De ieri a început să piară mâine

Sămânța oarbă-i încolțită la fereastră

Iubirea crește împletită răsucit

Așteaptă sufletul stropit să înflorească

Răsare dorul chinuindu-mă cumplit

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Furioasă bate ca un taur răzvrătit

Accelerând se zvârcolește dând să iasă

Împinge-n vene focul dorului smintit

Mi-e dorul ars de nu mai știu unde-i acasă

Pașii mă poartă fără urmă rătăcit

Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă

Ca un blestem dorul m-acuză osândit

Mi-e dor de zâmbetul și replica haioasă

Buzele roșului aprins ce m-au vrăjit

Privirea sinceră cea dulce și curioasă

Lumina ochilor adânci de infinit

Zilele curg spre toamna stărilor ploioase

Speranța șubredă târându-se-amăgit

Mi-e dor de clipele tăcerilor albastre

Mi-e dor și-i sufletul cu vise peticit

Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea

Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit

Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea

Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit

O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte

La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i  accident

Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:

“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”

Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală

Invenție ciudată, gândită prea puțin

Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală

Nu știu de unde vine, e ca un corp străin

Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte

Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin

Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine

Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin

Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare

Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?

La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare

S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp

Se-adună-n călimară dor nătâng

Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie

Arunc pagina scrisă fremătând

E plin de ghemotoace în odaie

 Se umple călimara suspinând

Primește a tristeților șuvoaie

Ard litere mușcate din cuvânt

E liniște aprinsă în odaie

Mă seacă timpul veșnic numărând

Secundele uzate se înmoaie

Trecutu-n călimară adunând

Stau singur vizitându-mă-n odaie

Apusul prin fereastră cade strâmb

A umbrelor tulpină se-ncovoaie

Lumina-n călimară înecând

Se-afundă întunericu-n odaie

M-așteaptă patul rece tremurând

Să depăn amintirile pietroaie

Am visu-n călimară așteptând

Sihastru doarme somnul în odaie

Puțin să fii mai mult

Nimic să ai puțin

Din toate câte sunt

Eternul e sublim

Nimic să nu aduni

Pe toate să le-mparți

Puținul e de-ajuns

De lume te desparți

Ne trecem așteptând

Iubirea-i tot ce ai

Cu sufletul flămând

Speranțele sunt rai

Puținul nu-i de-ajuns

Nimicul arde pai

Uscat să te ajungi

Când dragoste nu ai

Plâng norii tremurând

Să ude flori de Mai

E dorul cel nătâng

Se roagă să mai stai

Nimicul s-a umplut

Puținul e nimic

În dragoste-i știut

E totul sau nimic

Răsare fără rost o altă dimineață

Las gol în patul gol, tot gol să mă primească

Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă

E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă

Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute

Doar visele plutind mai vin să mă sărute

Cu buze reci  m-ating pe firele cărunte

S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte

Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă

Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră

Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față

Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă

E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă

Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată

Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă

Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă

Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă

Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră

Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră

Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață

Se pierde om din om, devine o paiață

Un corp amorf din lut, statuie fără față

Tablou în amintiri, decor lipsit de viață

Trimis în loc străin se vinde într-o piață

Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă

S-adune timpul gol scurtând firul de ață

Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă

Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață

Sunt întrebat de întrebări unde-i răspuns

Știu doar că sufletu-i răpus de o-ntrebare

Poate mai știi, eu nu mai știu unde-a ajuns

Pare că-i pus fără răspuns într-o uitare

Ce să mai fiu golit de suflet, parcă nu-s

Ce să mai știu când nu mai știi, și asta doare

Bătând în gol inima-mi spune că m-am dus

Fără de noi rămân o biată întrebare

Ce să mai caut întrebându-mă răspuns

Ce să mai uit abandonat în alungare

Ce să mai las când toate armele-am depus

Ce să mai ‚da’ când ‚nu’ e pus în acuzare

Ce să întreb dacă nu-mi vindecă răspuns

Ce să mai spun dacă n-aude întrebare

Ce să mai cad lipit de jos, totu-i mai sus

Ce să mai zbor când mă târăsc la întâmplare

Ce să mai azi dacă nu ieri sau în curând

Ce să mai eu dacă-mi lași tu o așteptare

Ce să mai nopți dacă nici zile și nicicând

Cine sunt eu când nu ești tu e condamnare

Ești ca și o Floare,înțepătoare

Ca și un fir de trandafir

Prea frumoasă prea deșteaptă

Dar totodată ticăloasă🫶🏻

Ești ca și luna numa-i una

Vreau ca tu să-mi fi furtuna

Doar eu să te învelesc cu duna

Pentru totdeauna❤️

Ești o Zeiță pe pământ

Doar lângă tine am așezământ

Cu tine aș fi de neînfrânt

Cu tine aș face față la vânt🫵🏻

Ești focul care-n mine arde

Pentru tine aș da miliarde

Dar tu ai prea mari standarde

Așa că poate te voi pierde :((

Ești spinul care mă rănește

Dar poate de aici pornește

Ce-a ce ne unește

Poate asta-i ce-a ce ne strunește 👣

Îmi aduc aminte prima oară când ne-am văzut

A fost ceva neprevăzut

Dar în același timp ceva nemaivăzut

Și de atunci ne-am tot revăzut 👥

Când te vedeam inima îmi tresărea

Inima din piept îmi sărea

Și doar atunci soarele răsărea

Și dragostea mea pentru tine se mărea🫀

Tu așa timidă erai

Atunci poate să nu ne fi întâlnit preferai

Când nu îmi vorbeai inima mi-o secerai

Și mi-o încarcerai🗣️

Dar eu nu am vrut să mă las

Mereu voiam să aud doar al tău glas

Într-un final a trebuit să mă fi retras

Și atunci în urmă am rămas🖐🏻

Dar dragostea n-a încetat

Inima pentru tine bătea neîncetat

Contul mereu ți l-am cercetat

Și că de lângă tine am plecat am regretat 👐🏻

Dar într-o zi te-am reîntâlnit

Eu la tine am venit

Asta nu ți-a prea convenit

Poate așa ne-a fost menit 🤔

Eu atunci m-am îndepărtat

Presiunea n-am suportat

și ca și rezultat

Inima cu lacrimi mi-am consultat😥

Dar toate astea au trecut

Și într-o zi un cadou ți-am făcut

Și de acolo a început

Și chiar la o întâlnire ne-am văzut :))

La final de seară eu să te pup am vrut

Dar nu am putut

Dar măcar în brațe m-ai ținut

Și tare mult mi-a plăcut 🥰

De atunci mereu înapoi încerc să ajung Poate cândva buzele am să ți le sărut

Asta ar fi foarte plăcut

Dar momentan ăsta-i un lucru necunoscut😇

Într-o zi în brațele tale voi fi

Și nimic nu ne va m-ai despărți

Buzele tale voi simți

Și le voi prețui❤️❤️❤️

Stau asa și ma gândesc,

Ma gândesc la ce suntem acum

Dacă te mai iubesc, dacă ma iubesti,

Cu siguranță inca nu.

Ma gândesc la cum ar fi

Sa fim amândoi,

Sa ne iubim asa frumos

Sincer si fără griji.

Dar știu ca oricum

Și oricât mi as dori,

Acea zi nu va veni.

Da, te iubesc, te iubesc nespus,

Pentru asta te las sa te duci.

Sa fii fericit și sincer iubit.

NOIembrie a venit,

Dar NOI tot nu ne am găsit...

