EU NU MAI AM DE GÂND

    Eu nu mai am de gând să-ţi scriu, 
    Vorbe de duh pierdute-n pustiu, 
    În vers mâzgălit în mod desuet, 
    Doar ca să pară că sunt un poet... 
    
    Versuri să-ţi scriu e-un mare păcat, 
    Acuma mă aflu mai mult cumpătat, 
    Cu inima mea, atent, să măsor, 
    Sentimente trecute şi grave, ce dor...
    
    În versuri am pus însăşi inima mea, 
    Învelită-n cuvinte de catifea, 
    Aşternute-ntr-o carte licenţiată,

    În rime cinstite, stă scrisă o viaţă…


Category: Love poems

All author's poems: Shadow Man poezii.online EU NU MAI AM DE GÂND

Date of posting: 8 March

Added in favorites: 1

Comments: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 951

Log in and comment!

Comments 1

Other poems by the author

Reflecții...

Cu-adevărat mintea umană este o armă redutabilă: cu cât este mai ascuțită, cu-atât poate da mai bine formă lucrurilor și ființelor care o înconjoară, dacă există voință...

Dar mintea umană poate fi și o unealtă creatoare. Imaginarul ei nu are limite în creație. Trebuie doar să închizi ochii în liniște și să construiești lumi întregi dincolo de lumea asta, lumi în care, dacă legile fizicii nu au aplicare, poți să le modelezi întocmai după cum îți dictează conștiința, lumi pe care doar tu le poți înțelege... căci mintea poate fi, deopotrivă, și închisoare și eliberare...

E doar o chestiune de alegere. E trist că cei incapabili să construiască aleg să distrugă ceea ce au creat alții. Dar așa stau lucrurile, atât creația cât și distrugerea fac parte din transformare, căci nu se poate construi fără a și dărâma...

Lumi construite de mine vor fi dărâmate pentru a face loc altora, actualizate voinței mele. Cu toate acestea, încerc, uneori, regretul unei lumi transformate. Dar cum trecutul nu poate dicta viitorului, mă împac cu gândul că noua lume se va potrivi mai bine cu celelalte, cuprinsul ei fiind mai bine reliefat în ochii minții mele...

Lumile mele... în care am evadat eliberat de orice constrângere, fiindcă am urât întotdeauna lanțurile pe care lumea - cea adevărată - a tot încercat să mi le impună. Dacă ar ști ea - lumea cea adevărată - de câte ori am frânt acele lanțuri, călcând în picioare reguli și conveniențe, retrăgându-mă în lumile mele imaginare...

Doar în ele m-am regăsit și numai cu ajutorul lor mi-am păstrat cele mai dragi amintiri, cele care mă compun pe mine... De aceea îi sunt recunoscător minții mele, fiindcă a avut puterea și voința de a-mi crea, întotdeauna la momentul potrivit, lumi în care să mă pot regăsi întocmai așa după cum sunt, cu bune și rele, căci nu mă cred mai diferit de ciudații care umbresc pământul acesta...

Într-una din lumile mele, salcâmii copilăriei mele petrecute la țară cu bunicii sunt încă în picioare, dăruindu-mi pe lângă parfum și răcoare, din înțelepciunea lor și a lumii... Iată, bunicul mă ispitește cu o strachină plină cu caise pistruiate cu aur, iar bunica cu plăcintele ei cu brânză dulce și stafide, pudrate cu zahăr vanilat...

Într-altă lume, mă scobor pe treptele feniciene către azurul mării, având soarele lumii în spate călăuzitor, iată, auzi susurul dulce al mării, valurile cum îmi șoptesc versurile grădinii lui Augustus?

Dacă închizi ochii, poți vedea zâmbetul abia schițat al Frumoasei Grădinărese care strălucește blând din tripticul meu cu ramă de bronz meșteșugit ajurată în arabescuri complicate, ce-și aruncă umbrele șovăitoare pe perete, străluminat în reflexele aurii ca de miere ale lămpii Tiffany de pe secretaire-ul din lemn de mahon...

Dacă asculți cu atenție, poți auzi vântul cum se sfădește cu brazii sub geamul meu, iar hulubii uguindu-și cornucopia pe pervazul meu de marmură, ce dulce le e mulțămirea...

