Estetic

Lumina cădea peste imperfecțiunile ei,

Făcându-le estetice.

Era frumoasă, cu părul blond, bălai

Scurgându-se în bucle maiestuoase.

Era frumoasă, cu ochii-ațintiți

Pe cărțile din bibliotecă.

Nu avea idee că în mintea mea

Îi pictam defectele,

Personificându-mi-le.

Era frumoasă atunci când se întorcea ocazional,

Pentru a-i observa chipul luminos.

Îi vedeam ochii albaștrii,

Ce se zbăteau dintr-un loc în altul.

Era frumoasă, fiindcă își întindea mâinile

Pentru a prinde cartea de pe ultimul raft,

Etalându-și rafinitatea și eleganța.

Era frumoasă, pentru că nu avea ochi pentru mine.

Dar o vedeam mereu în bibliotecă.

O, dar cât de frumoasă era!

Pentru că nu știa.

Iar eu nu i-am spus.

Nu avea vreo idee,

Că scriam despre ea, în aceeași încăpere.

Sau că priveam cum lumina se prelingea,

Doar pe ea, evidentiind-o.

Era atât de frumoasă încât credeam că-i tablou și nu puteam să n-o privesc.

Chiar dacă o voce îmi șoptea…

Chiar dacă niciodată nu mă privea.

Atât de frumoasă era.

Dar habar n-avea.

Doar defecte vedea.

Iar lumina, într-adevăr îi evidenția

Imperfecțiunile.

Și le vedeam.

Și mi se părea mai frumoasă.


Category: Love poems

All author's poems: Catinca Sofrone poezii.online Estetic

Date of posting: 2 сентября 2022

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1620

Log in and comment!

Other poems by the author

Zăpadă în Martie

Luna doarme pe cerul adâncit

Vântul iernii însfârșit s-a potolit.

Dar ciorile zboară în abisul poticnit,

Și lumea se poate să se fi sfârșit.

 

Zăpada  în Martie mă cheamă,

Ca pe o prințesă de aramă.

Curgându-i roade din ochii plini de teamă,

Rămânând veșnic un tablou în ramă.

 

Brusc, viscolul începe să distrugă,

Suflete ce n-au mai încetat să fugă.

Iar Luna dormea cand lumea începuse să se scurgă,

Crezând că se face ziuă…

Ce nătângă!

More ...

Timp

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

 

Am fi zdrobit si orele, secundele,

Macar de am fi stat.

Dar cred ca nu ne-am fi gasit,

Nici-ntr-un trecut indepartat.

 

Si daca Cronos accepta,

Sa avem un viitor,

Probabil ceasul s-ar oprii,

Din cant nemuritor.

 

Si s-ar preface-n gugustiuc.

Doar sa ne ocoleasca,

Viata ne este de prisos,

Nu pot sa-ti fiu mireasa.

 

Chiar daca Cronos ar fi spus:

-Luati, timpul e al vostru!

Dar ce stilou ar lacrima

Pentru un cant, al nostru.

 

Simboluri peste simbolismuri,

Trec peste ale noastre ape,

Ascunse parca de cuprinsuri,

Peste vise desarte.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Oh…dor sa nu-mi fi fost.

Atat doream defapt.

 

Dar nu, timpul nu ne accepta.

Si sufletele ne despart,

Intr-o lume eterna.

Atat doream defapt.

 

Da, Cronos n-ar fi acceptat,

S-avem un viitor.

Chiar ceasul de nu s-ar opri,

Din cant fermecator.

 

Ar sta plapand in form de sfera,

Doar sa nu ocoleasca,

Momente vii si linistite,

Tot nu ti-as fi mireasa.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

More ...

Preludiul alienării

Mă trezesc privind adesea

În gol.

E gol tot orașul.

Și m-am plictisit

Să ma trezesc.

 

Cărțile îmi stau maldăre

Privindu-mă.

Viața lor e singurul lucru viu.

Și m-apasă.

