Pardonne-moi ce caprice d'enfant în finlandeză

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Ne vous fâchez pas!

Juste un mot

Dit au hasard

Impitoyable

Cela me renverse.

le coeur croit

La pensée le mesure,

Le silence est parti

Pour toujours.

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez mes conseils.

Juste un mot

Cela m'apporte de lourdes pensées

Et seulement avec eux

Cela m'entoure.

C'est de la jalousie

C'est comme un fardeau

Et un cauchemar indescriptible

La nuit dans le rêve descend.

Malheureusement, c'est ma nature,

Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :

"Ne vous fâchez pas!"

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Peut-être involontairement, parfois tu es touché

En un mot, ce n'est pas approprié.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Allez, souriez et écoutez les conseils.

Et tu sauras

Te dire

de toute façon,

tous ceux qui

Ne vous fâchez pas!

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Les mots peuvent être trompeurs.

ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas

Qu'aucune colère n'est bonne.

Ne vous fâchez pas!

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

För mycket känslighet

Dålig känslighet är bra på sitt sätt. Det är bra att vara lyhörd, att uttrycka vår ånger när någon har upplevt mindre trevliga händelser, att vara med dem, att lyssna på dem, att lugna dem, att förstå dem, att lindra deras lidanden, att sucka med dem, att gråta med dem. dem, att linda in dem när de är kalla, att förbinda dem när katten kliade dem (att det också var deras fel att den repade dem, för de vet inte hur man leker med det), att lägga en ispåse på dem från kylen över en stukad fotled, torka tårarna, ge dem medicin för att få ner febern, läppbalsam för att förhindra att de blir så nariga, desinficera deras blödande nagelband när de inte visste hur de skulle göra sin manikyr, de ville ha längre naglar än de hade naturligt, för det är på modet, och nu har de bara blod på sig, låt oss sätta myggnät, så att de inte biter dem så mycket, suger blodet, inte överför malaria eller gula febern, låt oss ta insektsmedel, om de fortfarande envisas med att komma in i huset, låt oss också skaffa en fläkt för att skingra lukten av insektsmedel, håll fönstret på glänt så att myggor inte kommer in och lukten av insektsmedel kommer ut. Låt oss justera pannan för att även ge varmvatten, inte bara kallt, för då kommer det att behövas ännu mer skötsel. Ekonomier tar inte riktigt hänsyn till människors individuella behov, de är mer ett själviskt behov av en man.

Låt oss inte heller snåla med immunförstärkande kosttillskott som till exempel C-vitamin som smakar ljuvligt citron och inte kostar för mycket, det är prisvärt, du kan få det från en enkel lemonad, så har vi ingen anledning att avstå från att köpa det .

Låt oss få dem tjocka, fluffiga blusar, bara bra för att stanna hemma. Låt oss ta deras ansiktsvårdsmask, mask som förhindrar ett tidigt uppträdande av kråkfötter och uttryckslinjer. Vi är för unga för att ha rynkor!

Överlag är lyhördhet syster till generositet och omsorg, men vad gör vi när det blir utom kontroll, når nya höjder, inte har några gränser? Är det fortfarande en fördelaktig, hälsosam, välförstådd känsla? Nej, självklart inte. Redan något i vårt sätt att vara är knarrande, och denna känslighet är huvudsymptomet. Det skulle vara lämpligt att ställa frågor till oss själva: "Varför är jag så här?", "Överdriver jag?", "Vad får mig att få så intensiva reaktioner på i grunden triviala saker?"

Du kommer att hitta svaret förlorat någonstans i ditt förflutna. Kommer känsligheten vi pratar om som ett resultat av en traumatisk livsepisod? Tog du inte så lång tid som du förväntade dig på en tenta och sedan dess har du bestämt dig för att ge upp allt, tänkt att det inte är någon mening längre? Fick du inte de möjligheter du hoppades på? Kunde du på grund av omständigheterna inte göra något du tänkt dig? Om svaret är "ja" på åtminstone hälften av dessa, så pratar vi inte precis om känslighet, utan om en negativ reaktion på saker som hänt, som skadade oss tillfälligt och lämnade ett oläkt sår efter dem helt och hållet.

