Suntem singuri împotriva nimănui

Ne-am pierdut contactul cu trecutul

Suntem desprinși de timpul veacului

Și-am declarat loialitate algoritmului

Alegem în mod liber să nu avem libertate

Ignorăm vocile vechi răgușite ce ne ceartă

Creăm sfinți noi și-o altă divinitate

Trăim în lume nouă, ghidați de-o nouă hartă

Ne-am pierdut contactul cu ale noastre rădăcini

Și nu mai știm ce anume ne încheagă

Nu avem ochi pentru bătrânele lumini

Vedem lacune ce de la sine se propagă

Nimeni nu mai cunoaște limbile trecutului

Graiul a fost cu toporul înlocuit

Cuvintele sunt mai apropiate răcnetului

Iar tot ce este sentiment rămâne nerostit

Adevărurile de ieri sunt azi confuzii

Ne-am rupt orice legătură cu noi înșine

Și am înlocuit iubirea cu vise și iluzii

Ne-am izolat și ne luptăm cu cine?

Ne-am izolat și ne luptăm de unii singuri

Împotriva nimănui.

Deci cum primitul e firesc

Ce-mi poate da această lume

Ce-ar trebui să mai primesc

Am primit viață și un nume

Primesc un nume, sunt un eu

Cu suflet sunt împodobit

Astfel pot trăi mereu

Cu gând și cu iubire văruit

Sunt văruit cu gând și cu iubire

Iar cunoscutul în două se desparte

E început de luptă, sfârșit de fericire

Sfârșit de fericire, e început de moarte

E un început de moarte, e început de viață

Dar orice punct are un rost în cerc

Mânat sunt de o aprigă speranță

Pot să trăiesc, iubesc, încerc.