Iar în cea din urmă dintre lumile mele, mă văd ca într-o oglindă, iarăși tânăr și în putere, fără fire de păr alb și fără riduri, împotrivindu-mă lanțurilor lumii celei adevărate, zâmbind șmecherește în colțul gurii la fiecare pas mic făcut înainte prin viață, gata de zbor către spiralele mele cosmice, cele pe care le-am desenat cândva pe peretele sufletului meu...

More ...

Ceva... celest...

Bun. Acuma, sunt zile, și zile în care te găsești la un moment dat în mijlocul evenimentelor, chiar dacă nu-ți dorești decât să nu fi fost, ci doar să rămâi pe traiectoria ta anonimă și sigură, plutind în siguranță în jurul soarelui cu care ești obișnuit...

Dar există eclipsele... Sau alte evenimente cerești care te scot de pe traiectoria ta știută și azvârlit peste altele, acolo, unde, în mod inevitabil, te vei ciocni de alte planete care ca și tine se trezesc din amorțeală suficient cât să evite o coliziune sau, dimpotrivă, s-o amplifice...

E greu cu mecanica cerească, mai ales când nu ai de ales... Căci rare mi-au fost prilejurile în care, mișcat de pe traiectorie, am evitat la limită coliziuni... și chiar cu tot efortul, tot am lăsat bucăți din mine pe alți meteoriți, fiindcă așa sunt eu: implicat,  indiferent dacă câștig sau nu...

Și uite-așa, țopăind dintr-un sistem solar într-altul, am descoperit traiectorii noi, aflate în galaxii noi, ai căror sori, poate, au fost mai blânzi cu mine, căci am înțeles de multă vreme că nu-mi pot fi decât mie însumi soare...

Astăzi, călătoresc, înghesuit într-un microbuz, plin până la refuz, cu... alți meteoriți ale căror traiectorii ni se intersectează sub vremelnicia drumului aflat în comun... Da! Dar cu siguranță cu destinații diferite: căci unii dintre noi, poate, vor merge mai departe cercetând alte colțuri de galaxii nepătrunse de alții... sau dimpotrivă, se vor opri să graviteze unii în jurul altora, într-un dans etern, neluminat de vreun soare...

Stau și îi cercetez, pe rând, cu coada ochiului: șoferul jovial, dornic de atâta vorbă cu pasagerii cât să-și petreacă mai ușor timpul, fiindcă pe această autostradă nu sunt opriri, doar destinații...

Apoi, o doamnă singură care își cercetează la fiecare zece secunde celularul în așteptarea oricăror vești: m-am lăsat păgubaș în a număra-n gând de câte ori, abia când am depășit suta...

Apoi două pupete, vesele, gureșe și transparente, care tot drumul, în afară de a-și aranja constant machiajul devenit grosier, și-au tot trimis una alteia, glumițe amuzante de pe tik-tok (cum altfel?) subliniind cu nepăsarea specifică vârstei, în mod inevitabil expresia obsesivă: "fată, ai văzut-o pe aia?"...

Apoi un domn între două vârste, important, îmbrăcat lejer de călătorie cu pantaloni cargo și cămeșă cadrilată în mâneci scurte: remarc la el distincția dată de ochelarii de cetit cu rame aurite, neputând sub nicio formă a desluși titlul cărții groase pe care n-o lepădat-o nicio clipă din mâinile atât de grijulii față de propria-i persoană. "Iată unul conștient de propria-i importanță!", am gândit eu cu premeditarea dată de observația subtilă a adidașilor care contrastau vizibil părului grizonant de la tâmple...

Apoi un cuplu de meteori nepotriviți unul altuia, întrucât ea era mică și iute în gesturi și priviri implacabile, în timp ce el era leneș și lent, mai ales în gândire: întrebat fiind dacă bagajele au fost rostuite cum se cuvine, meteorul a răspuns candid și necalculat, cu expresia "probabil", fapt care a stârnit iuțeala unor priviri ascuțite și dezaprobatoare din partea "meteoarei" care nu l-a mai slăbit din săgeți tot drumul, măcar că au fost primite cu sublimă nepăsare. Curat, am admirat acest vid, recunoscând în sinea mea incapabilitatea de a rămâne imperturbabil la genul acesta de asediu.

