Să-ți arda
Te-am iubit cu tot ce-am fost, cu suflet curat,
Dar tu m-ai lăsat ca pe-un vis spulberat.
Te-nsori? Du-te, ia-ți mireasă aleasă,
Să vezi cum iubirea se face cenușă, arsă!
Ea te va ține de mână, zâmbind,
Dar mâna mea o vei simți tot suspinând.
Să-i cauți căldura ce eu ți-am lăsat,
Și să găsești gheață, exact ce-ai visat!
Când o să-i șoptești vorbe dulci, mincinoase,
Să-ți vină în minte buzele-mi moi, păcătoase.
Când o s-o privești, s-o dorești, s-o iubești,
Chipul meu, ca o umbră, să nu-l mai gonești.
La altar când vei sta, îmbrăcat la costum,
Să simți cum iubirea mea te trage din drum.
Să vrei să fugi, dar să nu poți pleca,
Legat de-amintirea ce-n suflet ți-am pus-o cândva.
Să-ți fie amară nunta cea mare,
Să vezi ochii ei, dar s-o simți de uitare.
Și când îți va spune “Te iubesc” blând,
Să auzi glasul meu, în șoaptă murmurând
Dar eu? Eu n-oi rămâne în urmă să plâng,
Eu mă ridic, zâmbesc și înving.
Voi fi mai frumoasă, mai mândră ca ieri,
Și altul o să-mi șteargă durerea din seri.
Voi râde, voi străluci, voi dansa,
Când tu în durerea trecutului tău vei sta.
Să mă privești și să simți că ai pierdut,
Ce-n lume, o singură dată ai avut.
Căci eu nu-s femeia ce plânge-ntr-un colț,
Eu sunt furtuna ce-ți rupe al vieții pod.
Să-ți ardă iubirea, să-ți ardă păcatul,
Că eu am plecat… și am luat tot ce-a fost sfânt în al tău suflet, odată bogat!
