Speranță
O perdea de flori albastre
Acoperă o fereastră spre cer,
Iar făpturile-n chipuri măiestre
Prin iris privesc în mister.
O boltă clară, curată
Deschisă-i spre inima ta.
Albastru-i feeric te-mbată,
Te-mbie spre a medita.
Blând, vântul adie în azur,
Buchete de litere-n vers,
Și-s toate prinse-n contur,
Izvor de frumos din imens.
Mireasma plăcută a vieții
Trezită-i sub roua de dor,
Și-i ceri doar un ceas tinereții
Înfiripată-n gândul hoinar.
O frunză firavă de laur
Pe frunte discret strălucește,
Încununând visul de aur
Bucuria în suflet trudește.
Din umbră, cu pașii timizi,
Hazardul te-ncearcă din nou,
Dorind fericirii ca tizi
Speranța, credința în nou.
Poems in the same category
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în suedeză
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Ja, vi måste bara vilja,
Ja, om det hade en positiv inverkan på oss,
Ja, om det motiverade oss,
Ja, om han kunde förstå oss (de flesta människor kan inte),
Ja, om hon kunde förmedla till oss något av sin karaktär, skönheten i hennes själ och hennes passioner,
Ja, om jag fortfarande suckar av glädje när jag tittar på hennes bilder,
Ja, om hon lämnade oss mållösa över hur unika hennes idéer var (en av dem förvånade mig verkligen på alla sätt),
Ja, om hon visste hur hon skulle få oss att vilja se hennes synvinkel,
Ja, om hon kunde ge oss en miljarddel av sina gåvor,
Ja, om hon smittade oss med sitt skratt, sin vänlighet och sina önskningar,
Ja, om du tror att det har förändrat dig till det bättre, att du har blivit rikare (moraliskt, etiskt, känslomässigt),
Ja, om han inte gav upp dig så litade han hellre på dig, han trodde inte att han skulle slösa bort sin tid utan att få några resultat,
Ja, om du inte heller har svikit hans förtroende,
Ja, om han visste hur man ska ingjuta ambitioner hos oss och öka dem under hela den period som vi kände varandra,
Ja, om vi finner att det inte fanns många som hon,
Ja, om han verkligen brydde sig om moraliska värderingar, hur kan varje människa uppnå en bättre, mildare, mer omtänksam, trevligare version av sig själv,
Ja, om jag alltid hade samma upphetsning varje gång jag såg henne spelade det ingen roll att hon stänktes med lerigt regnvatten, att hon hade stunder då hon var mer nervös, att hon blev arg, att hon var trött, att hon hade influensa, och vi kunde inte längre njuta med samma fantastiska karaktärsdrag,
Ja, om de tankar som riktades till henne bar frukt i våra hjärtan,
Ja, om hon inte var någon främling så var hon något mer än så, du kände att du kom närmare henne, hon var som en vän eller en äldre syster,
Ja, om du varje dag gick upp ett steg, med hennes hjälp,
Ja, om han kunde bygga allt med ett sådant lugn och passion att du verkligen inte kan reagera när du tänker på det,
Ja, om du tror att du inte förgäves skulle ha försökt imponera på henne,
Ja, ålderdom betydde verkligen skönhet i hennes fall, hon var mycket fetare i sin ungdom, men hon hade viljan att gå ner i vikt, hon hade tid att fixa eventuella brister som störde henne i sig själv, att glädja oss alla vid 50 något år gammal ,
Ja, det hade verkligen varit värt att delta i en dokusåpa som "Rumäner har talang",
Ja, eftersom jag tog upp ordet "talang", av henne lärde jag mig att det inte finns något, vi får ingen talang och vi tar inte med oss till den andra världen, talangen hon visade var en förvärvad skicklighet, resultatet av några vanliga,
Ja, när jag ramlade (snubblade) visste han hur han skulle hjälpa mig upp,
Ja, om du bara fortfarande kunde se henne på trottoaren, på marknaden, på konserter, i stadshuset, på stadion som körs vid de 70 år hon skulle vara idag,
Ja, jag skulle vilja se henne en gång till...
