TRENUL FOAMEI 1947
Lângă stâlp ca o statuie
Împietrită mama tace,
Inima-i încetinește
Și cu mâna semn ne face.
Cu privirea grea cernită
Urmărește buna-mi mamă
Cu ochi duși ce parcă cheamă
Blesteme pentru ursită.
Doar ursita-i vinovată,
Pentru tot ce se întâmplă
Pui luați de lângă mamă
Duși în lumea neștiută.
Puii micuți infricoșați,
Scumpii mei unde plecați?
Poems in the same category
Eclipsa solară
Nu cred că am avut timp să-ți spun
că ești frumoasă,frumoasă ca luna
și frumusețea ta mă orbește și acum
fata mea cu ochii verzi...
obișnuiam cândva să-ți spun a mea
să te strig noaptea "iubito"
să te sărut de noapte bună mereu
știind că doar visele ne mai despart
dar poate m-am înșelat ...
pentru că acum nu mai văd luna
și parcă și stelele au plecat cu tine
și nu te mai văd seara
și tot te visez cu mine
poate am început să visez târziu
dar cât eram cu tine nu puteam
dar îmi vedeam visul cu ochii deschiși
Ești cea mai frumoasă
Nu-mi amintesc pe-altcineva
În frumusețe să te-ntreacă!
Nici zâmbetul de platină cu diamante să-l poarte
Cum numai tu îl porți universal!
Cine din lumea asta largă nu te-ar dori?
Iar de te-ar știi că ești captivă între pământ și cer,
Ori prinsă în ghearele tristeții,
Cu ușurință pentru tine s-ar jertfi!
Nu chipul tău ce-l porți e însăși iubirea cu misterul ei?
Sunt întrebări ce pleacă de la mine către tine...
Nu-mi trebuie răspunsuri astăzi,
Iar mâine nu există de tu nu vrei!
Dar voi rămâne-așa cum ți-am mărturisit deja,
Nu-mi amintesc pe nimeni
Să aibă frumusețea ta!
(11-24 noiembrie Vasilica dragostea mea)
Ce-ar fi dacă...
Ce-ar fi dacă am privi
cum își aruncă noaptea-n ape
lumina hainelor de zi,
cum printre șoapte
tainele-i preface
albeața norilor în gri?
Tot urmărind a zilei crimă,
am fi zărit cum la hotar,
văzduhul capătă rugină,
cum își îneacă
înfiorându-se stelar
coroana de lumină.
I-am fi lăsat pe-a umbrei cale,
pașii ce ne-au rătăcit
și-l auzim șoptind în vale
cum unduind privirea lunii
lacul tremură agale,
iar de mâini se vor uni
povestind tăceri cu ochii
în acest contur de noapte
până zori se vor ivi,
îți întreb furia sorții:
ce-ar fi dacă...
ne-am privi?
Atingerea verde
Zi de zi trăiește în mine
Interes în veșnicul codru,
Dragostea cea fără măsură
Îmi aduce mulțumire.
Ramuri falnice vor să coboare.
A le urma în a lor bucurie.
De mă uit la tot ce-i verde.
Mă inspiră și mă mângâie.
Tot ce crește prinde viață
Ce tămăduiește gândul rătăcit.
Liniștea și pacea blândă
Se nasc din zborul domolit,
Iar cel ce aleargă mereu neîncetat
Nu va cunoaște cer senin.
Dincolo de timp
Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.
Amintiri vii
Mi-amintesc de prima noastră întâlnire,
Când ochii pentru prima dată au făcut cunoștință
M-ai hipnotizat cu privirea, greu mi-am revenit în fire,
Căci fluturi colorați mi-au cuprins întreaga ființă
Imi amintesc cum apoi ne-am dat întâlnire
Intr-o seara de april... sa fim doar noi doi
Primul sărut... a buzelor inevitabilă ciocnire...
Cu aromă fructată, dulce, catifelată de Merlot.
Mi-e dor de acel sărut dulceag, magic de început
De acea primă îmbrățișare, piele pe piele, ce părea fără sfârșit..
Lângă tine visam la vioiciunea și opulența Cabernetului Sauvignon
Vin rămas scris pe nisip...o promisiune uitată, fără ecou...
