Un baiat cu un skate si chitara

Suntem amândoi prăfuiți 

Pierduți și răniți 

Prin această lume

Ne iesim din minți

Cand ne reamintim 

Cat de mult ne am iubit 

Uitând amândoi de tot ce am avut

Asa cum ai tai ne au cerut

Tu luând uși rămas bun de la mine

Printr un sărut dulce ca tine

Timpul trece , degeaba trece

Când îți simt prezenta ta calda

In umbra mea rece 

Uitându ma la tine îmi dau seama

Tu ești paradisul 

Iar eu fructul interzis

Încă îmi amintesc 

Culoarea ta preferata 

Al tau tau mov de neuitat

Sper din suflet că nu m ai uitat

Încă îmi amintesc ochii tăi 

Cei căprui ca ai mei

Speram ca vei vedea in ei

Un viitor doar noi si ei 

Încă imi amintec al tau nume

Ceva de nedescris parca ceva interzis 

Nu ne am putut iubii

Ne am lăsat ca sa ne revedem

Intr un viitor asa cum vor ei

Care ei ne întreb noi

Când noi inca ne gândim la noi doi

Noi doi care împreună formam un întreg 

Spre ca intr o zi ne vom vedea într un tren

Împărtășind iubrea pana la etern 

Mi-ai lăsat in piele iarnă,

Fără tine, timpul doarme.

Ți-am fost cântec, ți-am fost rană,

Acum suntem două arme.

Te-am căutat în umbre goale,

Printre vise reci, banale.

Ai lăsat un „poate”-n ușă,

Dar n-a fost decât o scuză.

Și m-am rupt din mine toată,

Să rămâi... măcar o dată.

Dar n-ai fost decât ecou,

Într-un trup ce nu-s eu nou.

Și ți-am scris o șoaptă-n gând,

Dar ai dat o de pământ.

am plecat plangand

uitand de al tau gand

Ai tăi nu sunt de acord

cu mine

Tu ai vrut sa mi faci un

bine

Dar cum sa mi fie bine

Când tu nu esti langa

mine

Te rog sa ma ierti

Daca te am facut sa te

cerți 

Cu cei pe care îi iubesti

Doar ca sa ma protejezi

Am gresit si as da timpul

înapoi

Sa fim iar amândoi

Dar Intr un final mi am

dat seama

Ca iubirea nu învinge

teama

Și cel ce minte își îngroapă singur iubirea,

Căci vorba-i fără suflet nu mai poartă mântuirea.

Iar noi, ce-am fost cândva lumină într-o seară,

Ne-am stins încet, in orgoliu iara si iara

Încrederea — puntea noastră peste ape

S-a rupt când n-ai mai vrut s-o ții în palme

Eu încă strig spre tine, dar ecoul se destramă,

Și fiecare pas înapoi spre iad ,iar ma cheama

Ți-am dat un cer, ți-am dat tăcerea mea curată,

Dar tu ai rupt din ea cuvânt cu cuvânt,

Acum îmi strâng bucățile la piept și tac,

Căci cel ce uită să iubească… rămâne singur, atat de singur

Și dacă-mi ceri iar inima, să știi 

Nu mă mai regăsesc în tine, oricât ai încerca să-mi vii

 Încrederea, odată pierdută, nu mai pleacă-nspre lumină, Ci rămâne umbră peste noi, o rană care nu se mai alină.

Canta pasarile-n cor

Un cantec dulce de amor

Sunt trista si mi-e tare dor 

De iubitul calator.

Unde esti inger divin

Cu chipul tau de serafim

Iubeste-ma sub a ta aripa

Sa uit ca traiesc, o clipa.

Prinde-mi mana diafana

Si pune-o pe a ta coroana

Du-ma-n paradis ,departe

Sa-ti ascult a tale soapte.

Glasul tau ma cheama-n noapte

Langa tronul tau de vis

Sunt acolo,sus pe-o stea

Si tu-mi vorbesti iubite-n scris.

Scrie-mi oda de iubire

Ce-o astept de-o vesnicie

Picteaza-ma pe al tau tron

Suflet iubit din Orion.

Dacă ți-aș promite acum...