    Am murit. Şi visul era, 
    atât de real, încât, 
    m-am trezit brusc.
    Simţindu-mă singur, 
    şi trist - nu era
    nimeni, în coşmarul meu cotidian -, 
    te-am chemat, 
    să-mi luminezi, 
    această parte întunecată din mine, 
    cu zâmbetul tău cald.
    - Fructele îndurerării mele,
    le-am închis acolo,
    să-mi fie izvor, de veşnică lumină... 
    
    Am murit...
    Şi tu nu erai lângă mine, 
    aşa cum mi-ai promis...
    
    Nu era nimeni...

Ce poate să facă iubirea dintr-un om?

Cum am ajuns din persoana care eram,

La persoana care sunt acum?

Cum a reușit o singură persoană

Să-mi schimbe complet viziunea despre lume și amor?

Cum a putut să mă schimbe la 180°,

Cu ajutorul unei piruete dintr-un vals nesfârșit, cosmic,

În care dansăm îmbrățișați,

Aflați în universul nostru?!

Poate la început par niște întrebări banale,

A unei persoane care se pierde pe sine, pentru a-și regăsi

Cealaltă jumătate,dar el mi-a schimbat percepția

Pe care o aveam asupra vieții și viziunii mele de viitor!

Acum, în loc să mă văd pustiind prin lume,

Pierdută!... Rătăcind prin abisul meu singuratic și întunecat,

Plin de responsabilități și griji, făcându-mă să mă adâncesc

Tot mai mult în lumea muzicii, care pentru o perioadă

M-a învățat să-mi accept destinul

Și să văd și cealaltă față a lumii!

Mă văd alături de el trecând peste toate obstacolele vieții,

Dar și toate obstacolele care vor apărea în calea iubirii noastre!

Mă văd lângă el, într-un amor paradisiac,

Desprins din vise și povești de adormit copiii,

Cu prințese și zmei ,eroi și antieroi !

Sunt recunoscătoare vieții că mi l-a adus în cale,

Dar mai ales lui că a reușit să-mi deschidă inima,

Pe care credeam că o am de piatră

Și nu poate nimeni să o străpungă cu flăcările aromatice ale iubirii!

Îi mulțumesc din suflet că m-a învățat

Cum să iubesc cu adevărat!

Și îi mulțumesc pentru că nu se joacă cu inima mea care...

S-a făcut mică, sclipitoare și mlădioasă de când i-a cunoscut sufletul!

Și... Asta e... Dacă se va întâmpla cândva să ne despărțim,

Prefer să rămân singură,

Pentru că știu că ceea ce simt pentru el este aur pur,

Iar o dată cu plecarea lui de lângă mine,

Va muri și o jumătate din mine!

Parfumul dulceag al florii de prun,
În săculeț de mătase aș vrea să-l adun,
Din trecute și negre, cumplite genuni,
Sakura renaște din albastre furtuni...

Alei preumblate de magnoliile-n floare,
Și-au rătăcit în eter, micuțele corăbioare,
Sub cerul ce-adastă lumea asta nebună,
Sakura ne-așteaptă sub clarul de lună...

Ecoul de clopot coboară din vechiul turn,
Cocoru-și dansează perechea nocturn,
Risipind în mătase ceața subțire,
Sakura vestește a lumii sfințire...

Și mi-e poftă de-un vin în pahar,

Poftă ce mă-ndeamnă să scriu din nou.

Peste foi s-aștern iluzii fără hotar

Dar cuvintele mi se pierd în decor...

Mă forțez... cumva trag de mine

Și-ncerc gândul să-l aștern pe hârtie 

Caut amintiri să le pun în rime

Din atâtea, să pot, să scriu... o poezie.

Închid ochii... mi-apari în gând 

Privirea ta îmi lasă rima pe gene,

Vise, dorințe bat ca-ntr-un ecou.

Și-ncep să scriu, de dor... pe teme...

Scriu ceva rânduri și parfumul reapare

Parfum de-al tău vin îmi adie ușor...

De poftă... torn poezie-n pahar

Si las dorul sa fie pe foi autor...