Întuneric
Întuneric
Dă-mi la o parte versurile
și șoaptele
Dă-mi la o parte visele
și gândul cum că noi doi.
Dă-mi trupul la o parte
iar palmele de pe umeri-ți goi.
Dă-mi la o parte razele de soare,
O să vezi cum stelele apar pe cer
Și cum lumea se răcește
într-un aprig ger.
Dă-mi la o parte frunzele
de pe al meu pământ,
să vezi cum toate se sfârșesc
în măcinatul morilor de vânt.
Dă-mi totul uitării,
ia-mi totul si lasă-mi nimic.
Dă-le pe toate la o parte
și o să mă găsești așa cum sunt eu,
un fel de… al tău întuneric.
Category: Love poems
All author's poems: Aurel Alexandru Donciu
alexandru donciu autor durere suferinta versuri versuri de dor versuri de dragoste
Date of posting: 16 сентября
Views: 31
Poems in the same category
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în olandeză
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Kunnen we het beeld herbekijken van een persoon die ons tien jaar geleden inspireerde?
Ja, we moeten het gewoon willen,
Ja, als het een positieve invloed op ons had,
Ja, als het ons motiveerde,
Ja, als hij ons zou kunnen begrijpen (de meeste mensen kunnen dat niet),
Ja, als ze ons iets van haar karakter, de schoonheid van haar ziel en haar passies kon overbrengen,
Ja, als ik nog steeds zucht van vreugde, kijkend naar haar foto's,
Ja, als ze ons sprakeloos liet over hoe uniek haar ideeën waren (een ervan verraste me echt in alle opzichten),
Ja, als ze wist hoe ze ons haar standpunt kon laten zien,
Ja, als ze ons een miljardste deel van haar gaven kon geven,
Ja, als ze ons besmette met haar gelach, haar vriendelijkheid en haar wensen,
Ja, als u denkt dat het u ten goede heeft veranderd, dat u rijker bent geworden (moreel, ethisch, emotioneel),
Ja, als hij je niet in de steek liet, vertrouwde hij je liever, hij dacht niet dat hij zijn tijd zou verspillen zonder resultaat te boeken.
Ja, als jij zijn vertrouwen ook niet hebt beschaamd,
Ja, als hij wist hoe hij ons ambities kon bijbrengen en deze kon vergroten gedurende de periode dat we elkaar kenden,
Ja, als we ontdekken dat er niet veel waren zoals zij,
Ja, als hij echt om morele waarden gaf, hoe kan ieder mens dan een betere, zachtere, zorgzamere en aangenamere versie van zichzelf bereiken?
Ja, als ik elke keer dat ik haar zag altijd dezelfde opwinding had, maakte het niet uit dat ze werd bespat met modderig regenwater, dat ze momenten had waarop ze zenuwachtiger was, dat ze boos werd, dat ze moe was, dat ze griep had en we niet langer konden genieten met dezelfde voortreffelijke karaktereigenschappen,
Ja, als de aan haar gerichte gedachten vrucht zouden dragen in ons hart,
Ja, als ze niet een vreemde was, was ze meer dan dat, je voelde dat je dichter bij haar kwam, ze was als een vriendin of een oudere zus,
Ja, als je elke dag een stapje hoger zou gaan, met haar hulp,
Ja, als hij alles met zoveel kalmte en passie kon bouwen dat je echt niet kunt reageren als je erover nadenkt,
Ja, als je denkt dat je niet tevergeefs geprobeerd zou hebben indruk op haar te maken,
Ja, ouderdom betekende in haar geval echt schoonheid, ze was veel dikker in haar jeugd, maar ze had de wil om af te vallen, ze had de tijd om eventuele gebreken die haar in zichzelf hinderden op te lossen, om ons allemaal te verrassen op haar vijftigste ,
Ja, het zou echt de moeite waard zijn geweest om mee te doen aan een realityshow als "Roemenen hebben talent",
Ja, omdat ik het woord 'talent' ter sprake heb gebracht, heb ik van haar geleerd dat zoiets niet bestaat, we ontvangen geen enkel talent en nemen het niet mee naar de andere wereld, het talent dat ze toonde was verworven vaardigheid, het resultaat van een aantal gebruikelijke,
Ja, toen ik viel (struikelde), wist hij hoe hij me overeind moest helpen,
Ja, als je haar nog steeds kon zien op de stoep, op de markt, bij concerten, op het gemeentehuis, in het stadion, terwijl ze zeventig jaar oud zou zijn.
Ja, ik wil haar graag nog een keer zien...
Mijn lieve vrouw (en de initialen C.P.) die 7 jaar lang meer op een oudere zus voor mij leek (ongeveer 42 jaar ouder), toen moest jij ook weg, er kwam weer een fase aan. Je bleef als een raadsel in mijn onderbewustzijn, ik weet tot op de dag van vandaag niet eens hoe je had gewild dat ik was, wat je graag had willen laten zien, maar je bleef daar ergens, op de lijst van 'Vrouwen'. van 10 en van 10 mannen", alsof het uit een 10-klasse show komt.
