Din seria motive pentru care ar trebui să vorbim

Și apoi o lungă a omeniri neștiință,

și-o lungă scurtă întrebare încă,

seria asta funcționează?

pentru că dacă nu, mă văd nevoită să scot asul din mânecă.

 

Astfel că, asemeni unui gând nevăzut,

simt că nu vorbim destul despre cat de amuzantă sunt…

discuția noastră ar fi și serioasă, dar

te-aș face să zâmbești așa de mult.

 

(Așa ar arăta pe tot parcursul:

Tu: 🤣

Eu: 😉

Pardon, eu: 🤣

vezi? Am râde mereu.)

 

Ar trebui să mă gândesc la mai multe motive de-acum…

Sper să ai o zi minunată și sper că ai visat îngeri… sau pe mine,

E același lucru oricum.

 

 


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online Din seria motive pentru care ar trebui să vorbim

Date of posting: 26 апреля

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 306

Log in and comment!

Other poems by the author

E așa de liniște

E așa de liniște că îmi pot auzi gândurile

Cum se gândesc pe rând la tine,

Și își imaginează cum dormi, cum ești trează,

Cum ai frânturi de somn pe genele pline.

 

Si eu am somn pe gene, sau urme de el

Dar nu-l las încă să mă atingă,

Pentru că dacă aș fi dormit aș fi ratat

Când ploaia a început deodată să ningă.

 

Și nu asta mă deranjează atât de tare

Cum mă deranjează faptul că noaptea putea să se termine

Fără să apuc să îmi transform și eu dragostea

În fulgi de zăpadă… pentru tine.

 

Deci îmi imaginez că pe fulgii mei de zăpadă

Ți-am presărat puf de lână să țină mai mult,

Să te încălzească chiar și cei care

Abia s-au născut.

 

Să ningă cu fulgii mei peste noi

Să ningă mai mult peste tine

Și… înainte să cadă,

Să-ți spună ei pentru mine

Că sunt nerăbdători să te vadă.

 

 

More ...

Improvizație

N-am inspirație, dar vreau să-ți scriu,

Deci, în mare parte, o să improvizez,

O să scriu lucruri la întâmplare,

Sperând, cumva, printr-un miracol, să te impresionez.

 

În momentul de față, la ora asta târzie,

Mă gândesc la tine și la mâncare,

Nu-i combinația cea mai romantică,

Dar mi-e doooor de tine și da, mi-e și foame.

(Deși, clar, dorul e mai mare.)

 

Despre mine… îmi place spațiul,

Dar nu spațiul dintre noi.

Singurul spațiu dintre noi pe care-l accept sunt

Stelele, planetele și vreo câțiva nori.

 

Îmi place cel mai mult să mă uit la nori…

Au forme ciudate, deși-s incolori.

Dacă noi vedem în ei altceva mereu,

Oare și ei ne văd deformați

Când se uită la noi?

(Tu crezi că norii ne privesc înapoi?)

 

Îmi place și natura, mă inspiră (nu azi),

Într-un fel cam ciudat și neașteptat, lemnele

Care se transformă în hârtii…

Îmi plac hârtiile…

(Cu multe zerouri pe ele.)

(Apropo, cel mai mult îmi place când din ochii tăi se nasc stele.)

 

Uneori mă bucur suspect de tare de zilele libere,

Le trăiesc prea leneș și-ajung la aceeași morală:

Că n-am lucrat la nimic…

Panică generală!

(Se întâmplă mai des decât aș vrea, e-o situație reală.)

 

Nu-mi plac zilele care se termină cu „i”,

(Cu excepția celor în care te văd.)

Dacă te-aș vedea în fiecare zi, luni, marți, miercuri, joi, vineri…

Nu mi-ar mai plăcea deloc

Cele care se termină cu „ă”.

 

Despre tine… ești prea adorabilă când explici ceva,

Gesticulezi și vorbești cu foc.

Sper că ceilalți pot fi atenți,

Eu nu prea pot să fiu deloc.

(Încerc totuși. Serios.)

 

Ar trebui să mă opresc acum,

Încerc să păstrez puțin mister, dar mereu îți zic prea multe.

Sper că te-am impresionat…

Iar dacă nu, măcar sper că te-am făcut să zâmbești.

(Ai zâmbetul cel mai dulce.)

More ...

Există un loc mai bun

Și chipul dulce să îl dai spre ploaie,

Și ploaia să mi-l dăruiască mie,

Că mult a mai durat facerea lumii,

Și tot atât cred c-a durat când ți-a fost pusă în ochi privire.

 

(Cine ți-a pus-o așa de blând trebuie să fi fost,

Și se simte,

Că nu-i același cu cel care mi-a pus mie măseaua de minte)

 

Dulcele mod de a vorbi de tiranul timp,

Dulcele mod în care știi să fii,

Cu cât se duce n-o să-l las să treacă,

Fără să te las înainte să știi…

 

Că vezi, cu cât de mult pământ se învelește pământul,

Și eu îl calc, dar tu nu-i aparții,

Tu ești într-o ploaie de diamante din spațiu…

Și încă nu știi…

 

Chiar dacă n-are început și nici sfârșit,

Ploaia de diamante o să ajungă aici,

Ca să te adun din ea și să îți spun că te…

 

(nu-ți spun aici,

există un loc mai bun

unde vreau să îți spun)

More ...