Apoi, un alt domn, cu alură de pește, - fiindcă avea o mutră de traficant mărunt -, foarte doritor să intre în vorbă cu oricine, dar fără succes însă, întrucât "radarele" celorlalți meteori l-au ținut musai la distanță, astfel încât, traiectoria lui fiind izolată în carantină, a moțăit mai tot drumul, horcăind ușor cu capul dat pe spate și bale în colțurile gurii lui de pește....

Mai în spate, ghicesc cu ușurință alți doi-trei meteoriți, gravi în tăcerea lor, genul care nu se află niciodată acolo unde ar trebui să fie, sau mai bine spus, genul care se află exact pe traiectoriile pe care n-ar trebui să graviteze... Planete inerte, fără sori, blestemate etern să rătăcească galaxiile, bun de umplut vidul unor spații necercetate de nimeni din lipsă de interes...

Pe drum, se petrec lanuri nesfârșite de floarea-soarelui care, timid, își feresc frunțile într-o parte, către șoferul cel jovial, doamna în vârstă, care și-a primit în sfârșit de pe telefon mesajul vieții ei, către pupetele gureșe și domnul important, pardon, domn' profesor, către peștele de ocazie, către meteoriții nepotriviți cu cei gravi din spate, care, în mod surprinzător s-au atras unii cu alții, lansându-se în polemici subțiri pe teme politice, sociale și economice care ne depășesc pe toți deopotrivă...

Apoi și eu. Un Nibiru, la fel de rătăcitor în acest vast univers de gânduri de nestăpânit... un anunnaki a cărui orbită excentrică s-a intersectat în mod ciudat cu meteoriți și planete din alte galaxii... gonind precis pe aceeași nesfârșită autostradă, către destinația mea, cu o sută și ceva de kilometri pe oră...

Am ajuns...

More ...

SFÂRŞIT-AM PRIBEGIA

    Sfârşit-am pribegia;
    În braţele tale,
    adânc m-am lăsat, 
    cuprins de nostalgia, 
    crângurilor verzi,
    lăsate-n urmă...
    
    Sfârşit-am pribegia... 
    şi buzele tale, 
    din nou le-am regăsit, 
    aşteptându-mă, 
    pecetluite de ultimul,
    meu sărut...
    
    Sfârşit-am pribegia,
    şi ca un ultim vers de blues,
    peste sufletul tău am curs,
    peste ochii tăi adânci,
    peste buze, pe trup,
    înfrânt, îngenunchiat...

    m-am dus...

More ...

PESTE TINE

    Păşeşte încet. Cu grijă. 
    Nu stârni ecouri în sufletul meu. 
    Fiindcă, acum, mă hodinesc. 
    
    Veghează-mi somnul. Asupră-mi. 
    Şi dacă m-agit, sau tresar, 
    Sărută-mi lacrimile ce-mi ard ochii. 
    
    Vorbeşte-mi. În şoaptă. 
    Numai aşa, liniştit voi putea, 
    Să visez catedrale înalte. 
    
    Atinge-mi trupul. Uşor. 
    Cu vârfurile degetelor, 
    Precum orbul cetind într-o carte. 
    
    Dormi. Aici, lângă mine. 
    Osteneala ta va fi răsplătită, 
    De umbra trupului meu. 
    
    Peste tine.

More ...

MISIUNEA MEA EȘTI TU...

Aplecându-ne răstriștea pe același umăr,
Am trecut amândoi prin zile fără număr,
Cu-aripile deschise pregătite pentru zbor,
Ne-am regăsit în vârtejul acesta amețitor...

Și-am ridicat pe umeri poveri nenumărate,
Pe care le-am durat ca pe-o înaltă cetate,
Din joacă, Timpul te-a semnat umbră să-mi fii,
Iar eu sunt umbra ta din noapte până-n zi...

Căci am un singur scop în viața mea,
Misiunea mea ești tu și chiar de-aș vrea,
S-arunc asupra vieții noastre anatemă,
Om risipi-o în petale galbene de crizantemă...

More ...

CUM AŞ PUTEA?

    Cum aş putea s-aşez în stihuri,
    Vorbe goale şi nimicuri,
    Gura lumii rea şi slută -
    În acorduri de lăută? 
    