Min kära kvinna (och initialerna C. P.) som var mer som en äldre syster för mig (ca 42 år äldre) i 7 år, då fick du också gå, ett annat skede var på väg. Du förblev som en gåta i mitt undermedvetna, jag vet inte ens i dag hur du skulle ha velat att jag skulle vara, vad du mer skulle ha velat ha visat dig, men du stannade någonstans där, på listan över "Kvinnor på 10 och på 10 män", som från en 10 års show.
Förlåt min klumpighet i allt, men det var inte avsiktligt, men jag fryser, mitt hjärta bultar, jag har hjärtklappning, jag svettas ibland kallt, ibland varmt, det är som att jag inte får in tillräckligt med luft mina lungor när jag beundrar personligheten, ansträngningarna, allt du visade mig, och jag, med tanke på min bristande skicklighet dess, kunde inte visa dig något annat än vad du alltid sett.
Două vieți. Sfârșit feeric.
Lună nu-i și noaptea-i chioară,
Soare nu-i și ziua-i seară,
Pe zile veșnic-ntuneric
Două vieți. Sfârșit feeric.
Mare. Plajă. Vin-ș femei.
Și viața are tot ce vrei!
E zi de vară, iarba-i verde.
O singură viață. N-ai ce pierde!
Într-o zi senină cu apus,
De vechi fețe în viitor dus,
Petreceam viața de-un sihastru
Și nu știam. Pe cer albastru!
Atunci ambii priveam în zare.
Fericit așa că acu doare
Te i-au de mâina prima oară,
Lună nu-i și noaptea-i chioră.
În virtualitatea seninului
Trăind ispite pentru viitor,
Pierdut în dulceața măslinului
Uitase-m că EU pe MINE-s autor.
Scriam atunci străine poezii,
Uitând cu tot de ale sale hârtii
Și iată-s de unu singur afară.
Soare nu-i, și ziua-i seară.
Răsărit. E cald afară,
Citești balada-mi prima oară
Te copleșești. Îi miazăzi.
O recitești și iar revii.
Apus. Afară se răcește.
Nimenea balada-mi n-o citește.
E frig. Așa de stratosferic!
Pe zile veșnic-ntuneric.
Noapte. Iarna. Frig și ger.
Trag cald de-o speranță din cer...
Tăcerea are volum. Și-i tare!
Îngheț. Eu îngheț! Mă doare…
Nepăsarea are fața de Prometeu,
Ridicat în picioare-răsuflu greu.
Răsună un gând exoteric:
Două vieți. Sfârșit feeric.
Și scrisu-mi învie parcă din morți,
Balada cuprinde luminatele nopți,
Nu am nevoie de soare, de luna,
Flacăra vieții lumina-mi asuma.
Hipernării sfârșit! Scris de condei!
Tind spre valori mai nalte,
Decât al mulțimii de fără de carte:
Mare. Plajă. Vin-ș femei.
Odreslele vieții de soare-n zi
Cresc, luminând întunecatul.
Lumea cu alți ochi începe a încălzi
Și crește-n zare întruchipatul.
Când ai vis și ești gata să arzi,
Când nu ai nici leacă timp palavrei,
Delpinești rândul de ifosarzi
Și viața are tot ce vrei!
Ființa, chear și virtuală, de sihastru
Naște-n mine lumini noi.
Cunoștințele ca cer albastru
Se văd cu greu de după nori.
Și-i soare tare-n miazăzi,
Și am lipit la loc destule șferde,
Și dacă-n iarnă țineam ca oi muri,
E zi de vară, iarba-i verde.
Cu cât mai mult iubim o fată,
Cu atât mai nițel îi plăcem ei.
Eu am iubit, nu doar odată
Și vorbele clasicului-s la temei,
Și ca-n vis aș repeta-o iarăși,
Dar un gând deja mă prea dizmierde:
Iubirea pură e de sine însăși
O singură viață. N-ai ce pierde!
O singură viață. N-ai ce pierde!