Citești un vers stingher și rece pe hârtie

Citești ideea ce nimeni nu o știe

Din a vieții poezie

Citești o strofă goală și pustie

Citești cuvântul ce-mi aparține mie

Și te găsește în a gândului beție

Curajul ar vrea să îți învie

Din eterna cacofonie

Este al meu secret și ți-l voi spune ție

Și vei vedea ideea ca formă de sclavie

Secunda cât o veșnicie

Iar viața ca o poezie

Te îndemn să speri și să visezi

Dincolo de orizont să vezi

Din tine și din lume evadezi

Propriul drum sa îți creezi

Iar de vei vrea iubire

Și ai să cauți fericire

Cineva

Te va chema, dragoste să îți ofere

Și sa parcurgeți împreună

Nenumărate geosfere

Ești al cuiva vers, iar cineva e rima ta

Împreună sunteți strofa ce-n epoci va dura

Din versul cel mai rece și cel mai stingher

Găsești forța să iubești, găsești forța să speri

Nu putem ști cum e să simțim

Ceea ce niciodată nu am simțit 

Doar când ne vom fi despărțit

Vom duce dorul a ceea ce a pierit

Nu putem ști cum e să ne lipsească

Ceea ce niciodată nu am avut

Cum putem să știm ce am pierdut

Când totul în jur a fost tăcut

Nu putem ști cum e să fim

Când niciodată nu am existat

Am fost aici, dar nu am contat

Intalnirea cu viața am tot evitat

Nu putem ști ce e mandria

Când nimic nu am realizat

Și mediocritate am cultivat

Iluzii și himere la final am recoltat

Nu putem ști ce e iubirea

Când ea a fost mereu absentă

De mult diluată în apa timpului curentă

Ne-am mințit că este evidentă

Nu putem ști ce ne-a scăpat

Când niciodată nu am fost atenți

Ne-am amăgit că suntem suficienți

La schimbare mereu indiferenți 

Nu putem ști cum este să trăim

Când liberi niciodată nu am fost 

Ascunși în a timpului adăpost

Fugiți de răspundere cu orice cost

Nu putem ști ceea ce nu știm

Când divorțați suntem de înțelepciune

Iar întreaga noastră narațiune 

A început și a sfârșit prin ficțiune

Ți-am dedicat câteva strofe doar ție

Te-am transformat din trandafir în poezie

Când ești văzut cel mai frumos și cel mai apt

Eu te percep și te tratez așa cum ești de fapt

Din tot ce crezi că ești și reprezinți

Îți văd a ta splendoare, pe mine nu mă minți

Să nu cumva să crezi că ești fără cute

Te-am tradus în cuvinte cunoscute

Ce mult îți place aiurea să vorbești 

Ce bine te prefaci când te auto-servești

Și cât de mult te exaltezi când aberezi

Tu pui întrebări, tot tu deliberezi

Ce bine-o duci când gura îți face gălăgie

Te umple de gol, te umple de energie

Ești a ta oglindă, ești propriul tău superlativ

Te identifici cu adjectivul cel mai incisiv

Îmi tot apari în cale, spinos și agresiv

Și-mi asaltezi simțurile în mod excesiv

Calci pe absolut orice, te crezi superior

Pe cât te dai de mare, pe atât eu te ignor

Cauți și vrei atenție cu oricât de mare preț

Ieși în evidență zgomotos și vorbăreț

Crezi că te ascult în mod straniu și absurd

Cu cât mai tare strigi, cu atât eu devin mai surd

Ești un trandafir băgat prea mult în seamă

Necontenit frumusețea alții ți-o tot proclamă

Dar eu am alte gusturi, încerc să îți explic

În ochii mei ești sinonim cu mai nimic

Dacă vrei să te ascult, fii un pic mai anonim

Fii mai degrabă ghiocel și atunci o să vorbim

Dezleagă-te de sforile din spațiul digital

Sunt jos, și ne putem vedea în planul vegetal.

Între nimic și tot sunt o mulțime de ceva-uri

Și îmi doresc să ne echilibrăm

Și să ne calmăm

Spre centru să ne îndreptăm

Să ne regăsim balanța

Să identificăm în om nuanța

Să identificăm omul cu nuanța

Și să micșorăm distanța

Să căutăm alianța

Și îmi doresc să ne dezicem de extreme

Să ne legăm prin apoteme

Să tindem spre ceilalți și spre noi înșine

Nu spre idei și spre doctrine

Ce polarizează

Și stabilitatea lezează

Unitatea afectează

Fiecare individ este o colecție de ceva-uri

Nimeni nu este tot

Oricât de mult ar face zgomot

Nimeni nu este nimic

Oricât ai vrea să-ți fie inamic

Fiecare face puțin sau mult cât știe

Prin excelare sau prin modestie

Iar tratamentul cu empatie

Ne-ar ajuta să ne completăm reciproc

Să ne întâlnim la mijloc

Când construim singuri de capul nostru

Și mutual ne sabotăm

Și ne izolăm

Cum vom putea să ne apărăm

Și să creștem, să zidim

Cum vom putea să isprăvim

Proiectul început de mult de-atunci

Cand părinții erau siliți la crunte munci

S-au răsculat

Și încălcând porunci

Au dat tot ce-au putut pentru a lor prunci

Au dat cu pumni în bot tiraniei

Au dat o șansă României

Și-au dat viața, au dat tot ce aveau

Pentru tine 

Și pentru mine

Noi doi despărțiți de o literă 

Și uite-ne acum despărțiți de un întreg alfabet

Unu-i a-ul altu-i zet

Dar revenind la subiect

Dacă vom vrea vreun efect

Va trebui să construim împreună

Munca noastra să se juxtapună

Să construim un monument al speranței prin unitate

Prin acceptare și legare

Prin sinceritate

Să recunoaștem că diferențele nu se vor evapora

Ci dimpotrivă mai multe tot vor apărea

Și tot ce putem să facem e să le acceptăm

Să le înțelegem și să le cultivăm

Să găsim și să folosim binele din fiecare

Sa renunțăm la judecare

Mâna întinsă să fie pentru îmbrățișare

Nu pentru arătatul cu degetul.

