Pe tavan la mine

Mă uitam în sus, ca în fiecare seară,

Te căutam în tăcerea de pe tavan,

Și atunci te-am văzut…

Ai apărut din întuneric.

Nu mă așteptam.

 

Era miezul nopții, ora dintre vis și realitate,

Când ochii se îndoiesc și de lumină

Așa că m-am frecat la ochi mai bine

Și tot acolo erai, pe tavan la mine.

 

Țeseai parcă un covor uriaș

Fire de pânză îți tot pică,

Nu știu ce ai putea să faci cu un așa covor imens

Când tu ești așa de mititică.

 

Te chinuiai să ții lumea laolaltă

Țeseai cu răbdare fire fragile

Unele cădeau, pe altele le scăpai la mine în inimă.

Covorul tău creștea tot mai mult,

Deși tu erai abia o idee,

Cel mai hărnicuț păianjen din toată calea lactee.

 

Eu cred ca voiai să prinzi în el

Toate muștele din lume,

Să nu mai scape niciuna.

Dacă aș fi fost una din ele

Nu m-aș fi pus cu tine

Păreai ca vrei să țeși

Până cuprinzi și luna.

 

La un moment dat ne-am privit

Două ființe treze

Când restul lumii dormea.

Te-am întrebat ce faci acolo sus

Dar întrebarea mea părea să te enerveze.

 

Și ai dispărut într-o clipă

Eu am rămas la pânza ta privind

Și am decis ca data viitoare

În ea să te prind.

 

Ți-am furat și muștele din ea

Să nu mai pleci pe lună

Înainte să-mi spui și să-ți spun

Noapte bună!


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online Pe tavan la mine

Date of posting: 26 января

Timp de citire: ~3 min.

Views: 678

Log in and comment!

Other poems by the author

Primii oameni de pe pământ

Cred că prima persoană

care a pășit pe pământ

din când în când

și-ar fi dorit să exiști

să trăiască la tine în gând.

 

Pentru că dacă eu aș fi fost

prima persoană de pe pământ

și tu încă nu ai fi existat,

te-aș fi sculptat din al meu gând,

exact așa cum ești acum,

versiunea umană a soarelui de sus.

Arggsjdkdkkdnfnfnfnfnfmfmxmcmfmjss

(nu pot continua)

De ce zâmbești atât de drăguț?

 

Cred că am întârziat puțin…

(cam câteva mii de ani)

și acum că mă gândesc, n-aș fi vrut ca primii oameni să fim noi doi,

Că, la cât de frumoasă ești,

ai fi făcut pământul să se rotească atât de tare

încât ultimii oameni care au pășit vreodată pe pământ…

am fi fost tot noi.

More ...

O nouă lume

Vezi, ți-aș spune că

Nu știu de ce anume

Mă tot gândesc la mâine

Când am putea construi pentru noi

O nouă lume.

 

În care ploaia nu-i rece

Și timpul nu trece,

Și cerul e mov.

Când plouă,

plouă cu verde

O lume a noastră

În care ne iubim

Și nimeni nu vede.

 

Și din nori construim orașe,

Din ochii tăi case,

Care să poarte căldură

Din sufletul tău

Frumoasă făptură.

 

Din minute facem ore,

Din ore alte ore cresc,

Noi ne mutăm undeva

Înspre vest.

Într-o casă cu vedere la mare

Să-ți răsară dimineața pe chip

Cel mai strălucitor soare.

 

Vezi, ți-aș spune că

Eu consider și cred,

Cât de norocoasă sunt

Să-mi fie teamă

Că pot să te pierd.

 

Nu vreau să mă resemnez,

Dar cât de norocoasă sunt

Că pot să te visez.

Că pot să privesc

la oameni zburând

Cu tine în gând.

 

Cât de norocoasă sunt!

 

De asta îmi doresc pentru noi

O lume nouă

În care există doar azi

Și soarele îți răsare pe obraji.

More ...

Din seria motive pentru care ar trebui să vorbim

Am dormit așa de mult

că, stând pe pernă cu fața șifonată,

am realizat că momentul potrivit e-o amăgire

și că, de fapt, nu vine niciodată.

 

Cred că și din cei care au murit

în așteptare de momente potrivite,

încă așteaptă nemișcați chiar și acum,

să se întâmple din morminte.

 

Dar sunt și alții curajoși,

de exemplu, să ne gândim la primăvară,

dacă ar aștepta momentul potrivit să înflorească primul copac,

ar fi în lume pe veci iarnă.

 

Sau dacă roadele din pământ,

ar aștepta momentul potrivit să iasă, oh Doamne,

am muri cu toții de foame.

 

De aceea cred că ar trebui să vorbim,

să nu mai așteptăm momentul potrivit care oricum nu vine,

pentru că dacă o mai lungim așa de mult,

o să mă omoare, într-un final, dorul de tine.

 

(și o să intru în categoria celor din strofa a doua)

More ...

