Sfârșit
Un strop de ploaie am sorbit pe gene,
Și am privit cu ochii umezi multă vreme,
Apoi sub paşii mei mărunți și moi,
Au început să se stârnească zilnic ploi.
Pe-un val, eu l-am închis în scoică,
Iar mării i-am luat din cer o doică,
S-o legene ușor cu mâini de fată,
Să nu mai facă valuri niciodată.
Pe-un pui de vânt l-am prins în rai,
Şi l-am închis în tub plăpând de nai,
Să nu mai șuiere turbat pe munte,
Ci pe-ale mele buze îngeresc să cânte.
Apoi, în lacrimile mele m-am sfârșit,
Şi adesea, aici, în criptă am simțit,
Cum vin, și-mi trec peste mormânt,
Şi ploi, și val, și lacrimă, și vânt...
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 28 ianuarie
Vizualizări: 173
Poezii din aceiaşi categorie
Corabie în finlandeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Laiva
Rakas laiva, kellut loputtomalta näyttävässä valtameressä,
Mille mantereille menet uudelleen tällä kertaa,
Mikä odottaa sinua seuraavassa määränpäässäsi?
Laiva, laiva...
Mikset kertonut minulle, että pidät purjehduksesta niin paljon?
Mikset varoittanut minua?
Miksi, kun käänsin sinulle selkäni hetkeksi, lähdit?
Kuinka voin tottua siihen tyhjyyteen, jonka jätit minulle?
Miten täytän sen?
Laiva, laiva...
Olit kevyt kuin varpunen,
Toivon, että palaat onnellisempi kuin minne menit,
Ymmärrän, että sinun piti mennä
Siltä sinusta tuntui
Sitä sinä ajattelit.
Olimme rakentaneet sinut niin hyvin, puusta, peräsimestä, kannesta,
Useista purjelevyistä,
Kiinnitin jopa ankkurisi,
Tiedän, että se ei tule olemaan sinulle helppoa,
Merellä on omat päähänpistonsa,
Et tiedä mitä odottaa,
Kun se kiihottaa ja ravistaa sinua joka suuntaan,
Hän vie sinut vain hänelle paremmin saatavilla oleville reiteille,
Kun se on sinulle vaikeaa, kun sinusta tuntuu, ettei sinulla ole mahdollisuutta pysyä pinnalla,
Katso alas, katso kiinnitetty ankkuri,
Ajattele, että kaukaa, jopa tuhansien kilometrien päästä,
Valvon sinua, minulla on sinut sydämessäni,
Et vain ole enää lähelläni näyttääksesi sinulle,
Todellakaan, kuinka paljon yhteytemme merkitsi,
(kiinnostavaan sävyyn)
Voi hyvin, päästä irti, unohda kuka loi sinut,
Kahdessa viikossa emme tulleet edes lähelle,
Jos luulet niin, se on sinun valintasi...
Tiedä vain, että välitän sinusta, siksi rakensin sinut niin hyvin,
Viimeiseksi rohkaisuksi sanon teille: "Et saa pelästyttää myrskyjä, joita kohtaat valtameren ylittäessä. Älä unohda, että myrskyn jälkeen tulee hyvä sää."
Laiva:,,Mitä tekisit? Enkö saa oleskella yhden päivän Rio de Janeirossa? Vain jonain päivänä, siinä on kaikki mitä haluan, sitten palaan luoksesi, lupaan!"
Bă! eu sunt Președintele meu
Eu când dorm
Dorm pe bătătură
Când respir
Respir pe gură
Când miros
Miros a băutură
Cand alerg
Alerg pe zgură
Cand vorbesc
Vorbesc de dictatură
Pe peretele meu
Eu sunt președintele zmeu.
Şi tălpile au urechi
Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.
Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz
Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .
Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului
Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,
De pleoape deschise , de priviri împopoţonate
Cu semne de întrebare .
Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,
Uscăţive coloane resemnate .
Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare
Atunci când tălpile au auzit drumul .
Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .
Câte rămâneri în urmă vor fi ?
Odihnă
,, Caci noi, neavand zi de odihna, am desavarsit celelalte creaturi ale lumii " Demonul, Marna.
Când plutea întuneric, să se facă lumină,
ai zis , și eu, din adânc, tot lumină am strigat,
Dar vocea mea Nchisă, ca tigrul vărgat,
Se rotea-n neant ca-ntr-o cușcă.
Și iata pământul, cu suflu de viață,
Căci viață ai zis, s-a – nălțat,
Urlasem și eu, din adânc, însă viața,
Ca tigrul vărgat te-a urmat.
Odihnă apoi, odihnsească-se-toate,
N noroaie de stele și frunze uscate.
Țineam strâns de lanț, și cu gheara ,
tot mai dezgropam cate-un mort.