Dar cine știe... poate-ntr-o zi te va găsi vreun dor
Sa-ti dorești sa simți o ultimă îmbrățișare...
Să savuram in doi, noul tău vin, Bordeaux
Buzele să-i cunoască aroma vanilată,...intr-o ultimă sărutare...
Eclipsa solară
Nu cred că am avut timp să-ți spun
că ești frumoasă,frumoasă ca luna
și frumusețea ta mă orbește și acum
fata mea cu ochii verzi...
obișnuiam cândva să-ți spun a mea
să te strig noaptea "iubito"
să te sărut de noapte bună mereu
știind că doar visele ne mai despart
dar poate m-am înșelat ...
pentru că acum nu mai văd luna
și parcă și stelele au plecat cu tine
și nu te mai văd seara
și tot te visez cu mine
poate am început să visez târziu
dar cât eram cu tine nu puteam
dar îmi vedeam visul cu ochii deschiși
Ești cea mai frumoasă
Nu-mi amintesc pe-altcineva
În frumusețe să te-ntreacă!
Nici zâmbetul de platină cu diamante să-l poarte
Cum numai tu îl porți universal!
Cine din lumea asta largă nu te-ar dori?
Iar de te-ar știi că ești captivă între pământ și cer,
Ori prinsă în ghearele tristeții,
Cu ușurință pentru tine s-ar jertfi!
Nu chipul tău ce-l porți e însăși iubirea cu misterul ei?
Sunt întrebări ce pleacă de la mine către tine...
Nu-mi trebuie răspunsuri astăzi,
Iar mâine nu există de tu nu vrei!
Dar voi rămâne-așa cum ți-am mărturisit deja,
Nu-mi amintesc pe nimeni
Să aibă frumusețea ta!
(11-24 noiembrie Vasilica dragostea mea)
Ce-ar fi dacă...
Ce-ar fi dacă am privi
cum își aruncă noaptea-n ape
lumina hainelor de zi,
cum printre șoapte
tainele-i preface
albeața norilor în gri?
Tot urmărind a zilei crimă,
am fi zărit cum la hotar,
văzduhul capătă rugină,
cum își îneacă
înfiorându-se stelar
coroana de lumină.
I-am fi lăsat pe-a umbrei cale,
pașii ce ne-au rătăcit
și-l auzim șoptind în vale
cum unduind privirea lunii
lacul tremură agale,
iar de mâini se vor uni
povestind tăceri cu ochii
în acest contur de noapte
până zori se vor ivi,
îți întreb furia sorții:
ce-ar fi dacă...
ne-am privi?
Atingerea verde
Zi de zi trăiește în mine
Interes în veșnicul codru,
Dragostea cea fără măsură
Îmi aduce mulțumire.
Ramuri falnice vor să coboare.
A le urma în a lor bucurie.
De mă uit la tot ce-i verde.
Mă inspiră și mă mângâie.
Tot ce crește prinde viață
Ce tămăduiește gândul rătăcit.
Liniștea și pacea blândă
Se nasc din zborul domolit,
Iar cel ce aleargă mereu neîncetat
Nu va cunoaște cer senin.
Dincolo de timp
Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.
Amintiri vii
Mi-amintesc de prima noastră întâlnire,
Când ochii pentru prima dată au făcut cunoștință
M-ai hipnotizat cu privirea, greu mi-am revenit în fire,
Căci fluturi colorați mi-au cuprins întreaga ființă
Imi amintesc cum apoi ne-am dat întâlnire
Intr-o seara de april... sa fim doar noi doi
Primul sărut... a buzelor inevitabilă ciocnire...
Cu aromă fructată, dulce, catifelată de Merlot.
Mi-e dor de acel sărut dulceag, magic de început
De acea primă îmbrățișare, piele pe piele, ce părea fără sfârșit..
Lângă tine visam la vioiciunea și opulența Cabernetului Sauvignon
Vin rămas scris pe nisip...o promisiune uitată, fără ecou...
Dar cine știe... poate-ntr-o zi te va găsi vreun dor
Sa-ti dorești sa simți o ultimă îmbrățișare...
Să savuram in doi, noul tău vin, Bordeaux
Buzele să-i cunoască aroma vanilată,...intr-o ultimă sărutare...
