Cafeneaua

[Cat de usor e sa intrebi "esti bine?" si cat de greu e sa raspunzi. Oamenii te intreaba mereu daca esti bine, dar nu te intreaba niciodata "Iti e greu? Te doare? Mai poti lupta?" Macar la aceste intrebari as putea raspunde cu "vreau sa iau o pauza, nu m-am odihnit demult, imi e greu sa zambesc dar totusi o fac" Imi e frica sa spun cuiva ceva deoarece oamenii tind sa faca comparatii spunand: "Nu esti singurul care trece prin asta, mai sunt mii de persoane care se simt la fel, sunt unii care o duc si mai rau decat tine, personalitatea ta e cauza." In momentele acelea ma intreb "Cat de usor e sa fi psiholog! Daca personalitatea cuiva ar fi o cauza, nu ar trebui sa fim cu totii bolnavi?]

Intr-un mic castel de piatra
Mi-a fost inama-ncuiata,
De un an si-unpic de zile
Nu mai stiu nimic de mine.

Viata-si pierde sensul ce-l avea
Nici nu mai pot simti durerea.
Sunt un trup viu ce a pierit demult
Nici eu nu mai stiu acum ce sunt.

Tot ce iubeam atat inainte
Au devenit simple si goale cuvinte
Pictura isi pierde culoarea,
Iar zambetul isi pierde valoarea.

"Sunt bine" e ceva des folosit,
Doar pentru ca e mai usor de rostit.
Vantul ce bate usor spre apus
Mi-a luat fericirile si departe le-a dus.

Ma gasesc tot mai singur in marea de vise,
Toate caile de scapare imi sunt interzise.
Ma pierd printre ganduri ce vin cu regrete,
Stand si vorbind cu tacutul perete.

Ma uit pe fereastra la cei ce zambesc
Si ma intreb "Cum de ei reusesc?"
"Traim cu totii in aceeasi lume
Dar suntem diferiti" asa mi se spune!

Aud rasete ce-mi disturba tacerea,
Dar cateodata imi curma durerea.
Sa vad pe cineva fericit,
E ceea ce mereu mi-am dorit.

Sa ajut persoane ce nu le cunosc
Ma face sa simt ca am un rost, recunosc!
Dar gasesc rar pe cineva in nevoi,
Caci pe lume exista deja multi eroi.

Nu am sa recunosc nimanui niciodata,
Ca imi e greu si vreau sa termin odata,
Ca inima mea e calcata-n picioare,
Inchisa pe nedrept in acea inchisoare.

Nu te prefa ca intelegi cum ma simt,
Doar spune-mi direct ca nu-ti pasa.
Oricum lumea asta e una nedreapta,
As vrea sa ma fi nascut cu-n suflet de piatra!

Nu vreau sa numar secunde,
Nu vreau sa stiu cate minute au trecut.
Acele ceasuri rotunde,
Fac ca totul sa para si mai tacut.

Am incercat sa-i scot bateriile,
Dar sunetul sau nu dispare.
Iti rascoleste toate trairile,
Ce vrei sa e uiti cu disperare.

Doar ceasul vorbeste spre seara,
Iar tu il asculti plin de dor
Cazand pe ganduri ciobite iara,
Intr-un tacut dormitor.

Noaptea te gaseste cu ochii deschisi,
Caci mintea ta cu poate sa doarma.
Ganduri se strecoara in ea pe furis,
Iar linistea le transforma in arma.

Nici lacrimile nu-ti mai curg pe fata,
Caci s-au evaporat in tacere.
Incerci sa cauti "speranta"
Dar tot ce gasesti e durere.

Ceasul ce ticaie neincetat,
Descoase tacerea noptii.
Crezand ca ai fost complet uitat,
Te lasi pe mana destinului si a sortii.

Continui sa cred ca dau vina pe un ceas blestemat,
Ce imi cronometreaza viata,
Cand defapt eu sunt cel de blamat
Caci mi-am pierdut demult speranta.

Tristetea nu se masoara in minute,
Si nici nu se cantareste cu gramul.
Toate noptile singuratice ce le ai petrecute
Iti reamintesc de acele memorii pierdute.

Grija de maine sta in secunda,
Iar cea de azi in minut.
Ora reprezinta o tacere profunda,
Iar ziua e incercarea de a afla cine sunt.

Sărutul nostru e universal

Și delicat și cald,

Nemuritor cu viață de la zei

Nu știe a muri deloc,

E purul adevăr...

Este din foc și din lumină,

Sărutul nostru are forma sa

Rotund precum o lună!

