AMURG...

- Bunică! Citește-n gând! Că eu nu pot să mă uit la film!

- Ghini, ghini! Da' mai ghini ti-i culca, câ mâne, dis-di-dimineațâ, ti-i duși cu bunic'tu la prisacâ sâ scoatiți nierea!

- Ei, lasă bunică! Că nu mai durează mult filmu'!

Și așa a și fost: dis-de-dimineață, bunicu' mă trase de mânecă jos din pat și, cu vorbă blândă, mă îmboldi să mă îmbrac mai repede: prisaca nu mai avea răbdare!, iar eu aș mai fi rupt patul cu somnul până la amiezi, că de, era vacanță!

Bătrânu', era un om mic de stat, iute la mers, blând la vorbă și avea cei mai frumoși ochi albaștri și senini din lume, de parcă tot cerul se-oglindea în ei: când era vesel, ochii lui erau jucăuși de un albastru senin, iar când era mai degrabă preocupat — fiindcă nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată supărat — ochii lui se întunecau într-un albastru grav, așa cum se închide brusc seninul cerului când se trece o ploaie rapidă și caldă de vară...

Întotdeauna se îmbrăca simplu, cu o cămeșă albă ca laptele, cu mânecile suflecate deasupra coatelor, vârâtă într-o pereche de nădragi din stofă neagră, prinși la brâu cu o curea uzată din piele maronie și cataramă strălucitoare de alamă. Nu-i lipsea niciodată pălăria uzată din paie, așezată frumos înspre ceafă, și sandalele din piele maro: ce mândru era de ele! Dar pentru prisacă, bunicul devenea, brusc, extraterestru: își punea un combinezon de doc albastru, decolorat ca cerneala, mănuși galbene pe mâini și, pe cap, își punea o pălărie de paie cu boruri largi, peste care așeza întotdeauna o pânză albă, fină de tifon...

Îmbrăcat așa, bunicul mă luă de-o aripă și plecarăm împreună către prisacă. Peste drum de casa bunicilor se găsea școala din sat, o clădire veche și obosită de glasul copiilor și care cădea în adormire-adâncă atunci când intra-n vacanță. După ce treceai drumul pe lângă gardul școlii, dădeai peste o bucată de glie, nu foarte mare, de un verde închis de luțernă, iar dacă urmai cărarea până la capătul ei, ajungeai la o margine de salcâmi care străjuiau intrarea în prisacă.

Prisaca bunicului era compusă din vreo 40 de stupi, niște cutii din lemn vechi, așezate în iarba înaltă, la distanță de vreo doi coți unele de altele, vopsite în diferite culori, decolorate de soare și de trecerea vremii... Pasă-mi-te, stupii erau colorați diferit, astfel încât albinele să-și recunoască mai ușor căsuțele, să nu le-ncurce între ele, știut fiind că albinele nu disting prea bine culorile!

Și-apoi bunicu-mi povesti pe drum, cu blândețe în glas, despre lumea minunată și atât de complexă a albinelor: despre matcă și trântori, despre albinele-străjeri, cele care păzesc stupul de cotropitori, despre albinele-slujitoare, cele care se îngrijesc de nevoile reginei, despre albinele-bone, cele care îngrijesc ouăle și hrănesc pupele, și, nu în cele din urmă, despre albinele-culegătoare, cele care strâng cu atâta trudă, în găletușe mici, minuscule, polenul florilor, ce este mestecat de albinele-gospodine în mierea cea dulce și frumos parfumată...

Era o dimineață senină de vară, cu un cer curat, fără nori, știi, o zi din vacanța de vară, menită să-ți rămână și să-ți lumineze amintirile peste ani, o zi în care un pâlc de salcâmi zburliți în floare, ședeau filozofici, tăcuți, deranjați din când în când, de zumzetul molcom al albinuțelor aflate-n treabă... 

Apoi bunicu' se-apucă de urnit stupii, destupându-i pe fiecare-n parte și cercetă în bătaia soarelui ramele cu fagure de ceară galbenă, ce scânteia de aurul mierii... Cu o lingură din lemn, destupa repejor căpăcelele fagurilor, eliberând astfel mierea, pregătind-o pentru centrifugare. Bătrânul avea centrifuga din inox de la tata, iar cel care trebuia să dea la manivelă eram eu; noroc că mergea ușor, iar mierea se adună curând în straturi grele pe pereții centrifugii, ca mai apoi să curgă domol prin robinet către borcane...