De-aș ști

De-aș ști ce umbră te atinge,

Aș smulge-o iute din drumul ei,

Să pot să-ți pun în ochi lumină

Și-un strop de cer din ochii mei.

 

Tu nu ești singură în gânduri,

Știu, nu poți fi cu mine mereu,

Și ție ți-e greu uneori, știu bine…

Dar chiar dacă ești departe-n lume,

Tot ești cel mai aproape om de sufletul meu.

 

Te priveam azi… ești așa superbă,

Cum sufletul ți se-aprinde pe chip,

Ai un fel magic de-a răspândi lumină

Oricărui om, oricărui timp.

 

Tu ești tot dorul meu din lume,

În tine stele se joacă și strălucesc,

Iar dacă-n ochii tăi vine vreo umbră,

Să nu-ți faci griji, ca să îți treacă eu o s-o… iubesc.

More ...

Tăceri zgomotoase

Ce rece se simte distanța - și eu,

Tot sper că e doar o ceață subțire,

Dar noaptea mi-e plină, și somnul e greu,

Că dorul de tine nu are oprire.

 

Mă plimb printre gânduri ca-ntr-un oraș stins

Cu felinare ce-și caută flacăra-n nori,

Și-n inima mea, unde astăzi ești tu,

E-o liniște goală, fragilă și dor.

 

Ești linia fină dintre „mai e” și „a fost”,

Un cuvânt neterminat pe buze închise,

Și-n tăcerea ta, parcă îmi spui fără rost

Că unele doruri nu mor... doar există.

 

Și poate că mâine vei trece tăcut

Prin colțul de lume ce iubirea ne-o ține,

Dar azi — câtă iarnă în suflet mi-ai pus,

Când tu ești departe, iar eu... fără tine.

More ...

De la tine

 Îți cunosc mersul,

ochii, nasul, gura, zâmbetul cel mai viu

Chicotelile podelelor când le calci hotărât sub tocuri,

Chiar și copacii ți-i știu.

 

Și știu ca tu știi, și știi ca eu știu

că-i prea târziu acuma

cand îți cunosc și umbra, si urma

lumea să ne mai pară totuna.

 

Te știu din cerul care se aprinde și se înnoptează,

Din inima mea care de dorul tău oftează,

De la albine, furnici, de la crini,

de la spini.

 

Te știu din tăcerile tale mai ales.

Oho și cât te știu de la stele,

De la gândurile mele.

 

Te știu câte puțin din toate

Și toate știu cât te iubesc,

Și cat de tare vreau să-ți vorbesc.

 

Dar daca le rog să-ți vorbească ele pentru mine,

nu le convine,

Sunt încăpățânate ca tine.

Și încep să vorbească-n culori,

Cu albastrul din nori.

 

Ți-aș da întâlnire pe lună,

Dar e așa de departe,

Și sincer…

Vreau să te întâlnesc în realitate.

Să te ating,

Să-ți mângâi mâinile, să te simt.

 

Să te știu din toate astea e bine,

Dar vreau să te știu mai întâi… de la tine.

 

Vreau să te știu din tristețile tale,

Din ce te face pe ascuns să plângi,

Din ce detești cel mai mult,

Din ce iubești să mănânci.

 

Din îmbrățișările tale vreau să te știu

(Din ele cel mai mult de fapt)

Din ce muzică asculți

Și din ce îți provoacă dureri de cap.

(Sper ca nu și eu)

 

Vreau sa te știu din somnul tău,

Vreau să am grijă de tine,

Vreau să țin inimioara ta in piept la mine

Cand e prea grea și pieptul tău n-o mai ține…

 

 

Vreau să te știu de la tine.

More ...

Poems in the same category

Mai frumoasă de Laura Stoica în italiană

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

 

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

 

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

 

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Più bello

 

Sei lontano e mi hai

Un potere immenso

Mi sveglio sorridente ogni giorno

Che occasione di averti incontrato

Per molto tempo non ho creduto all'amore.

 

Voglio restare nel tuo mondo amorevole

Non mi sono mai innamorato così prima

La felicità che ricevo

Voglio viverlo solo con te

Con te imparo ad amare.

 

Mi vedi

Più bello di quanto io sappia

mi fai sentire

Che sono il centro del mondo

E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi

Con parole dolci

Il mio cuore non vuole mentirle

Non vuole che tu lo dimentichi.

 

Voglio restare nel tuo mondo amorevole

Per svegliarsi sorridente ogni giorno

La felicità che ricevo

 

Voglio viverlo solo con te

Con te imparo ad amare.

 

Mi vedi

Più bello di quanto io sappia

mi fai sentire

Che sono il centro del mondo

E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi

Con parole dolci

Il mio cuore non vuole mentirle

Non vuole che tu lo dimentichi.

