Pasărea Liră

Au început de ieri copacii,

A lor haină să îşi schimbe,

Tremură acum săracii,

Crengile încep să-şi plimbe.

A lor frunză verde, mare,

S-a uscat şi-a îngălbenit,

Şi-a început încet să zboare,

Cu un vânt din răsărit.

Plouă mult şi e răcoare,

Peste dealuri ceaţa-i deasă,

Pleacă păsări călătoare,

Să-şi găsească altă casă.

Toată lumea-i pe ogoare,

De cu ziuă până-n seară,

Strâng recolta în hambare,

Şi duc fructele-n camară.

A schimbat natura haina,

Şi-a pus rochie arămie,

Şi-a pus numele de Toamna,

Şi se plimbă pe câmpie.

Ne-am risipit în vechi păcate,

Cu trupuri arse, vinovate,

Și ne-am hrănit cu spini și lut,

Și sânge tânăr am băut. 

Pe buze șoaptele frigeau,

Iar umbre negre ne-atingeau,

Dar nu dădeam la nimeni seamă,

Și trăiam totul fără teamă. 

Din oase ne creșteau corali,

Din sânge – păsări albe mari,

Și ne cărau amor în cioc... 

Tu erai gheață iar eu foc.

În miezul zilei am orbit,

Din sărutări ne-am făurit, 

În jurul nostru un fel de gard, 

Unde eram și rai, și iad.

Pe trupul tău, ca un altar,

Am altoit câte-un lăstar, 

Sub pielea ta ca un veșmânt,

Am pus și apă, și pământ. 

E multă vreme de atunci, 

Și toți lăstarii azi sunt lunci, 

Iar noi din neanturi, fără glas, 

Pământ suntem sub al lor pas. 

Afacere

A vrut afacere cu animale,

Şi-a făcut bugetul, planul,

Avea și actele legale,

Dar și-a pierdut subit...elanul.

Rătăcire

La muzeu o zăpăcită...

Rochie strâmtă, parfumată.

Eu o-ntreb: - Ești rătăcită?

- Nu, dar sunt prost-situată.

Spovedanie

I-a adunat pe toți să spună,

Că-i păcătos și stă să moară,

Şi-ar vrea să fie îngropat pe Lună,

Să-i fie țărâna... mult mai ușoară.

Orgoliu

Doi ologi se plac la nebunie,

Dar i-a cuprins treptat impasul,

Și stau așa de-o veșnicie,

Niciunul nu vrea să facă pasul.

Invitație

M-au invitat ai mei aseară,

Să vin și să iau masa...

Am fost, și n-a fost prea frumos,

Că acum mănâncă stând pe jos.

Grijă părintească

O cucă dintr-un pom verzui,

Ca orice mamă grijulie,

Își dorește c-al său pui

Într-un Ceas bun să fie.

Renunțare

Al meu unchi e cătrănit,

Fotbalului i-a-nchis ușa,

N-avea vlagă și-a slăbit,

Că stătea mereu pe Tușa.

Unui bețiv

Medicul urgent l-a internat,

Că iar băuse o supradoză,

Şi-a constatat că la ficat,

Culoarea nu e roșie, ci-roză.

Constatare

Vânzătoarele de la Carrefour,

Cu alura lor frumoasă,

Pot s-afirm, ba chia să jur,

Că sunt femei... de casă.

Lui Elon Musk

Elon Musk cu-al său harem,

S-au distrat mult la Damasc,

Și-n zori, toate în tandem,

Îl strigară… Elon Flasc !

Unui fumător

De copil el a fumat,

Pentru noi a fost mister,

Dar de azi ne-a anunţat,

Că se simte exact ca-ncer.

Nedumerire

Vă întreb, fără să supăr,

Să-mi răspundă-un omolog,

De stomac, eu dacă sufăr,

De ce nu merg la stomatolog?

Fanatism

Cu Poşta Română, eu nu lucrez,

Şi toţi, să spun de ce, îmi cer…

Ei bine, vă divulg acest mister,

Eu sunt de mic: Fan – Courier.

Halterofil

Halterofil cu foarte mare palmares,

Dar pentru sine poartă o mare ură,

A încercat mereu dar fără de succes,

Ca să-şi ridice, nivelul de cultură.