E zi de vară, iarba-i verde
Și viața are tot ce vrei!
Mare. Plajă. Vin-ș femei.
Două vieți. Sfârșit feeric.
Pe zile veșnic-ntuneric
Soare nu-i și ziua-i seară,
Lună nu-i și noaptea-i chioră.
Noapte bună!
Îmi amintesc cum îmi spuneai
Că sunt al tău unic talisman,
Și ce rapid tu te-ai schimbat
Și-am devenit al tău dușman
Răceala multă am simțit la tine
Și mai mereu motiv de ceartă,
Orice spuneam ducea la iritare
Iar eu naiv spuneam...mă iartă
Toți cei din jur mă întrebau?
De unde mi se trage supărarea,
Iar eu râzând le răspundeam
Sunt bine și coboram privirea
Târziu am înțeles ce se întâmplă
Când între noi nimic nu a mai fost,
Iar să lungim ceva ce nu mai merge
Era o pierdere de timp și fără rost
Și a urmat o despărțire tare grea
După un timp de viață împreună,
Iar rana ni s-a vindecat la amândoi
Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!
Poem de nesfârșită dragoste
Iubito doar ți-am spus că nesfârșită-i dragostea...
Nu-i ea mesajul Domnului Hristos?
Iar toți cei care ne ținem strâns de-a lui cămașă,
Nu suntem nemuritori și noi,
Pășind cu pași timizi dar hotărâți,
Pe ale Sale fericite urme,
Ce duc în Rai încă de-aici?
Iubito doar ți-am spus că ești Poemul nesfârșit de dragoste,
Ce zi de zi singur se scrie...
Și cum să-ți cânt a ta frumoasă strălucire,
Tu trează fiind iar eu dormind?
Cum pot să te sărut imaginar acum,
Dacă nu îți aud din departare
Și respirația dar și timizii pași
Ce îți clădesc al tău decis destin,
Ce-i hotărât dar și trimis de sus?
Și cum să-ți spun mereu că te iubesc,
De nu îți scriu sau nu-ți vorbesc?
Iubito,lângă tine sunt acum,
Voi fi întreaga zi al tău,
Nu sunt eu adierea dimineții,
Nu sunt acum cu tine eu?
(29 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Realitatea arde
Trăim în lumea rece pierduți de realitate
O formă fără fond când dragostea te arde
Cine-a decis ce-i rău, ce-i bine, cine poate
Doar reguli fără suflet din inimile moarte
De ce mă seacă dor, nu l-am chemat să vină
De ce iubesc de mor, de ce am eu o vină
De ce mă-nalță vis, de ce nu-i realitate
Mă caută de zor să mă trezească-n noapte
De ce îmi tulburi gândul, de ce nu ești aproape
Am sufletul plecat, la tine-i dus și arde
Iubirea l-a chemat, tot caută departe
Rămân abandonat, pierdut de realitate
O fi strict ce se vede, ce simți doar ți se pare
Ce zornăie prin suflet sunt sparte sticle goale
Iubirea mișcă munți, adună sau desparte
Când doi sunt doar în vis ce-i realitate arde
Other poems by the author
Zum, zum!
În poiana plină cu flori,
Albinele au pornit dis în zori,
S-adune din sepale polenul
Și să împrăștie germenul.
Albinele culeg nectarul,
Stabilind cu grijă hotarul.
Se-ntorc la stup rând pe rând,
Cu polenul pe aripi zburând.
Ele se adună apoi în grup
Construind cămăruțe-n stup,
Unde hexagoane formează
Și un întreg fagure normează.
Faguri din a vremurilor aură
Ce trei milenii străbătură,
Aducând un dulce aliment
Ce are rol și de medicament.
Acest miracol al naturii
S-a creat și a dat omenirii,
Câte o picătură de miere
Bolilor punând bariere.
Dacă nu ar fi aceste insecte
Am întâmpina multe efecte.
Nu s-ar mai înmulții plantele
Și în poiană ar muri cuvintele.
