apele sufletului...

După ușile închise ale unui zâmbet larg
ce îmbrățișează chipul,
ascunse rămân frământările...
lacrimile se strâng în lacul sufletului.

Acest lac, odinioară,
purta albastrul imaculat al copilăriei…
anii au crescut pe el asemenea nuferilor —
ah, ce nuferi frumoși l-au împânzit.

Dar rădăcinile lor
au tulburat cristalinul apei.

Frământările se cuibăresc, se îmbulzesc
într-un cuib prea mic să le poată adăposti...
prea plin, prea greu să mai reziste.

Și iată — plesnește
precum un elastic
de care norii sunt legați de pământ.

În clipa rupturii, cerul plânge,
fiindu-i lovit obrazul conștiinței,
o durere adâncă,
pentru că a cedat —
a cedat presiunii furtunilor
ce bat în pânzele sufletului.

Frământările —
un fel de nuferi:
grație și frumusețe la suprafață,
rădăcini care tulbură
apele sufletului.


Category: Diverse poems

All author's poems: Anna Dzengan poezii.online apele sufletului...

Date of posting: 9 January

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1151

Log in and comment!

Other poems by the author

Gânduri

Gânduri peste gânduri...

se roiesc în cap,

Citesc printre rânduri 

dar din gând le scap.

Obosit de vreme

ca frunza de ploaie

sufletul mai geme

sub dorul care-l îndoaie.

Vorbele rostite

se pierd în tăcerea

șoaptelor șoptite 

dulci ca și mierea .

Mă alint cu gândul

că totul se trece

precum bate vântul 

într-o iarnă rece.

Mă împac cu gândul 

ca-n viața aceasta trecătoare 

suntem două urme clare 
care sunt urmărite de Domnul Sfânt.

More ...

între ardere și respirație...

Am învățat târziu
arta de a respira sub apă —
când orașul ardea pe dinăuntru
și fiecare stradă
era o venă deschisă.

 

Am învățat
cu plămânii plini de tăcere,
cu pieptul prins în menghina zilei ce vine,
cu fruntea sprijinită de geamul rece
al unei patrii interioare
care nu mai știa să-și pronunțe numele.

 

Sub apă
focul nu se vede,
dar îl simți —
arde ca o idee interzisă,
ca un adevăr spus prea devreme
în fața celor ce trăiesc din amânare.

 

Respir.
Îmi coboară oxigenul în sânge
ca o revoltă tăcută, ritmică, precisă.
Inspir —
și apa îmi intră în oase.
Expir —
și flăcările îmi cresc sub piele.

 

Cine m-a învățat să ard?
Cine m-a condamnat la luciditate?
Cine mi-a spus că aerul a devenit
un privilegiu politic?

 

Sub apă
nu există aplauze.
Există doar inima —
o tobă frântă
care bate pentru cei fără glas,
pentru cei ce-și cară viața
în sacoșe de plastic,
pentru cei ce-și ascund visele
în buzunare găurite de salarii minime.

 

Eu ard pentru ei.
Ard pentru femeia care tace la masa de seară
ca să nu deranjeze echilibrul unei lumi strâmbe.
Ard pentru bărbatul ce înghite umilința
ca pe o pastilă fără apă.
Ard pentru copilul ce întreabă
de ce cerul nu cade
peste atâtea nedreptăți.

 

Și totuși —
sub apă —
învăț să respir fără permisiune.

 

Nu este miracol,
ci disciplina supraviețuirii.
Îți ții frica în palmă
ca pe o monedă ruginită
și alegi să nu o mai cheltui.
Îți legi disperarea de gleznă
până când greutatea îți arată direcția.

 

Arta aceasta nu se predă în școli,
nu are manuale.
Are doar carne,
și oase,
și o conștiință ce refuză să adoarmă.

 

Respir sub apă
în timp ce ard —
și ard pentru că refuz să mă sting.

 

În fiecare inspirație
port cenușa unei generații
care a confundat supraviețuirea
cu viața.
În fiecare expirație
împing spre suprafață
o promisiune aprinsă:

 

că nu ne vom îneca
în propriile compromisuri.

 

Sunt viu.
Nu pentru că mi-e ușor,
ci pentru că aleg.
Aleg să țin ochii deschiși
când sarea ustură.
Aleg să spun numele lucrurilor
chiar dacă limba sângerează.

 

Apa mă apasă —
dar nu mă posedă.
Focul mă mistuie —
dar nu mă reduce la scrum.

