După o zi lungă

După o zi lungă,

pe înserat,

te caut cu dor în gândurile mele.

Știu că ești pe undeva prin mine,

te ascunzi

ba prin inimă,

ba printre stele.

Te găsesc abia când te împiedici

de respirația mea,

de coaste,

de piele,

și cazi, foarte încet,

exact

în brațele mele.

 

Nu rămâi mult,

dar te strâng cu grijă,

ca și cum am încerca să umplem

toate îmbrățișările

care ne așteaptă încă

să se întâmple.

 

Vorbim despre nimic

și despre tot,

cu șoapte apropiate.

Îți mângâi obrazul

și privesc în ochii tăi

ca la un cer liniștit,

văzut de aproape.

Tu spui mai multe,

eu te ascult.

Nu răspund…

am buzele prea ocupate

să-ți lase,

pe nas,

pe urechi,

pe ochi,

pe gât,

mulți pupici,

pentru zilele

în care vei fi departe.

 

Te grăbești să pleci.

Te așteaptă o zi nouă,

o lume care te cheamă.

Și eu te las,

De parcă n-aș ști sigur

Că după ce pleci

O să te urmez

Călcând pe urmele

pe care le-ai lăsat în zăpadă.


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online După o zi lungă

Date of posting: 19 февраля

Timp de citire: ~2 min.

Views: 599

Log in and comment!

Other poems by the author

Zi după zi

Că mi-e timpul un prieten cu două tăișuri

și mă încred în el, deși nimeni altcineva nu-l crede cu adevărat,

decât dacă a adormit buimac în tufișuri,

pe când era mort de beat.

 

Mereu se spune că timpul le rezolvă pe toate,

dar eu cred că, de fapt, timpul doar trece…

Și câte din lume, care au fost și sunt importante,

n-au rămas fără viață în timpul rece?

 

Sunt supărată pe mine că timpul se duce

și te absoarbe câte puțin în el, zi după zi,

și nu pot să-i fac nimic decât să-mi spun

că așa e felul lui de a fi…

 

Nu știu cum ceva care nici nu poate fi văzut

poate să-mi pună în suflet cel mai urât anotimp

peste câmpul de flori de primăvară

prin care te plimbi…

 

Frumos ghiocel, tu să nu rămâi în timp.

More ...

O sută de ani

Nu ți-am mai scris de-atâta timp,

Dar te-am păstrat în fiecare apus,

Am luat albastru dintre stele

Și am scris pe cer ce nu ți-am spus.

 

Simți? De departe, ca-ntr-un vis,

Când mă agit, mă pierd în gând,

Cum te ating cu visul meu

Și te îmbrățișez profund.

 

Nu știu să-ți spun ce port în suflet,

Daaaar…

Gândește-te la luptele dintre daci și romani,

Te-ai gândit?

Așa simt când știu că iar vei fi departe,

Și că nu voi ști nimic despre tine aproximatiiiiv...

O sută de ani.

 

Însă știu că, de fiecare dată, îmi apari în vise,

Când mi se face dor,

Și sper ca în această sută de ani,

Să fiu un veșnic visător.

More ...

Cireș galben

Că am dormit sau nu

nici nu mai contează,

că oricum mintea mea

și adormită și trează 

te visează.

 

Cum dormi, cum ești trează,

când se înnoptează,

cum răstorni noaptea

care te îmbrățișează 

când luna îți dansează.

 

De ce să dorm, când pot

să te privesc mai bine?

Când cerul noaptea își pune stelele

pe tine…

și te îmbrățișează pentru mine.

 

N-a fost intenția mea să-ți scriu,

a fost vina unui cireș galben

din mintea mea.

Se scutura neliniștit 

și mă tot întreba

de ce tac,

dacă mi-e dor de tine,

noaptea  mea.

 

Așa că acum îți scriu

pentru că am ascultat

un cireș galben încăpățânat

care mă tot asigura

că nu te stresez prea mult

Dacă îți scriu și azi ceva.

 

Și eu nu ascult niciodată 

nici de copaci, nici de oameni,

dar vreau să știi 

că te iubesc așa tare

Încât am început să ascult

de cireși galbeni.

 

More ...

Portret

Tu ești răsuflarea ce-n soare apune,

Ești focul, ești visul, ești totul în lume.

Pe gene îți joacă lumini argintii,

Și-n zâmbet îți cântă balade târzii.

 

Părul tău arde ca frunza-n amurg,

Se joacă cu vântul și valuri se scurg.

Iar ochii tăi poartă oceane adânci,

Privirea-mi se pierde prin picuri profunzi.

 

În glasul tău blând înfloresc primăveri,

Și timpul se-oprește în dulci mângâieri.

Nu-i loc pentru umbre, doar raze de soare,

Când ești lângă mine, iubirea-i culoare.

 

Când pașii tăi calcă tărâmul sub stele,

Pământul tresare sub visele mele.

Ești vântul ce-alină, ești ploaia de vară,

Ce spală tăceri și dorul măsoară.

 

Te-aș ține aproape, ca umbra de zi,

Să-ți simt răsuflarea în nopți aurii.

Să scriem pe cer o poveste curată,

Ce timpul nu poate s-o lase uitată.

 

În tine se-adună tot cerul senin,

Un cântec de dor, un surâs clandestin.

Și-n brațele tale, când lumea dispare,

Iubirea rămâne – tăcută, dar mare.

More ...

Fulgi de zăpadă

Îmbracă-te-n fulgi de zăpadă,

Fă din lume o vară albă,

Să scrie poeții mereu,

Despre ochii tăi… iarna mea caldă.

 

Și-n ziua în care-o să ningă,

Să-mi vii îmbrăcată-n zăpezi,

Și lasă-mă să îți trimit dorul meu

Pe câțiva nămeți.