Other poems by the author
LITERĂ ȘI CARTE
Sunt născută-in prag de seară
Într-o zi de primăvară.
Poate mama m-a ales
Dintre miile de flori
Îmbătată de culori.
Poate s-a rugat de vânt
Să-mi de-a voie să cuvânt
Slovă ,frază apoi carte
Le-am avut mereu aproape
În suflet le-am făcut loc.
În loc să plâng ,să doinesc
Ca să uit cât pătimesc.
BOB DE ROUĂ
Bob de rouă vă dau vouă ,
Suflet blând hrănit cu cânt,
Glas duios și-un trai frumos
Vouă dragii mei copii ...
Voi îmi aduceți bucurii!
IARBA-I VERDE
Iarba-i verde și cu flori
Turmile-s în risipire,
Mieii mici își cheamă mama
Ce-i cu ei nici ei nu știe.
Pe imaș în valea seacă
Roua plânge uneori
Vântul se agită-n ramuri
Spicul grâulu-i cu flori.
Câinii știu pe ce cărare
Urcușul e mai ușor,
U nde-istâna lor de vară
Unde-l găsesc pe Azor.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
DANIEL PAR. 2
Nu toate lucrurile de care aveam nevoie le-am putut lua cu noi.Oprim pe cele necesare celelante
vor fi vândute.Așa că am mai făcut rost de ceva bani ,de care aveam mare nevoie.Casa s-a golit de ce era
mai bun și-l așteptăm pe nenea Alexandru vecinul nostru ,el avea mașină mare în care încape tot bagajul
nostru .Ne-am luat rămas bun ,de la vecini,de la colegi,de la prietenii de joacă ,de la blocul copilăriei noastre,
cu strângere de inimă .
În drum spre necunoscut ,am trecut și pe lângă cimitirul unde își doarme somnul de veci iubitul nostru
tată .Mama l-a rugat pe nenea Alexandru să oprească și ne-am dus toți la mormânt Mai ardeau încă lumănări
pe mormânt semn că mama fusese mai devreme .Mama nu mai plângea..Ne-a adunat lângă ea și a jurat în
fața crucii ,pe care chipul tatei părea să zâmbească:-Ștefane ,acești copii ai noștri sunt toată avera mea .Îți jur
că am să-i cresc așa cum se cuvine, să nu ne facă de rușine .Noi începem o nouă viață .Ne va fi foarte greu ,dar
nu greu decât despărțirea de tine.Vom veni mai rar să aprindem o lumânare,dar te luăm cu noi .Te vom purta
mereu în sufletele noastre. Ne va fi greu ,foarte greu ,fără tine ,dar trebuie să reușim .Știu că am copii buni ,nu mă
îndoiesc ,doar seamănă cu tine.Adio ,dragul nostru-.
Eram hotărât să nu plâng ,dar nu am reușit ,când toți ceilanți au izbucnit în lacrimi am plâns cu durere .Așa
ne-am luat rămas bun de la iubitul meu tată.Neam urcat în mașină și am pornit mai departe.Străzile rămâneau in
urmâ una câte una ,până am ajuns în câmp deschis .În stânga și în dreapta ,holde bogate de porumb verde și
galbenul grâului aproape copt ne însoțeau.Șoseaua ne chema la drum ,înainte.
Mă întrebam :Mai este mult pănă la căsuța noastră de la țară?.
Ajungem la un pod pe care nenea Alexandru îl trece cu grijă ,i se pare că se clatină și o ia la dreapta .
Ne îndreptăm către un sat mai mult ascuns înrr-o pădure de salcâm.Întrăm în sat ,vâd căsuțe mici,garduri căzute,,
curți năpădite de buruieni ,semn că sunt părăsite .Într-o ulicioară mai dosnică ,mama spune că am ajuns.
noi copii ,ne grăbim să coborâm .Caut cu ochii în jur să-mi dau seama care este căsuța noastră.În dreapta,
casă nouă modernă nu poate fi a noastră ,doar cea din stânga proaspăt văruită cu var alb-siniliu,învelită cu
stuf ,cu geamuri mici și gardul din plasă de sârmă .Poarta era larg deschisă și o aleie cimentuită ne dirija spre
întrare..Lăngă o cușcă mică ,un câine legat în lanț își pierduse curajul .Mama a cumpărat casa cu căine cu tot
de la vechiul propietar.