Obezitate

E supraponderală a mea vecină,

M-am întâlnit cu ea lângă tufişuri,

Şi pare genul de femeie fină,

La care nu prea merge cu ocolişuri.

Vânătorul

Am drept vecin un vânător,

Dar nu găseşti trofeu în casa sa,

Şi nu-i un lucru întâmplător,

Fiindcă trage numai la măsea.

Uleiul

La suprafaţă a ieşit,

Uleiul foarte supărat,

Spunând că e năpăstuit,

Căci prea la icre e frecat.

Unuia cu multe minusuri

Face socoteli ce-i dă cu plus,

Și analizele la sinusuri,

Căci cineva deştept i-a spus,

Că are multe minusuri.

Unei grase

A aşteptat grăsuna rezultatul,

Şi da, va fi angajată mâine…

A terminat-o cu oftatul,

Căci va putea mânca o pâine.

Vorbă din popor

S-a dovedit a fi real,

Acea vorbă ce la ea socot,

Am văzut aseară în bar,

Cum doi ciungi beau cot la cot.

Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.

Pe tâmpla mea trecutul se răsfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.

Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.

Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.

Într-o inimă rănită,

Altă inimă nu-i leac,

Căci durerea suferită,

Poate ține și un veac.

Pentr-un suflet pângărit,

Doctor nu e orișicine,

Ci acel ce-a suferit

Chiar alăturea de tine.

Într-o lacrimă amară

Se ascunde un cuvânt:

Și doar cel cu aceeași rană,

Îl rostește mai profund.

Într-o despărțire lungă,

Nu găsești alin ușor,

Lasă-ți inima să plângă,

Și să sufere de dor.

Într-un ceas de grea durere,

Nu te duce la oricine,

Ci l-acela care-odată,

A căzut la fel ca tine.

Doar cel ars de aceeași rană,

Știe glasul ei tăcut,

Și cum lacrima, în noapte,

Vrea să spele ce-ai pierdut.

Astfel inimi încercate,

Sunt o cale către rai,

Fie ești străin ori frate,

Mângâiere să le dai.

Așa îmi vine câteodată

Să blestem  și să mă înfurii

Și să întreb;

De ce Doamne omului i-ai dat 

Minte și gândire să poată construi 

Cetăți, palate poduri pestr ape,

Creații ce durează peste viacuri,

Dar să se bucure de ele,nu?

Ai lăsat atâta frumusețe în lume

Dar timp s-o vadă n-are

De ce oare?

Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,

Cine are de ea trebuință?

De ce ai lăsat boală,durere

Ce să facă omul cu ele?

În dimineți ca acestea,

când după somn exist,

Somnul ăsta...

îl consider cel mai mare dușman

Căruia uneori nu pot să-i rezist.

Mă gândesc la el cu frustrare

și dacă ar avea chip,

aș încerca să mă concentrez

uitându-mă la el fix până când

îl explodez.

Sper că nu te-ai supărat

că nu ți-am scris aseară 🥺

Am adormit, dar chiar acum

mă concentrez și peste supărare,

îți trimit cea mai mare, ba nu,  imensă, uriașă îmbrățișare,

mare cât cerul,

mare cât puterea unui gând,

ce trist și cât de singur fără tine

și eu, și viața pe pământ.

Vreau să îți mai spun acum,

printre zorii care se dezmorțesc,

că mi-e dor de tine, prințesa mea frumoasă,

și te iubesc.

Ce simt, zi și noapte,

Redau în versuri, acestea nu vor avea capăt,

Nici sentimentele nu vor vedea sfârșitul.

În această clipă ascultînd balade de Metalica și Scorpions

Pot cu siguranță spune că pentru mine contează doar starea ta și Nothing else matters,

Still loving you chiar dacă nu însemn nimic.

Și… vreau să mă iubești, vreau să fim împreună!Vreau!

Să te implor-va fi egoism,

Să tac- va fi cea mai mare greșeală.

Timp am pierdut să te aștept

Să îmi apari pe drumul vieții,

Sau poate te aflai pe undeva

Dar ochii mei erau în dosul ceții

Mult timp m-am întrebat pe mine

Cu cine-ai vrea să samene aleasa?