Hur kunde ett sådant sår läkas? Repar det mer och mer. Sitter och analyserar, varifrån kommer den där ilskan med känslighet? Du hade modet att gå på jag vet inte vilken svensk högskola. Och vid 19 behöver du verkligen mod, att ta ditt flyg, att lämna dina föräldrars hus, från en provinsstad, precis till ett stort universitetscentrum. Och där finns det att se, vägen till framgång och intressanta förmågor att passera i CV:t, inte bara beströdd av lugna stunder, att hon är en som gillar att skrika, skrika, förödmjuka studenter för att de inte uttalar detta nordliga språk perfekt - germanska, att jag inte kan tiderna perfekt, att jag inte behärskar grammatiken och syntaxen... fortfarande perfekt? Jag vet inte ens vad som skulle vara perfekt, hur perfekt skulle vara, och jag tror inte att subjektiv perfektion borde spela någon roll. Om det fanns några objektiva standarder, så ja, det är värt att följa dem, försöka nå dem, för på det sättet kan framsteg verkligen mätas och observeras. Om det är mål som bara en person vill ha, medan resten inte gör det, är det ingen mening att jämföra oss själva, hur som helst kan vi inte uppskatta eller väga något utifrån det vi hör. Det är säkert att den som förödmjukar elever för att de inte vet perfekt har hjärtat av en jägmästare som hugger ner träd på ett löpande band utan att titta på vad han lämnat efter sig. Ja, utvärderingskriterierna är väldigt objektiva, hur kan du som 58-årig kvinna, som bara omgett dig med svenska i hela ditt liv, anse att en 19-årig elev måste vara din jämlika i behärskning, i skicklighet ? Vi är där för att lära, om vi föddes redo att lära, skulle vi inte anmäla oss till någon specialisering och det är allt, vad skulle vi behöva om vi redan visste det? Var det inte billigare, ingen hyra, inga tågresor, inga sovsalar, inget biblioteksmedlemskap, ingen mat plus många andra verktyg? Det är roligt vad som händer när 58-åriga kvinnor dömer dig efter sina egna värderingar. Det är som att studenten ger meditation till ett 8-årigt barn. Han kan knappt skriva på sitt eget språk vid de åren, än mindre på engelska, franska... Skulle det inte vara traumatiserande att börja skälla på honom varför han inte hann behärska innehållet perfekt? Medan? att den som ger privatlektioner blir vag i uttrycket? Tid, det vill säga, han kunde ha förhandlat med sin mamma om att be henne föda honom vid 5 månader, inte vid 9 månader, som normalt, att dyka upp i världen tidigare, lära sig tidigare, bara för att det är vad personen vill som ger lektioner. Det finns också frågan om jordtiden. Så länge vi lever på samma planet har vi alla lika lång tid, 24 timmar, inte mer.

Denna subjektiva perfektion hos andra ger upphov till känsligheter av alla slag. Det är inte heller meningsfullt att sträva efter att röra vid det. Vi vet inte vad den som inte är nöjd med oss vill. Vi vet inte vad han tycker, hur han tänker, vad han föredrar, vad han inte föredrar, hur mycket, vad, hur och i vilken utsträckning.

Andras subjektiva perfektion är förlamande, både känslomässigt och sakligt. Om eleven blir förödmjukad varje gång hon öppnar munnen, kommer hon då fortfarande ha tilltro till att hon har en chans att bli en bra svensktalande? Kommer hon fortfarande att finna styrkan, i djupet av sin själ, att gå längre, att vilja öva, läsa, förbättra, tills hon får språkets flyt, kadens och musikalitet? Nej, det finns inget sätt. Han hade goda avsikter som föll isär på vägen.

