Tendențios

Intre mine si tine e vremea,

Cu ploaie de fluturi grăbiți

Ne zburdă vopseauă din aripi

Și noi o răzbatem cuminți.

Ne pensează și vântul șuvițe,

Pufnind din văzduh plictisit,

Ne incearcă și luna răbdarea

Cu refracții prâsnite-n dichis.

Ne perturbă o gloată distanța

Cand noi mai aproape râvnim,

Te incearcă pe tine cu marea

Mă găsește cu tine-n nisip...

Din clepsidra eternă iubirea

Se scurge in suflet râzând,

Se presară-n suspine amare,

Și se-ntoarce când golul e plin...


Category: Love poems

All author's poems: Matei Ciprian poezii.online Tendențios

Date of posting: 21 августа 2024

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1005

Log in and comment!

Other poems by the author

Radio Cultural

E strada pustie, iubito, şi e noapte.

Doar eu în maşină şi radioul la maxim

O cântă pe Lhasa De Sela: De Cara a la Pared.

Şi plouă în maşină, dar e senin afară...

Şi ploaia se prelinge-n acorduri de chitară.

 

Mă uit în oglindă, retrospectiv mă-nconjoară o emoție pură... transcedentală.

O vrajă subtilă, uşor subliminală, se difuzează-n lumina stradală

Şi-n nostalgia perfect senzuală.

 

Stâlpii degajă, ambiental, luminile calde de felinar,

Aliniați ordonat pe pavajul mozaical,

Cu tentații de dans în umbre cu ritm literar.

Mă cuprind de volan în propriul tangou cerebral.

 

Şi parcă pasu' mi-alunecă incendiar, precipitat într-un sprint culminant de final...

More ...

Remuşcări din diasporă

O bătrânică mi-a păşit în cale

Şi cu regret, în glasu-i moale,

Îşi cere neîncetat iertare.

 

Mă iartă, tinere, mă mişc greoaie;

Povara vieții mă apasă tare.

Mă iartă, tinere, te țin în loc...

Încerc numaidecât să îți fac loc.

 

Şi timpul s-a blocat într-un suspin.

 

Pentru un pumn de avere inutil

Semeni uitați în urmă, părăsiți

Şi poate niciodată regăsiți...

More ...

Algoritm cosmetic

Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.

 

Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,

Într-un hambar, pe unde n-am habar,

Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar

Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,

Printr-o formulă imaterial obscură,

Expert extras dintr-o inflorescență de primulă

 

Vom aplica elementar pe Euclid,

În centrifuga Newton pe rapid,

Un epsilon intuitiv de Lovelace,

Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.

 

E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,

Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?

More ...

Flori de gheață

Au scăpărat lumina-n stele

Îngeri fixați de ger

Și pe fereastră se aștern c-o pojghiță de alb subțire, efemer.

Aștern și eu o pagină golașă...

Condeiul curge-n poezie albastră

Și vinul roșu-n sânge percolează

În doze și în ritmuri de tarafuri

Cu dans de muze vesele în glastră.

More ...

Un asfințit cu Thalassa

O lacrimă se prelinge pe obrazul ei

Şi se cuibăreşte în colțul buzelor moi.

În bărbie-i tremură gropițe băltite

De emoții stârnite în ale inimii valuri răsfrânte.

Un ocean de atâta adânc şi mister

Se revarsă din ochii ce-n mine se pierd

Şi mă îneacă un nod, sugrumat pătimaş,

Mă învăluie noaptea, navigând prin sevraj,

Mă înghite iubirea într-o umbră de glas.

Dincolo de lume, din lume retras

Sunt doar o epavă,

Iar tu asfințit,

Un doi în impas,

De neregăsit.

More ...

Profetul neputinței

Am devenit un difuzor, un subiect cu circumstanțe

Și prorocesc ce nu mai fac, dar de făcut, totuși mi-ar place.

Mi-e lene inutil să mai pornesc și nu găsesc acel imbold ce te trezește

Mă tot împing să nu opresc și să strivesc vitreg bobocii.

Și-atunci pășesc inconsecvent pe ghimpi... fragil

Şi plâng dureri din iadu-nvolburat al minții

Cu suflul ștrangulat în piept;

Suspend banal, deasupra unui hău sistemic,

Proiecții iluzive în fluxul inerent al vieţii

Șovăitor balans de crezuri și de vicii pe podul făurit sub mâna fricii.

 

More ...

Poems in the same category

O nouă șansă

Cuvinte nerostite,vibrație și nonsens

Dorinta arzătoare de a nu fi totul șters,

M-au îngenuncheat umil,

Dar la fel m-au înălțat,

Caci ceea ce te înfrânge,

Te lasă luminat,

Doar arta condusă de un suflet pur,

Se poate transforma în cel mai bun augur.