 

Între ele,
în această tensiune sacră,
îmi cresc aripile invizibile.

 

Asta e arta:
să transformi arderea în lumină,
înecul în respirație,
frica în verticalitate.

 

Și dacă mă vezi
cu pielea străvezie de atâta apă
și cu ochii aprinși de atâta foc,
să știi —

nu sunt victimă,
nu sunt martir,
nu sunt cenușă.

 

Sunt dovada
că se poate trăi lucid
în mijlocul catastrofei,
că se poate iubi
în plină combustie,
că se poate respira
sub apă —

în timp ce arzi.

More ...

în adâncul timid...

Tăișul.

Da— tăișul acela

dintre răzbunare și iertare,

lamă rece, lipită de pielea drumului,

respirând cu noi,

pas după pas,

pe toată lungimea venelor timpului.

 

Timpul.

Timpul — ucigașul blând,

criminalul care nu lasă urme,

dar lasă goluri.

Timpul care taie din noi zile,

felii subțiri de lumină,

scurtând traseul,

grăbind sfârșitul,

ca o foarfecă în mâinile unui copil

care nu știe că taie prea aproape.

 

Drumul.

Ah, drumul —

acel drum care ne zvârle uneori

în intersecții fără milă,

în răscruci care te scutură,

te clatină,

te pot arunca direct

pe lama vibrândă dintre

“hai să-i dau înapoi”

și

“hai să-l las să plece”.

 

Răzbunarea.

Ea — norul greu,

norul ce se spintecă,

explodează,

îneacă tot,

până și ultima șansă,

ultimul fir,

ultima rază ce încerca

să mai întrebe:

“sigur nu vrei să fii mai bun?”

 

Iertarea.

Dar iertarea…

iertarea e altă poveste.

E curcubeul care apare când nu-l cauți,

lumina aceea care nu țipă,

ci stă.

Și-n liniștea culorilor ei,

în adâncul timid al arcurilor ei,

zâmbește Dumnezeu —

ca un părinte

care știe că ai înțeles

lecția.

More ...

Și ce dacă...

Și ce dacă iarna vine
cernând fugii de zăpadă...
Eu, mă învelesc cu tine
lăsând sufletu-mi să cadă
în al drgostei cascadă.

Și ce dacă pe la geamuri
frigul a gravat flori albe
adunându-le drept  lauri
și țesând din ele salbe.

Și ce dacă bate vântul
mult prea zbuciumat și rece
Este la fel ca și gândul
că, încă un an se trece
care a schimbat Pământul.

Și ce dacă în văzduh
se aud doar glas de ciori
iar pe lac, acolo-n stuh,
mai sticlesc doi ochișori.

Și ce dacă iarna vine
lăsând pomii dezbrăcați
Eu mă pitulesc în tine
precum conurile-n brazi
și te țin ca să nu cazi.

Și ce dacă iarna vine
și cad fulgii ca-n poveste
Eu mă plimb la braț cu tine
dulce îți șoptesc o veste...
Fericire, tu-mi faci zilele senine.

 

Drepturi de autor
Anna Dzengan 07.12.2020

More ...

ce rămâne...

Obosite, florile de măr.
Stop.
Respir.
Pentru că asta nu e despre flori.
E despre ce rămâne
după ce frumusețea cade.

 

Cădeau alene în părul tău
și eu mă dezvățam
să fiu femeia care pleacă prima.
Pentru că mi s-a spus
că a rămâne e slăbiciune.
Minciună.
A rămâne e un sport extrem.

 

Nu m-ai atins.
Și tocmai de asta m-ai schimbat.
Unele iubiri nu lasă urme pe piele,
ci pe coloana vertebrală.

 

Florile se desprind
nu când mor,
ci când au fost prea pline.
Așa se rupe și o femeie:
nu de durere,
ci de prea mult „încă”.

 

Încă sper.
Încă tac.
Încă îmi țin inima
ca pe un pahar plin
într-o cameră unde toți aleargă.

 

În părul tău era primăvară.
În mine —
o revoluție spusă în șoaptă.
Pentru că uneori
cea mai mare forță
nu urlă.

 

Știi ce doare?
Că ne-am învățat să numim „oboseală”
ceea ce, de fapt, e curaj.
Florile nu cad învinse.
Ele cad complete.

 

Și dacă m-ai întreba acum
ce-am pierdut în seara aia,
ți-aș spune: nimic.
M-am găsit.