Andras subjektiva perfektion saktar ner, förtränger. Som att låta din lärare planera varje ljud när det ska sägas, hur det ska sägas. Skulle inte denna inlärningsteknik skrämma dig? Var finns passionen, charmen, den mest oregelbundna och mångsidiga skönheten i språket? När ska du hinna fokusera på ordförråd, grammatik, syntax och vad hon vill när fokus alltid ligger på hur du pratar? Blir det inte ett hinder du inte kan övervinna? Fixat som med flervalstester. Du har kommit till en fråga som du inte vet rätt svar på, även om du redan har svarat bra på den. Vad gör du? Fastnar du där och går inte vidare, bara för att du inte vet där? Det skulle vara en stor förlust, både för värderingsmannen och för dig (i första hand).

Som ett svar på andras subjektiva perfektion, måste vi bygga vår egen uppsättning värderingar, vår egen perfektion, vilken uppmärksamhet, vara objektiv, av flera skäl: att inte nå den där känsligheten som hindrar oss från att göra vad vi vill och känner även det. vi utvecklas, så mycket som är mänskligt möjligt, utan att begränsas av andra, av andra aspekter och av andra omständigheter.

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas

să dăm un pic de frumuseţe

acestui ultim ceas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Nu ne-am schimbat,

e doar o părere

Nu lua drept bun un cuvânt

sau un gest neînsemnat.

Nu, nu ne-am schimbat

e doar o-ntâmplare

Oricum am fi

şi orice-am vorbi

nu suntem doi străini,

iubirea mea.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

O clipă de sinceritate

ar fi un gest sublim

s-avem curaj să recunoaştem

că încă ne iubim.

O clipă de sinceritate

ne-ar aminti de noi

de anii noştri buni

ne-ar reaminti în acest ultim ceas

O clipă de sinceritate

în loc de bun rămas.

Ett ögonblick av uppriktighet

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö

låt oss ge lite skönhet

denna sista timme.

vi har inte förändrats

det är bara en åsikt

Ta inte ett ord för givet

eller en obetydlig gest.

Nej, vi har inte förändrats

det är bara en slump

Det skulle vi vara i alla fall

och vad vi än pratar om

vi är inte två främlingar

Min kärlek.

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi älskar varandra.

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

vi har inte förändrats

det är bara en åsikt

Ta inte ett ord för givet

eller en obetydlig gest.

Nej, vi har inte förändrats

det är bara en slump

Det skulle vi vara i alla fall

och vad vi än pratar om

vi är inte två främlingar

Min kärlek.

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi fortfarande älskar varandra

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

Ett ögonblick av uppriktighet

det skulle vara en sublim gest

vi har modet att erkänna det

att vi fortfarande älskar varandra

Ett ögonblick av uppriktighet

de skulle komma ihåg oss

av våra goda år

skulle påminna oss i denna sista timme

Ett ögonblick av uppriktighet

istället för adjö.

Făcând curățenie, descoperi o cutie la mansardă,

Comoară a trecutului, ce ai crezut chiar că o să se piardă,

În ea se află piese vintage de colecție,

Ce stârnesc în suflet teme de reflecție:

Un ceas cu pendul în miniatură,

O clapă defectă, ce a făcut parte dintr-o claviatură,

Un ceainic,

De care s-a prins praful într-un mod tainic,

Linguri din argint placat cu aur, luate de la târgurile de vechituri

Și mai multe partituri,

De timp îngălbenite,

De privit oricând binevenite,

Suport de pixuri ce nu mai scriu,

Dar încă păstrabile, după cum descriu,

Printre altele, mai este și o veioză, mai mult un fel de lampă

Din aceea de veghe, din copilărie uitată, dar care acum are o lumină mai amplă.

Este destul de ieșită din tipare,

Nu o spun cu supărare,

Este, de fapt, o lună,

Bineînțeles, mai mare decât o alună,

În mod firesc, ar fi albă,

Dar când pun becuri de diferite nuanțe și intensități, în culoare ea se scaldă,

E uimitor cum aceeași veioză poate fi, când verde, când albastră, când galbenă, când roz, când turcoaz,

În funcție de becul introdus în fiecare caz,

Încăperea are din nou o pată de culoare,

Când o pun să lumineze aproape de pervaz, ne încântă pe toți ca o floare.

