Author Elena Itu

Unui fumător

De copil el a fumat,

Pentru noi a fost mister,

Dar de azi ne-a anunţat,

Că se simte exact ca-ncer.

Nedumerire

Vă întreb, fără să supăr,

Să-mi răspundă-un omolog,

De stomac, eu dacă sufăr,

De ce nu merg la stomatolog?

Fanatism

Cu Poşta Română, eu nu lucrez,

Şi toţi, să spun de ce, îmi cer…

Ei bine, vă divulg acest mister,

Eu sunt de mic: Fan – Courier.

Halterofil

Halterofil cu foarte mare palmares,

Dar pentru sine poartă o mare ură,

A încercat mereu dar fără de succes,

Ca să-şi ridice, nivelul de cultură.

Obezitate

E supraponderală a mea vecină,

M-am întâlnit cu ea lângă tufişuri,

Şi pare genul de femeie fină,

La care nu prea merge cu ocolişuri.

Vânătorul

Am drept vecin un vânător,

Dar nu găseşti trofeu în casa sa,

Şi nu-i un lucru întâmplător,

Fiindcă trage numai la măsea.

Uleiul

La suprafaţă a ieşit,

Uleiul foarte supărat,

Spunând că e năpăstuit,

Căci prea la icre e frecat.

Unuia cu multe minusuri

Face socoteli ce-i dă cu plus,

Și analizele la sinusuri,

Căci cineva deştept i-a spus,

Că are multe minusuri.

Unei grase

A aşteptat grăsuna rezultatul,

Şi da, va fi angajată mâine…

A terminat-o cu oftatul,

Căci va putea mânca o pâine.

Vorbă din popor

S-a dovedit a fi real,

Acea vorbă ce la ea socot,

Am văzut aseară în bar,

Cum doi ciungi beau cot la cot.

Sunt fericit că pot a iubi. Sunt fericit să pot cuprinde în ochii mei orbi, frumuseți nesfîrșite crezute de basm și găsite. Cu vîntul în față, furtună în urmă, chemările-ascunse mă împing înainte și caut cu ochii făptura din zare ce tot îmi apare – năluca rămasă în depărtare.

Suntem făpturi zămislite în pîntecul Infinitului, ca dintr-un foc de paie din care scîntei ce scapără necontenit, strălucesc doar pentru o clipă.

Cîte scîntei străbat într-o viață prin spațiul ce noi îl atingem?! Ce e căldura ce ne înconjoară și arde subtil pe sub streașina casei ce ne e și școală?

Cu ochii deschiși, cu brațele-ntinse, suntem orbi și fără de mîini. Vrem să pășim, dar făr-de picioare, într-o realitate ce ne-o impunem în lipsa grădinii ce ne-o dorim, amețiți în minciuna ce ne-o rostim mereu și fără-ncetare. Construim realități, pe ruinele celor deja existente, și sperăm că ziua de mîine ne va aduce scăparea. Căutăm în absență, săpăm în cuvintele gurilor mute și gîndurilor tot mai tăcute, dar ne e teamă de adevărul ce bate mereu prin a noastră ființă. Trăim prin emoții, suntem noi înșine mănunchi de emoții.

Vibrăm, pulsăm, emitem lumină, continuu, mereu ca într-un dans – dansul Divin. Dar ne e frică, mereu ne e frică, și ardem mereu în pustiu. Ne agățăm mereu de un lujer, poate vom face chiar un mănunchi. Și tragem de el cu arzătoare sete de a avea, cuceri și înrobire. Totul ne pare să fie un joc și tîrziu absolutul ne vine. Trăind în umbra propriului nostru imperiu, mereu vom fi în căutare, uitînd ce suntem și că totul e doar o visare. Lumini îngenuncheate de propriul nostru abuz, cerșim cu neîncetare, sperînd că Firul Vieții ne vascoate Florile Fericirii în cale.