***
Dar iată ca Abel s-a-ntors,
Sprijinit de Hristos, prin grădină,
Pășeau amândoi: Dă-i să bea,
Hristos mi-a spus, și i-am dat,
Chipu-i era albicios, brațul era degerat,
Pe piept o dâră de sânge/i sclipea ca un sarpe,
vinul s-a –ntors în mocirlă de ape,
Dar el l-a băut chiar și asa.
Unde sunt morții? Mă-ntreabă Hristos,
I-am zis, am țipat, dar tigrul vărgat...
Să taci! Zice Abel, și – mi face un semn
S-arăt unde-i groapa...
Tăceam toți trei și săpam în adânc,
în mâl și în os și-n cobalt și în piatră
Iată-i: copii, bărbați și femei,
Bieti muritori, toti, laolaltă.
Atunci am simțit cum din catacombe,
Mirosul urât , de napalm și de bombe,
Se ridică spre noi, și pe fețele arse,
De bezna torturii , încă rămase,
Mari cicatrici, retezau câte-o umbră.
Ce ati făcut? Dar drumul de seară,
Prinse deodată sunet de pași.
- Eu îmi lăsasem capul în jos -
Privi către zare Cristos, și întors,
Încercă să învie un mort.
,,Nu te enerva" în spaniolă
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Solo una palabra
dicho al azar
implacable
Me derriba.
el corazón cree
El pensamiento lo mide,
El silencio se fue
Para siempre.
Desafortunadamente, esa es mi naturaleza,
Pero siempre en mi mente digo esto:
"¡No te enojes!"
no te enojes no te enojes
Las palabras pueden ser engañosas.
no te enojes no te enojes
Que ningún enfado es bueno.
Quizás sin querer a veces te golpean
En una palabra, no es apropiado.
no te enojes no te enojes
Vamos, sonríe y escucha mis consejos.
Solo una palabra
Me trae pensamientos pesados
Y solo con ellos
Me rodea.
son celos
Viene como una carga
Y una pesadilla indescriptible
La noche en el sueño desciende.
Desafortunadamente, esa es mi naturaleza,
Pero siempre en mi mente digo esto:
"¡No te enojes!"
no te enojes no te enojes
Las palabras pueden ser engañosas.
no te enojes no te enojes
Que ningún enfado es bueno.
Quizás sin querer a veces te golpean
En una palabra, no es apropiado.
no te enojes no te enojes
Vamos, sonríe y escucha los consejos.
Y lo sabrás
Decirte
de todos modos,
todos quien
¡No te enojes!
no te enojes no te enojes
Las palabras pueden ser engañosas.
no te enojes no te enojes
Que ningún enfado es bueno.
¡No te enojes!
Symy
O, omule oricare ai fi tu din lumea. întreaga
Cum poți să spui că iubirea ta e foarte mare
Când tu asta nu dovedești nicidecum
Trăirea ta diferă de la cer la pământ.
Iubirea se vede prin fapte, nu prin vorbe
Prin ceea ce arăți în fiecare zi din viață
Mereu vrei să arăți ceea ce nu ești
Căci și vorba te dă de gol prin trăirile the firești!
O omului ce mari răspunderi ai tu oriunde te găseșt
Pentru cei ce Domnul I. a pus lângă tine
Domnul a murit pentru întreaga omenire
Și ei trebuie să afle de la tine, despre a Domnului mântuire!
O omule astăzi te îndemn :trăiește prin credință
Ca să ai cu Domnul în viață biruință!
Lucrează mai mult pentru Cel ce spui că e Domnul tău
Ca să nu te amageascā intr. una Cel rău!
O, omule înțelege că iubirea se vede la orice pas
Iubirea se vede chiar dacă este fără glas
Ptin ceea ce faci în fiecare zi, prin trăirea ta pe care o știi
Departe de Domnul, departe de veșnicii!
Trezește, te omule și vino. ți astăzi în fire
Pregătește-te să fii chemat sus în împărăție
Iubirea să crească de.-acuma în tine mereu
Până te vei întâlni în aceea zi mare cu al tău, Dumnezeu!
Alte poezii ale autorului
N-avem nevoie de frumos
N-avem nevoie de frumos,
De lucru bun şi adevărat,
Ne place fructul găunos,
Şi munca stând în pat.
Creem un balamuc multicolor,
Culori livide şi stridente,
Cu lighioane în decor,
Şi personaje indecente.
Pe viermele ce roade-n măr,
Simbol l-am declarat,
Bem apă otrăvită din ciubăr,
În care întâi mizerii am vărsat.
Pe prunc din alăptat l-am rupt,
Vedetă am făcut din mamă,
Venin de cobră noi am supt,
Şi acum muşcăm fără de teamă.
De apocalipsă în fiecare zi vorbim,
Acum i-o ştire neinteresantă,
Pe cel de sus nu-L mai iubim,
Şi-a Lui venire ne pare amuzantă.