Eclipsă

În lipsa ta e plin de semne reci,

Ca-ntr-o scrisoare arsă pe jumate',

Cuvintele se-aprind în colțuri vechi

Și mor în înțelesul lor, nevinovate.

 

Se sting pe rând, ca umbrele sub ploi

Fragmente din tot ce n-am spus vreodată,

Și caut printre rânduri chipul tău,

Să te mai văd de aproape încă odată.

 

Rămân doar părți de fraze nerostite,

Un "te..." pierdut și "...dor" fără cuvinte,

O virgulă ce așteaptă să continue,

Și-un punct ce nu a terminat o propoziție.

 

Și nu-i distanța care mă-nspăimântă ,

Mi-e teamă doar de ce nu pot să-ți spun,

Că dorul meu imens în lumea lui,

Ar vrea să știe că nu e nebun.

More ...

Există un loc mai bun

Și chipul dulce să îl dai spre ploaie,

Și ploaia să mi-l dăruiască mie,

Că mult a mai durat facerea lumii,

Și tot atât cred c-a durat când ți-a fost pusă în ochi privire.

 

(Cine ți-a pus-o așa de blând trebuie să fi fost,

Și se simte,

Că nu-i același cu cel care mi-a pus mie măseaua de minte)

 

Dulcele mod de a vorbi de tiranul timp,

Dulcele mod în care știi să fii,

Cu cât se duce n-o să-l las să treacă,

Fără să te las înainte să știi…

 

Că vezi, cu cât de mult pământ se învelește pământul,

Și eu îl calc, dar tu nu-i aparții,

Tu ești într-o ploaie de diamante din spațiu…

Și încă nu știi…

 

Chiar dacă n-are început și nici sfârșit,

Ploaia de diamante o să ajungă aici,

Ca să te adun din ea și să îți spun că te…

 

(nu-ți spun aici,

există un loc mai bun

unde vreau să îți spun)

More ...

Când plouă

Mi-e dor de tine pe bucăți,

Ca de-o hartă ruptă-n două.

Mi-e dor de vocea ta vioaie,

Mi-e dor de tine când plouă.

 

Mi-e dor de ochii tăi ca marea,

Când din cer rămân doar ruine

Și ploaia te aduce-n gânduri la mine.

 

Mi-e dor de pleoapa ta stângă,

Cea care cade prima-n vis.

Ba nu, mi-e dor de cea dreaptă mai tare,

Ba nu, de ochiul încă deschis,

Ultima fereastră-a zilei

Când cerul s-a stins.

 

M-am hotărât: mi-e dor de pleoapele tale-amândouă,

Mi-e dor de prima picătură de ploaie care te-a atins.

 

Vreau să te văd când plouă, cât ești de frumoasă,

Cu părul ud, spunându-mi povești.

Vino măcar cu gândul lângă mine,

Să te imaginez așa cum ești.

 

Când norii se-aprind de lumină,

Ploaia mea senină.

 

Să stai în brațele mele,

Cu ochii pe jumătate-nchiși,

Iar pe obraji să-ți desenez

Cu buzele mele un vis.

Un vis în care ai trecut pe la mine

Când ploaia curgea pentru tine.

 

Să te văd cum mai ești…

Și ca pământul după furtună 

Chipul  să mi se-nmoaie

Când, înghețată de frig,

Te-ai adăpostit la mine-n suflet, de ploaie.

 

More ...

Poems in the same category

Gând, Iubire, Legătură și o Flacără

Gând, Iubire, Legătură și o Flacără 
 
Am un gând ce nu-mi dă pace
Și oricât aș încerca,
Nu mi-l pot scoate din mintea mea…
 
Nu știu dacă e cel mai potrivit 
Nici nu știu cum am ajuns, în această situație..
Iubirea, e un sentiment atât de complex
Încât…nu știu dacă o să-l înțeleg vreodată…
 
Nici nu știu dacă mai vreau, sa-l descopăr 
Sau…să mai înțeleg…
Iubire, sau cum se spune?
Devine un cuvânt atât de neînțeles..
 
Cel puțin pentru mine..
Iubirea…
Are o conotație atât de complicată
Atât de adâncă 
Ce nu o pot exprima în cuvinte;
 
Nici nu pot descrie, ce se întâmpla cu mine 
Este ceva ce vine…de la sine…
Și…nu-mi dă pace..
Mereu este în minte, orice as face..
 
Gânduri, amintiri, atenții si întrebări 
Pe Toate le aseamăn  ca o furtuna-n mine 
As vrea un semn
Nimic mai mult…
 
O năzuință, o ținta clară și concisă
Cu ce ar trebui sa fac de-acum.
 
