa prinde rădăcină în tine

ca o iederă pe zidul unei case părăsite.

 

Calendarul își întoarce filele

ca un actor grăbit

care schimbă măști,

iar fiecare an promite

o primăvară nouă.

 

Dar în adânc iarna rămâne.

Eu m-am născut

exact în clipa

în care învățam să mor.

More ...

SINAXA TĂCERII

Nu prin cuvânt,

ci prin kenoză a fost găsită.

În trupul ei mărginit

a încăput Cel neîncăput,

iar firea n-a ars,

ca rugul care știa deja

numele focului.

 

În ea, Logosul nu se explică,

ci se întrupează:

logoi-i creației

își recapătă axa,

materia învață să se destrame.

 

Pântecele nu este simbol,

ci dogmă vie:

locul unde cele două firi

nu se amestecă, nu se despart,

ci respiră aceeași tăcere.

 

Maria nu urcă pentru a cere,

ci primește.

Nu cucerește lumina,

ci o lasă să o umbrească

umbra care nu întunecă,

ci face loc energiilor necreate.

 

Scară a lui Iacob,

dar fără mișcare:

Dumnezeu  coboară

fără să părăsească cerul,

omul este ridicat

fără să-și piardă lutul.

 

Sub Cruce, nu suferința e adâncul,

ci consecința:

Fiul Se dă,

Maica nu-l oprește -

libertatea nu mai stă împotriva lui Dumnezeu

ci împreună cu El.

 

Aici, moartea greșește locul:

intră în trup,

dar întâlnește Viața.

intră în durere,

dar găsește rugăciune.

 

Theotokos -

hotar neconfundat,

unde creația începe să se îndumnezeiască,

nu prin putere,

ci prin comuniune.

 

Prin tine

mântuirea nu devine idee,

ci trup;

nu concept

ci Lumină

care poate fi purtată

fără să fie stăpânită.

More ...

SUB ASCULTARE

Nu cu tunet m-ai chemat, Doamne,

ci cu o liniște adâncă,

în care voia mea

s-a recunoscut trecătoare.

 

Mi-ai dat cruce nu ca semn al cîderii,

ci ca loc al rămânerii,

unde frica mea

și mila Ta

se întâlnesc fără cuvinte.

 

Am voit să fug -

dar nu fuga are chip,

iar ascultarea se naște numai

din statornicie.

 

Asumarea nu e tărie,

ci golire de sine,

o coborâre lentă

din zgomot în adevăr.

 

Și când nu mai apăr nimic -

nici dreptatea mea,

nici chipul meu,

nici numele,

Tu începi să lucrezi.

 

Căci omul nu se mântuiește

prin biruință,

ci prin răbdare

prin smerenie

sub mâna Ta

până la capăt.

More ...

ACASĂ

Acasă începe cu vocea lor,

scurtă, caldă, pe numele meu.

ușile știu pașii,

masa este timpul,

pâinea se rupe mereu egal.

 

Vorbim puțin,

ne înțelegem mult.

greșelile bat în pereți,

dar nu sparg nimic.

 

Râsul vine din bucătărie,

se leagă de seară,

de lumină

de mine.

 

Familia e ritm:

plecări, întoarceri,

o lumină lăsată aprinsă

când ajung târziu.

 

Și chiar când tac,

ei aud,

chiar când greșesc,

mă așteaptă

pentru că familia e iubire.

More ...

ȘI DACĂ IUBIREA

Și dacă  iubirea ar fi un râu de lumină,

curgând prin universul nostru tăcut,

ne-ar purta în unduiri nesfârșite,

peste malurile timpului,

în abisuri de stele și nopți înfrânte.

 

Și dacă iubirea ar fi o stea de argint,

ne-am apleca cu pleoape grele de dor

peste licărul ei tremurat,

ascultând muzica nevăzută

a clipei care ne leagă fără margini.

 

Și dacă iubirea ar fi vântul etern,

ne-ar mângâia cu tăcerea sa densă,

ar risipi umbrele îndoielii,

ar aprinde ecouri de fericire

în toate spațiile dintre noi.

 

Dar iubirea există,

în valurile inimilor care se caută,

în șoapta ascunsă a gesturilor,

în felul în care universul ne învârtește

într-un dans de lumini și dor.

 

Și dacă iubirea ar fi legea tăcerii,

atunci despărțirea nu ar fi sfârșit,

ci o simfonie gravă și pură,

în care dorul devine rază,

iar timpul - o oglindă infinită

care ne apropie dincolo de lume.

More ...

Poems in the same category

Tu, Te-ai Înălțat!



La 40 de zile, Tu, Te-ai Înălțat
Și stai de-a Dreapta, Tatălui,
După a Ta Înviere, la trei zile
Și chinul îndurat, de mână omului. 

De Sus veghezi și, mult dorești
Să facem fapte, să ne mântuim,
S-alegem adevărul, nu minciuna
Iar de păcat, atenți... să ne ferim.