More ...

Cu ochii deschisi

Ochii tai lucesc in noapte

Reflectindu-mi dragostea

Ma iubesti si esti de departe

Nu m-auzi iubirea mea !

 

Iti soptesc cuvinte multe

Insa ele n-au folos

Dormi frumoaso, somn frumos
 

Poate stii, ca eu la tine
 

Ma gindesc neincetat

Ca iubirea mea nu are

Un sfirsit nelimitat

 

Ca roua tu ma vei uda

Ca soarele vei lumina,

Mereu imi vei fi steaua mea

Si steaua ma va indruma.

 

Doar tu vei fi lumina mea

Si-n zori de zi vei lumina,

Acum e seara-n viata mea

Te rog aprinde flacara.

More ...

Iubirea.. singura urma de umanitate

Iubirea nu-i un război.

Nu-i despre furtuni și ploi,

Nici despre viața de apoi..

Iubirea, e doar în noi.

 

 

Nu este un sabotaj,

Mai degrabă un marcaj,

Ce-ți marchează sufletul

Și-ți alină urletul.

 

 

Iubirea nu-i o minciună,

Nici o durere profundă.

Iubirea este curată

Și-n noi, pe veci purtată.

 

 

Este totul, în tot, și în toate,

O profundă realitate.

Nu este doar un cuvânt,

Ci e totul pe pământ.

 

 

Iubirea nu e iluzie,

Ea este ca și o perfuzie:

Te hrănește cu speranță

Și-ți oferă siguranță.

 

 

Iubirea este o boală,

Te mânjește cu cerneală.

Te aduce la oboseală,

Dar, totuși, este specială.

 

More ...

Draga mea

Soarele apune iar eu

Mă gândesc la tine draga mea,

Cu ochii plini de lacrimii

Îmi înghit în sec amarul

 

Zi și noapte plâng de dorul tău

Că-i plecat, iar acum inima 

Îmi geme de durere...

Întoarce-te la mine draga mea!

More ...

Lipsit de tine

Am  renunțat să te privesc lipsit de mâini

Și-acum fugind mă rătăcesc lipsit de tine

Lipsește râșnița uitării să te-alung

Ai rădăcinile adânc înfipte-n mine

 

Primind departe nu mai pot să te ajung

Lipsindu-mi azi mă risipește gol un mâine

Fumează timpul consumându-mă vioi

Rămâne scrumul amintirilor străine

 

Pornind în noapte visul fumegă nevoi

Târându-și farmecele rupt de realitate

Cărând speranțele tot  caută-napoi

Lipsindu-mi șansele plâng rănile crăpate

 

Plutind incert aripa-mi frânge dorul viu

Căzând inert mă va zdrobi naivitate

Lipsit de tine frunza-mi seacă ruginiu

Iarna tristeților născând absurditate

 

Pierind cărările mă-ntunecă târziu

Lipsit de primăvara ochilor văd noapte

Lipsit de tine cine sunt nici că mai știu

Executând dezorientat absente fapte

More ...

Simțuri

De-aș fi fost orb lumina s-ar fi topit cuminte

Într-o săgeată lungă sorbind prin noaptea șuie

Penumbra cărnii tale din steaua care nu e

Cum soarbe așteptarea silaba din cuvinte.

De-aș fi fost surd chemarea s-ar fi pierdut în mine

Cât să mă ducă șoapta spre căpătâi de muzici

Prin limfa ca o apă gustată lung de ftizici

Întinși timid la soare uitând de boala-n sine.

De-aș fi fost mut cuvântul s-ar fi rotit a lună

Preaplină de zăpada din munții ei fecunzi

Ca tu fără cuvinte în mine să-ți ascunzi

Dorința ce păcatul nu știe să mi-l spună. 

De n-ar fi fost mirosul de gleznă fără lanțuri

Supusă ca o armă tocită de victorii

Aș fi rămas în cuibul de unde toți cocorii

S-au dus a primăvară la margini de Bizanțuri. 

De n-ar fi fost pe limbă un gust de apă moale

Prelinsă din iatacul cu foșnet de cascadă

Aș fi lăsat o mare în palma mea să scadă

Cât să se vadă sarea sclipind pe fier de zale.

De n-aș fi pus din mine pe pielea ta o gură 

Să simt umoarea vie din noi făcând pereche 

Am fi rămas telurici în huma noastră veche

Și-am fi simțit banalul din lume cum ne fură.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