Că dincolo de toate stelele 

Doar a noastră strălucește cel mai tare 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că mi-aș lăsa orice vis 

Orice rost, doar ca să fiu cu tine 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Să lăsăm timpul în urmă 

Să ne uităm doar in viitor 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că orice aș face 

Nu o să mai lase sechele 

Oare m-ai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că ți-aș da și ultima stea de cer

Doar să strălucească prin tine

Oare mai crede? 

Dacă ți-aș promite acum 

Că toată lumea nimic n-ar însemna

Atâta timp cât tu ești în inima mea

Oare m-ai crede? 

Oare m-ai crede dacă ți-aș zice acum 

Că doar tu contezi pentru mine 

În toată această lume plină de haos...

De ce ai nevoie de stele, iubite,

Când luna e-a ta, întreagă, fierbinte?

Eu sunt continentul ce-n tine se varsă,

Oceanul ce-ți tremură sub lună arsă.

Dar tu rătăcești prin galaxii străine,

Admiri alte lumini ce palid străpung,

Ignori că-s munți ce-n suflet suspină,

Că râurile-mi curg doar pentru-al tău prund.

Ești exploratorul pierdut în dorințe,

Cartografiezi cerul, cauți alt cer,

De parcă hărțile mele-s prea simple,

De parcă dorința mea nu-ți e mister.

Eu sunt tot relieful ce-n tine respiră,

Sunt vântul ce-aleargă prin spații de dor,

Dar tu cauți comete, te-avânți în risipă,

Ca un navigator fără țărmuri sau port.

De ce vrei mai multe când tot ce ai e al tău?

De ce râvnești nisipuri din dune de fum?

Luna te privește, dar tăcută, mereu,

Se-ntreabă de ce nu-i destul pe-al ei drum.

Aș fi toată harta, nordul și sudul,

Dar tu mă desenezi cu linii subțiri,

Cauți o lume ce nu poate fi-n gândul

Unei luni care moare-n propriile-i trăiri.

Spune-mi, iubite, ce cer îți lipsește?

Ce stânci, ce izvoare nu pot să-ți ofer?

Sau poate iubirea mea te rănește,

Căci nu-s un univers fără margini și cer.

      La troița din răscruce 

O măicuță își face cruce 

Face cruce și se închină 

Cu foc mare la inimă 

      Face cruce și se roagă 

Copiii acas' să se întoarcă,

Că au plecat în larga lume 

Să-și facă un rost anume.

     Se roagă și îngenunche 

Pe copii,domnul să ajute 

Să vină în țara lor 

Unde ea le duce dor.

    Se simte fără putere 

De la domnul, milă cere,

Să nu plece într-o zi 

Fără aș vedea copiii.

Iubind când reci, albastre mări

încă-și învață rostul,

din mintea mea zâmbetul tău

luminează întreg orașul nostru.

Luminează și stâlpi, și clădiri,

și copaci… iar privind pe fereastră,

mi-ar fi plăcut să fiu un gând de-al tău,

să pot să trag cu urechea în mintea ta frumoasă.

Dar nu ca să aud ce gândești,

ci ca să-mi astâmpăr dorul imens de tine,

mituind simultan și ochiul tău stâng, și ochiul tău drept,

să se prefacă că nu s-au întâlnit cu mine.

Să mă așez pe fruntea ta și să privesc la tot ce privești tu,

să fiu un gând pierdut care, în sfârșit, și-a găsit adăpostul,

când, fără să știi, peste umbre

ai adus lumina în orașul nostru.

Și, cum sunt fericită la tine pe frunte,

nu vreau să mă mai gândesc la timpul pe care aș vrea să-l zdrobesc.

Mai bine îmi caut curajul, pășind pe sub lună,

într-o zi să pot să-ți spun cât de mult sufletul și inima mea

te iubesc!

Ți-aș spune că de tine mi-e dor🫠,

Că nu vreau sufletul să mă mai doară🥲 

Ți-aș spune că vreau,să-mi dai o ultimă îmbratișare🤗, 

Să mă cuprinzi blând...fiorii să mă împresoare🥹...

Ți-aș spune cât imi doresc să citesc a ta poezie îmbuteliată🍷

Ți-aș spune toate astea... o dată și... încă o dată....😌