Nu am mai simțit asta până acum…
Atât de puternic, atât de aprins 
Ca flacăra ce s-a aprins 
Încet, apoi tot mai tare 
Fără încetare …
 
Iar flacăra stă aprinsă  
Chiar de as vrea să o sting 
Aceasta nu se stinge….  
Ci se luptă, pana ce devine si mai aprinsă
 
Spune-mi! Ce sa fac? 
Cum sa sting? 
Cum să sting? focul ce s-a aprins.. 
Atât de puternic la mine în abis…
 
Nu văd vreo rezolvare… 
Din muntele acesta de surpare 
Unde marea lovește cumplit 
Învăluindu-mă  pe deplin 
 
Cuvintele le pot așterne aici…
E singura scăpare 
In care ma pot desprinde de-a mea legare 
Asta fac…
Nimic mai mult…
Cu gând de libertate…

 

More ...

T0amnă târzie

        S-a tras o cortină groasă,

        Peste culme peate casă

       Fumul suie tremurat

       Zilele s-au micșorat.

        Dimineața-i fără soare

        Floarea din grădină moare

        Norii cern o apă deasă

        Ce-i pe afară cui îi pasă?

        Cerru-în zare-i  plumburiu

        Doar un vânt bate zglobiu,

        Însă toamna e bogată

        În ruginiu îmbrăcată.

 

         

 

 

More ...

,,Ne cunoaștem din vedere" în spaniolă

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

 

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

 

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

 

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

 

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

 

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

 

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

 

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

 

Nos conocemos de vista

cuantos momentos fugaces

nunca en su camino

no pararon

caminar seguro y rápido

 

Nos conocemos de vista

solo los ojos en silencio

dijeron tantas veces

todo lo que querían

cuando encontraron su luz...

 

Ni siquiera por accidente

no dije una palabra

En tantas reuniones,

este juego de miradas

Nos hizo gracia a los dos.

 

Nos conocemos de vista

pero siempre es un placer

el recuerdo para conservar

y revisar

Los ojos que has conocido toda la vida.

reunirse en la mañana

y cuando nieva, y cuando llueve

en el auto 179.

Nos conocemos de vista...

¡Y entonces!

 

Nos conocemos de vista

cuantos momentos fugaces

nunca nos detuvimos en su camino

caminar seguro y rápido

 

Nos conocemos de vista

solo los ojos en silencio

dijeron tantas veces

todo lo que querían

cuando encontraron su luz...

 

Ni siquiera por accidente

no dije una palabra

En tantas reuniones,

este juego de miradas

Nos hizo gracia a los dos.

 

Nos conocemos de vista

pero siempre es un placer

el recuerdo para conservar

y revisar

Los ojos que has conocido toda la vida.

reunirse en la mañana

y cuando nieva, y cuando llueve

en el auto 179.

Nos conocemos de vista...

¡Y entonces!

More ...

Simt că te-aș mai dori

Te-am căutat o viață

Ca să te întâlnesc o clipă,

Oare, să învăț mai mult să te prețuiesc...

Sau să mă bucur că te-am întâlnit pe acest lumesc?

 

Acum, încerc să te mai adun,

Ochii migdalați de cerulean,

Nu-i găsesc în nici cel mai adânc ocean

Sufletul tandru, făurit din mândru soare,

Nu mai răsare de mult pe strada mea,

Mâna ta suavă ce gândilă melodic alinarea

Nu o mai simt peste rănile mele chinuitoare.

 

Te-as dorii să-mi fii paradis,

Să mă înec în al tău suflet bun,

Dar dacă fericirea mea e un vis,

Eu am ales să dorm profund.



More ...

Te rog de azi

Te rog de azi
Sa nu iti mai fie frica
Cum altii te privesc,te cintaresc
Cum altii te descriu fara cuvinte
Sau te picteaza fara interes

Te rog de azi
Nu iti mai cere scuze,
Ca bate vintul,frunza a cazut
Si nu umbla mai tot timpil desculta
Dupa aplauzele care sau oprit.



More ...

Scrisoare către viitorul meu soț

Nu-ți cer să-mi dai luna de pe cer

Nici toată dragostea ce-o ții de frică închisă în tine

Vreau doar să mă lași să te iubesc eu sincer

Să mă lași să te ridic pân’ la stelele divine

 

Nici să-mi fi tu căzut la picioarele mele

Tot ce vreau e sa te țin cu brațe călduroase

Să mă lași să-ți fiu eu ție aleasă cu numele

Să-ți alung toate gândurile dureroase

 

Să-ți alin tăcerile și războaiele din copilărie

Să-ți vindec rănile ce adânc te taie și te doare

Rupându-se în cioburi goale din memorie

Să-ți fie nopțile de ceață pustii de vise, mai ușoare

 

 

Eu nu am să-ți cer ce nu mi poți da

Dar vreau ca tu să-mi ceri ce-ți pot eu dăruii

O viață  să te iubesc de mi-ai acorda

Căci mâna caldă oricât ai vrea nu se poate înlocuii

 

Și de nu mă vei lăsa să te urc pân’ de tot la soare

De durere-n ochi mă sting cu lacrimi surde

Ofilindu-se în risipă toată această mută scrisoare

Ucigându-mă orbește ce sufletu-mi pătrunde

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