Era început de vară .Grădina și curtea fuseseră îngrijite .Florile străjuiau întreaga alee: stânjineii ,liliac,crini,
iasomie ,bujori și mulră verdeață ...În spatele casei ,loc penrtu animale și păsări .Casa ,grădina.curtea și cușca cu
cățel mi-au plăcut de la început .Era și loc de joacă destul .În timp ce lucrurile erau așezate la locul lor ,pentru că
nu eram de mare ajutor ,am făcut cunoștință cu câțiva copii curioși ce ne priveau cu interes .Erau mai mari decât
mine și au început să-mi arate tot ce este de văzut în mahala .În vârful unui stâlp de curent electric își avea cuib o
pereche de berze ,care tocmai își reparau cuibul .Puțin mai jos ,copii mi-au arătat lunca Prutului unde ei merg la
scăldat ,precum Nică a lui Creangă în apa Ozanei .Îmi spuneau că ei știu multe jocuri frumoase pentru vacanță.
.
AM DREPTATE ?
Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?
Fii modestă ,nu râvni
Bunurile altcuiva ...
De ai mult ,de ai puțin ,
Preț au doar ,sufletul bun ...
Vorba bună și sfătoasă ,
Înțelegere în casă ,
Sănătate ,voie bună.
Astea ,de sunt lângă tine
Esti bogat și ai de toate !...
Am dreptate?...
LITERĂ ȘI CARTE
Sunt născută-in prag de seară
Într-o zi de primăvară.
Poate mama m-a ales
Dintre miile de flori
Îmbătată de culori.
Poate s-a rugat de vânt
Să-mi de-a voie să cuvânt
Slovă ,frază apoi carte
Le-am avut mereu aproape
În suflet le-am făcut loc.
În loc să plâng ,să doinesc
Ca să uit cât pătimesc.
BOB DE ROUĂ
Bob de rouă vă dau vouă ,
Suflet blând hrănit cu cânt,
Glas duios și-un trai frumos
Vouă dragii mei copii ...
Voi îmi aduceți bucurii!
IARBA-I VERDE
Iarba-i verde și cu flori
Turmile-s în risipire,
Mieii mici își cheamă mama
Ce-i cu ei nici ei nu știe.
Pe imaș în valea seacă
Roua plânge uneori
Vântul se agită-n ramuri
Spicul grâulu-i cu flori.
Câinii știu pe ce cărare
Urcușul e mai ușor,
U nde-istâna lor de vară
Unde-l găsesc pe Azor.
COPILÂRIA MEA -continuare-
Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi
întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i
stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând în
urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă
ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește
cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în
anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.
Undeva la poalele unei seculare,unde bunucul își
avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură
toare.De aici pleacă primele amintiri,presărate cu au
rul și argintul poveștilor fermecate pe care le ascultam-
de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină
dulce ,învăluită în verdeață, se profilează căsuța albă și
cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu
apa molcomă a râului, se desprinde o alee lungă și îngus-
tă, câ să încapă șareta trasă de cei doi bidivii cu coama stu-
foasă , de care bunicul era tare mândru.
Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se
întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure
orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a
fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când
bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.
Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a
întors s-a lăsat mânâiată pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și
cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii
Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure spe-
rând să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am despărțit-
pentru totdeauna.
Nu pot uita nici plecările bunicului la pescuit,nu departe nu de-
parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise
din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre
șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu
mai pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând păs-
trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua
părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam
acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul își dădea drumul la traista cu po-
vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă
Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,
ca să-mi demonstreze cum se descurcă
De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria mea era și mai mare.Veneau
părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.
Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi
la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.
Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.
Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând întreaga încăpere.
Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și
dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă
cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai
este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama
părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.
DANIEL PAR. 2
Nu toate lucrurile de care aveam nevoie le-am putut lua cu noi.Oprim pe cele necesare celelante
vor fi vândute.Așa că am mai făcut rost de ceva bani ,de care aveam mare nevoie.Casa s-a golit de ce era
mai bun și-l așteptăm pe nenea Alexandru vecinul nostru ,el avea mașină mare în care încape tot bagajul
nostru .Ne-am luat rămas bun ,de la vecini,de la colegi,de la prietenii de joacă ,de la blocul copilăriei noastre,
cu strângere de inimă .
