Treptat, treptat...

 

Treptat, treptat prin viață trecem toți,

Cu un destin ce-i scris la fiecare-n cer,

Mai bravi, mai harnici, mai netoți,

Și fiecare pas de-al nostru e-un mister.

 

Privim spre cer, și cerul nu răspunde,

Ne poartă doar pe drumuri de uitare,

Și glasul nostru, stins, în noi pătrunde,

Ca un ecou ce-și caută scăpare.

 

Ne duce viața ca un vânt printre ruine,

Prin labirintul zilelor de fum,

Și întrebăm ades stihiile străine,

De ce-i noroi și spini pe-al nostru drum?

 

Ne-apasă întunecimi și mari înfrângeri,

Dar mai apoi, sfârșim râzând în cânt,

Iar râsul ne apropie de îngeri,

Și ca o adiere ni-i viața pe pământ.

 

Și tot ce suntem, trup și suflet,

Va fi în veșnicie ca un tainic vis,

O cruce va marca al nostru umblet,

Și-un nume ce în ceruri va fi scris.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Treptat, treptat...

Data postării: 30 iunie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 511

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Între două tăceri

 

Azi parcă-n noi tăcerea s-a înfipt,

Ca un cuțit de umbră, neclintit,

Cu sânge stins îmi scrie pe obraz,

Că drumurile mor sub al tău pas.

 

Se-nalță ziduri reci din ochii goi,

De parcă cerul s-a sfârșit pe noi,

Iar în prăpastia dintre destine,

Se prăbușesc și clipele cu tine.

 

Rămâne doar un dor întins, amar,

Un câmp uscat sub amintiri de jar,

Și-n focul lui, din colțuri neştiute,

Ard visele ce nu vor fi născute.

 

Iar timpul ca un fluviu nesfârşit,

Îşi frânge valul între noi, rănit,

Cu ape tulburi, grele de tăcere,

Scufundă-n noi o ultimă durere.

 

Pe ceru-mi stins o stea se face scrum,

Contaminând dulceagul tău parfum,

Iar eu, cu mâini de umbră, fără glas,

Te caut printre clipe ce-au rămas.

 

Apoi din lacrima pământului răsare,

Un munte mut de piatră şi uitare,

Iar vântul, ca un cântec frânt de dor,

Îmi smulge mersul tău de sub picior.

Mai mult...

Nu pot să-ţi spun adio încă...

 

Nu pot să-ţi spun adio încă,

Eşti vie pe a ochilor retină,

Chiar şi uitarea a-nceput să plângă,

Şi te absolvă iar de orice vină.

 

Nu pot să-ţi spun adio încă,

Deoarece scrisorile pe care ţi le-am rupt,

Au început încet să plângă,

Şi-n suflet aprig m-a durut.

 

Nu pot să-ţi spun rămâi cu bine,

Deşi în grote pustnic m-am retras,

Singurătatea zilnic jinduie la tine,

Şi mă provoacă alarmant la dans.

 

Nu pot să-ţi spun nici bine te-am găsit,

Deşi în mine amorul cântă,

Ceva în mine atuncea a murit,

Şi-o revedere încă mă-nspăimântă.

 

Pot însă să îţi spun fără regret,

Că te-am iubit cu disperare,

Şi-am să dispar precum mă ştii, discret,

În Post Scriptumul de la scrisoare.

 

Mai mult...

Flămând de rană vie

 

Iar mă întorc, flămând de rană vie,

Căci rana mă înalță și nicidecum doboară,

Și ce-ar fi fost iubirea fără agonie,

Fără-ntunericul ce împrejuru-i zboară?

 

Nu-mi cere să fiu liniștit ca-ntr-o icoană,

Când inima-i proptită-n rug arzând.

Pe drumul către ceruri suntem rană,

O rană răstignită ca nicicând.

 

Iubirea care rupe, dar nu frânge,

E singura încoronată ca regină,

Să mori cu ea - e-un altfel de a plânge,

Să-nvii din ea - e-un zâmbet de lumină.

 

Se frânge cerul-n mine ca o spadă,

Când gust din dragoste și sânge amestecat,

Ce leac curat părea! Dar câtă otravă,

Se-ascunde-n dulcele ce l-am visat...

 

Pe buze-mi arde-un cântec care minte,

Dar sufletul îl bea ca pe-un păcat,

Căci nu există zâmbet care să alinte,

Și nici vreo mângâiere care-a vindecat.

 

Şi dacă tot ce suntem e cenușă,

Din rana care-a ars pe sub veșmânt,

Atunci iubirea nu-i nicicând o ușă,

Ci-un drum ce se sfârșește în mormânt.