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Overraskelsene i den nye leiligheten

Etter å ha flyttet til den nye leiligheten, mer presist tatt med seg alle eiendelene sine, begynte Cecilia å oppdage flere og mer unaturlige ting. For eksempel flyttet han møbler og på et tidspunkt hørte han et knirk i veggen. Cecilia ble fascinert og banket litt på veggen med neglen, gipsen løsnet på et sekund og avslørte et vakkert hull i veggen. Så våre hardtarbeidende og dedikerte byggherrer dekker hullene med klar tape som de påfører kalk. Det ville være mildt sagt merkelig, vi bør også si at det er arbeid som bare gjøres av verdens øyne. I tilfelle jordskjelv eller noe, hva gjør vi med slike vegger? De faller på leietakerne før de kan rømme fra leiligheten.

Så ville han ta med seg klutene på badet, hva annet kunne han finne på badet, en dobbel Cheeseburger sandwich, glemt der i en måned, men i nesten perfekt stand. Det er ingen måte det er spiselig lenger, men det ser utrolig godt ut. Det er også emballasje fra cordon bleu, eplepai fra Hornbach, østerriksk skinke (den beste skinken for byggherrer), Martinel-pølser, det ser ut til at folk foretrekker tysk kvalitet i maten de spiser, det er bare en observasjon.

Men disse nettstedsingeniørene er litt søvnige, fordi de glemte sine mekaniske blyanter, notatbøker, jeg vet ikke hvor mange penner rundt i huset. Det passer Cecilia, det vil tjene henne veldig godt å sette karakterene fire og to, for det er alt hennes hjerte tillater. Den som klarer å få en sjuer på testene hennes kan virkelig litt engelsk. Men han tror ikke det blir vanskelig, han mener innsatsen må komme fra begge kanter, ikke bare den ene gir, den andre mottar. I tillegg mener hun at det letter læringen veldig bra, men hun er litt usikker på denne evnen hennes, hun ønsker å overbevise seg selv ved å lese barneprøvene. Det ser kaldt ut, men inni skjuler det seg et varmt, følsomt, til og med barnslig hjerte. Av for mye lyst til å være barn blir hun ikke lei seg, hun ler til og med når hun ser bordet i stua, det samme gamle bordet fra besteforeldrenes leilighet. Hvor skriblet, tegnet med fargestifter, fargeblyanter, akvareller forble hun fra tiden da sønnen var rundt 2-3 år gammel. Når han pakker ut ser han fargeleggingsbøkene fra tidligere år, han ser hvor klønete, men bedårende, han farget hver karakter, hvert hus, hver detalj i bildene, hvor godt han ble til å fargelegge underveis. Han utelater heller ikke kortene med meldinger, som han fikk da han var eldre, for rundt 5 år siden. Det var setninger som han skulle ha fullført, som: "Hvis jeg hadde en blomst, ville jeg gitt den til henne...", Hvis jeg skulle takke mamma, ville jeg gjort det fordi..." korte tekster av takknemlighet, en julegave fra en tante.

Vakre minner, men overraskelsene i leiligheten stopper ikke, fortsetter de. Parkettgulvet knirker hver gang Cecilia tråkker på det. På lignende musikktoner knirker også dørene når du åpner dem. Skuffene faller ut av nattbordet, det eneste nattbordet på soverommet deres. Hva kan vi si om barnerommet? Alle eskene de oppbevarer lekene sine i blir slengt oppå hverandre, og det er også ubeskrivelig kaldt. I alle rommene er temperaturen middels, bare på rommet til sønnen er det uutholdelig kaldt. Vinduet hadde doble glass, men det ble ikke festet godt, det mangler også et lag med varmeisolasjon.