 

Obosite, florile de măr.
Eu?
Eu eram pregătită.

More ...

Păstor de vise

Pastor de vise

pe pășuni întinse

unde iarba cu rouă

trezește la viața nouă.

Păstor de speranță 

ce spre cer se înalță

cu suflet curat

unde Domnul desculț a intrat

Păstor de mioare

cu blănițe albe și strălucitoare 

ce-ți sunt alinare

când dorul te doare.

Păstor de pe munte

ai de a spune multe

prin doinele neamului

cu cântul Flautului.

Păstor, păstoraș,

viața de oraș

prea mult sa schimbat

oamenii de doine au uitat .

Păstor de lumină

genunchii mi se înclină

pentru putere și răbdare

să păstrezi unită turmă de mioare

Păstor de frumos,

chipu-ți luminos

azi ne dă căldura

credința și învățătură 

Tu Păstor de vieți 

cu dragoste ne înveți

pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.

More ...

Poems in the same category

Ana, Ioachim, Maria și Iisus!

Acum în preajma de Ajun

Încerc smerit eu să vă spun,

Despre un Om adevărat

Care pe cruce l-au urcat

 

Motive multe i-au adus

Celui ce este chiar Iisus,

Născut din fecioara Maria

Ce ne-a adus și bucuria

 

Prin îngeri s-a vestit minunea

Lui Ioachim și Anei soția,

Că vor avea-o pe Maria

Ce îl va naște pe Mesia,

 

O viață-ntreagă s-au rugat

Să aibă un urmaș lăsat,

Și chiar la bătrânețea lor

Maria s-a născut cu dor

 

Minune mare s-a-ntâmplat

Lui Ioachim, păstor adevărat,

Și Anei a lui soție stearpă

De lumea toată acuzată,

Că ea un prunc nu are-ncasă

Și e rușine pentru castă

 

Dar iată!!..Maria a venit

Cum îngerii au prevestit,

Și Ana cu Ioachim au mulțumit

Și daruri multe au împărțit

 

De bucurie au dus la templu

Drept jertfă Domnului,

Zece mioare/ doisprezece viței

Și zece capre pentru ei (popor)

 

Părinții ei au înțeles

Că ea va naște pe Ales,

Și numele Iisus va fi

Pe noi El ne va mântui

 

În ieslea rece s-a născut

Copil dorit și mult plăcut,

Iar magii smirnă i-au adus

Copilului numit Iisus

 

Și vestea imediat s-a dus

Către acei aflați mai ,,sus",

Și ca poporul să nu creadă

Pe dată au gândit să-l piardă

 

Atunci Iisus după Născare

De magi a fost pus în mișcare,

Ascuns de cei ce l-ar fi vrut ucis

Și niciodată, circumcis

 

Pecând El cu Maria prin pustie

În timp s-a săvârșit călătorie,

Și s-a întors în a lui țară

Crescând ca sfânt, dar cu ocară

 

 Și multe a avut a trage

De la cei mari fără de lege,

Care simțind puterea Lui

Au vrut să-l dea pământului

 

Iisus cu ucenicii săi

I-a pedepdit pe toți cei răi,

Și tuturor le-a arătat

Calea cea dreaptă de urmat

 

Minuni și fapte a făcut 

Cât pe pământ El a stătut,

Dar cei mișei au hotărât 

Să fie El chiar omorât

 

Pe cruce a fost răstignit

Și-n cuie groase pironit,

Să bea..nu apă..Lui i-au dat

Și doar oțet pe buze aplicat

 

Pe cap i-au pus ramuri de spin

Rănindu-L și trăind un mare chin,

Cuvinte de ocară i-au adus

Spunându-i...salvează-te Iisus

 

Poporul a fost întrebat

Pe cine vrea eliberat,

În cor atunci ei toți au spus

Barnaba..hoț..nu pe Iisus

 

La moarte fie condamnat

Și chiar așa s-a întâmplat,

Și-n peșteră înmormântat

Și-a treia zi a Înviat..ce minunat!

 

Și s-a-nălțat cu slavă mare

Pentru a noastră grea iertare,

La dreapta Tatălui El este

Și ne aduce nouă veste,

Să facem fapte pe pământ

Și legământ cu Domnul sfânt

Păcatele ne vor fi iertate

Dar fără să mai fie repetate

 

Acum la Nașterea cea sfântă

Așa cum îngerii cuvântă,

Să fim mai buni și cu iertare

Ca să primim cu toții..binecuvântare!

