1  

Emilian Galaicu-Păun: „Românul s-a născut…” – poet sau proclet?!

 Cel puţin o dată pe an – de Ziua Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie (perfectă sincronizare a celor două ţări, România şi Republica Moldova!) – e de bun simţ să-i chestionăm pe urmaşii lui Vasile Alecsandri, cum e cu lectura poeziei.

 A făcut-o revista Sinteze din Cluj-Napoca, în nr. de noiembrie-decembrie, intitulat „Statul Paralel al Poeziei”, iar ceea ce dezvăluie o anchetă IRES dă de gândit: doar 2% dintre români declară că citesc în mod frecvent poezie; 27% dintre români recunosc că au scris cel puţin o singură poezie; unul din cinci români ştie numele unui poet contemporan (Dinescu, Blandiana, Cărtărescu – în ordinea preferinţelor); Eminescu este mai citit în Transilvania, Banat, Muntenia şi Oltenia, decât în Moldova, iar Adrian Păunescu e de două ori mai citit în Moldova comparativ cu alte regiuni. Asta, în linii mari; luat la bani mărunţi, tabloul arată astfel: la întrebarea „Cine este poetul român preferat de Dvs.?”, topul arată în felul următor: Mihai Eminescu – 58,5%; Ion Creangă (sic!) – 3,7%; Adrian Păunescu – 3,5%; George Bacovia – 3,4%; Lucian Blaga – 2,5%; Vasile Alecsandri – 2,0%; Nichita Stănescu – 1,6%; Octavian Goga – 1,5%; Ion Minulescu – 1,2%; Tudor Arghezi – 0,9%; George Topârceanu – 0,5%; Nicolae Labiş – 0,3%. Mai puţin surprinzătoare sunt răspunsurile (ca la şcoală!) la întrebarea „Care este titlul poeziei Dvs. preferate?”: Luceafărul de M. Eminescu – 21,3%; Mama şi Iarna pe uliţă de G. Coşbuc – 2,5%; Scrisorile de M. Eminescu – 2,2%; La steaua de M. Eminescu – 1,3%; Plumb de G. Bacovia – 1,3%; Ce te legeni? de M. Eminescu – 1,3%; Pe lângă plopii fără soţ de M. Eminescu – 1,0%; Moartea căprioarei de N. Labiş – 0,9%; Mioriţa – 0,9% ş.a. Nu-i greu să remarci că-n top tenul preferinţelor pe texte, nu figurează decât trei autori – Eminescu, Coşbuc şi Bacovia –; atât că diferenţa dintre cel din fruntea clasamentului (21,3%) şi următorii doi (2,5%) e de-a dreptul strivitoare.

Despre ce vorbesc aceste statistici? Despre şcoală, în cazul preferinţelor pe texte (că doar nu vă imaginaţi cum tot românul cititor de poezie se apucă să recitească, a câta oară, cele 98 de strofe ale Luceafărului; mai treacă-meargă, Mama sau, sezonier, Iarna pe uliţă); despre impactul mass-media, în cazul poetului preferat (Adrian Păunescu în imediata apropiere a lui Eminescu, chiar dacă la o distanţă de 55%, dar devansându-i pe Bacovia, Blaga, Stănescu sau Arghezi – se poate una ca asta?!) sau a poetului contemporan cunoscut (Dinescu, Blandiana, Cărtărescu – toţi trei vedete media). (Între paranteze fie spus, sunt curios ce-ar fi răspuns aceiaşi români cititori de poezie la întrebarea: „Care este versul Dvs. preferat?”; eu unul aş fi ezitat între „Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”, „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă” şi „Eu de sus de pe deal nu ştiu cum privii pentru totdeauna”…)


Aceeaşi publicaţie a avut inspirata idee să publice ample interviuri cu câţiva poeţi români contemporani – dintre care unul, Ion Mureşan, laureat al Premiului Naţional „Mihai Eminescu” –, consacraţi (Şerban Foarţă) sau tineri (Ştefan Manasia) & neliniştiţi (Ada Milea), fără a-l uita pe „cel mai cunoscut poet anonim român – Ivcelnaiv”, urmate de texte eseistice semnate de „greii” Mircea Muthu, Ion Pop, Adrian Alui Gheorghe, Nichita Danilov ş.a.