Vergeef mijn onhandigheid in alles, maar het was niet expres, maar ik heb het ijskoud, mijn hart klopt, ik heb hartkloppingen, ik zweet soms koud, soms warm, het is alsof ik niet genoeg lucht binnen kan krijgen mijn longen als ik de persoonlijkheid bewonder, de inspanningen, alles wat je me liet zien, en ik, gezien mijn gebrek aan vaardigheid sindsdien, kon je niets anders laten zien dan wat je altijd zag.
Mă duce gândul...!
Mă duce gândul fără să-mi spună,
departe în copilăria mea din sat,
Și mă oprește lângă o poartă
zicându-mi, deschide ești așteptat.
Fac doi pași rapid pân' lângă gard
și privesc în curtea părăsită,
Totu-i pustiu nu simt nicio mișcare
și casa pare a fi nelocuită.
Doar câinele mă latră dintr-o cușcă
și furios se uită către mine,
Parcă ar vrea ham, ham să spună,
nu te cunosc, pleacă străine.
Nu mai strig, privesc pe drum,
dar și pe-aici nimeni nu trece,
Treabă îmi fac scot o găleată
și sorb paharul plin cu apă rece.
Bag mâna în buzunarul hainei
și-ntrebător iau telefonul,
Îl sun pe tata și-i zic că am venit,
îmi zice da și-oprește tonul.
Trece un timp până deschide ușa
în mână cu un baston cu tijă,
Ochii îi plâng când chipu-mi vede
și-i șterge-ncet cu mare grijă.
Trage ușor zăvorul porții și vorbă
aspră aruncă înspre câine,
Ne-mbrățișăm și îmi șoptește....
să știi că te-așteptam pe mâine.
Ne așezăm pe banca de la drum,
ca să-și îndrepte spatele,
Și trist îmi spune de dureri și,
c-a-ncercat..toate tratamentele.
Este seară și se lasă cu răcoare,
așa că amândoi intrăm în casă,
Stăm de vorbă și ne povestim,
dar tristețea greu ne-apasă.
Deodată, mă trezesc și gândul
mi-l întreb nedumerit,
De ce m-a dus fără de știre la
locul unde am copilărit.
Profund în judecată mi-a explicat,
că n-am mai fost demult prin sat,
Să-l văd pe tata ce-i bolnav și
să vorbesc cu mama ce-a plecat.
Deabia acum eu rușinat am înțeles,
că gândul doar a vrut să-mi spună,
Să merg la tata cât mai des, până ce
soarele și pentru el, nu urcă..să apună.
Două prăjiturele
Să ştii, noi doi iubito
Suntem frânturi de cer,
Date prin ciocolată
Şi lutul efemer.
Suntem făcute-n casă
De către aceeaşi mână,
Pudrate cu mult zahăr
Şi prafuri de ţărână.
Două prăjiturele
Cu aromă de pământ,
Ce vor sfârşi în gura
Aceluiaşi mormânt.
Dar făr' a lor dulceaţă
Ce va urca la cer,
Să fie judecată
De Dreptul Patiser.
Cercetașa
Parc-aș vrea să-ți spun ceva,
Dar din răsputeri mă abțin
Ca pentru tine, dragostea mea
Să nu se frângă asemeni petalelor de crin.
Și cât de mult mi-ar fi plăcut,
Odată să te fi avut;
Odată să-mi fi fost șoptit un cânt,
Cu al tău dulce sărut blând.
Aș fi dorit, un vis să am,
Să ne fi plimbat sub frunzele prinse de ram;
Lumina feței tale să reflecte în ele
Dorința de tine care astăzi piere.
Istoria unui final fericit
Mă gândeam că o să avem o istorie
Un final sau un început fericit.
Poate și noi dar poate și alții ,
Poate acum sau poate altădată
Voi scrie mii de istoriei care vor fi despre alții și nu despre noi .
Mă gândeam că vom visa împreună ,
Poate nu acum sau poate într-o altă seară
Mă gândeam că totul este despre noi
Dar cu totul despre alții NOI.
Nu este nimic despre mine și tine
Este despre alții doi, care nu vom fi noi și poate acum sau altădată
Vom scrie istorii în care vom fi doar noi, doi doar eu și cu tine.
Monolog
sa te am in brate,
asta e tot ce vreau sa stiu
străzi, alei, vă rog
implor sa l ating
doar pentru un moment,
pentru că el mi-a arătat
cum ar trebui să se simtă dragostea cu-adevarat
mereu mi-e dor de tine când suntem departe,
chiar dacă.. in inima te simt aproape
absența ta în viața mea
m ar răni mai mult decât distanța
a trecut o viață de cand buzele ni s au unit,
un ultim sarut tânjit
ce m a facut sa doara, sa ma sece de putere
verse lacrimi, ochii ce visau la setele
distanța merită fiecare lacrimă,
noapte singuratică sau chiar sărut uitat
neputința ma doboară, ma face sa blestem,
ca de asteptat, trebuie sa astept un etern
te chem pe cerul inimii
te rog nu ma uita
când vreau să te vreau
la apusuri de care nici nu știi
ești imposibil
și tot te vreau.
am inchis ochii si am pretins
ca .. esti aici
Other poems by the author
Auguste Deter
( dedicată celor ce suferă de alzheimer / dementia )
Mă trezesc cu tine
Într-o urmă de-ndoială,
Te cunosc dar nu mi-e bine …
Sunt chipul tău și-a noastră boală.