Cu-n star ce strălucește pe ecran

Sau cineva care să lumineze casa?

Desigur, răspunsul nu l-am găsit

Pentru că întrebarea era tâmpită,

Abia mult mai târziu eu am aflat

Că fericirea-n doi altfel este croită

Când ochii larg mi i-am deschis

Am început să văd și pe aproape,

Că lângă mine era ce mi-am dorit

Și nu să caut, aiurea prea departe

Da, era colega mea de facultate

Care-aștepta să-mi fure inima,

Și mă-ndemna să-i văd iubirea

Aflată după pleoapă cu lacrima

......................................................

Să povestesc ce a urmat e înțeles

Că ea mi-a devenit și star dar și ispită,

Este soție, mamă și tot ce mi-am dorit

Iar eu vă zic, că viața-mi este...fericită!

Dacă n-ai putea... a mă iubi
Lumii spun, că tare-aș suferi,
Dar când iubirea-mi e în casă
Fericit trăiesc...lângă aleasă.

Dacă pe tine nu te cunoșteam
Eram un vânt, bătând în ram,
Și poate deveneam... furtună
Iar viața pe pământ, minciună.

Dacă, azi sau maine, vei pleca
Spre singurătate... aș aluneca,
Și m-aș ascunde-n astă lume
Om pribeag, făr' niciun nume.

Dacă vreodată inima ți-i tristă
Că anii se petrec și zic o vârstă,
Nu dispera, că toți îmbătrânim
Și la apus, pe Domnul întâlnim

Dacă, unul din noi se va-nnălța
La Cer zburând, că asta-i viața,
Cel rămas, s-aprindă lumânarea
Și pe icoană, să pună...sărutarea!

Pe coastă trece mândra-n zori,

Cu pași de scai și fiori,

Și-i curg cosițele-n ninsori

Pe umăr mlădios.

Și când o vede boierul sus,

Pe calul lui cu șeauă-n pus,

I se frânge sufletul nespus-

De drag i se face ros.

Ea, simplă, cu șorțul legat,

Cu ochiul cald, dar tulburat

Abia-l privește rușinat-

Și-i fugi gândul în vale.

El, bogat ca-un împărat,

Cu grajduri pline și palat,

De-ar fi putut, s-ar fi lăsat pe-un spic de grâu purtat doar să-i sărute onoarea.

Dar satul râde:  „Nu se poate!

Ea-i fiică de oameni cu gloate,

El poartă inel cu pietre mari, toate –

Nu-i pentru mâna ei!”

Și când se strâng vecinii-n prag,

Și bârfesc iar cu foc pribeag,

Boierul tace, dar îi-i drag

Mândruța dintre văi.

La fântână, când se oprea,

În palme apa-i tremura,

Căci simțea ochii lui cum stau

Pe chipul ei cel blând.

Și de se-ntâmpla să nu-l zărească,

Inima îi tot creștea să plesnească,

Că dragostea nu se citește

Doar în port și-n rând.

El vine-n sat cu flori în mâni,

Mari ca domnițele din scâni,

Și spune: „Fată, dacă rămâi,

Îți dau și cer, și mare!”

Ea râde lin: „Boierule…

Ce-mi trebuie mie aur, fele?

Mai scump e omul în durere,

Decât palatul mare.”

Dar el o vrea, și-o vrea curat,

Nu pentru faimă, nu pentru sat,

Ci că-n privirea ei de fat’

Găsise împăcarea.

Și spune lumii: „Mi-e iubită!

De cine-i gura veninoasă, rănită,

Să știe: tot ce-i omenit

Nu stinge-n noi chemarea!”

Și ea-l privește: „De-i să fii

Cu mine-n drum și-n nebunii,

Rămâi, boierule, să știi,

Că drag nu-i de vândut.”

El lasă rangul la pământ,

Și-și pune chipul la cuvânt:

„Cu tine m-a bătut un vânt

Ce n-am mai cunoscut!”

Și satul, mirat, nu mai zice,

Căci dragostea nu stă în spice,

Nici în averi, nici în potrice,

Ci-n doi ce se adună.

Iar mândra fată, cu suflet plin,

A prins în brațe destinul lin,

Și boierul – rupt de lume, din

Mândrie mai bătrână.