Satul care moare!

Ce bine e că sunt copil,

În trup și chip de-adult,

Și lacrima nu mi-o rețin,

Când simt să plâng

Ce mult îmi place să vorbesc,

De dulcea mea copilărie,

De satu-n care m-am născut,

Și unde am primit un nume,

Ce mândru sunt unde-am ajuns,

Trecând prin școli și greutăți,

Și că nu m-am lăsat învins,

De cei ce ura o sădesc

Ce fericit mă simt că mă alinți,

Și permanent ești lângă mine,

Cum aș putea vreodat' să uit,

Iubirea ta...soția mea cea bună

............................

Nu sunt vreun mare menestrel 

Și doar un novice,

Și nici nu-mi doresc să fiu model,

Și doar un om ce crede-n vise

...................................

Vouă mă-nclin și mulțumesc,

Că versurile scrise le citiți,

Făr' a vă ști, vă prețuiesc,

Și-n viața mea sunteți...bine veniți!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

E dimineață iar și, singur sunt

În camera unde iubeam odată,

Pe cineva ce o doream jumatea

Și lângă care, poate devin și..tată. 

Dar, viața este uneori nedreaptă

Cu cel îndrăgostit, făr'a primi iubire,

Degeaba crezi în visul tău și soartă

Când ce trăiești este...doar amăgire. 

Nu pot să cred că am trăit minciuna

Și am sperat în dragostea adevărată,

Până ce ochii minții, larg am deschis

Înțelegând că inima-i la altul...dată. 

A fost cam greu să-mi vindec rana

Și oblogesc durerea ce mă măcina,

Pân 'într-o zi când buna mea colegă

Mi-a spus s-o uit că...nu mă merita. 

Destul de rușinat la dânsa am privit

Simțindu-i dragostea curată în priviri,

Ce îmi zicea..iubirea mea te-așteaptă

Așa că doar renunță...la alte cuceriri. 

Și de aici a început povestea noastră

Pe care azi prin vers mi-o povestesc,

Colega-mi este acum, soția scumpă

Cu care am..urmaș și fericit..trăiesc!

În astă seară mâna mi-am întins

Poate voi reuși să mângâi stele,

Dar cineva de acolo sus mi-a spus

Nu poți să le atingi și doar vorbi cu ele

Fără a sta prea mult pe gânduri

Mâna mi-am dus-o înspre buzunar,

Iar ochiul l-am țintit pe Ursa Mică

Pe steaua cel ajuta la navigat pe marinar

Și am vorbit cu Steaua Nordului

Să-mi fie far când calea rătăcesc,

Să-mi lumineze drumu-n noapte

S-ajung degrabă la fata ce-o iubesc

Nu știu dacă ce-am spus m-a auzit

Că n-am putut să mai repet dorința,

Că dintr-o dată cerul s-a înnourat

Și între noi s-a încheiat ședința

Voi încerca din nou și mâine seară

Să stau de vorbă și, cu alte stele,

Și poate voi avea puțin noroc

Să aflu, că una-i mama...dintre ele!

Privește doar în sus,

Cand pe jos ești,

Nu te lăsa răpus,

De practici mișelești!

Împarte bunătate,

Celor cu nevoi,

Și tu vei avea parte,

Însutit înapoi!

Iartă fără regret,

Dar nu uita,

Că doar făina are preț,

Tărâța nu trece sita!

Tot timpul să gândești,

Dar nu cu voce tare,

De vrei să-i potolești,

Pe cei cu gura mare!

Prietenii să-i numeri,

Pe degetele mâinii,

Aruncă de pe umeri,

Poverile lumii!

Fii cu prudență-n toate,

Și limite să-ți pui,

Învața multă carte,

De vrei să te impui!

Urcă treaptă cu treaptă,

Dar  nu sta agățat,

Și te întreabă-n șoaptă,

Nu sunt prea sus...cocoțat?

De vrei să ajungi în fața,

Fără a da din coate,

Rămâi modest în viața,

Și crede în dreptate!

..............................

Scrise de Cezar!

Pe curând!

