Viata si fara de viață

Dacă tu... n-ai fi 

Nici eu... n-as fi 

Nici ei... n-ar știi 

Că tu si eu...

Debut de an... in DOI

Doar NOI.

Florin Ristea 

01.01.DoiZeroDoiPatru

13:45.

MI-AM AGATAT DORINȚELE PE ZI

IN UMBRA CUIULUI

DIN PRISPĂ 

IACA-N VENIREA NOPȚII UMBRA DISPĂRU

DORINȚELE-MI CĂZURĂ PRINTRE STELE 

CU GANDURI CU TRAIRI 

CU TOATE CELE

ÎI SPUSE CUIUL... LA DESPARTIREA DE PĂRETE

😂❤️😂

 Versuri inspirate din postarea ta... Mihaela Pislaru .

Florin Ristea 

16.01.2024

Râsul este ZEUL LOR

Râd copiii'n luciul apei 

Râd copii pe topogan 

Râd copiii prinși în ploaie 

Râd copiii stați la soare 

Râd copii cât le e ziua 

Noaptea'n somn râd câteodat'

Râd copiii la scăldat

Bucuroși și jucăuși 

Râd copii la săniuș 

Râd de omul de zăpadă

Râd oricând și din orice

Râd de sunt și supărați 

Râsu-i pura bucurie 

Răzi copile, râzi cât poți 

 Râd din inimă copiii 

Zeul râsului e-al lor 

Florin Ristea

1.06.2024

22:45.

De ieri, la scosul soarelui din rouā

Plecat mi-a fost si zâmbetul 

Un chip de numãr 9

Atat de vesel mi-i s-o dus

Cā nici cā-l chem

Sā duuucà

Macar de-o prinde-un râs umbland 

Un hohot rātācit prin luncà

Un hahaha cu lacrimi 

Un hihihi,sau ce-o gāsi

Sà-i fie râs 

Sà râdà zambetul plecat 

Sà facà pe nebunul

Aratà a drac împielitat 

De doua zile-i tot plecat 

Eu nu-i mai sunt stapânul

Florin Ristea 

16.dec.2023

        19:10

Tu, iunie al lor 

Plângi că nu-i mai ai 

Sau plângi că ai să-i pierzi

Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi

Învață să te bucuri, cu ei,de ei

Nu irosi vreo clipă, tu sa le fii copil

Părinți-s fericiți, căci tu exiști 

Că râzi,te bucuri,te joci sau plângi,ii strigi

Sau ei te chem 

Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi

De-i uiți pe ei, părinții tăi 

Nici tu nu mai existi 

Și zambetu-ti dispare,nici lacrimi nu-ți mai curg

Ochii-ti devin uscați,întunecați și triști 

Nici gând, nici suflet n-ai mai fi

Părinți-s dumnezei,ce te privesc din rai

Sau cazul fericit, când încă îi mai ai 

Se bucura nespus, că ești copilul lor

Părinți-s dumnezei,din ei ne naștem toți

Copile sa nu-i uiți

Ești iunie al lor 

Florin Ristea

1 iunie 2024

21:55

Astazi să amintim limbii române

Despre o parte din sufletul ei

Despre inimii ce bat in luceafar 

de-un secol si mai bine

Despre litere 

Despre doruri 

Despre junimea si poporul 

Despre cuvinte marete 

Despre trădări si țărișoară 

Despre destin

Despre OM

Despre tine,MIHAI EMINESCU 

Sânge strabun si bun absolut de neam al limbii române.

Florin Ristea 

Data: ZIUA NATIONALA A CULTURII ROMÂNE

10:08

De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,

Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,

Așa gândim cu toții cand privim un mort,

Crezându-ne pe noi nemuritori...

Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,

Este purtat din lumea-aceasta,

Nici el neștiind cum e posibil,

Privind aproape, vede depărtarea,

Iar de privește-n depărtare

Se regăsește chiar aici...!

Căci neputând pricepe lesne viața,

Noi cei ce suntem rătăciți

Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,

Căci moartea stând ascunsă

Și ascuțindu-și coasa iar,

Tocită de câte vieți a secerat,

Revine blestemata!

Iar eu poetic glăsuiesc...

Nicicum că moartea este personaj de basm,

Dar nici că-i realitate înfricoșată,

Precum de mici am învățat!

Are vreun rost să personifici un blestem,

Să spui "nimicului" sau "morții"

Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?

Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?

Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:

Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!

Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!

Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,

Chiar dacă pare fără de sfârșit!

Nota de plată tot sosește;

Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!

Ce vreau să spun?

Vorbesc de Mântuire și Nemurire...

Hristos te strigă-n gura mare,

Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,

Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!

Vei spune,tu nebune:

Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!

Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,

Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,

Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:

Bea,mănâncă ,chefuiește!

                      *

Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,

Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?

                      *

Există oare adevărul...?

Își spune cel nebun!

E treaba mea să știu mai multe?

Nu-i simplă viețuirea asta?

Să fie toate doar atât?

Aud o voce ce glăsuiește:

Tu lasă lumea în nimicul ei!

Căci fiecare se cufundă zilnic

Doar în ce-i place sau pricepe,

Precum frumoasele domnițe,

Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,

De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!

Iar despre oameni,se știe bine..

Unul visează la titluri,faimă și avere,

Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,

Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă

Dorindu-se iubit de-o mie de femei!

Umanitatea întunecată asta arată;

Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,

Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,

Și câte și mai câte lumea asta oglindește,

Fie din aur sau din simplă tinichea,

Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!

Iar despre omul din povestea mea,

Când boala-i dă târcoale,

Rătacitul fuge la doctori renumiți,

Sperând ca viața să-și păstreze

Spunând șoptit în sinea sa:

"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",

Că de murit tot am să mor!