Odată strânsă prada, pe la amiază, cu toată oponența vehementă a câtorva albine-oșteni mai destoinice, am luat drumul înapoi către casă dând zor, fiindcă soarele era prea tare, iar foamea răzbătea în noi cu gândul la plăcintele aburinde cu brânză și stafide făcute de bunica...

- Bre! Da' când o sâ disfaci tabla șeia di pi casâ, câ zumzăie pre tari albinile șelea?

- Ei! O sâ disfac mâni, câ acuma-i pre di tăt soarili-aista!

Că, uite, îmi amintesc și astăzi cum bunicu' se aburcă pe streașina de tablă a casei și, înarmat c-un ciocan și-un clește, îi dezveli colțul unde un roi de albine își făcuse culcuș; iată, fagurii de aur străluceau circular în bătaia soarelui, transformând casa bunicilor mei într-o ciudată și fantastică navetă spațială, mânuită cu grijă de un extraterestru mic de stat și blajin la vorbă, cu ochii mari și albaștri ca cerul vacanțelor mele...

    După mult prea multă vreme,
    Sufletul în mine-mi geme:
    Mi-am primit nota de plată,
    Pentru c-am murit odată.
    
    Și-am murit de-atâtea ori.
    Am murit din seară-n zori,
    Fiindcă din strămoși s-a zis:
    "Moartea-i somnul fără vis".
    
    Și-am să mor iarăși puțin,
    Somnul ăsta să-l termin,
    Am să mor, ca să înviu,
    Fiindcă altceva nu știu.
    
    Știu să mor în foc de pene,
    Cu cenușa-mi stinsă-n vene...
    Din nou, pur, știu să renasc,
    Precum mugurul pe vreasc...

    Dacă m-asculţi... 
    
    Înseamnă că n-am strigat în zadar 
    sufletul din mine…
    
    Înseamnă că am plâns destul 
    cu lacrimi mult prea amare... 
    
    Înseamnă că am mers deculţ 
    când m-am desprins de mine... 
    
    Înseamnă că rănile mele 
    s-au închis peste durere... 
    
    Înseamnă că sunt gata să zbor 
    şi să cad, ca iar să mă înalţ... 
    
    Înseamnă că stânca ce a crescut 
    topeşte soare-n stropi de lumină... 
    
    Înseamnă că am uitat în umbră 
    pasul căscat peste mine... 
    
    Înseamnă că inima mea 
    va începe să bată din nou… 
    
    Dacă m-asculţi... 

Frunzele mele-au căzut amintiri,    
Şi s-au aşternut toamnă     
Peste rădăcinile moarte...    
    
Durerile mele-au devenit în van, sonore,    
Tânjind spre cerul sfâşiat,     
De căderi de paseri călătoare...    
    
Înaltul trupului meu s-a stins,    
În ploile trecătoare şi reci,    
Şi mie teamă de noapte, mie frică de zori,    
De câmpii pustiite, de umbre şi flori...

    De dimineaţă ai plecat 
    Cu sufletul pustiit, 
    Păşind temătoare peste zdrenţele 
    Inimii mele... 
    Erai tu. 
    
    Noaptea s-a trecut 
    Şi epuizată ai plâns, 
    Rodnic, 
    Cu lacrimi de rouă... 
    Erai tu. 
    
    În palma ta străluceşte 
    Obosită de drumul cel lung, 
    O stea căzătoare, 
    Un fir de nisip... 
    Erai tu. 
    
    Am zâmbit şi umbrele vremii 
    S-au topit luând cu ele 
    Neantul. 
    Şi pe mine odată cu el... 
    Eram eu.

    Şi iată, cuvintele răzbunătoare-au crescut, 
    şi au căzut în mine, ca nişte ecouri, 
    stârnind adormite, albe maree 
    ce-acuma-mi sfâşie pieptul...
    
    Şi iată că, fără ruşine, 
    inima mea e smulsă afară, 
    să vadă lumea cu ochii miraţi 
    rănile din care se scurge lumina, 
    că sângele meu, nu mai e sânge,
    că-n venele mele, curge aur topit, 
    că-nsetate buzele mele, 
    oțet, au sorbit...