Ahooooo....ahooooo,

Măi prieteni, oameni buni

Ce trăiți printre străini

Astăzi vă doresc eu vouă

S-aveți case chiar vreo nouă

Construite din bolțari

Protejate de arțari

Să fie și cu cerdac

În curte un cot-codac

În coteț vreo patru porci

Cu slănină, nu păroși

Și în curte doi căței

Care latră la purcei

Ia suiți voi pe cotețe

Și strigați cu voce tare

Chiar de sunteți în șosete

Și cam goi în buzunare

Ahoooo...ahoooo,

Să trăiești...măi gospodare!

Acum vă îndemn pe voi

Să fiți bravi fără nevoi

Nu vă mai gândiți la gaz

Că e scump ca un necaz

Mai bine mergeți pe lemne

Pe cărbuni și pe surcele

S-aveți căldură în casă

Fără reumatism la oase

Mai  vindeți din vilișoare

Să plătiți taxe ușoare

Că se-anunță vremuri grele

Mari impozite pe ele

Stați mai bine într-o casă

Și s-aveți gustări pe masă

Și un beci umplut de toate

Să mergi ghemuit pe coate

S-aveți poloboace pline

Iarna să o treci cu bine

Pepeni și varză murată

Pusă toamna de-a ta soață

Care merge cu friptură

Și puțină băutură

Eu vă strig cu voce tare

Și s-audă cel ce are

Vinul se bea cu măsură

De nu vrei să ai arsură

Nu-l amesteca defel

Să n-ajungi să fii tembel

Cota de o depășești

Tare rău poți s-o pățești

La spital s-ajungi măi vere

Cu perfuzii puse-n vene

Hai noi treji să mai strigăm 

Și veseli în cor să ne urăm

S-avem sănătate, fericire

Viață lungă, pace, împlinire

Ahoooo...ahoooo,

Cu pahare nu prea pline!

Voi cu mașini pe motorină

Schimbați-le pe benzină

Să n-aveți cumva surpriză

Și să nu intrați în criză

Pe drum să nu fiți primiți

Și de polițiști opriți

Să vă spună cu glas vouă

Schimb-o..sau ia una nouă

Vremurile-s schimbătoare

Grele pentru fiecare

Când alimentezi la pompă

Mai bine iți pui o plombă

Prețul zilnic se ridică

Bine la șofer nu pică

Să renunți tu la mașină

Mai bine te duci în mină

Alta nouă să îți cumperi

Și pe bani să nu te superi

Mai bine pe jos să mergi

Iar de poți chiar să alergi

Ahooo.....ahoooo,

Să ai grijă ce alegi

Hai la ei cu toții să strigăm

Să-ncercăm să îi forțam

Să reducă acciza la benzină

Să putem urni câte-o mașină

Iar de ne-or trata cu ură

Să-i tratăm cu urlătură

Multe ar mai fi de zis

Ce s-au strâns la numărat

Nici nu știu ce-i interzis

De rostit și prin urat

Așa că punct pun la urătură

Și mai spun cu a mea gură

Ahoooo....ahoooo

S-aveți bogății..în bătătură!

La anu și la mulți ani!

Pe tine când printre fete te-am văzut,

Era în anotimpul toamnă, pe la-nceput,

Nu îmi explic de ce pe loc tu mi-ai plăcut,

Și cât de dulce-a fost al tău sărut

Îmi amintesc mereu, cum tu mi-ai spus,

Că ai venit la Iași să îți încerci norocul,

Și cât de mândra-i fost când lista s-a adus,

Cum ai sărit în sus și mai călcat cu tocul

Am tresărit simțind un pic de durere,

Ce mi-a trecut când tu mi te-ai scuzat,

Privirea ta suavă m-a lăsat fără repere,

Și instinctiv cu drag eu te-am îmbrățișat

Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire,

Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,

Și-n mine-a năvalit un torent de iubire,

Mulțimile de mreje, puternic m-au încins

Ce a urmat a fost o lungă poveste,

Scrisă zi cu zi, fără punct în iubire,

Iar când în viață a apărut tristețe,

Nu am căzut, sperând în fericire

Vă spun acum că a fost la prima vedere,

O dragoste ce a rămas cu noi peste ani,

Din dăinuirea ei, noi ne-am extras putere,

Și i-am învins pe-acei ,,prieteni"...deveniți

dușmani!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Nu mă duce dorule

Unde-s negre apele.

Nu mă duce nicăieri,

Unde există doar ieri.

Nu mă duce unde-s cruci

Și viețile la răscruci.