Noaptea vine dintr-o dată
Toate stelele-s pe cer,
Numele mi-l spui în șoaptă …
Auguste Deter.
Ce scriu defel mi se-ntrevede
În miez de noapte așternut,
Și privirea mi se pierde
Rătăcită prin trecut.
Și simt cumva o mână caldă
Mă-ntreabă de sunt bine,
Teama ta deja să vadă
Că sfârșitul totuși vine.
Orele se scurg obscure
Pendul cu chip de ghilotină
Tu mă păzești să nu mă fure …
Iar eu mă simt mereu de vină.
Te privesc întâmplător
În închisoarea scrisă mie,
Cum dai târcoale întrebător
În eterna reverie.
Și de-aș ști unde mi-e gândul
În timpane țipător,
Aș cutreiera pământul…
Și aș da leacul tuturor.
Al tău nume … l-am uitat!
Te știu… savantul fără nume,
Închizi ochii resemnat
Acuzatori și triști spre lume.
În ochii tăi sunt eu, o clipă …
Te rog să nu clipești,
Un gând… parfum ce se risipă,
Să poți să-ți amintești.
Am pierdut deja o viață
Nimeni nu mai vine,
În jurul meu e multă ceață,
“Și m-am pierdut… pe mine”.
Nu pot să dorm, pendulul țipă
O ultimă chemare …
Groparului pasiv ce sapă,
Și mortului o lumânare.
Mi-e groază de acest halat …
Îmi descrie neputința,
În noaptea-n care s-a lăsat …
Ghilotina și sentința.
Iar oglinda-i prăfuită
Prin fereastra cu nuiele
Privind cu-n ochi la ghilotină
Și cu celălalt… la stele.
*
În 1906, ca-ntr-o colivie
Un nume moare și se naște
O lume-ntreagă să îl știe …
Auguste Deter.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
[ O clipă... ]
fragment
...
Tu Doamne, dă-mi te rog o clipă
Să-i las o floare-n al meu gând
Și lasă-mi Doamne după mine
Cuvintele pe-al meu mormânt…
Iar frunzele să mă citească
Într-un vânt de toamnă amețitor
Gândul meu să îi șoptească
Că m-am stins numai o clipă,
Și am să revin ...
De al ei dor.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 / ISBN: 978-973-0-32645-1 - Toate drepturile rezervate)
Gând neterminat
Afară plouă… și e frig
și noaptea s-a lăsat
În gândul meu pierdut te strig
și te caut ne-ncetat,
Visul meu te-aduce iar
și iar te văd în blândul vis
Te strig… dar parcă în zadar,
în lumea mea rămân închis.
Poet pierdut îți scriu iubire
dar tu n-ai timp de dorul meu
Iubirea nu-i decât o floare,
petale cad și îmi pare rău!
Să-ți scriu ceva într-un cuvânt,
cu început și nesfârșit …
În inimă întrezăresc
un “cumva” că Te iubesc!
Te țin aici… te-ascult în taină,
în noaptea dintre noi,
Priviri pierdute la fereastră
când pe pământ se varsă ploi,
Iar podeaua-i tot mai rece
și pașii mei sunt cioburi sparte…
Cu parfum tăios de scrum
în priviri neterminate...
Tu ești pierdută-n mintea mea
și te simt cum te-am pierdut
Într-un infinit de clipe moarte…
îngropate în trecut,
Afară plouă… și e frig
și noaptea s-a lăsat …
Încerc mereu să te ating…
într-un gând … neterminat.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate
Rânduri, rânduri …
Azi îmi bate inima,
Vâslind pe mare contra-vânt
Și fulgeră în depărtare
pe Pământ!
Tâlhari ai sufletului meu,
dorul și iubirea
Se duc pe mare spre nicicând …
cu amintirea!
Mă las purtat de gânduri reci
Prin valurile mării
Când stele cad tu te petreci…
uitării.
O, cât de tristă pare marea
Plină de-ale sale gânduri ...
Curenți de dor aștern uitarea,
rânduri, rânduri …
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Curgând
Tăcerea mea acum să-ți spună
cât de multe ți-aș fi spus,
Și un gând de-al meu să îți rămână
unde dorul te-a ajuns.
Când vei fi singură să mă citești
mișunând prin inimioara ta,
Și prin timp să mă privești…
să mă vezi curgând prin ea.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață, Editura Etnous, Brasov, 2020. ISBN: 978-606-712-760-7 )
Nenăscut
Am clipit
Și tu ai rămas
Fata din trecut
Și m-am mânhnit …
Și într-o clipă am devenit
nenăscut!
Am mai clipit odată
Și ai venit
De undeva din trecut …
Dar unde eu eram cândva,
Tu mă priveai prin timp
nenăscut!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)