Inspirat, ca de fiecare dată când vine vorba de creaţie, Ion Mureşan s-a întrecut pe sine însuşi, în cele 9 pagini acordate cu generozitate de Sinteze; voi cita doar două fragmente, spre luare aminte: „…poezia este o relaţie între două realităţi, la fel de puternice: realitatea obiectivă şi realitatea subiectivă. Subiectivitatea este o realitate. Poezia face legătura între aceste două realităţi, prin poezie începi să înţelegi că lumile sunt legate. Poezia este dovada existenţei lui Dumnezeu, cea mai mare dovadă a existenţei Lui, pentru că ea demonstrează că toate lucrurile sunt legate unele de altele, că toate lucrurile din Univers comunică, şi lucrurile interioare, şi fragmentele de subiectivitate comunică între ele, şi ideile comunică între ele, şi cuvintele comunică între ele. Becquerel, un fizician de la începutul secolului XX, spunea că, dacă mişti un deget pe Pământ, ceva se mişcă pe Sirius. Asta dovedeşte că universul este o ţesătură de relaţii, că nu poţi să mişti ceva într-o parte a universului fără să se mişte ceva în altă parte a universului. Eu am mers ceva mai departe şi am zic că, dacă mişti ceva în cuvântul deget, ceva se mişcă în cuvântul Sirius”, şi, ceva mai încolo: „Omul contemporan are nevoie de poezie ca de hrană. (…) Teoria mea e ca în cazul unui organism bolnav; dacă apare o infecţie undeva, el secretă anticorpi, leucocite şi înconjură infecţia şi o neutralizează. La fel şi într-o societate bolnavă, poeţii sunt anticorpii sociali care înconjoară răul, înconjoară infecţia socială şi încearcă să o neutralizeze. (…) este o încercare de a îndepărta răul, de a îndepărta urâtul din lume şi din preajma lui, e o încercare de a vedea lumea în culori frumoase şi de a şi-o face dragă, de a şi-o apropia, de a se împrieteni cu ea”.

Revenind cu picioarele pe pământ (românesc / moldovenesc), nu pot să nu-i felicit pe cei doi laureaţi merituoşi din acest an, Liviu Ioan STOICIU, laureat al Premiului Naţional „Mihai Eminescu” , şi Ana RAPCEA, laureată a Premiului „Constantin Stere” al Ministerului Culturii din Republica Moldova, acordate ambele pe 15 ianuarie, la Botoşani & la Chişinău.


Preluat de la: Timpul.md

Random creations :)

Singuratate

 


În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,

Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.

Printre ecouri de pasăre fără glas,

Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.

 

Prin străzi pustii și inimi abandonate,

Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.

Ochii nopții mă privesc rece, distanți,

Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.

 

În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,

Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.

Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,

Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.

 

Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,

Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.

Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,

Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.

 

În inima nopții, când stelele își țes poveștile,

Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.

 Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,

Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.

More ...

Șoapta unui suflet tânăr

In lumea dulce a dragostei pline,

Iubirea-nfloreste sub ceruri senine

In al inimii grădinar,

Iubirea înfloreste ca un dar.

 

Pe cărări de vis, doi pasi legati,

Doi oameni ce intr-o zi vor fi uitati

Doua maini ce se cauta in mulțime,

Doua suflete ce se simt in profunzime.

 

Inima mea bate ca un cântec nerostit,

In rime de tandrețe si pasiune

Melodia noastra, fara de sfarsit

Te cant pana si in rugăciune.

 

Sub cerul înstelat, jurământul meu răsuna

Te vad lucid chiar si in clar de luna,

Scriu povestea vesniciei intr o scurta clipa

De niciun strop de amor nu fac risipa.

More ...

Dacă ai știi cât te iubesc...

Nu ai mai crede ca-s nebuna,

Ca am ceva ce ma omoară,

Eu mai aștept decât un,, buna", 

Sa faci ca totul sa dispară, 

 

Dacă ai știi cât țin la tine, 

Un univers, o-întreagă galaxie, 

Chiar mii de stele sa îmi vina, 

Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine. 

 

Nu cred ca știi, de câte ori, 

În vise tu îmi apăreai, 

Erai ca soarele în zori, 

Ce ma-ncalzeai, ma protejai.

 

Nu cred ca știi ce e iubirea, 

Nu știi ce-i în inima mea, 

Nu știi tu care mi-e menirea, 

Te vreau doar în viata mea, 

 

Nu îmi doresc decât cuvinte, 

Sa aibă sens, sa aibă noimă , 

Nu îmi doresc acum romane, 

Nici dagoste numai de formă. 

