Sentimente
Lasă-te în voia sentimentelor.
Nu îngheța dorința-n rațiune.
Încearcă să te opui regretelor
Plăsmuite-n suflet dintr-o pasiune.
Privește peste îndoieli și sensuri,
Trăiește pentru tine-n viitor.
Nutrește speranțe și gesturi
Ce pot creea climatul iubitor.
Să-ți iei ca aliat o floare,
Ca păzitor un vultur.
Învăluită-n voalul de candoare
Să-ți amintești legenda lui Arthur.
Iubirea și puterea împreună
Cu înțelepciune, sunt dăruiri de sine.
Și învingând că ești ca o străbună
Vei dovedi în viitor urmări de bine.
Poems in the same category
Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (i) // Conflictul dintre Ze și el însuși
Într-o scurtă perioadă de timp, Ze trece de la fiind optimist
Având idealuri mari și zile pline de bucurie
La un nihilist convins, întrebându-se ”De ce exist?”
Neputându-și explica șocanta anomalie.
Totul era legat de Lebe, o personalitate ilustră
Ce aparent îi aducea lui Ze o interioară eufórie
Însă ce a dus la o dependență sinistră
Provocându-i cicatrici în a sa memorie.
Lebe se schimbase, motivele acesteia încă nu sunt cunoscute
Dar lipsa ei îl provoacă pe Ze să îndure o imensă jale.
Aducându-și aminte de lucrurile făcute și momentele plăcute
Ze rămâne singur, plângând în interior, cu toate camerele inimii goale.
Ze așadar, conștient de inevitabila evoluție,
Caută refugiu și începe să mediteze.
Dar propria lui conștiință nu îi oferă nici o soluție
Ci îi afișează crudul adevăr; Ze începe să ofteze.
Aceste ofturi și suferințe încet se adună
Ze, cu morala la pământ, cugetă spre Lebe
Își aduce aminte de momentele în care stăteau împreună
Suferind, personajul nostru de durere fierbe.
-steinkampf
E O UMBRA 🩶
E o umbră?
Un miraj?!
Un ecou,
Sau un viraj?
Temniță
Sau libertate?
Fericire
Sau păcate?
Umbra-n suflet,
Sau e casă?
Rană... sau
Momeala-n plasă?
E și miere
Și durere,
E și chin,
Dar și plăcere.
E și soare,
E și beznă,
E și rana mea
Pe gleznă...
Eu un gând
La răsărit,
Dar și omul...
Cel iubit !
Povestea stinsă
Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești
Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești
Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești
S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești
În palme-ți pun inima mea să o-nvelești
Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești
Cuvinte calde și un suflet să primești
Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești
Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele
Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere
Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere
Mâinile-nchid două ființe între ele
Inimi gonind împing nebun sângele-n vene
Curge fugind nestăvilit unflând artere
Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele
Aleargă mâinile flămând strivind bariere
Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne
Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme
Când mă trezesc e patul gol, doar două perne
Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere
Tristeți îndrăgostite
Se nasc din dor aprins tristeți îndrăgostite
În vise jaru-i stins când zorile-s ivite
Cenușă-i tot ce-ai prins în brațele mâhnite
Cărare s-o întinzi prin zilele gonite
În inimă ți-a nins cu ace iscălite
Jumate s-a încins, jumate se resimte
Prin vene ți-a împins tristeți îndrăgostite
Otrava s-a întins, durerile-s cumplite
Și sufletu-i atins, urlând nu te aude
De dragoste învins refuză să te-asculte
Iubirea l-a convins, tăcerea îl asmute
Tristețea l-a cuprins, cuvintele stau mute
De tine te-ai desprins trăind căderi abrupte
În mâna ce-ai întins găsind ciobite umbre
Cuvintele ce-ai scris pierind făr-a răspunde
Îndrăgostit e trist primind sentințe crude
Pășind spre asfințit cărarea se desparte
În loc de paradis iei drumul către noapte
Scânteile s-au stins curgând din ochi sărate
Sub pleoape filmul trist storcându-ți diamante
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani?
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (i) // Conflictul dintre Ze și el însuși
Într-o scurtă perioadă de timp, Ze trece de la fiind optimist
Având idealuri mari și zile pline de bucurie
La un nihilist convins, întrebându-se ”De ce exist?”
Neputându-și explica șocanta anomalie.
Totul era legat de Lebe, o personalitate ilustră
Ce aparent îi aducea lui Ze o interioară eufórie
Însă ce a dus la o dependență sinistră
Provocându-i cicatrici în a sa memorie.