    Şi-am murit
    dorind câmpul cu florile 
    ...umbra pleoapelor mele 
    sub care adastă cerul cu stelele...
    şi toate visele mele,
    -n care, marea-mi susură valurile…

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

Voimmeko tarkastella uudelleen kuvaa henkilöstä, joka inspiroi meitä 10 vuotta sitten?

Kyllä, meidän täytyy vain haluta,

Kyllä, jos sillä olisi positiivinen vaikutus meihin,

Kyllä, jos se motivoi meitä,

Kyllä, jos hän ymmärtäisi meitä (useimmat ihmiset eivät voi),

Kyllä, jos hän voisi välittää meille jotakin luonteestaan, sielunsa kauneudesta ja intohimoistaan,

Kyllä, jos vielä huokaisen ilosta, katson hänen kuviaan,

Kyllä, jos hän jätti meidät sanattomaksi hänen ideoidensa ainutlaatuisuudesta (yksi niistä todella yllätti minut kaikin tavoin),

Kyllä, jos hän tietäisi kuinka saada meidät haluamaan nähdä hänen näkökulmansa,

Kyllä, jos hän voisi antaa meille miljardiosan lahjoistaan,

Kyllä, jos hän tartuttaa meidät naurullaan, ystävällisyydellään ja toiveillaan,

Kyllä, jos luulet sen muuttaneen sinua parempaan suuntaan, että sinusta on tullut rikkaampi (moraalisesti, eettisesti, emotionaalisesti),

Kyllä, jos hän ei luopunut sinusta, hän mieluummin luotti sinuun, hän ei uskonut tuhlaavansa aikaansa saamatta mitään tuloksia,

Kyllä, jos et myöskään ole pettänyt hänen luottamustaan,

Kyllä, jos hän osaisi juurruttaa meihin kunnianhimoa ja lisätä niitä koko ajan, jolloin tunsimme toisemme,

Kyllä, jos huomaamme, että hänen kaltaisiaan ei ollut monia,

Kyllä, jos hän todella välitti moraalisista arvoista, kuinka jokainen ihminen voi saavuttaa paremman, lempeämmän, välittävämmän ja miellyttävämmän version itsestään,

Kyllä, jos minulla oli aina sama jännitys joka kerta kun näin hänet, ei sillä ollut väliä, että hän roiskui mutaisella sadevedellä, että hänellä oli hetkiä, jolloin hän oli hermostuneempi, että hän suuttui, että hän oli väsynyt, että hän oli flunssa, emmekä voineet enää nauttia samoista loistavista luonteenpiirteistä,

Kyllä, jos hänelle suunnatut ajatukset kantaisivat hedelmää sydämissämme,

Kyllä, jos hän ei ollut joku muukalainen, hän oli jotain enemmän, tunsit olevasi lähempänä häntä, hän oli kuin ystävä tai vanhempi sisar.

Kyllä, jos nousit joka päivä askeleen hänen avullaan,

Kyllä, jos hän pystyisi rakentamaan kaiken niin rauhallisesti ja intohimolla, että et todellakaan voi reagoida ajattelemalla sitä,

Kyllä, jos luulet, ettet olisi turhaan yrittänyt tehdä häneen vaikutusta,

Kyllä, vanhuus todella merkitsi hänen tapauksessaan kauneutta, hän oli nuoruudessaan paljon lihavampi, mutta hänellä oli tahtoa laihtua, hänellä oli aikaa korjata häntä itsessä vaivanneet puutteet, ilahduttaa meitä kaikkia 50-vuotiaana. ,

Kyllä, olisi todellakin kannattanut osallistua tosi-tv:hen, kuten "Romanialaisilla on kykyjä",

Kyllä, koska esitin sanan "lahjakkuus", opin häneltä, että sellaista ei ole olemassa, emme saa mitään lahjakkuutta emmekä vie mukanamme toiseen maailmaan, hänen osoittamansa lahjakkuus oli hankittu. taito, tulos jostain tavallisesta,

Kyllä, kun kaaduin (kompastuin), hän tiesi kuinka auttaa minut ylös,

Kyllä, jos vain näkisit hänet jalkakäytävällä, torilla, konserteissa, kaupungintalolla, stadionilla, joka täyttää 70 vuotta,

Kyllä, haluaisin nähdä hänet vielä kerran...