Mereu suntem seduși de ceea ce nu există dar vrem să avem și trăim în iluzii că merităm, că suntem mai buni, dar toți suntem niște nebuni în vîrtejul unui joc de șah. Ne credem regi și regine, făuritori de mari strategii, dar suntem doar făpturi de Lumină, călători dintr-un Întreg.

Trăim să simțim, visăm că trăim și într-un cerc ne regăsim. Nu prea înțelegem culorile ce ni se înșiră dar, cu nădejde, zîmbim. și, pas dupa pas, și încă unul, ne adunăm nisipu-n clepsidră. Nădejdea, ce ne-o purtăm cu grijă în palme, o-nchidem timid, adînc și departe de ochii lumii. Ne naștem în explozii de Stele, în focul etern al cunoașterii și primele gînduri ne sunt ancorate în prima sclipire de reîntregire. Dogme, credinți, povești și legende, ne mînă continuu spre același final: punctul de nou început, o transformare respinsă-n minciuna și-ascunsă în lăcomie. Cutia Pandorei, mărul Genezei, legende de început, aluat plămădit, Suflarea Divină, Big-Bangul creației noastre – iluzii ce le adunăm zi de zi cu speranța clipei de cer senin și albastru.

Printre lacrimi scurse-n suflet 

Astazi am plecat "in lume" .

Cu suspine si picioare moi ,

Am pasit in avion...

Am lasat copii-n urma 

Pentru-n trai mai bun ,

Pentru ziua lor de maine .

Draga mama ,draga tata 

Cand vedeam batrani-n porti 

Plangand de mana cu ai lor nepoti ,

Nu credeam vreodata 

Ca vom ajunge straini, pentru copiii noşti' .

Nici sa fim argati in tari straine 

Nici sa traim pe viu,durerea despartirii

Doar din cauza "Leului" , Romaniei!

-U.A-

Ps: Mai bine sluga-n alta tara 

Decat in genunchi in tara ta!

disproporționate amurguri

aduc-

prin arhetipurile așteptării,

semințele osificate-ale eroilor...

plantându-le,

într-un iureș de tobe,

pe aleea principală

devastatâ de umbre.

Cu ce scop mi-ai lăsat așa urme pe suflet?

Pe cât l-ai bucurat, pe-atât a devenit de fragil.. 

Când firul poveștii l-ai făcut subțire 

În loc de zâmbete, au curs lacrimi pe chip!

Azi nici timpul nu mai are timp suficient 

Căci intr-un final, totul se termină

Rămân doar amintiri cu iz de morfină 

Până când gândul de tine, se va vrea absent.

Dorul de tine, de vin!... nemuritor, lăsat pe foi,

S-a rătăcit pe drumuri la răscruce,

Pavate cu vise de-un rozé demidulce

...mai sparge în bucăți tăcerea abruptă din noi.

Nu mă mai întreb "ce-ar fi fost dacă!?"

Oricum răspunsul nu mai contează 

Ești trecut ce uneori te-aprinzi în tăcere 

O umbră ce arzi și cu nimic nu te pot stinge.

Mă scufund în liniștea ce-a prins rugină 

În singurătatea mea fără de preț 

Simt cum totul în jur mi-e o lume străină

Atât de mult zgomot... atât de mult dispreț!

Și nu te gândi că o fac cu capul plecat 

Chiar de tăcerea ta mi-a rămas o povară

... sa te întorci?... imi tin sufletul anesteziat!

Ultima dată cu privirea, doar ai pus... sare pe rană...

Azorel e un cățel. 

Alb, frumos și mititel.

Latră cât il ține gura 

Și aleargă tot într-una.

Este cel mai curajos 

Cu stăpânul cel frumos 

Nu te poți apropia,

Să-i faci rău acestuia.

Cât este de grijuliu 

Când vine noaptea târziu.. 

De departe simte știe..

Îl așteaptă ca să vie 

Și-i atât de bucuros.

Ce să facă, doar el știe 

E iubit și este mândru 

De stăpânul respectuos