Nectarul florilor dulce și auriu
Din alburiu, purpuriu și azuriu,
Nu ne-ar mai apăra imunitatea
Și nu ar mai exista varietatea.
What Shakespeare would say
If Shakespeare were alive today
He would create another Ironic Play.
He would no longer target castles
But morals, bad events and vices.
The drama of Romeo and Juliet would be
A childish game but by no means free.
About the bitter of thousands of children
He would write an agony for the grandchildren.
Old language in modern slang
It would be like a chain gang.
The lack of good manners, no education
It would create an entirely different nation.
If we read another book today
And we still want to watch a play,
There are still people who love
And they follow the dawn of a white dove.
Gânduri 6
Gândirea unui copil
Liberă de constrângeri,
Descoperă viața abil
În drumul plin de disjungeri.
Tot ce-n afară privește
Îl interesează și captează.
Flori, copaci, animale iubește
Și-n suflet le sculptează.
Sunetele muzicii îl provoacă
La ritmul minunat al vieții.
Jocurile inteligente-s cojoacă,
Iar bucuria, spiritul tinereții.
Când adolescența capătă
Aripi cu avânt spre majorat,
Gândurile mărețe îl poartă
Uimit pe un teren nearat.
Maturitatea oare îl va învăța
Dacă semințele vor rodi.
Iar ziua de mâine-l va răsfăța,
Sau îl va iscodi, îmbrobodi.
Fascinația succeselor dorite
Va schimba inima de copil?
Va amorți tărâmurile bătătorite
Și va stopa amintirea în ostil?
Ploaia
Astăzi, ca niciodată,
Priveam îngândurată
La stropii grei de ploaie
Ce se scurgeau șiroaie.
Vedeam cum trecătorii
Doreau s-alunge norii.
Dar ropotul de ploaie
Curgea mereu șuvoaie.
Treceau femei grăbite,
Cu rochile boțite
De-a ploii ape reci
Ce acopereau poteci.
Bărbați cu ochii triști,
Aidoma măștilor de artiști,
Cu pași umili și repezi
Se adăposteau sub lespezi.
Dar totul prinde viață
Când norii ca o ceață,
Lăsându-i loc să treacă
Pe soare îl dezbracă.
Clipele vieții
Scurte sunt clipele bucuriilor
Și lungi zilele amintirilor.
Triste momentele de răvășire,
Liniștitoare cele de regăsire.
Neliniște-n nopțile de singurătate,
Abis gândurilor îndepărtate.
Speranțe-n zorii dimineții
Simbolul uman dat vieții.
Aleea ce se pierde-n infinit,
Atrage sufletu-mi umbrit,
Cuplând cu orizontul o lumină
Soarta-i oblăduire divină.
Curaju-i boboc neînflorit
Subjugat unui gând neîmplinit.
Nesiguranța-i bolta dorinței,
Împlinirea-i apanajul credinței.
Visul este curcubeul ivit,
Spectru străluce pe cer însorit,
Floare deschisă-n albastru
La licărirea unui astru.
Februarie nou
Luna, când acum iarna cedează.
Zăpada și viscolul nu mai apar,
Iar razele de soare scânteiază
Și sentimentele de negură dispar.
Februarie își amintește veacul
Când viscolul și gerul domneau.
Zăpada ce acoperea bageacul
Și țurțurii la ferestre înlemneau.
Zăpada ce se așternea pe câmp,
Protecția semănăturilor de toamnă,
Era o slujnică a iernii ca anotimp
Și își ducea solia sa solemnă.
Azi, anotimpul se uită cu îngrijorare,
Că am întâmpinat bucuroși căldura,
Lăsând soarele să ne înconjoare,
Uitând că-n case fumega campadura.
La finele anotimpului de iarnă,
Așteptam primăvara cu nerăbdare,
Ca iarna câmpul să-l deștearnă,
Și luna martie să apară-n calendare.
Natura toată se înviora și înverzea.
Flora încolțea, înfrunzea și poleniza.
Ciripitul păsărilor sunet slobozea,
Iar tânărul anotimp ne armoniza.