Nu-i asta soarta tuturor?

Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea

Ce-mi sună glorios a imn de stat:

Mănâncă,bea și chefuiește!

Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,

Nu-mi plec urechea la oricine,

De pocăit s-o facă cine poate,

Eu am atâtea încă de făcut!

Trăiesc cum vreau,

Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!

Așa că beau,mănânc și chefuiesc!

Sunt încă rege pe pămant....

Scenariul ăsta l-am ales,

Nu-mi pasă de mă amăgesc!

Să fie asta o poveste tristă

Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?

Să fie lumea-ntreagă cuprinsă

De nesimțirea ce-o aruncă în abis?

Trăim cu toții doar un straniu vis

Ce nu se termină cu viața asta

Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?

Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,

Neexistând nimic de taină ori ascuns,

Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,

Și el ne spune toate câte sunt de spus!

Să fie viitorul lipsit de spirit

Iar Adevarul s-atârne spânzurat?

Așa că am decis să dau un nume,

Poemului ce l-ați citit deja,

Și veți rămane prizonieri o vreme bună,

Gândind la întrebarea mea!

(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Doamne, suprimă-mi răzbunarea,

fiindcă mi-a mâncat inima ca un foc

și m-a făcut robul unui dor rău.

Când m-au lovit, am simțit nevoia

să lovesc și eu, să arăt că nu sunt slab,

că nu sunt o pradă, că nu sunt doar un suflet în suferință.

Dar Tu, Doamne, mă înveți altfel.

Tu îmi arăți că răzbunarea

nu închide rănile,

ci doar le lărgește.

Căci dacă răspund cu ură,

voi rămâne în ură

și nu voi mai cunoaște nici pace, nici iubire.

Suprimă-mi răzbunarea,

care mă leagă de cel care mi-a greșit.

Dă-mi curajul să las în urmă ce am primit,

să nu țin minte răul,

ca să nu mă rătăcesc în el.

Fă-mă să uit când sunt lovit,

să nu mă răzbun,

ci să am liniștea celui care

nu mai vrea nimic altceva decât pace,

decât să mă eliberez de lanțurile urii.

Nu mă întreba dacă pot,

pentru că, Doamne, eu nu pot singur.

Dar Tu poți,

și în puterea Ta,

răzbunarea va muri,

iar eu voi trăi din harul Tău.

Sub cerul plin de stele tremurânde,

În glas de vânt se naște-al meu cuvânt,

Răsună-n inima mea versuri blânde,

Ce-și caută drumul lin și pur, pe pământ.

Îmi țes cu fire de speranță vise,

Pe ritm de suflet, cald și complice,

Și fiecare strofă-n joacă-mi scrise

E-un joc de lumini ce-n suflet se aprinde-n ice.

În val de gând și dor ce nu se-ntunecă,

Poezia-mi prinde aripi zburătoare,

Să-atingă inimi, să aducă-o zâmbet dulce,

Să cânt din ranița mea de visătoare.

Ascultă-ți ecoul, vine plin de-ntrebări,

În ritm de versuri calde și senine,

Te-ndemn să pășești printre dorinți și zbateri,

Unde-ncepe lumea mea, cu primele rime.

Nuanțe grii sunt așternute
Peste oameni sute, mii.
Ei privesc discriminator
O mulțime de trecători
Judecănd haine, aspecte,
Lăudându-se că la ei toate-s perfecte.

Trecătorii tac și înghit
Căci persoanele-s greu de oprit;
Suferă tăcut în sinea lor
Sperând că acest chin e trecător,
Însă rămân semne pe suflet,
Minte, chiar și pe corp.

Peste tot este ură,
Bătăi, la orice colt o înjurătură.
Personale nu mai stiu ce-i omul
Și astfel se adâncesc în tot răul.
Fără caracter, îngusti în suflare
Lăsându-ne fără căi de alinare.

Trecătorii cred în mai bine,
Poate în putină adevărată omenire,
În mai puține vorbe grele
Și mai multă sursă de putere.
Lăsați urâtul deoparte
Și oferiți mai multă bunătate.

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Boşuna

Baharda, ruhun titreşmesiyle,

Mutluluğu hayal ederek bekleriz,

Ve sonbaharda, umutlar öldüğünde,

Bir bulutumuz kaldı

Hepimiz boşuna bekliyoruz

Bir daha gelmeyecek mutluluk,

Sadece geçici bir rüyayı kucaklamak

Geceleri gökyüzü her zaman açıktır,

Cennete karşı çılgın bir özlemle uçuyoruz,

Ancak koroda bunun hala bir rüya olduğunu görüyoruz.

Hepimiz boşuna bekliyoruz

Elimizde olmayan mutluluk

Ve ruhta acı bir şekilde süzülürler

Bizi düşünceler,

Boşuna yalvaracağız,

boşuna bekleyeceğiz

Her istediğimiz mutluluk

Artık gelmiyorum!

Hepimiz boşuna bekliyoruz

Elimizde olmayan mutluluk

Ve ruhta acı bir şekilde süzülürler

Bizi düşünceler,

Boşuna yalvaracağız,

boşuna be kleyeceğiz

Mutluluğu çok istiyoruz

Artık gelmiyorum!

Să plângi în taină, răstignindu-ți firea,

Să adormi cu gândul că nu ești de-ajuns,

Să simți în tine pietrele durerii,

Și totuși să continui să asculți.

Să asculți până și vântul în surdină,

Și marea cu al ei dulce plâns suav,

Și pomii cei cu lacrimi de rășină,

Și totuși să continui să te cauți.