 

Claxoane și roți fugind prin ploaie

Sunt tot ce auzi când ești gol

Și tu și întreaga existență.

Atunci mă trezesc

Din amintiri, culcându-mă la 3.

 

Oja neagră,

Demoralizarea și liniștea din mine

Mă apasă.

O carte groasă citită pe jumătate

Încă mă așteaptă.

Doar ea, firește.

 

Cum îi poți spune unui copil?

Că totu-i gol?

Și strada și viața ta.

Iar copilul nu-i decât reflexia din oglindă

Ce dispare în noapte.

Și mă trezesc la realitate.

 

Privesc în gol

Tot ce e relevant.

Și apoi doar aștept să se facă 3

Să dorm.

More ...

Voci străine

Curentul te trage,

Ai uitat sa inchizi geamul asta seara.

Dar e in regula.

Poate nu vei face otita nici acum.

Daca inca ma auzi,

Chiar si la un nivel scazut,

Inseamna ca exist,

Si nu-s doar o voce in mintea ta

Posacă. Nu?

 

Tragi draperiile să nu vadă vecinii.

Că țipi în perne.

Te ascunzi.

Picături se scurg din chiuvetă

Și știi c-ai uitat să închizi robinetul.

Azi nu ai speranțe prea mari

Și de aceea nu încerci.

Nu încerci nici să deschizi frigiderul

Pentru că sigur ai uitat ceva.

 

Ai haine peste tot in incapere,

Pe pat, pe masa chiar si pe pervaz.

Dar nu te obosesti sa le strangi

Ar fi intr-adevar in zadar.

Plantele iti cer apa,

Dar le privesti trista, stii

Ca nu le mai poti uda in seara asta.

 

Vremea trece, si ochii-ti sunt mai gri

Decat de obicei.

Te separi de oameni, de lucruri, de viata.

Curentul te trage,

Dar inspiri aer toxic

Si e tot ce conteaza.

Totul e in zadar dar bei apa,

Ea te mai retine.

 

Inca ma auzi,

Chiar de nu exist.

Inca decizi ca e mai bine asa,

Decat sa suporti singuratatea.

Refuzi.

Ce cred eu e ca ai murit demult,

Cand ai lasat fereastra deschisa

Si-ai uitat sa inchizi robinetul.

Poate ma insel, ca de fiecare data.

Dar atunci, de ce ma mai auzi?

Cand e clar ca ai otita.

More ...

Poems in the same category

Simțuri

De-aș fi fost orb lumina s-ar fi topit cuminte

Într-o săgeată lungă sorbind prin noaptea șuie

Penumbra cărnii tale din steaua care nu e

Cum soarbe așteptarea silaba din cuvinte.

De-aș fi fost surd chemarea s-ar fi pierdut în mine

Cât să mă ducă șoapta spre căpătâi de muzici

Prin limfa ca o apă gustată lung de ftizici

Întinși timid la soare uitând de boala-n sine.

De-aș fi fost mut cuvântul s-ar fi rotit a lună

Preaplină de zăpada din munții ei fecunzi

Ca tu fără cuvinte în mine să-ți ascunzi

Dorința ce păcatul nu știe să mi-l spună. 

De n-ar fi fost mirosul de gleznă fără lanțuri

Supusă ca o armă tocită de victorii

Aș fi rămas în cuibul de unde toți cocorii

S-au dus a primăvară la margini de Bizanțuri. 

De n-ar fi fost pe limbă un gust de apă moale

Prelinsă din iatacul cu foșnet de cascadă

Aș fi lăsat o mare în palma mea să scadă

Cât să se vadă sarea sclipind pe fier de zale.

De n-aș fi pus din mine pe pielea ta o gură 

Să simt umoarea vie din noi făcând pereche 

Am fi rămas telurici în huma noastră veche

Și-am fi simțit banalul din lume cum ne fură.

More ...