Pe asfaltul încins,

se oprește o frunză

în drumul ei spre nicăieri.

Nimeni nu o vecde,

nimeni nu o aude

când se zbate să trăiască

în orașul care uită să respire.

Fumul clădirilor

își scrie numerele pe cer,

iar vântul e obosit

de atâta cărat de plumb și cenușă.

Râurile poartă amintiri

de copaci tăiați,

de pești care nu mai înoată,

de oameni care uită să asculte.

Dar există și o lume mică,

un copil care plantează un copac,

o mână care strânge gunoiul

dintr-un colț de parc uitat.

Micile gesturi devin frunze,

frunza renaște,

iar orașul, poate, respiră

pentru o clipă mai lungă.

Nu mai putem aștepta

ca natura să ne ierte.

Ea nu ne judecă, doar așteaptă

să ne amintim că suntem din ea

și nu stăpânii ei

La mal de apă moartă, nu incetam să plîng,

Mă tot certam cu soarta, nu am putut s-o-nving

Rămasam unul singur, la mal de apa rece,

Corabia ta pleaca… și eu o las să plece…

Tresar sub talpă-mi stropii, ce adineauri sus,

Se intreceau cu norii, ce se-ndreptau spre'apus,

Si dupa spate’mi apa, cea moartă și cea rece,

Ea pleacă după tine și eu o las să plece…

Eu nu mai pot iubire, și ura nu mai pot,

Pașesc pe stropi de ploaie, in zgomot de clopot,

Si gura-mi se usucă și ochii o să-mi sece,

Si-n apă’mi pleacă anii și eu ii las să plece. 

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Ne vous fâchez pas!

Juste un mot

Dit au hasard

Impitoyable

Cela me renverse.

le coeur croit

La pensée le mesure,

Le silence est parti

Pour toujours.

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez mes conseils.

Juste un mot

Cela m'apporte de lourdes pensées

Et seulement avec eux

Cela m'entoure.

C'est de la jalousie

C'est comme un fardeau

Et un cauchemar indescriptible

La nuit dans le rêve descend.

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez les conseils.

Et tu sauras

Te dire

de toute façon,

tous ceux qui

Ne vous fâchez pas!

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Ne vous fâchez pas!

Totul fierbe
într-un ceainic nevăzut.
Timpul e abur,
gândul — condens.
Nimic nu s-a născut,
dar totul se transformă
pentru a susține
o formă care nu vrea
să rămână.

Sunt bătrân cu părul alb și gârbovit
Un baston tocit îmi ține tactul
La buzunarele vieții am cerșit
Să îmi dea, încă, o zi de primăvară.

Spectaculos a înflorit castanul
Ce-și pregătește în candelabre fructul.

Cu mersul încetinit și șchiopătat
Zilele vieții eu le rostuiesc
E târziu , anotimpul m-a înșelat
Doar trandafiri pe alei mă parfumară.

Vreau crizanteme timpului să-i dăruiesc
Dar el îmi dă ninsori de gânduri ce vuiesc.

E ora când la chioșc se vând ziare
Bătrânul cu bastonul lui tocit
N-a mai apărut, nu  știm a lui stare
Doar tufele de crizanteme lăcrimară…

Pe ale un nor ușor pașii a stropit
E încă toamnă și castanul a rodit.

Te rog,
te rog să mai rămâi
aprinsă doar pe-o clipă
în vaga nălucire,
să nu te uit
cum uită derutat pustiul
de existența sa 
și-a apei.

Te rog,
te rog să n-o învii,
șoptind aceeași vrajă
debusolată-n somn,
să nu mai mor,
albindu-mă-n pelur de rime,
cum noaptea moare
de rugină-n zori.

Te rog,
te rog să nu mai vii, 
mi-e liniștea pătrunsă
cu ochii de smarald 
și sunt ai tăi,
pe veci pierduți în firea mea
spre-a fi găsiți aievea
niciodată.