 

Mai mult...

Epigrame XXXIV

 

Unei eleve - la ora de chimie

 

Ieșind la tablă să arate,

Elementul chimic din desen,

Într-un leșin căzu pe spate,

Uitase cred... de oxigen.

 

Lui Vali Vijelie - manelistul

 

Când la microfon amfitrionul,

Rosti, acum să vină Vijelie...

Cuprins subit de isterie,

Am tras rapid oblonul.

 

Lui Florin Salam - manelistul

 

Am avut Salam la nuntă,

Și-am fost tare entuziasmat,

Că mesenii joacă, cântă...

Și altceva n-au consumat.

 

Unui bețiv

 

Mare supărare are frate,

Și asta îl doare și intrigă,

Că nu știe cum se poate,

De bea mai mult decât câștigă.

 

Unui paznic hoț

 

Că se știe cleptoman,

Nu se teme de dușman,

Nici de hoții de alt fel,

Ci, îi frică chiar de el.

 

Lui Florin Piersic - doi copii cu trei soţii

 

Ți-ai pus sămânța în trei glastre,

Și te-ai rugat smerit la astre,

Dar piersici au ieșit doar doi,

Şi niciunul nu-i de soi...

 

Lui Florin Piersic junior

 

Ai fost puiet de piersic bun,

Dar turnând la rădăcină,

Doar alcool și cu tutun,

Ai crescut doar în tulpină.

 

Unei familii neghioabe

 

După chin și viață amară,

Ei au hotărât aseară,

Să cumpere un Smart TeVe,

Să le explice filmele.

 

Tratament pentru soț

 

Văzând că e ursuz, posac,

A căutat să-i afle leac,

Și, i-a spus un neam de-al lui,

Să-l ducă la Gura Humorului.

 

Unui prea şcolit

 

Ai reuşit să mă convingi
De ce strângi diplome în vraf,
Căci la concursuri nu învingi:
Doar faci colecţie de praf.

 

Unui scriitor

 

A scris o carte de poeme,

Cu gând să fie publicată,

Dar a întâmpinat probleme,

Că la Erată a fost pusă toată.

 

Legătură conjugală

 

De câte ori al meu amic,

Vorbește mai acid, ironic,

Despre soția Margareta,

Îl frige aprig verigheta.

 

Unui bețiv - la țară

 

Mâncând struguri, văzu vaca,

Într-o zi ca-n alte șapte,

Și-atunci badea schimbă placa,

Și începu să beie lapte.

 

Mai mult...

În visul tău…

 

Am adormit pe partea ta de pat,

Și-n ale tale vise mă plimbam,

Dar brusc din somn m-am ridicat,

Că-n nici un vis, eu nu eram.

 

Mi-era păstrat doar colțul tău tăcut,

Un loc uitat sub perna ta rămasă,

Și mirosind parfumul tainic apărut,

Ți-am înțeles iubirea mincinoasă.

 

Mi-am strâns de pe cearșaf conturul stins,

Ca un străin ce nici n-a existat,

Iar chipul meu era cuprins,

În mii de vise ce le-ai refuzat.

 

Mă plimb prin noaptea-ți clandestin,

Un om ce-și caută perechea-n somn,

Și-n visul tău sunt practic un străin,

Și-absent, cu ochii larg deschiși adorm.

 

Și-atunci în mine s-a făcut pustiu,

Cu mintea- învăluită de regret —

Că poți visa un drum atât de viu,

Fără să-l treacă pașii mei încet.

 

Mai mult...

Sfârşit de partidă

 

Sfârşit de partidă, fără-un şah mat,

Pionii, nebunii şi caii nu mai au loc,

Se-mpart pătrăţelele în mod diplomat,

Între iluminaţii ce participă-n joc.

 

Un viitor luminos abolit omenirii,

Decretat la dejun de-un guvern mondial,

Ne aduce pe toţi în pragul orbirii,

Şi ne scoate sufletul din sanctuar.

 

Moartea-şi aruncă măseaua stricată,

Apoi boleşte pe un pat de spital,

Coasa-i tocită de atâta viaţă luată,

Cioclii împing înc-un dric mortuar.

 

Sfinţi indignaţi de prezenţa divină,

Privesc melancolic spre iad,

Mântuirea pare pentru dânşii străină,

Din aura lor fulgi de lumină tot cad.

 

Muribunzi, admirăm imbecili şi nebuni,

În biserici se lăfăie sfintele moaşte,

Purtăm pe cap înspinate cununi,

Şi aşteptăm pe Iisus să ne-mpungă în coaste.