Tainică așteptare

Visul de-al meu, plutim pe aripi albe,
Oaste de stele aurii, zâmbet prins în timp,
In depărtări, o șoaptă blândă simt,
Fie afecțiunea noastră-n taină, împărtășim.
Iar voi sta sub luna plină, paznic tainic,

Aproape, dar departe, simțind mereu,
Cu speranța vie, în aerul sălbatic.
Ofilitor, vântul șoptește și ploaia cântă,
La gardă, sunt acolo, sprijin pe nevăzute,
O dorință de distanță, afecțiunea saltă,

Te voi păzi mereu, până în visuri mute.
Un răbdător aștept, în fiecare iris,
Ce duce către tine, o umbră din vis,
A tău, străjer de stele, tu, ecou promis.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

More ...

✨ Les belles femmes

Toutes les femmes sont aimées.

Leur amour sera toujours capricieux.

Meme quand elles sont plus âgées

Leur amour sera toujours délicieux.

 

Leurs beaux yeux et leurs lèvres,

Le sourire et le mouvement discret,

Ils seront comme le cours des rivières

Et presque toujours un grand secret.

 

On les compare comme des fleurs

Qui ne s'ouvre qu'à l'amour

Décrire un spectre de couleurs

Et le chant d'un troubadour.

 

 

 

More ...

Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (i) // Conflictul dintre Ze și el însuși

Într-o scurtă perioadă de timp, Ze trece de la fiind optimist
Având idealuri mari și zile pline de bucurie
La un nihilist convins, întrebându-se ”De ce exist?”
Neputându-și explica șocanta anomalie.

Totul era legat de Lebe, o personalitate ilustră
Ce aparent îi aducea lui Ze o interioară eufórie
Însă ce a dus la o dependență sinistră
Provocându-i cicatrici în a sa memorie.

Lebe se schimbase, motivele acesteia încă nu sunt cunoscute
Dar lipsa ei îl provoacă pe Ze să îndure o imensă jale.
Aducându-și aminte de lucrurile făcute și momentele plăcute
Ze rămâne singur, plângând în interior, cu toate camerele inimii goale.

Ze așadar, conștient de inevitabila evoluție,
Caută refugiu și începe să mediteze.
Dar propria lui conștiință nu îi oferă nici o soluție
Ci îi afișează crudul adevăr; Ze începe să ofteze.

Aceste ofturi și suferințe încet se adună
Ze, cu morala la pământ, cugetă spre Lebe
Își aduce aminte de momentele în care stăteau împreună
Suferind, personajul nostru de durere fierbe.

-steinkampf

More ...

Mă întreb

Mă întreb ce faci când vara te alintă,

Când razele se-aștern pe trupul tău ușor,

Când soarele, de tine se frământă

Și noaptea te cuprinde-n vis domol.

 

Mă întreb cum dormi și dacă-n liniștea adâncă,

Te-mbrațișează stelele pe rând,

Și dacă noaptea, tăcută și blândă

Îți mângâie obrazul c-un sărut.

 

Mă întreb ce simți când gândul te atinge,

Când dorul meu te cheamă-n tainic fel,

Când cerul te veghează și te simte,

Și eu te scriu, de aici, pe-un colț de el.

 

Mă întreb ce faci când nu ai somn,

Când te asemeni cu o furtună,

Când luna îți șoptește încetișor:

“Închide ochii… noapte bună!”

More ...

Cine stie...

Cine știe... poate cândva va înțelege

Ce-a fost în sufletul din mine pentru el,

Atunci va ști că dorul nu se șterge 

Doar pentru că-i ordoni că trebuie...

 

C-a fost un vis, o mângâiere,

Un dulce vin în viața mea,

Un drum cu soare și durere

Și toate le-aș trăi din nou, așa.

 

A fost tăcerea ce-am vegheat-o,

Zâmbetul plin când sufletul plângea,

A fost un dor ce incă mai așteaptă

Să-i fie alinare vinul promis cândva.

 

Dar cine știe... poate timpul va aduce

O clipă de gând, un ceas de amintire,

Și-n liniștea ce vrea să-i pară dulce,

Va înțelege durerea ce-a lăsat-o în suflet la mine...

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