Simt ca te-aș mai dori

Toată lumea renaște, eu simt că mor

Soarele strălucește, eu văd numai nor.

E primăvară, ar trebui să zâmbesc,

Eu însă ca o frunză moartă plutesc.

Ce stare absurdă de lâncezeală,

Ce suflet gol, înăcrit și pustiu

De ce la toți e primăvară

Iar la mine nu...de ce? Nu știu...

E de vină durerea, de vină ești tu

Că nu se topește zăpada cea grea,

Si ghioceii nu înfloresc

Si-n viața mea...

În loc de ei am doar frunze descompuse

În loc de triluri de păsări, am dor,

Afară e primăvară, la mine e toamnă

Si ploile toamnei prea tare mă dor...

Am râs, cu un râs ciudat, de noi, de-un gând

Să te țin acum in brațe strâns,

Dar m-am întors, sfios plângând…

Cu plâns ciudat, ciudat ai plâns!

Ciudată noaptea ce-a venit

Cu luna noastră misterioasă,

De ochii mei te-a dezvelit

De ochii mei necredincioasă.

Și, iată, tot ce eu trăiesc

Trăiesc cu tine-un legământ,

O fi ciudat că te iubesc

Cum te trăiesc pe-acest pământ.

Iar când umbre se răstesc la mine

În umbra ta mă fac pierdut

Nemărginit rămas de tine,

Eu… ciudatul dispărut.

O fi ciudat că adorm cu tine

În gândul meu tu vis ciudat…

În dimineața care vine

În visul tău, tu m-ai uitat!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Cândva,lanțurile iubirii mă țineau prizonier..

Cuvinte grele mă răneau ca niște săgeți ascuțite,

Cu sufletul sângerând incercam sa mă eliberez,

Dar inima îmi făcea durerile neauzite..

Cu cearcăne negre,în nopțile adânci,

Visam la sublime iubiri netrăite..

 Dar lanțurile îmi țineau pașii în loc,

Privem ochii lui,ca de foc,

Atât de frumoși,atât de albaștrii,

Și-mi ucideam visurile răzvrătite..

Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!

Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!

Și ce frumos te machiezi pe față

Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.

Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine

Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,

Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine

Îmi vine, de pământ, să te trântesc...

Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;

Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă

Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă

De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"

Ah!  Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare, 

Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,

Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...

Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...

Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!

Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări

Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,

Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.

Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim

Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.

Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim

Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.

Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață

Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!

Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!

Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.

....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!

Nu-mi pasă ce palme-mi dă destinul,

Iar soarta-mi ferecată e o altă ceapă degerată!

Doar tu iubito ești tot ce contează,

Iar viața mea, ce e din multe clipe alcătuită,

Doar ție îți aparține,

Și astăzi dar și mâine!

Iar fără tine nu-i viitor și nici speranță...

Nu-s eu cel care naufragiat de pe Titanic,

Stau agățat plutind salvat de mâna ce încă mă susține,

De tine?

Nu tu mă poți lăsa oricând să mă scufund ireversibil,

Să mă înec,

Și să-ți sufoc iubirea ce ți-o port pe veci,

Murind și ea cu mine?

(11 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ești frumoasă.... 

Cu o aură prețioasă, 

Vocea ta armonioasă

Imi gadilă inima vijelioasă

In timp ce o infectezi cu iubire

Ești faimoasă... 

Cu o privire minutioasă,

Atenția ta suavă, 

Imi stârnește gandirea focoasă

Si ma pierd in a ta sedație

Ești prețioasă.... 

Cu o atigere cremoasă,

Mangaierea ta gratioasă

Usoară peste pielea mea vicioasă

Mă face să ma pierd in a ta zădărnicie. 

Privirea ta, ochii tăi mă treziseră

La fel si firea mea o stârniseră

Dorințe fierbinți mi-ai zămislit 

Inima mea te dorește necontenit

Intre noi se stârnește un război

De emoții nesfârșite 

In timp ce suntem goi

De dorințe nesăvârșite

Te aștept ca sa vi

Ca să te pot privi, 

Căci am început a mă îmbolnăvi

De a ta frumusețe. 