Nu mă duce la iubiri,

Care dor și au amintiri.

Dorul doare, dorul plânge,

Inima în două îmi frânge.

Dorul arde și te îndoaie,

Ca pe o creangă după ploaie.

Dorule eu ți-oi cânta,

Inima nu-mi frământa.

Dorule du-te departe,

Să nu te mai simt în noapte.

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Förgäves

På våren, med själen vibrerande,

Vi väntar på lycka genom att drömma,

Och på hösten, när förhoppningarna dör,

Vi har ett moln kvar,

Vi väntar alla förgäves

Lycka som aldrig kommer igen,

Vagga bara en flyktig dröm

På natten är himlen alltid klar,

Vi svävar med en galen längtan efter paradiset,

Men i refrängen ser vi att det fortfarande var en dröm.

Vi väntar alla förgäves

Lycka som undviker oss

Och i själen sållar de bittert

Tankar som lurar oss,

Förgäves kommer vi att tigga,

Vi kommer att vänta förgäves

Lycka vi alltid vill ha,

Jag kommer inte längre!

Vi väntar alla förgäves

Lycka som undviker oss

Och i själen sållar de bittert

Tankar som lurar oss,

Förgäves kommer vi att tigga,

Vi kommer att vänta förgäves

Lycka vi vill ha så mycket

Jag kommer inte längre!

Afara sunt flori,

Dar eu merg prin nori.

Viata sa ma bucure

Si zobr ca un fluture,

Dar fluturele zboara

Din floare in floare,

Pina ajunge la o mare

Cu apa cit o floare,

Si acolo ea…

Pe o floare sedea

Un fluture in mina tinea

Si fluturele zbura mereu

De parca as fi eu ,

Dar eu nu eram,

Ci un fluture ce dispera,

Ca afara apunea…

Ci curind luna se va trezi

Si va muri,

Iar dimineata va fi din nou zi

Si iar se va trezi ...

Va face in continuare

Poezii pentru surioare...

E tot în suflet,
tot clădit grămadă,
un fel de haldă
unde ruginesc lumini,
aici valsează gânduri
între pereți furtuna
și urmele-i dezgroapă
cavoul de-amintiri.

E tot aici
c-un fel de șopot -
dezgolindu-mi câte-o taină
mă îmbrăcă în neliniști
ca mireasa-n albe haine,
mă aruncă-n fum de beznă,
unde-s orbii heruvimi,
să-nfloresc a lor privire
cu o haldă de lumini.

E tot aici
cu iz de grații,
un fel de recital din aritmii,
culegeri de-amețeli uitate,
prăfuind întunecimi.
Tot grămadă,
într-un suflet:
și năluci, și dor, și ură
se-mpietresc în piept cerneală
ca rugina pe sculptură.

Mulţi se amăgesc când scriu un vers,

Că-n veci va fi nemuritor,

Necuprinzând cu mintea lor,

Cât de mult timp e-n Univers.

Că şi de-ar deveni titani,

Ai poeziei corifei,

Nu ar mai aminti de ei,

Nimeni, peste un milion de ani.

Că doar aştri mai strălucesc

La nesfârşit pe-naltul cer,

Şi după ce se sting şi pier

Şi-n giulgi' de scrum se învelesc.

Seara a fost prima trecere.

La început a fost tăcerea,

nu lipsa, ci adâncul

care așteaptă cuvântul.

Creația nu a fost explozie,

ci trecere:

din neființă în chemare,

din întuneric în rost.

Logosul a străbătut haosul

fără grabă.

Lumina nu a forțat, ci a chemat.

Toate au venit la ființă

prin ascultare.

Omul a primit această trecere în sine.

Creat din lut și suflare,

între pământ și cer,

chemat să continue

ceea ce Dumnezeu a început.

Dar creația nu s-a încheiat.

Ea se lucrează

în fiecare inimă

care învață tăcerea,

în fiecare minte

când forma nu mai rezistă harului.

Sfântul maxim a numit aceasta sinergie:

Dumnezeu lucrează,

omul răspunde.

Și când harul atinge făptura,

nu o shimbă în altceva,

ci o aduce

la ceea ce trebuie să fie.

Atunci creația se împlinește

fără zgomot,

iar omul devine loc al trecerii

din lume în Dumnezeu.