Sărutul vostru nu-l cunosc

Cu sigurantă este altceva

Sincer vă spun,nu-i treaba mea

Eu am iubirea prea frumoasă

De ce să-mi pese de ceva

Ce nu îmi aparține?

Sarutul meu are ceva

Ce nu-i din lumea asta,

Mi-a spus-o cineva

Dar oare cine...

Acum vorbesc de tine!

(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

mier de noapte

tramvaiul sugrumă

respirația piețelor

singur la geam

sisif a prins o stea

să o aprindă mâine

Mi-e dor de freamătul mării,

Și-mi este dor de primii zori

Ce-nobilează tonusul chemării

De a alerga în câmpul cu flori.

Mi-e dor de mângâierea caldă

A ta, ca și a razelor de soare.

Iubirea-mi să fie ca o scaldă

În susur încântător ca de izvoare.

Sunt multe, vechile-mi dorințe,

Ce tot se-așează între noi,

Și ne îndreaptă spre suferințe

Ce le-ntâlnim numai noi doi.

Ce mi-aș dori să vii la mine

Suferințele să mi le alungi,

Iar eu cu pas grăbit spre tine

Să vin cu sărutări îndelungi.

Așa cum sub un clar de lună

Pescarul și-a găsit al său zăvod,

Așa și dragostea cea stăvilită

Să își deschidă drumul slobod.

E dimineață și frigul mă cuprinde
Cu ale sale grade mult sub minus,
Fereastra mi-o privesc cum ninge
Și vorbă-ncerc cu fulgul alb depus.

Tu fulgule ce mi te-așezi pe frunte
Și-mi rascolești profunde amintiri,
Te-aș intreba de ce în apa te prefaci
Și-apoi dispari c-a mele dulci iubiri.

Cândva cu ea un om, noi modelam
Din tine fulgule venit din depărtări,
Și-n jurul lui dansam atât de fericiți
Îmbrățișați și-nflacărați de sărutări.

Mai stai puțin și gândul mi-l ascultă
Nu te topi făr' să-mi răspunzi de poți,
De ce s-a destrămat iubirea noastră
Când promiteam să creștem și nepoți.

Tu știi povestea și dragostea aprinsă
Și visul nostru, rămas fără-mplinire,
Te rog fii bun și...  fata să-mi găsești
S-avem din nou, de vrea, o întâlnire.

Nu știu când fulgul meu a dispărut
Și m-a lăsat, tot singur, fără răspuns,
Dar poate a plecat...ca fata s-o aducă
Așa că încă sper și mă opresc din plâns!

Poate așa vrea Dumnezeu

Să pot cunoaște iubirea cea adevărată

Înțelegând privirea ei senină și frumoasă,

Ori mai degrabă să-mi traducă

Într-un târziu că dragostea există ...

Nu cum o știu eu din trecutul meu confuz,nefericit,defunct demult

Ci cum îmi spune El acum,

De Dumnezeu e vorba,

Prin ochii celei mai frumoase femei din lume,

Vasilica!

Ohhhh voi sărmani cei ce citiți aceste mici versete de amor,

Veți spune că autorul,adică eu aș fi nebun

Sau mai degrabă mincinos...

Deloc,tot ce vă scriu este doar adevarul ce stă ascuns de multă vreme,

Prins într-un vis ce nu-i ușor de prins

Căci visele sunt vise orice-ai face

Și zboară când noaptea dispare iar ziua le și desface..

Urâtă ești tu tristă rece realitate,

Fară iubire viața-i chin,suspin

Și sărăcie sau mai degrabă moarte...

(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Of, frumosul meu din stele,

Ce n-aș da să te-ntâlnesc.

Să te-mbrățișez cu jele

Și să-ți spun cât te iubesc!

Hai pe câmpul cel ferit,

Astrele să le-admiram.

Sper că nu ai obosit.

Încă vreau să mai visăm!

Pune pătura pe noi

Și să stăm pe perne moi.

Tu uitându-te la mine,

Eu uitându-mă la tine.

Cerul ți-a colorat ochii,

Inima ți-e ca o floare.

Vreau să știu unde te doare

Și să-ți aflu gândul vieții.

Muzica dă-o mai tare!

Hai să dansăm împreună

Și pe ploaie și pe lună.

N-am durere de picioare.

Pișcă-mă de obrăjori

Și încântă-mă cu flori.

Îți promit că n-o să plec,

Ești cel mai frumos cântec.

Inima îmi joacă feste

Și te rog, mai dă-mi de veste!

Nu știu cum să îți explic,

Ești și dulce, ești și mic.

Inspirație - Trupa Nuanțe