Născut din tăcere

Cea mai vie dintre lumi

nu e cea pe care o vedem,

ci cea care prinde formă

doar când ne atingem gândurile

și timpul nu mai știe să respire.

 

Cele mai puternice clipe

ale mele,

ale tale…

se nasc abia atunci,

atunci când noi îndrăznim 

să ne deschidem inimile

până ajungem la lumină.

 

Iar gândul pe care îl port 

nu e o scânteie risipită,

e un drum care începe cu mine

și se sfârșește cu tine,

ori de câte ori mi-l amintesc.

 

Și cel mai tandru gând

pe care l-aș încredința inimii tale

e un gând simplu,

născut din tăcere.

M.L.R., 24.XI.2025; ,,Născut din tăcere”. 

 


Category: Love poems

All author's poems: Lucian Ruse poezii.online Născut din tăcere

Date of posting: 24 ноября 2025

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 446

Log in and comment!

Other poems by the author

Contemplare

Ar trebui să existe o rugăciune și pentru uitare, 

și un psalm tăcut pentru cei care au rămas 

cu mâinile goale de atâta iertare. 

O catedrală de tăceri, de vină, de sânge 

pentru cei ce nu mai pot spune „Îmi pare rău!”.

 

Dumnezeule, încep să devin o margine, 

nu o margine de lume, ci una din mine, 

și nu brusc,

ci cu fiecare clipă pe care n-o mai pot opri, 

cu fiecare pas pe care nu-l mai simt,

cu fiecare rugă uitată sub limbă.

 

Nu există altar pentru durerea care nu țipă,

nici clopot pentru păcatul care tace.

Unde, Doamne, să se roage frunza căzută pentru ramura care n-a mai venit?

 

Sau poate că toate acestea stau într-o margine de lume,

Într-un loc unde nici păsările cerului

nu-și amintesc cântecul lor.

 

Și dacă există un cer al celor fără cer,

unde se spovedesc norii 

pentru tot ce nu au putut plânge prin ploi?

More ...

Pas secund

La urma urmei, nu-mi mai pasă mult,

că ieri ai fost iar umbra de-altădată,

doar un actor pe scena unui cult,

jucând un om în pielea lui uitată.

 

Te simt pierdut, stingher în vântul surd,

prin nopți pustii și zile fără nume,

ești doar un vis al unui orb, absurd,

un chip pierdut pe veci în astă lume.

 

Și te înalți ca fumul risipit,

un dor fără ecou, pierdut în mine,

o urmă veche, vagă, de iubit,

ce nici tăcerea n-o mai poate ține.

 

Trăim în vremi bufonice, căci iată,

se dă regatul tot pentru un cal

și căutăm în umbra altora ce-n noi,

s-a stins pe veci ca într-un dans fatal. 

 

În golul tău, nimic n-a mai rămas,

doar liniștea ce mușcă din hotare,

ești clipa dintre ieri și azi, 

un pas…

ce cade fără umbră pe cărare.

 

Și-așa te duci, ca ziua ce apune,

departe, într-un veac nedefinit,

azi un străin ce n-are dor or’ nume

doar amintirea unui timp

neprețuit.

M.L.R, 27.10.2024

More ...

Poems in the same category

Dulce-amară

Târziu să fie oare pentru mine?

Pierdut să fie timpul pentru noi?

Să fie vinovată doar distanța?

Contează doar cât suflet arde-n noi

 

Găsesc durere-ascunsă-n a iubi

Mă tulbură ce poate-aduce verbul

Norocul către unii a zâmbit

În doi le-a fericit viața sorocul

 

Pare că soarta e un cinic joc de zar

Niciun profet nu mi-a răspuns cine le-aruncă

Uni-au primit nemăsurat norocu-n car

Alții îl caută gonind fără s-ajungă

 

Trei picături de fericire-am în pahar

Din ele una s-a uscat subit pe buze

Am reușit cumva să gust, dar e amar

Credeam că-i miere-această dulce-amărăciune

More ...