Lebe se schimbase, motivele acesteia încă nu sunt cunoscute
Dar lipsa ei îl provoacă pe Ze să îndure o imensă jale.
Aducându-și aminte de lucrurile făcute și momentele plăcute
Ze rămâne singur, plângând în interior, cu toate camerele inimii goale.
Ze așadar, conștient de inevitabila evoluție,
Caută refugiu și începe să mediteze.
Dar propria lui conștiință nu îi oferă nici o soluție
Ci îi afișează crudul adevăr; Ze începe să ofteze.
Aceste ofturi și suferințe încet se adună
Ze, cu morala la pământ, cugetă spre Lebe
Își aduce aminte de momentele în care stăteau împreună
Suferind, personajul nostru de durere fierbe.
-steinkampf
E O UMBRA 🩶
E o umbră?
Un miraj?!
Un ecou,
Sau un viraj?
Temniță
Sau libertate?
Fericire
Sau păcate?
Umbra-n suflet,
Sau e casă?
Rană... sau
Momeala-n plasă?
E și miere
Și durere,
E și chin,
Dar și plăcere.
E și soare,
E și beznă,
E și rana mea
Pe gleznă...
Eu un gând
La răsărit,
Dar și omul...
Cel iubit !
Povestea stinsă
Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești
Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești
Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești
S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești
În palme-ți pun inima mea să o-nvelești
Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești
Cuvinte calde și un suflet să primești
Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești
Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele
Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere
Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere
Mâinile-nchid două ființe între ele
Inimi gonind împing nebun sângele-n vene
Curge fugind nestăvilit unflând artere
Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele
Aleargă mâinile flămând strivind bariere
Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne
Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme
Când mă trezesc e patul gol, doar două perne
Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere
Tristeți îndrăgostite
Se nasc din dor aprins tristeți îndrăgostite
În vise jaru-i stins când zorile-s ivite
Cenușă-i tot ce-ai prins în brațele mâhnite
Cărare s-o întinzi prin zilele gonite
În inimă ți-a nins cu ace iscălite
Jumate s-a încins, jumate se resimte
Prin vene ți-a împins tristeți îndrăgostite
Otrava s-a întins, durerile-s cumplite
Și sufletu-i atins, urlând nu te aude
De dragoste învins refuză să te-asculte
Iubirea l-a convins, tăcerea îl asmute
Tristețea l-a cuprins, cuvintele stau mute
De tine te-ai desprins trăind căderi abrupte
În mâna ce-ai întins găsind ciobite umbre
Cuvintele ce-ai scris pierind făr-a răspunde
Îndrăgostit e trist primind sentințe crude
Pășind spre asfințit cărarea se desparte
În loc de paradis iei drumul către noapte
Scânteile s-au stins curgând din ochi sărate
Sub pleoape filmul trist storcându-ți diamante
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani?
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Other poems by the author
Simbol convențional
Într-o lume plină de dileme
Oare suntem robii concepțiilor,
Victimele tuturor decepțiilor,
Afișând nepăsători embleme?
Așteptăm cu nerăbdare timpul
Să ne indice drumul de parcurs,
Ca și când viața ni s-a scurs
Precum din clepsidră nisipul.
Evadăm din răcoarea gândului
În îmbrățișarea caldă a inimii,
Exclamând cuvinte-n acronimii
Și acceptăm ideea fondului.
Ne frământă adânci tradiții
Perpetuu în viața noastră,
Ca cerul de culoare albastră,
Urcând spre culmi în noi condiții.
Realitate
Încerci să porți șiragul de safire,
Dar gândul îți zboară la mătănii.
Și sufletu-i pe altarul de jertfire
De a uita c-au fost năzdrăvănii.
În iarba deasă, verde și în cețuri,
Oare se ascunde un spiriduș poznaș,
Ce se tot joacă cu ale tale simțuri
Și te include ca fiind părtaș?
Doar este timpul ce trece ca vântul
Peste iarba verde și ființe, grăbit.
El cârmuiește de veacuri Pământul
Și te-nconjoară în zboru-i robit.
Ți-amintește că viața-i frumoasă
Și să trăiești fără regret în prezent.
Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă
Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.
La orizont
Lumina podețului, săgeată către orizont
Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.
Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării
Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.
Caut pe cer constelația aducătoare de vești,
Transmit telepatic dorința de cunoaștere,
Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul
Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.