Căci dacă n-ai sa vi

Cer despagubiri

Si sa imi platesti in iubire

Cât pentru intreaga omenire

Simt fiorii, trebuie să lupt

Cu tine am luat totul de la-nceput,

Ce este intre noi este preconceput, 

Iubirea noastră e de nepriceput

Despre mine sa proscris

Să-ți cad in abisul interzis

In felul tău greu de ucis. 

Ma restrâng circumscris

In sufletul tău sui-generis

Faurita din ochi de demiurg

Din ale dorindelor meschine

Mi te-a adus Dumnezeu pe pamant

Ca sa te iubesc doar pe tine,

Cu a ta stralucire, unica pe pamant,

O scanteie iti sare din a ta privire,

Lasandu-ma sa te caut muribund

Alunecand nebun printre stele...

Dragostea noastra, un rau involburat

Ce salbatic curge pe cai necunostute

Ce-mi dai inimii doar alint

Iar sufletului, dorinte invrajbite.

Ma mai strabate prin suflet un jint

Inlatuindu-ma de sperante pierdute,

Oare tu dragoste la mine, na-i gasit?

Sau mai lasat sa sufar si pentru tine....

Presar vorbe fierbinti
Pe soluti nefertile,
Dar cultiv numai nelinisti,
Hranindu-mi tulburarile.

Da‘ visatorii nu mor niciodata
Chiar daca nu miroase a speranta,
In timp ce ingerii cathehizeaza
Vorbe vajnice intr-o limba codata.

Ancolez piese de rebut stricate
Formand visuri si sperante
In timp ce creez in nestire
O fauna de reduta fara iesire.

Dar eu sunt zeul meu
Provenit din inima de elizeu
Dependent de Demnezeu
Ma intrept direct spre apogeu

Rasuna linistea catastrofal

Din peretii de metal

In timp ce din monocristal

Se reflecta digital

Direct pe-al meu moral

Profetii din repertorial

In timp ce ascensional

Ma despart diapetal

In multe egouri pozitionate zenital

În jurul acelui pocal

S-aude un semnal spiritual

Realizam ca avem același ideal

De a raspândi pacea monumental

Varsand sangele nevinovatiei din pocal

Peste tot acest taram infernal.

Poate dintr-o perspectivă sunt degenerat
Fiindcă generez un sentiment disfuncțional
De iubire păstrată in crematoriu incinerat
Unde drumul Inimă-suflet e nefuctional.

Spune-mi tu, cum sa zambesc necugetat,
Cănd vad tablouri deluzorii pictate manual
Cu Harapce de nebuni cu maini degerate
De frigul urii, incercand sa para actual?

Din adancuri spumante dorinți

Se dezlantuie ametite spledori,

Rasarind din ale demiurgului bolti

Necistitele din vis comori.

Ma mai alinta un jint,

La un colt de suflet,

Ca inima, nu mai poate duce,

De cand singura bate pe cai pierdute.

Si de-ar fi sa-mi apari doar in vis...

Am sa aleg sa dorm profund pe veci,

Prea pierdut, prea ratacit sunt

De la ultimul nostru...rămas bun...

Prin cuviință

Ia ființă necuviința

Asistând la conferință

Și incepe sentința

Sunt condamnat la juruință

Simt cu-mi crește escreștența, 

Dar plin de binevoință

Incep a reînființa

Creez o discrepanță

Dau nuanță la rezonanță

In timp ce tai orice speranță

Printr-o neexplicată concordanță

La pseudostiință

Tai orice conștiință

Ce imi este impotrivă

Anulez orice dorință 

Ce imi este nedorită 

Distrug orice credință 

Ce nu imi este închinată 

Desintegrez orice ocurență

Pentru ca nu suport orice aparență 

Dar in suflet am o tendință

Simt in inima o flatulență

Nejustificat, apelez la subzistență

Te-am distrus... pseudostiință 

Dar tu prin exuberanță, 

Cu răutate preexistentă

Apelezi la milă, deși e în absență

Răutatea ți-e componență

Dar eu reprezint fără proeminență

Arma autodistrugerii de ființă 

Si vei rămâne la penitență 

Draga mea pseudostiință