    De mi-e dat şi îmi convine,
    Pun cuvintele în bine,
    De sunt jos în negru hău -
    Aşez rimele în rău...
    
    Pun cuvintele în rânduri,
    Înţeles ascuns din gânduri,
    Boabe mici de rouă-n soare,
    Gânduri-paseri călătoare...
    
    Cum aş putea să nu le cânt,
    De se pierde vorba-n vânt,
    S-aştern rânduri pe hârtie,
    Un gând bun din sută-n mie...

More ...

Poems in the same category

Jurământ pe cerul de mâine

Deși ne pierdem zilnic prin mulțime 

Și învăţăm să respirăm prin urme,

Rămâne neatinsă-o adâncime

Pe care timpul nu poate sa o curme.

 

Trec anii ca un stol de păsări albe

Peste priviri ce nu se mai întâlnesc,

Dar amintirile rămân ca salbe,

În nopțile în care te gândesc.

 

N-am învătat să te numesc trecut

Ci te păstrez ca pe-o lumină lină,

Un jurământ tăcut si nevăzut

Născut din dor, în propria-mi lumină.

 

Și poate-n altă viaţă, mai curată

Când cerul va decide un alt rost,

Vom fi din nou o singură durată,

Uitând de kilometrii care-au fost.

More ...

Lacrima țurțuri

Sunt un clovn, conștiința îmi pune un zambet larg,

E bine și călduț,

Și loialitatea nu doare,

Apoi vad în minte imagini:

Alerg singura pe câmpia cu maci,

Pe vârf de munte privesc singura norii,

Râd și plâng nevăzută,

Dar conștiința mă încălzește și nu tremur 

Sub ploaia saltului in vise,

Am aripi deschise și plumb greu pe suflet,

Sunt libera-n vise, și totuși, în inima mea

E-o iarna prea grea.

Mă uit pe geam,dincolo de nămeții înalți e fericirea,

Privesc soba calda,ce bine îmi e,

Am mâinile calde,dar lacrima gheata îmi e...

More ...

Cântă cucul și mierla

     Cine știe cel mai mult 

Ce-mi place vara să ascult,

În mijlocul codrului 

Sau marginea câmpului.

  Ascult cucu în codru des 

Ori mierlița jos pe șes.

Cântă amândoi deodată

Și îi ascultă lumea toată 

  Iar apoi cântă pe rând 

Și își vorbesc ce au în gând 

Cântă în limba păsărească 

Numai de ei înțeleasă.

 Cântă doruri, cântă jale,

De drag sau de supărare 

Pentru ei sau pentru mine,

Poate fi pentru oricine.

  Cântă în codru înfrunzit 

Până seara în asfințit 

Eu le ascult, tare îmi sunt dragi 

Culegând vara la fragi 

.Nu le putem opri cântul 

Cum nici ele nouă gândul.

More ...

Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în suedeză

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

 

 

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

 

Ja, vi måste bara vilja,

Ja, om det hade en positiv inverkan på oss,

Ja, om det motiverade oss,

Ja, om han kunde förstå oss (de flesta människor kan inte),

Ja, om hon kunde förmedla till oss något av sin karaktär, skönheten i hennes själ och hennes passioner,

Ja, om jag fortfarande suckar av glädje när jag tittar på hennes bilder,

Ja, om hon lämnade oss mållösa över hur unika hennes idéer var (en av dem förvånade mig verkligen på alla sätt),

Ja, om hon visste hur hon skulle få oss att vilja se hennes synvinkel,

Ja, om hon kunde ge oss en miljarddel av sina gåvor,

Ja, om hon smittade oss med sitt skratt, sin vänlighet och sina önskningar,

Ja, om du tror att det har förändrat dig till det bättre, att du har blivit rikare (moraliskt, etiskt, känslomässigt),

Ja, om han inte gav upp dig så litade han hellre på dig, han trodde inte att han skulle slösa bort sin tid utan att få några resultat,

Ja, om du inte heller har svikit hans förtroende,

Ja, om han visste hur man ska ingjuta ambitioner hos oss och öka dem under hela den period som vi kände varandra,

