They wrote essays on Romanian history and literature and won a trip across the Prut.

Oare cum iubește un om?

Cum se întâmplă iubirea?

Inima bate tare,

Asta știu eu,nu din întâmplare

Doar așa am auzit,

Dar cum se simte dacă ar fi un fenomen?

Oare ar fi vântul cu polen?

Sau ar fi soarele mai lent

Eu cred ca ar fi curcubeul rozaliu-dement,

Acel roz de este foarte persistent,

Dar dacă ar fi fost o boală?

Sau cumva un poster de școală?

Ce contează ce ar fi el,contează ca este.

Dar eu cred ca știu cine ar iubii cel mai tare!

Caracatița din mare,

Are trei inimi care bat și mai tare,

Cred ca iubește toate ființele din mare,și de ce nu și ființele de pe pământurile moale și arzătoare,

Iubirea lui ar fi roșu foc ca și focul din iarmaroc

Într-o zi oi afla și eu ce e iubirea asta mare

Când oi află vă voi anunța cu nunta mare din zare în timp de sărbătoare.

Știu că m-aș putea înzăpezi 
în șirul gândurilor tale,
seară de seară
fără-ncetare;
și înghețat de tot,
de tot ce mă-nconjoară, 
mă prefac într-un bulgăre
și încep a mă rostogoli în sufletul tău cald...
și mă topesc încet, încet
aproape de inima ta...
și aburi ies din ființa noastră,
și iar mă îndrăgostesc,
- iar restul e istorie.

Quiet whispers of the night,
under the watchful moon's soft light,
My heart traverses miles, vast and wide,
to where you dream on the other side.
For you fly in realms far from mine,
across the span where stars align.
To bridge the gap, the distance cruel,
with words as tools, love precious fuel.
In dreams, I reach to steal you near,
dissolve the miles, remove the fear.
A whispered wish in the night embrace,
longing for your gentle grace.
Through screens and words, love's conveyed,
on the silent moments, our hopes laid
Little sparrow, my heart's soft call,
yearning for the day we end this stall.
To steal you from the bonds of space,
into my arms, our perfect place.

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

Trebuie să recunosc, am fost la muncă afară,

Nu mă chema aventura, sau să mă plimb,

Îmi pierdusem locul de muncă și eram flămând

Am găsit de lucru, bine plătit în schimb.

Prin muncă calificată, mi-am făcut un stoc,

Eram nerăbdător, acasă să mă întorc,

Mica inițiativă, atunci era încurajaă, 

Mi-am pus mintea la lucru, n-am lăsat-o furată.

Mi-am pus familia la muncă toată

Nu am devenit vreun patron sau rigid stăpân

Muncim toți,fără șefi, fără personalități,

Și produsul muncii îl împărțim la toți.

Ce am reușit acuma, chiar sunt fericit

Printe oameni dubioși, aroganți nu m-am rătăcit,

Ajut de pot, dar nu o fac din fală 

Știu cât e de greu, să nu ai ce pune în oală. 

Respir aerul vieți blânde 

precum aburul creiat de frig

unde curg mângâieri solide

ca o speranță fără să oblig

Deschid privirea-n profunzine 

cu speranță pentru-o nouă zi

când tulburele are limpezime

precum frunzișul din brazi

Caut realitatea s-o pun-n poem

ce va străluci de bine

ridicând la rangul de suprem

mângâieri cu mâini fine

Constantin STanciu

Spui: „Să fiu iubit.” Dar ce-ai adus în schimb?

Un pumn de frici, un zâmbet exersat.

Ai vrut lumină, însă, pas cu pas, prin timp,

Ai stins chiar focul care ți s-a dat.

Spui: „Viața-i crudă.” Poate. Dar privește:

Câte dorinți ai îngropat de viu?

Câte adevăruri ai lăsat să putrezească

Fiindcă te dureau prea tare, prea târziu?

E simplă logica, și tocmai de aceea doare:

Nu iadul cade peste om din cer.

Întâi se vinde singur, pe bucăți, în fiecare seară,

Pentru un strop de liniște, pentru un efemer.

Apoi se miră că e gol pe dinăuntru,

Că nu mai simte, că nu mai poate plânge.

Dar cine și-a zidit tăcerea drept mormântul

Va auzi ecoul doar când sângele îi curge.

Adevărul nu e drept. Nici blând. Nici sfânt.

El nu răsplătește lacrimi și nici chin.

El spune doar atât: „Ai devenit ce-ai fost mereu în gând,

Iar faptele n-au făcut decât să te definești deplin.”

Și poate cel mai crunt dintre toate nu e moartea,

Nici anii care fug și nu se-ntorc.

Ci clipa când înțelegi, cu mintea toată,

Că multe vise n-au fost frânte de destin...

Și-atunci te vezi, în miezul nopții, fără apărare,

Nu victimă, nu erou, nu osândit.

Doar om — cu partea lui de întuneric mare —

Și cu regretul pentru tot ce-ar fi putut să fi trăit.

                                            ............. 

"Nu ne omoară suferința. Ne omoară anii în care ne-am mințit că suntem vii. Iar adevărul nu rănește. Adevărul doar îți arată rana pe care o ascunzi de o viață"