Coboară omule cu mintea,
În inima-ţi de piatră,
Prin foc să-ţi treacă gândul,
Să poţi păşi din nou pe apă.
Elegie
Așa m-am săturat de mine și de toate,
Încât m-aș da la câini să mă mănânce,
Ori inima din piept să pot a-mi scoate,
S-o pun să bată-n trupuri fară sânge.
Așa mi-e silă de omul de pe stradă,
Încât l-aș transforma instant în piatră,
Creaţia lui Dumnezeu să n-o mai vadă,
Ori l-aș întoarce la stadiul de primată.
Așa murdar e omul la fire și la trup,
Încât l-aș arunca pe veci sub ape,
C-un nou potop păcatul să-l astup,
Şi nici un Noe, nimeni să nu scape.
Așa mi-e silă de această specie umană,
Încât i-aș alunga pe toți de pe pământ,
Ori Creatorul să-și facă iarăși o pomană,
Și să-i îngroape într-un imens mormânt.
Așa curați ar trebui noi oamenii să fim,
Că mir ne-ar izvorî din lacrimă și sânge,
Am fi cu aripi lungi precum un serafim,
Și am cânta atunci când inima ne plânge.
Repaos
Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,
Văpăile sorții mă ating pe aripe,
Legat de un munte pământul mă ține,
Iar murmurul meu începu ca să țipe.
Carnea se zbate sub suspinul durerii,
Vene secate de sânge sorb întuneric,
Pe moarte încerc uneori să o sperii,
Dar ea mă deplânge și râde isteric.
Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,
Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,
Orb mă cufund într-o veșnică noapte,
Fără stele și cer unde vântul nu bate.
Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,
Neconsolat aștept condamnarea la zid,
Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,
Și într-un veșnic repaos mă închid.
Vecini
Nu mai avem cărări înspre vecini,
Nici urmă de acele vechi poteci,
E plin de buruieni şi de ciulini,
Şi-n faţa gardului, băncuţele stau reci.
Nu vrem să ştim unii de alţii,
Ne-am desparţit de parc-am fi-n război,
De mici, noi am crescut ca fraţii,
Şi-acum doar ură este între noi.
Avem garduri de doi metri,
Suntem străini, deşi am fost cumetri,
Lansăm doar vorbe aspre şi minciuni,
Şi-n fiecare zi ne blestemăm în rugăciuni.
Nu ştiu de ce, nu ştiu nici cum …
Aşa barbari am devenit,
Copiii noştri merg pe-acelaşi drum,
Dar cu un mers bolnav şi diferit.
Nu cer minuni ori fapte supraomeneşti,
Nu cer nimic din ce nu-mi poţi tu oferi,
Doar ura dintre noi s-o mistuieşti,
Căci doar puţin ne-a mai rămas de a trăi.
De unde vin...
De unde vin așa târziu, nu știu,
Și sunt umbrit pieziș de vreme,
Mi-s gândurile toate în sicriu,
Și le aprind la căpătâi poeme.
Străbat alei înăbușite-n frunze,
Printre copaci dansează o țigancă,
Înalta vârstă își cere mii de scuze,
Și-și caută grăbită loc pe-o bancă.
Cad frunze ca-ntr-o tristă despărțire,
Foșnesc duios săltate-n dans de vânt,
Și toamna doarme în a mea privire,
Și-n frunze mă afund ca-ntr-un mormânt.
Îmi cântă greierii romantici și târzii,
Balade despre trandafiri și arme,
Foșnesc copaci sub stele argintii,
Și-ntregul parc în mine parcă doarme.
Tăcerea-mi stinge aprinsele poeme,
La fel mă sting sub frunze de arin,
Iar toamna-n măruntaie îmi geme,
Și-ntreabă frunzele... de unde vin!
Tu, care te numeşti femeie
Tu, care te numeşti femeie,
Cu păru-n vânt şi ochi scânteie,
Cu mersul coregraf şi graţios,
Ce dai nuanţă cuvântului frumos,
Am amuţit la a ta ştire,
Că vrei să schimbi a ta menire,
Să schimbi principii şi idei,
Şi multe lucruri cu temei.
Şi scuipi trecutul fără jenă,
Renunţi la dragostea maternă,
Îţi plâng copiii lângă tine,
Şi-ţi fierbe sângele în vine.
Dar a ta inimă e piatră,
Şi vrei acum o nouă soartă,
Ca lucrul de bărbat să-l faci,
Chiar dacă peste obiceiuri calci.
Doar de putere şi avere-ţi pasă,
Şi uiţi că trebuie să fii frumoasă,
Să pregăteşti copiilor bucate,
Să fii totul peste toate.
De ce refuzi să-ţi zică mamă,
Şi faci din traiul tău o dramă?
De ce schimbi dulcele tău sânge?
Căci sus în cer… fecioara plânge.