Ja, om vi finner att det inte fanns många som hon,

Ja, om han verkligen brydde sig om moraliska värderingar, hur kan varje människa uppnå en bättre, mildare, mer omtänksam, trevligare version av sig själv,

Ja, om jag alltid hade samma upphetsning varje gång jag såg henne spelade det ingen roll att hon stänktes med lerigt regnvatten, att hon hade stunder då hon var mer nervös, att hon blev arg, att hon var trött, att hon hade influensa, och vi kunde inte längre njuta med samma fantastiska karaktärsdrag,

Ja, om de tankar som riktades till henne bar frukt i våra hjärtan,

Ja, om hon inte var någon främling så var hon något mer än så, du kände att du kom närmare henne, hon var som en vän eller en äldre syster,

Ja, om du varje dag gick upp ett steg, med hennes hjälp,

Ja, om han kunde bygga allt med ett sådant lugn och passion att du verkligen inte kan reagera när du tänker på det,

Ja, om du tror att du inte förgäves skulle ha försökt imponera på henne,

Ja, ålderdom betydde verkligen skönhet i hennes fall, hon var mycket fetare i sin ungdom, men hon hade viljan att gå ner i vikt, hon hade tid att fixa eventuella brister som störde henne i sig själv, att glädja oss alla vid 50 något år gammal ,

Ja, det hade verkligen varit värt att delta i en dokusåpa som "Rumäner har talang",

Ja, eftersom jag tog upp ordet "talang", av henne lärde jag mig att det inte finns något, vi får ingen talang och vi tar inte med oss till den andra världen, talangen hon visade var en förvärvad skicklighet, resultatet av några vanliga,

Ja, när jag ramlade (snubblade) visste han hur han skulle hjälpa mig upp,

Ja, om du bara fortfarande kunde se henne på trottoaren, på marknaden, på konserter, i stadshuset, på stadion som körs vid de 70 år hon skulle vara idag,

Ja, jag skulle vilja se henne en gång till...

 

 

Min kära kvinna (och initialerna C. P.) som var mer som en äldre syster för mig (ca 42 år äldre) i 7 år, då fick du också gå, ett annat skede var på väg. Du förblev som en gåta i mitt undermedvetna, jag vet inte ens i dag hur du skulle ha velat att jag skulle vara, vad du mer skulle ha velat ha visat dig, men du stannade någonstans där, på listan över "Kvinnor på 10 och på 10 män", som från en 10 års show.

Förlåt min klumpighet i allt, men det var inte avsiktligt, men jag fryser, mitt hjärta bultar, jag har hjärtklappning, jag svettas ibland kallt, ibland varmt, det är som att jag inte får in tillräckligt med luft mina lungor när jag beundrar personligheten, ansträngningarna, allt du visade mig, och jag, med tanke på min bristande skicklighet dess, kunde inte visa dig något annat än vad du alltid sett.

More ...

Tărâm necunoscut

Ce-aș da să stau...la pieptul tău,

Să-ți simt mirosul de care mor,

De fiecare dată când îmi ești aproape,

Și când îmi spui cuvinte de dragoste în șoapte.

 

Prezența ta îmi face viața lină,

Mereu când sunt cu tine e la fel de senină,

Ca în prima seara în care ne-am văzut,

De atunci n-aveam habar că m-ai plăcut.

 

M-ai lăsat să cred c-aș fi infimă,

Tu, cu atitudinea ta nepăsătoare...

Îmi dădeai semne de întrebare,

Pe când inima ta vedea în mine o salvare.

 

More ...

Umbra ta...

 

Ești vinovata lumii fără vină,

Un semn de foc în apa vie,

Iar dacă te-aș uita, aș fi pământul,

Ce-și pierde cerul în altă galaxie.

 

Pe tine te iubesc ca pe un fir de viață,

Ce-și lasă seva-n trup și sânge,

Și-n trupul meu cuprins de gheață,

O primăvară timpurie încă plânge.

 

Pe tine te iubesc ca pe o rană

Ce nu se-nchide-n trup, ci-n veșnicie,

Și fiecare strigăt de prigoană,

L-am strâns și preschimbat în poezie.

 

Ești rădăcina luminii din privire,

Un felinar aprins în mersul meu,

Și fiecare pas făcut, îmi dă de știre,

Că umbra ta îmi e alăturea mereu.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