Cât pe pământ, ne-ai fost învățător
Așa cum Dumnezeu, a dat poruncă,
Cu-ai Tăi apostoli, calea ne-ai arătat
Și spus, credința să vă fie ca o stâncă.

Ai vindecat, iertat și pâine am primit
Și peștii înmulțit să fim... îndestulați,
Și chiar picioarele, cu pildă, ai spălat
Și zis, samariteni trăiți, să fiți..salvați.

Vin am gustat și hrană binecuvântată
Să fim iertați, de ne mărturisim păcatul,
Parte s-avem de rai și-n, Eden să trăim
Cu Tatăl, Fiul, când ne va bate... ceasul!

More ...

Mă consolez la gândul

Mă consolez la gândul,

Deşi nu mi-e uşor,

Că voi muri odată,

Aşa cum stele mor.

 

Că voi avea destinul

A mii de galaxii,

Ce s-au născut odată

Şi odată vor muri.

 

Mă consolez la gândul

Că totu'-i efemer,

Că vor muri şi munţii

Cu minereu de fier.

 

Şi stânca cea mai tare,

Că va muri odată,

Că va muri granitul

Şi orice altă piatră.

 

Mă consolez la gândul

Că totu'-i trecător,

Că toate de pe lume,

Se nasc, trăiesc şi mor.

 

Că tot ce s-a născut

În Univers vreodată,

Va-mpărtăşi a morţii

Neabătută soartă.

 

Mă consolez la gândul

Că voi muri odată...

More ...

Pe la toamnă iar...

pe la toamnă iar
foi de calendar
vor cădea pe palmă-n loc de frunze

tapetate-n geam
ploi din ocean
spală rujul tău gravat pe buze

se usucă-ncet
florile din piept
ca fântâna ce-a pierdut izvorul

pagină-n caiet
viața-n amanet
albă de cerneală găzduiește dorul

noaptea pe fundal
frigul infernal
drum până la oase taie bisturiul

stele-ntr-un final
nu mai cad pe mal
ieri și-au cununat jarul cu pustiul

More ...

Nostalgica toamnă

Tristețe să fii tu toamnă?

Căci chipul ce-l ai astăzi e altul!

Porți stranie mască de bal,

Precum fata bătrână se-ascunde de lume!

Sărutu-i otravă, galbenă,roșie, brună...

Și totuși zâmbește de-i vremea bună,

Iar vântul și ploaia nu-și au încă calea sau drumul!

Pari anotimpul morții dar tu ne-aduci doar belșugul!

Și roade destule și vinul,

Si cântul sau dansul sau versul,

Veșminte de aur porți cu mândrie,

Apoi ni le dai tuturor azvârlind

tot ce ai!

Cerul însuși îl vopsesti cu culorile tale,

Faci risipă de frumos, ne șoptești visele dulci,

Mori ușor ca apoi să renaști...!

Nevrând nume să porți,

Ți se spune nostalgica toamnă,

Tu însă doar te amuzi și zâmbești!

 

(1 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

More ...

Cerbul

Aseară-n vise am ucis un cerb, 

Și am visat că-s treaz și sângerez, 

Căci coarnele durerii lui m-au frânt. 

Tu , vânător, tu asasine, 

N-ai somn pe zațu acestei lumi! 

Câte prăpăstii urcă-n tine,

Ca să dobori, un șoim, pe culmi? 

Aseară-n vise am ucis un cerb, 

Și am visat că-s treaz și sângerez, 

Căci coarnele durerii lui m-au frânt. 

O.T. 

More ...

Zar

Un om mergea.

Mergea mergea,

și vede-n depărtare barul,

și curând dă cu zarul.

 

 

-Bă! Adă aci o sticlă Ursus.

-Imediat!

Se uită la unu de lângă el.
-Bă ai 20 de lei în plus?
-Da să mi dai înapoi.
Că doar Iisus a înviat.
-Ho! potoleștete nițel.
Că ți dau eu înapoi!
-Uite-ți sticla aci!
Te ajut să desfaci?
-Nu. Mersi!
-10 lei!
-Uite-i!
-Mersi.

Se uită la omul din fața lui.
-BĂ! Am învățat cum e treaba unghiului!
-Ești bine?
-200 lei! Șase dau!
-Ești sigur?
El dă cu zarul,
crezând că știe cum să arunce.
Și zarul se-nvârte,
și pică trei.
-Văleu! Uite specialistul!
Trage aer în piept și dintr-o dată zice.
-Trebe să plec acasă ca mi rău!
-Nu pleci nicaieri. Hai. 220!
Eu și celălalt!

-Hai amu! Te rog io că mi rău.
-Lasă lasă!

-Băăă!!

Se-ntoarce seara târziu și vede pe ușă o foaie.
„Chiar și de-aș merge-n ploaie,
caut unu care nu dă bani pe gunoaie”

Și stă omul și plânge.
Și-și dă seama ce-a greșit!

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