 

Sa ma iubești, îmi e deajuns, 

Sa știu ca simiți la fel ca mine, 

Sa știu ca toată viata mea, 

Cu tine voi fi chiar de mâine.

 

Dacă ai simții cu adevărat, 

Acea iubire pura, 

Nu ai mai spune ca-s asa, 

Atâta e nebună. 

 

Nebuna poate după tine, 

Nu e obsesie, e doar o dragoste, 

De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine, 

Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste. 

 

De ma întrebi ce e iubirea, 

Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,

Stai lângă mine, citeste-mi privirea

Și vei afla totul rapid. 

 

 

More ...

Pas de deux

Nu are sens,
c-am fost poezii,
da' fără rime;

 

Treapta descendentă
a situației noastre
(aș fi vrut să spun a iubirii)
și încă ascultam
îndrumări chirurgicale
despre cum ar trebui să mă comport.

 

Pe o scară diatonică statică,
într-o scenetă clasică,
cât timp m-ai întors pe dos...
De ce nu am putut să-l concediem
pe domnu' regizor?

 

Văpaie a viscerelor mele,
singurul care mi-ar cumpăra iubirea în rate,
acum îți achiți datoriile în creioane colorate.

 

À la fin,
atât de încrezători,
aruncând fotografiile
Polaroid
cu noi doi,
și peste câteva minute le lipeam înapoi.

 

Nu știam cum să iubim mai mult.
Nu știu cum să scriu despre altceva.


Fiindcă atunci când afli,
știi ce face ca lumea să se învârtă
și rămâi
cu personajele tale îngropate -
„Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult aici și mai puțin altunde.”

More ...

Ateu

Îngerii apun cerul,
Misterios și sumbru,
Credeam că azi e soare,
Dar mai mult e neutru.

Trăsura se plimbă și bate din bici,
Căci omul e critic,
Niciodată nu-l simți.

Apune cuvinte peste sufletul tău,
Totuși, e atât de rău să fii ateu?

Oare gândim despre oameni la fel,
Sau simțul de creștin ne dă feste mereu?
Eu sunt echivoc
Și n-am stăruință,
Dar un Dumnezeu mă scoate mereu la căință.

Nu ne comparăm, mi-ar spune unii oameni,
Căci eu fac ce vreau fără să mă simt anost,
Dar tu simți frică și te numești păcătos.

Are dreptate cumva, dar nu o numesc frică,
Căci cerul e plin de recunoștință.

Mai bine fricos, dar cu umilință,
Decât critic fără voință.

De-ar veni cerul peste noi,
Eu am scut, o cruce pleacă spre voi.


More ...

Georgescu și odalisca pădurii

A venit vremea înțelepților!

A copiilor și a desenelor animate!

Întoarceți-vă destinul cu fața spre trecut

și lăsați inocența și naivitatea să ne conducă.

Nu a zis Dumnezeu să fim blânzi ca porumbeii?

Nu a zis președintele ales al poporului să fim înțelepți ca Lorax?

Glasul Domnului se aude prin unsul său

Vor veni prințese de gheață și stăpâni ai inelelor 

care să ne ducă sufletele spre calea Nirvanei

Țeava unirii dacice a poporului pizmuit de străini

e aproape!

Sfârșitul suferinței noastre își aude ecoul în cântecele de leagăn ale 

Cristelei, tanara Dochia a vulgului românesc,

căci bătrâna nu poate fi tămăduitoarea sufletelor

ridurile și obrazul zbârcit sunt semne ale potențialității 

După cum zicea un mare filosof, în ființă se află virtualitatea pură

un om de treabă care într-o zi mergea să zălogească un ceas de aur,

a jurat că a văzut cum un copac se chinuia să dea naștere diafanei

și cum după ce a ieșit din trunchiul său,

a mai văzut încă 100 de Cristele

toate cântând cirip-cirip

Atunci bărbatul-ales a sărit dintr-un tufiș,

a prins-o de braț și a dus-o să se adape la izvorul neumurii

Se-nțelege, nefiind de pe-aici, femeia s-a apucat să se certe cu o junică tânără

al cărei bou, ce să vezi? tot nemurirea i-o promise

Văzând dialogul dintre cele două mame ale naturii,

fu cuprins de Ideea absolutului și înțelese că graiul omului și al dobitocului

sunt totuna

deci ce rost are să separi, ce natura n-a vrut să despartă?

 

More ...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live