Soarele meu care nu mai strălucește

Despre tine, nu mai scriu

Am scris mult și m-a durut și mai mult

Vreau sa tac acum și pentru totdeauna

Sa te las in urma cu tot ce ai avut

 

M-ai inspirat întotdeauna

Când la tine ma gândeam

Scriam versuri de durere

Le citeam, si iar plângeam

 

Dar totul se oprește aici

Cu tine, cu mine, dar fără noi

Nu mai pot sa sufăr și sa văd

Cum strălucești și mai tare printre nori

 

Vreau sa trec mai departe și sa uit de tine

Sa fug in depărtare și sa privesc in urma

Și sa te văd uitându-te la mine

Privind cum îți dispare a cerului Luna

More ...

Pleaca

În lumina lunii stai...

Aştepți, gindindu-te la mine,

Din nou sfîrşitul lunii mai,

De ani de zile aşa rămâne.

 

Cât timp deja in urmă este?

De ce aştepți şi nu te duci?

Deci, poate crezi că anii peste,

Voi cade iar din ceiaşi nuci.

 

Aşa a fost şi prima oara,

Ții minte? Am căzut şi tu mai ridicat,

Dar pleacă iarăşi primăvara 

Şi eu cu ea tot am plecat.

 

De 4 primaveri aştepți 

Plângând asupra vechiului mormânt,

Să ştii că nu mai vin din nou la tine,

Să ştii că nu te vreau plângând.

 

Deci pleacă, 

Îți promit că nu mai vin în vis

Te las să pleci şi iartămă,

Rămîne iar pământul plâns,

Să nu mai cadă nici o lacrimă.

 

Scriitor: Bulai Vlad

More ...

Dor

Și dup-atâta timp încă simt dor

Nu mă-ntreba de ce..

Știu doar că doare

Când sufletul mi-I taie,

Cu-atâtea semne de-ntrebare..

Nu mă-ntreba de ce nu-mi trece

O fi de la cumplitele tăceri

Ce-ascund un țipăt mut..nebun...

Nu știu...in cuvinte să îl pun.

As vrea sa-I scriu frumos..

"Te-astept, te vreau, te sper"

Să-mi bată-n piept un soare

Dar nu..si totuși îmi e dor..

Și uneori..mă doare..

More ...

Fără sens

Mașina de scris s-a uzat...s-au,

Fi-rar o simpla aluzie a timpului...or, 

Cerneala-n călimara s-a uscat...și,

A trecut, o vreme...

De când n-am mai atins acel, alinator.

 

Ce-o fi dacă n-aș exista? 

Ce-o fi dacă n-ar exista? 

Păi, nu știu eu ce-o fi — dar, 

Ce n-o fi știu sigur...

 

Acei ochi, n-o fi, 

De o nuanță pur celesta...și,

Încremenind privindu-i, 

De zici ca ești tu prințul timp —

și ea prințesa.

 

Acele mâini, n-o fi,

De e o mătase pur regală...și,

Profund diamantizate, de zici —

Că ești lângă Jwaneng. 

 

N-o fi nici — pielea-i,
Firavă și fină, 

Netedă și lină, 

Ce-ți injectează adânc în venă, 

Serotonină — doar, atingând-o.

 

Si dacă toate astea, 

Adunate — fac cât o lume pentru mine, 

Iți pun eu întrebarea — ce-o fi oare…

Daca Ea n-ar exista?

[…]

Pai, nu știu eu ce-o fi — dar, 

Ce n-o fi știu sigur[…]

N-o fi nimic, n-ar exista nici lumea, 

Aș fi doar eu, singur, în univers...

Fără sens. 

 

More ...

Stele

Vad stele in ochii tai

vad viitorul nostru

printre stelele albe

ce stralucesc mereu.

 

Minunat destin avem

sa fim doar noi doi

impreuna pentru totdeauna

la bine si la greu.

 

Vreau sa fim precum

soarele si luna

amandoi indragostiti

si plini de speranta.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