În drum spre necunoscut ,am trecut și pe lângă cimitirul unde își doarme somnul de veci iubitul nostru
tată .Mama l-a rugat pe nenea Alexandru să oprească și ne-am dus toți la mormânt Mai ardeau încă lumănări
pe mormânt semn că mama fusese mai devreme .Mama nu mai plângea..Ne-a adunat lângă ea și a jurat în
fața crucii ,pe care chipul tatei părea să zâmbească:-Ștefane ,acești copii ai noștri sunt toată avera mea .Îți jur
că am să-i cresc așa cum se cuvine, să nu ne facă de rușine .Noi începem o nouă viață .Ne va fi foarte greu ,dar
nu greu decât despărțirea de tine.Vom veni mai rar să aprindem o lumânare,dar te luăm cu noi .Te vom purta
mereu în sufletele noastre. Ne va fi greu ,foarte greu ,fără tine ,dar trebuie să reușim .Știu că am copii buni ,nu mă
îndoiesc ,doar seamănă cu tine.Adio ,dragul nostru-.
Eram hotărât să nu plâng ,dar nu am reușit ,când toți ceilanți au izbucnit în lacrimi am plâns cu durere .Așa
ne-am luat rămas bun de la iubitul meu tată.Neam urcat în mașină și am pornit mai departe.Străzile rămâneau in
urmâ una câte una ,până am ajuns în câmp deschis .În stânga și în dreapta ,holde bogate de porumb verde și
galbenul grâului aproape copt ne însoțeau.Șoseaua ne chema la drum ,înainte.
Mă întrebam :Mai este mult pănă la căsuța noastră de la țară?.
Ajungem la un pod pe care nenea Alexandru îl trece cu grijă ,i se pare că se clatină și o ia la dreapta .
Ne îndreptăm către un sat mai mult ascuns înrr-o pădure de salcâm.Întrăm în sat ,vâd căsuțe mici,garduri căzute,,
curți năpădite de buruieni ,semn că sunt părăsite .Într-o ulicioară mai dosnică ,mama spune că am ajuns.
noi copii ,ne grăbim să coborâm .Caut cu ochii în jur să-mi dau seama care este căsuța noastră.În dreapta,
casă nouă modernă nu poate fi a noastră ,doar cea din stânga proaspăt văruită cu var alb-siniliu,învelită cu
stuf ,cu geamuri mici și gardul din plasă de sârmă .Poarta era larg deschisă și o aleie cimentuită ne dirija spre
întrare..Lăngă o cușcă mică ,un câine legat în lanț își pierduse curajul .Mama a cumpărat casa cu căine cu tot
de la vechiul propietar.
Era început de vară .Grădina și curtea fuseseră îngrijite .Florile străjuiau întreaga alee: stânjineii ,liliac,crini,
iasomie ,bujori și mulră verdeață ...În spatele casei ,loc penrtu animale și păsări .Casa ,grădina.curtea și cușca cu
cățel mi-au plăcut de la început .Era și loc de joacă destul .În timp ce lucrurile erau așezate la locul lor ,pentru că
nu eram de mare ajutor ,am făcut cunoștință cu câțiva copii curioși ce ne priveau cu interes .Erau mai mari decât
mine și au început să-mi arate tot ce este de văzut în mahala .În vârful unui stâlp de curent electric își avea cuib o
pereche de berze ,care tocmai își reparau cuibul .Puțin mai jos ,copii mi-au arătat lunca Prutului unde ei merg la
scăldat ,precum Nică a lui Creangă în apa Ozanei .Îmi spuneau că ei știu multe jocuri frumoase pentru vacanță.
.
AM DREPTATE ?
Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?
Fii modestă ,nu râvni
Bunurile altcuiva ...
De ai mult ,de ai puțin ,
Preț au doar ,sufletul bun ...
Vorba bună și sfătoasă ,
Înțelegere în casă ,
Sănătate ,voie bună.
Astea ,de sunt lângă tine
Esti bogat și ai de toate !...
Am dreptate?...