Cecilia varslet, hva skal hun gjøre med gutten sin som likevel stadig får bihulebetennelse og må forholde seg til nesen sin ganske ofte, fordi han ligner henne? Han bestilte en badekåpe med hette å ha på seg hele tiden, inkludert å sove.

Taklampen gir også et discolys, for det flimrer alltid, det er litt plagsomt å skrive, lese eller klippe tånegler, men som romlys er det bra som det er, foreløpig. I fremtiden vil hun kjøpe en lysekrone med et kjøligere lys fordi hun har en kirsebæruniform og ikke liker hvordan kirsebær ser ut i gult lys. Han liker lilla, på den annen side, og hvis lyset er blått, vil uniformen se lilla ut, noe han ville finne fascinerende, at det ville være en mye mer interessant, visuelt tiltalende uniform enn den han hadde vært vant til. lange år.

Som en oppsummering av alt constrictors klarte å gjøre frem til øyeblikket da Cecilia flyttet inn i leiligheten, var det mange overraskelser, og gjørme på gulvet i alle rom, matrester, glemte gjenstander, men det er en beboelig leilighet, den er varm nok, på noen rom fungerer TV, kjøleskap, internett, og vi håper de vil fortsette å fungere, det er ikke slutt, da vinden blåser i november, alt går i stykker, og leietakerne som får det ødelagt har skylden pga. ledningene er gamle, at de er varmefølsomme, at de er en haug med tekniske detaljer som får oss til å krype, ikke gir mening, komplisere livene våre, og det ville være viktig å ha tilgang til alt så lenge de betaler fullt ut pris, ikke en halv eller en fjerdedel. Hvorfor skal barnet få dårlige karakterer fordi han ikke var ferdig med studentoppgaven før to om morgenen, hvorfor skulle han ha ødelagt mat i kjøleskapet, fordi strømmen ikke er konstant, maten i kjøleskapet er tatt og stinker, barnet spiser det og trenger det for fritak fra skolen eller fra meditasjoner som det ikke kan presentere seg i den tilstanden det er i? Hvorfor skulle han måtte ta igjen de timene? Gikk de glipp av det med vilje? Gjorde han med vilje ikke det andre forventet at han skulle gjøre, eller hadde han ingen mulighet? Ja, det er best å fortelle oss hvem som søker å dømme andre som ikke har det. I dag er det å ikke ha likeverdige å ikke kunne.

Det er få som virkelig kan forstå, sitte og analysere situasjoner. De som ikke har, må ha samme sjanse til alt som de som har. Dette bør ikke bli et hinder. Hvis han ønsker å gi opptak til biologi og internett hans mislykkes, hvordan kan han konsultere spesialiserte avhandlinger? Foreldre skal ivareta barnets behov for kunnskap og oppfyllelse. Foreldre passer på, det er ikke problemet. Problemet starter med hvem som visste så godt hvordan de skulle sette opp alt i utgangspunktet. Cecilia, hvis du bryr deg om ditt barns fremtid, frarøv ham noen unnskyldninger (som beklager, anklager seg selv), forklaringer "for enkle kanskje" ikke fordøyd av noen, som han vil ende opp med å gi år og år senere. Gjør ham en tjeneste og flytt ham til en by med flere muligheter, ikke la ham bli sittende fast i situasjoner han vil ende opp med å angre på på et tidspunkt.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Ja, en gång drömde

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Jag har aldrig känt mig så lycklig som aldrig förr i mitt liv,

för för första gången ler du tillbaka.

Jag tror inte på drömmar, hur mycket jag än försöker

Men jag hoppas att jag bara ses en dag

vid den lila soluppgången, när vi träffas igen,

samma väg kommer att tas.

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Jag har aldrig känt mig så lycklig som aldrig förr i mitt liv,

för för första gången ler du tillbaka.

Jag tror inte på drömmar, hur mycket jag än försöker

Men jag hoppas att jag bara ses en dag

vid den lila soluppgången, när vi träffas igen,

samma väg kommer att tas.

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Jag har aldrig känt mig så lycklig som aldrig förr i mitt liv,

för för första gången ler du tillbaka.