 

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Catren

Ține minte steaua calmă

De pe bolta ce visează. —

Este ultima speranță,

Care-n veci rămâne trează...

 

(Imagine de fundal: fanthomas)

Mai mult...

Lecţia despre cub de Nichita Stănescu în portugheză

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

A lição sobre o cubo

 

Um pedaço de pedra é tirado,

ele esculpe com um cinzel de sangue,

brilha com os olhos de Homero,

está raspado com raios

até que o cubo saia perfeitamente.

Depois disso eles beijam o cubo inúmeras vezes

com a sua boca, com a boca dos outros

e principalmente com a boca da infanta.

Depois disso, um martelo é levado

e de repente um canto do cubo desmorona.

Todos, mas absolutamente todos dirão:

- Que cubo perfeito teria sido

se não tivesse um canto quebrado!

Mai mult...

Unde?

 

unde toată lumea râde,

unde mă pot deplasa

de pe o insulă pe alta,

unde mă pot legăna

într-un hamac stilat,

bronzat de soare,

unde timpul nu mai fuge,

iar toamna se apropie pe neașteptate,

făcând furori…cu ale sale frunze..uscate

unde toată lumea cântă

și mă așteaptă..

să îi îmbrățișez…

să le spun ,, poftiți pe această tavă este iubire ‘’

să împart iubire și ceai dulce,

unde mă simt complet,

iubit și împlinit,

unde apusul are să vină,

găsindu-mă în elementul meu,

unde toată lumea…

în locul unde toată lumea

mă cunoaște! și iubește—

Mai mult...

Trag poarta!

Mă uit pe drumul lung pustiu
Care cândva, era plin de lume,
Iar eu copil, fără încălțăminte
Colbul ridicam, 2 m...

înălțime. 

 

Din când în când, doar auzeam
Cum mama mă striga la poartă,
Să trec în curte... c-o fac de râs
Și-i e rușine, de cei ce-o

...ceartă.



Pentru un timp, eram cuminte
Dar repede uitam de urechială,
Și o țâșneam pe vale la scăldat
Iar seara, iarăși...o chelfăneală.



Și-acum parc-o aud pe mama
Te spală, mâncă și... la-nvățat,
Că toată ziua, doar ai hoinărit
Iar cotețul a rămas

...necurățat.

Printre sughițuri și smeorcăieli
Înfulecam, că foamea era mare,
Și-apoi cu mama la lampa oarbă
Citeam, scriam și, iute la culcare.



Astfel, s-a petrecut copilăria mea
Cu bune, rele, împliniri, dezamăgiri,
Pe care o regret... că nu se-ntoarce
Iar praful ridicat, e doar, în amintiri.



Trag poarta și cu zăvorul o închid
Că nimeni nu mai stă în astă curte,
Toți am plecat, la cimitir și-n lume
Nimic nu-i veșnic și zilele prea scurte!



















 

 

 

 

Mai mult...

Testament

 

O să rămână după mine,

Când voi pleca la cer râzând,

O casă bătrânească în ruine,

Și-un sac de oase în pământ,

 

O poză ștearsă și cu sticla spartă,

Cu rama de vechime roasă,

Un nume părăsit pe poartă,

Și-un număr infinit pe casă.

 

Va mai rămâne poate o-ntâmplare,

Păstrată lângă gard de-al meu vecin,

Un nuc bătrân și-un liliac în floare,

Sub care-am săvârșit un trist destin.

 

Păcate și mustrări vor fi duium,

Că nu m-am potrivit cu firea lumii,

Ci am băut otrăvuri și parfum,

Și chiar mi-am insultat străbunii.

 

Să schimb ceva deja e prea târziu,

În cărți, coșciug îmi voi sculpta,

Și-n testament cu lacrimi am să scriu,

Că las uitării toată poezia mea.

Mai mult...

În zadar în olandeză

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

 

Tevergeefs

 

In de lente, terwijl de ziel trilt,

We wachten op geluk door te dromen,

En in de herfst, als de hoop sterft,

We hebben nog een wolk over,

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat nooit meer komt,

Slechts een vluchtige droom wiegen

's Nachts is de lucht altijd helder,

Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,

Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat ons ontgaat

En in de ziel ziften ze bitter

Gedachten die ons misleiden,

Tevergeefs zullen we smeken,

Wij zullen tevergeefs wachten

Geluk dat we altijd willen,

De komt niet meer!

We wachten allemaal tevergeefs

Geluk dat ons ontgaat

En in de ziel ziften ze bitter

Gedachten die ons misleiden,

Tevergeefs zullen we smeken,

Wij zullen tevergeefs wachten

Geluk waar we zo naar verlangen

De komt niet meer!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