 

Decembrie să ningă cu foc,

Peste cuvinte și noi,

Să curgă zăpadă din ceruri,

Și vară din ochii tăi.

 

Iar lumea întreagă să te vadă:

Iubita mea vară... în fulgi de zăpadă.

More ...

Aș vrea

Aș vrea să mă pierd în adâncul ochilor tăi,

Unde se ascunde un mister nemărginit,

Să prind fiecare scânteie din ei,

Și să-mi amintesc prin ce lumi i-am mai iubit.

 

Aș vrea să aud îndeaproape bătăile inimii tale,

Să simt vibrația lor la mine pe tâmplă,

Iar aerul să miroasă a tei, a ploaie și… hmm… a tine,

Și timpul, în sfârșit, să ne ajungă.

 

Să simt palma ta strângând-o pe a mea ușor,

Șoptindu-ne cuvinte ca între complici,

Să-mi pierd degetele printre șuvițele tale,

Să te alint…

 

Deja mi-e dor de tine,

Cât aș vrea să fii… aici!

More ...

Poems in the same category

Înalturi

Rădăcini de stea
împletesc orizontul –
noi suntem zborul.

Oceane de fulger
dorm în priviri –
ne naștem cerul.

Toate numele curg
spre noi.

More ...

Licoarea iubirii

"Începe să dispară din lichoarea iubirii

După un an de zile

Lucru la care nu m-aș fi așteptat.

Mi-aș fi vândut și sufletul pentru el

Fară nici o ezitare

Însă acum aș sta să mă gândesc puțin.

Nu înțelege greșit,

Încă țin la el!

Este greu sa nu ma am sentimente pentru el

Deoarece în ochii lui vedeam întreaga lume.

În ochii lui căprui și dulci întunecați

Puteam vedea munții reci și singuratici

Iar deasupra lor, o lumina atât de pătrunzătoare

Cauzată de luna strălucitoare

Pierdută printre stelele argintii.

Am să descriu și buzele lui rozali

Câteodată puteau fi și rosi

Exact ca nuanta perfectă a trandafirilor.

I-aș fi putut admira toată ziua genele

Care completau tabloul din ochii săi.

Sprâncenele sale sunt atât de dese 

Sunt de culoarea aurului și ai soarelui.

Zâmbetul său îmi încălzea sufletul

Iar imima îmi tremura la auzul voci sale

Însă era un sentiment plăcut."

 

Asta este conversația pe care o port aproape zilnic 

Cu străinul din oglinda mea.

Începe să dispară efectele licorii iubirii

Însă am momente în care

Mă îndrăgostesc din nou de el.

 

More ...

Lipsit de tine

Am  renunțat să te privesc lipsit de mâini

Și-acum fugind mă rătăcesc lipsit de tine

Lipsește râșnița uitării să te-alung

Ai rădăcinile adânc înfipte-n mine

 

Primind departe nu mai pot să te ajung

Lipsindu-mi azi mă risipește gol un mâine

Fumează timpul consumându-mă vioi

Rămâne scrumul amintirilor străine

 

Pornind în noapte visul fumegă nevoi

Târându-și farmecele rupt de realitate

Cărând speranțele tot  caută-napoi

Lipsindu-mi șansele plâng rănile crăpate

 

Plutind incert aripa-mi frânge dorul viu

Căzând inert mă va zdrobi naivitate

Lipsit de tine frunza-mi seacă ruginiu

Iarna tristeților născând absurditate

 

Pierind cărările mă-ntunecă târziu

Lipsit de primăvara ochilor văd noapte

Lipsit de tine cine sunt nici că mai știu

Executând dezorientat absente fapte

More ...

PERSONAJE NEGATIVE

Ce departe îmi par azi toate

Scene rupte ,gesturi stranii

Ce am acumulat cu anii,

Sau topit într-un deceniu

 

M-au demolat  ca pe-un pom 

Port doar numele de om.

Dezbrăcat de cele sfinte

Blestem greu trimit în zări

Pentru cei ce fac din noi 

Ai sărăciei eroi ,personaje negative.

 

Ce de zbateri ,ce de griji 

Pentru-un loc în lumea 

Țara plânge că-i săracă

Fiindcă atâția bani se toacă

Pe interese străine.

 

Domni sunteți  azi ,ce veți fi mâine?

Poate ajung în pușcării,zile fără bucurii.

More ...

Soarele și Luna!

Îmi place lumina Soarelui apune,

Și când se-ascunde după munte,

Și cum Luna pe cer se-aprinde,

Dorind cu noaptea să se-nfrunte

 

Simt bucurie când vine dimineața,

Și noaptea se retrage la culcare,

Să văd din nou cum Soarele răsare,

Și cum pământul prinde culoare

 

Tot timpul aș dori ca Soarele și Luna,

Pe Cer să strălucească împreună,

Să nu mai fie noapte și doar zi,

Și lumea să devină, un pic mai bună

 

Acum eu înteleg că după munte,

Soarele nu e ascuns și e cu Luna,

Putere-i dă să lumineze-n noapte,

Frați buni ei rămânând..întruna...

Ea sora luminată, El strălucitul..frate!

 

 

More ...

ȘOAPTE

Șoaptele nu cer glas,

ele se nasc din apropiere,

din priviri care știu

mai mult decât spun.

 

În ele încape o liniște caldă,

un adevăr mic

care nu vrea să rănească,

doar să rămână.

 

Șoaptele sunt pași

pe un drum de seară,

când lumea încetinește

și inima are timp să asculte.

 

Unele vindecă,

altele dor,

dar toate trec prin noi

ca o lumină blândă prin frunze.

 

Și poate că viața

nu e făcută din strigăte,

ci din șoapte adunate cu grijă,

care ne spun, încet, cine suntem. 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