De la Cel ce-a pătimit

Domnul fie proslăvit

Cu toții Lui să ne-nchinăm,

Și rugăciuni să înălțam,

Să mulțumim neîncetat

Că El pe noi..nu ne-a uitat!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

✨ Po.e.m...din suflet pentru suflete

Seară de seară mi-a fost paharul plin țipând a regret,

Mi-am dat voie să te uit printre amintiri și melodii

Câți ani să te mai port singură atâta timp în piept?

Din cutia toracică încet s-au eliberat toți fluturii.




Știm că atunci când iubim prea mult uităm de noi înșine,

Ai putea să te uiți în oglindă fără remușcare știind că ai rănit?

De ce ai vrea să dai timpul înapoi dacă trenul nu mai revine?

Uneori nu ne este dor de acea persoană, ci de ce ar putea fi menit.




Te-ai pierdut printre atâtea perechi de buze și ochi

Încrederea-n cineva cum o mai recâștigi acum?

Luptându-te iar cu rațiunea și toate acele voci,

Când te găsești iar acolo pe același drum…




Buclele tale îl mai strigă din când în când? 

Păstrezi în sifonier haina si acel miros?

Ai strâns cioburile cu mâinile-ți sângerând

Să renunți la lucruri e al naibii dureros…





De ceva timp ai început să strălucești singură,

Fără în a te mai abandona pe sine cu frica că-l pierzi

Viața își are propriul curs și ritm deși dorul te consumă,

Construindu-ți viața si punându-te înapoi pe primul loc.

More ...

STAREA LUMII

Trăim într-o vreme

în care clipa se consumă

mai repede decât sensul,

iar adevărul, fragmentat,

circulă fără memorie.

 

Ne rostim viețile

în formule scurte,

ca și cum tăcerea

ar fi devenit

un lux suspect.

 

Orașele se înalță,

dar omul rămâne

într-o perpetuă

micșorare de sine,

negociind zilnic

cu frica de a fi vulnerabil.

 

Suntem legați

prin fire invizibile,

însă inimile

se ating rar,

ca niște continente

uitate de timp.

 

Și totuși,

sub acest cer grăbit,

mai există gesturi lente:

o privire care rămâne,

o voce care nu cere nimic,

o prezență

care refuză să plece.

 

În ele, lumea își amintește

ce ar fi putut fi

și ce încă mai poate deveni.

More ...

Vorbe -n vânt..

Nu mai scoate vorbe-n vânt,

Nu promite din lună si stele,

Nu te jura din nou pe sfânt,

Arzând lacrimile mele.

 

Nu te mai crede nici dracu 

Te rog scuză -mi limbajul;

Nu da înapoi ca racu,

Nu -ti va schimba sondajul.

 

O mie de șanse de -ai avea

Din partea mea ori altcuiva;

Pt tine -i povară grea,

Să răsucești în tine cheia..

 

Și să devii peste noapte 

Un făuritor de fapte 

Demne de -a fi pomenite

Din tată,fiu moștenite.

 

Ai amuțit,te -am pus pe gânduri?...

Te -am atins printre frânturi?..

 

 

 

More ...

Cântec alb

 

Se-așterne ninsoarea, albă tăcere,

Ca un văl peste inima frântă,

Iubirea, pasăre oarbă, aduce durere,

Cu aripa ei rece și lungă.

 

Sub cerul albit, iarba dispare,

Într-o umbră albastră dar vie,

Iubita îmi cântă o doină de jale,

Ținând în privire o iarnă târzie.

 

Între noi stă zăpada, zid alb de uitare,

Cu lespezi de gheață și teamă,

Iar pașii mei ard sub omătul cel mare,

Ca jarul ascuns sub o rană.

 

Curge liniștea albă prin aerul rar,

Ca un amurg prelins din azur,

Fulgi de zăpadă cad funerar,

Iarna îmi sapă mormânt împrejur.

 

De sub pleoapele albe, ea nu mă vede,

Dar în tot ce e alb știe că sunt,

Cântul de jale spre cer se repede,

Și-n loc de zăpadă vezi lacrimi căzând.

More ...

Poezie pe mare

Miros de mare,
parfumuri desființate
aruncate toate pe o parte
cutremurate, mare.

Miros de mare,
iar cerul și pământul se-mbină.
Culorile impregnează în lumină,
pești, furtuni si neclintire în uzină.
Alinare
miros de mare
iubire și teroare.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