Filozofia naturii
Am urcat un vârf de munte
Și am atins cerul cu gândul.
Pe al lui abis să-l înfrunte
Omagiul cântându-i colindul.
De sus privind către vale
Imaginația mea dă roade.
La sunete clare de cavale
Oamenii-s subiect de balade.
La poalele muntelui bătrân
Apa lină și o pajiște se-ntind.
Acolo flora și fauna rămân
Frumusețea naturii amintind.
Cărarea ce duce spre culmi
Aceeași este și spre înapoi.
Păstrezi verticalitatea din ulmi
Și melodiosul sunet de cimpoi.
Inima, un vulcan
Inima este ca un nestins vulcan.
Strânge în suflet multe momente
Și întreg alaiul de sentimente,
Și în timp izbucnește ca un hurican.
O hrănești cu lieduri și versuri,
Prin care muzica și poezia
Lasă să intervină amnezia
Clipelor nedorite în sensuri.
Bătăile inimii îmi sunt orchestra,
Și gândurile un sunet de viori.
Sentimentele-s un cuplu de fiori,
Bagheta destinului este maestra.
Clocotește în suflet nădejdea
Că mai poți obține de la soartă
Cheia care deschide o poartă
Prin care gonești deznădejdea.
Arcușul jucăuș pe coardele vieții
Provoacă destinul să vibreze,
În inimă palpitații să genereze,
Dăruind un dulce aspect dimineții.
Simbol convențional
Într-o lume plină de dileme
Oare suntem robii concepțiilor,
Victimele tuturor decepțiilor,
Afișând nepăsători embleme?
Așteptăm cu nerăbdare timpul
Să ne indice drumul de parcurs,
Ca și când viața ni s-a scurs
Precum din clepsidră nisipul.
Evadăm din răcoarea gândului
În îmbrățișarea caldă a inimii,
Exclamând cuvinte-n acronimii
Și acceptăm ideea fondului.
Ne frământă adânci tradiții
Perpetuu în viața noastră,
Ca cerul de culoare albastră,
Urcând spre culmi în noi condiții.
Realitate
Încerci să porți șiragul de safire,
Dar gândul îți zboară la mătănii.
Și sufletu-i pe altarul de jertfire
De a uita c-au fost năzdrăvănii.
În iarba deasă, verde și în cețuri,
Oare se ascunde un spiriduș poznaș,
Ce se tot joacă cu ale tale simțuri
Și te include ca fiind părtaș?
Doar este timpul ce trece ca vântul
Peste iarba verde și ființe, grăbit.
El cârmuiește de veacuri Pământul
Și te-nconjoară în zboru-i robit.
Ți-amintește că viața-i frumoasă
Și să trăiești fără regret în prezent.
Iar timpul în zona-i vagă și faimoasă
Din nou va fi calm, înțelegător și fluent.
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.
La orizont
Lumina podețului, săgeată către orizont
Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.
Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării
Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.
Caut pe cer constelația aducătoare de vești,
Transmit telepatic dorința de cunoaștere,
Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul
Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.
Filozofia naturii
Am urcat un vârf de munte
Și am atins cerul cu gândul.
Pe al lui abis să-l înfrunte
Omagiul cântându-i colindul.
De sus privind către vale
Imaginația mea dă roade.
La sunete clare de cavale
Oamenii-s subiect de balade.
La poalele muntelui bătrân
Apa lină și o pajiște se-ntind.
Acolo flora și fauna rămân
Frumusețea naturii amintind.
Cărarea ce duce spre culmi
Aceeași este și spre înapoi.
Păstrezi verticalitatea din ulmi
Și melodiosul sunet de cimpoi.
Inima, un vulcan
Inima este ca un nestins vulcan.
Strânge în suflet multe momente
Și întreg alaiul de sentimente,
Și în timp izbucnește ca un hurican.
O hrănești cu lieduri și versuri,
Prin care muzica și poezia
Lasă să intervină amnezia
Clipelor nedorite în sensuri.
Bătăile inimii îmi sunt orchestra,
Și gândurile un sunet de viori.
Sentimentele-s un cuplu de fiori,
Bagheta destinului este maestra.
Clocotește în suflet nădejdea
Că mai poți obține de la soartă
Cheia care deschide o poartă
Prin care gonești deznădejdea.
Arcușul jucăuș pe coardele vieții
Provoacă destinul să vibreze,
În inimă palpitații să genereze,
Dăruind un dulce aspect dimineții.