Rakas naiseni (ja nimikirjaimet C. P.), jotka olivat enemmän kuin isosisko minulle (noin 42 vuotta vanhempi) 7 vuotta, sitten sinunkin piti lähteä, toinen vaihe oli tulossa. Sinä jäit kuin arvoitukseksi alitajunnassani, en vieläkään tiedä millaisena olisit halunnut minun olevan, mitä olisit halunnut enemmän näyttävän sinulle, mutta jäit jonnekin sinne, "Naisten" listaan. 10 ja 10 miestä", ikään kuin 10 luokan esityksestä.

Anteeksi kömpelyyteni kaikessa, mutta se ei ollut tarkoituksellista, mutta jäädyn, sydämeni hakkaa, sydämentykytys, hikoilen välillä kylmää, välillä lämmintä, tuntuu kuin en saa tarpeeksi ilmaa sisään keuhkoihini, kun ihailen persoonallisuutta, ponnisteluja, kaikkea mitä näytit minulle, enkä, ottaen huomioon kyvyttömyyteni siitä lähtien, voinut näyttää sinulle mitään muuta kuin sen, mitä sinä aina näit.

Te-am întâlnit când se-nvăța lumina

Să-și poarte zorii-n palmele de lut,

Iar timpul și-a uitat pe drum retina,

Privind cum cerul în privirea-ți-a tăcut.

Tu ești izvorul care-n piatră cântă,

O flacără ce arde fără fum,

Un crin pe care dimineața-l cuvântă,

Un far aprins la margine de drum.

În sufletul tău își fac cuib rândunele,

Și stelele își schimbă vechiul rost.

Se-așază nopțile ca niște mărgele

Pe firul unui vis ce n-a mai fost.

În sufletul tău primăveri se-adună,

Și fiecare vis prinde rădăcini,

De când te port în inimă, iubito,

Și cerul înflorește printre spini.

Te voi iubi așa de mult,

Cu timpul voi fi drogul tău,

Nu vei mai vrea cu ușurință să exiști,

Fără să pui puțin la o cafea,

O linguriță din aroma mea!

(18 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

Sărută-mi lumina iubito

Agață-mi pe suflet o stea

Deschide petale de soare

Ascundemă-n inima ta

Sărută-mi cu glasul urechea

Pictează-mi pe cer lumea ta

Atinge cu zâmbete gândul

Așează-mi în mâini mâna ta

Sărută-mi cu visele ochii

Alături în noapte zburând

S-ajungem pe-o floare doi fluturi

Nectarul iubirii gustând

Sărută-mi cu sete obrazul

Usucă-mi cu buzele stropi

Aprins clocotește vulcanul

Să ardă scânteia în ochi

 Sărută-mi cu dragoste viața

Aruncă-mi tristețea-n nisip

Să piară-necată în valuri

 Să-nvingem cu sufletul timp

Sărutul iubirii nu vine

Sărutul din vis e un dor

Topit sărutând amintire

La poarta sărutului mor

Aer proaspat de dimineti de munte

Tu esti

Izvor de apa pura

Imi esti

Soare cald la apus de septembrie   

Tu esti

Lumina calda in racoarea atator ani

Imi esti

Atingere de catifea pe pat de frunze

Tu esti

Parfum de flori , cafea si ciocolata

Imi esti.

Secunde , minute si ore si ani,

In Timpul ce trece fara noi

Eu te am.

In suflet , in soare , in frunze si flori

Lumina mea calda,

A inimii Dor.

Ce toamna frumoasă este în mine cu ceață , cu flori ,cu vise ce mor,

De gânduri uitate ținute de mână spălate de ploaie și îngropate-n nămol.

Ce lume nebună, fără de tine cu doruri aprinse ce ard și mă dor,

Iubirea-mi curge dintr-o fântână din care beau când aprins, când domol.

Pe urmele tale mă plimb furtunoasă,

De mână cu secole apuse de mult,

Te caut în stele și-n hărți norocoasă,

Pământuri privesc și șoapte ascult.

Mă las purtată noaptea de vise,

Ziua mă pierd în gânduri aprinse,

În suflet îmi găsesc adăpostul,

Sunt destul !