 

A volte senza di te

La strada è dura

Vorrei che tu fossi con me,

Sempre con me.

 

La felicità che ricevo

Voglio viverlo solo con te.

 

Mi vedi

Più bello di quanto io sappia

mi fai sentire

Che sono il centro del mondo

E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi

Con parole dolci

Il mio cuore non vuole mentirle

Non vuole che tu lo dimentichi.

More ...

Pe potecă!

Azi voi merge la plimbare,

Pe poteca cea norocoasă,

Aici am căpătat eu un sărut,

Și-a-nceput iubirea noastră

 

Era pe vremea studenției,

Când inima mi-a fost furată,

De chipul și ochii unei fete,

Care apoi mi-a devenit nevastă

 

Și bine îmi aduc aminte,

Că era  zi și era toamnă,

Vântul ne adia în plete

Ce fericiți eram noi doamnă

 

Pe poteca mică amintită,

Ne-am mărturisit iubirea,

Eu spunând ceva în șoaptă

Ea ducând în jos privirea

 

Stiu c-am roșit întâia oară,

La vorbele ce le-am rostit,

Și a durat multe minute,

Până ce eu mi-am revenit

 

Țin minte se uita în jur,

Nimeni cu mine să o vadă,

Când noi cu foc ne sărutam,

La căpătul potecii în livadă

......................................

La plimbare am fost noi doi,

Să-ne-amintim de întâlnire,

De ale noastre cuvinte dulci,

Ce le rostim și azi fără oprire

 

Acum după atâția ani,

Când pe potecă am pășit,

Ne-am sărutat a mia oară,

Simțind că-s tare fericit

 

Ce povestesc e purul adevăr,

Trăit de mine și-a mea soție,

Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,

Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie

 

 

More ...

Seara

Mă legăn acum singur

Și nu te mai aștept.

Mă uit cum trece timpul

Și cugetez încet.

 

De câte ori privita-i,

Eu în direcția ta,

Doar ca să văd nimica,

Și să uit că m-am uitat.

More ...

Ce mai e viu

Ce mai e viu când omul umblă-n haină moartă

Contează toți dar nu le pasă de-altă soartă

Din aparențe se hrănesc cu mare artă

Salvează lumea comentând-o pe la poartă

 

Ați mai văzut oameni uciși mergând pe stradă?

N-o să ghiciți căci au doar inima bolnavă

Zâmbetul curs, mersul desculț, privirea oarbă

Să-i deranjați, poate vorbind mai pierd otravă

 

Pare că-s vii oamenii toți ce vă-nconjoară

Dar nu veți ști de poartă-n inimă povară

Au fost lăsați cărând o dragoste amară

Din nepăsare-ori din orgoliu dați afară

 

Veți întâlni ființe vii fără de viață

Trăiesc pierduți, în loc de suflet poartă gheață

Nu-i întrebați ce s-a-ntâmplat, poate vă-nvață

Doar o iubire-adevărată-i mai dezgheță

 

De nu v-atinge ajutați omul ce-o poartă

De nu vă trebuie să nu-l lăsați să ardă

De-ar fi la voi și ați simți că vă dobară

Să vă gândiți ce-ar ajuta să nu vă doară

 

Sper să aflați cât e de vie o iubire

N-o alungați căci poate alta nu mai vine

De-o aruncați, veți omorâ ființă vie

În astă lume doar iubirea mai e vie

More ...

Focul inimii!

Iubesc ce-am dat cândva uitării

Că pe atunci noroc nu am avut,

Când inima-ți batea nehotărâtă

Iar eu eram puțin, cam încrezut. 

 

Toamna 'ncepea să coacă rodul

Dat pe pământ de bunul D-zeu,

Când ochiul mi s-a dus spre tine

Crezând că ai să fii al meu trofeu. 

 

Însă, n-a fost ușor s-o cuceresc

Cum eu în minte mi-am propus,

Când am primit refuz la întâlnire

Simțindu-mă în viața ei...intrus. 

 

Mult timp am stat cumva retras

Dar, fără a putea să-i uit făptura,

Degeaba am legat false prietenii

Că, doar de la ea-mi venea..arsura. 

 

Și focul inimii mocnea neîncetat

Făra găsi soluții pentru-a fi stins,

Până-ntr-o zi când ea m-a invitat

La teatru, simțind că nu-s respins. 

 

Și de aici până să ne îndrăgostim

N-a fost decât o scurtă perioadă,

Iar pe iubirea noastră de poveste

E dragoste, e viață...ce a dat roadă!

More ...

După tine...

Aş vrea să-ţi spun cât sufăr, 

Cât te iubesc de mult,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s mut.

 

Şi-aş vrea să îţi văd chipul,

Din ochi ca să ţi-l sorb,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s orb.

 

Şi-aş vrea să-ţi aud glasul

Cel dulce şi plăcut,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s surd.

 

Şi-aş vrea să scap odată

De dorul ce ţi-l port,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s mort.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