Ja, en gång drömde jag om en solstråle,

där vi träffades, någonstans i rymden.

Drömmen går mot sitt slut, solen sjönkner i havet

och när jag vaknade hittade jag dig inte längre.

In așteptare activă,

La un pahar de poezie..

Spuneti-mi care știți? voi, mie,

Să-mi spună va rog careva,

Cât măsurată, durează iubirea?

Dar speranța? să răspundä cine poate

Are cumva termen de valabilitate?

C-am cam uitat ce-nseamna fericirea..

Astept..doar c-așteptarea imi e eternitate.

Și așteptând îmi pleac-o vară

Tot așteptând mai trece-o zi

Și asteptand vine o toamna

Și numai tu nu îmi mai vii...

Știu.. așteptarea mi-i nebună

Dar sper cândva sa mai vorbim

Sub razele de luna plină

Candva...cu drag sa ne privim.

Astept...azi nu ai timp de mine

În gând mereu eu sunt cu tine,

Astept ca așteptarea nu-i păcat

Astept deși.. totul în zadar.

Pe mine demult m-ai uitat

De parcă nici n-am existat..

niciun dangăn de clopot

nu zguduie

temelia nepăsării.

umbre șovăitoare,

in bataia lunii,

însuflețesc grădina.

 cina-i gata, bucatele alese

așteaptă oaspeții.

numai că,

unu-i plecat la țarină,

altu-și-ncearcă boii,

iar celălalt nesimțitor,

stă la taclale

cu nevasta.

De-ai fi aici cu mine

M-as pierde-n ochii tai

Cum am facut-o acum mult timp...

Eram la strada, la semafor

Si m-ai facut sa-mi fie dor

M-ai inspirat cand te-am aflat

Si inima s-a-nfiorat.

Am stiut de-atunci, ca tu, al meu,

Esti special in felul tau

Si ca ne vom intalni

Cand a fi, atunci va fi.

Inca te-astept cu drag si dor

Imbatata de amor,

Amorul vietii de demult

Caci astazi sigur alta sunt;

Dar am speranta si viziune

Si vreau sa le impart cu tine...

And because lyrics need to rime

Wanna be my Valentine? 

Mă uitam ieri la nori

și mă întrebam oare…

Cum e să-i atingi cu adevărat,

doar pe ei, nu prin ploaie.

Apoi mă uitam la tine,

și cred că ești cea mai aproape de cum se simte un nor,

doar că la nori nu mă uit cu dorul ăsta sfâșietor,

cum mă uit după tine spre a-mi imagina

că atingerea unui nor ar semăna măcar puțin cu o îmbrățișare de-a ta.

Sunt adesea cu capul în nori,

dar știu că distanța dintre mine și-un nor de pe cer este mare,

și de fapt tu ești norul meu de pe pământul pe care stăm,

și vreau să te îmbrățișez atât de tare…

până când… fulgerăm.

Astfel, sper…

să întoarcem prin îmbrățișarea noastră,

o ploaie spre cer,

iar norii să înceapă să se întrebe cu “capul în oameni”

cum se simte să atingi un om, doar un om…

nu prin ploaie.

Le-aș povesti eu, dar am scris poezia asta când eram cu capul în nori,

iar dacă înspre mine chiar acum un nor s-ar apleca,

aș refuza politicos să-l ating pentru că de fapt totul a fost un pretext

să-ți spun câtă nevoie am de-o îmbrățișare de-a ta.

Conștiința -i - glasul dreptății,

Conștiința -i - arma păcii,

Dumnezeu aceasta ne-a lăsat

Să ne izbăvească de păcat.

Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,

Să vadă faptele lui care lucrează,

Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat

Așa cum El omului i-a dat.

Noi trebuie să ne gândim bine

La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;

La mântuirea sufletului cugetând,

Frumos lucrând.

La cele 3 virtuți să cugetăm

Pe Dumnezeu în psalmi să -L lăudăm.

De cel bolnav să îngrijim

Păcatul să îl biruim.Amin.