Regina mea cu părul argintiu
Ai încărunţit, buna mea,
Dar aşa îmi eşti şi mai dragă,
Îmi aminteşti de bunătate, de copilărie,
Şi aşa va fi viaţa-ntreagă.
Când greu mi-era la tine alergam
Şi-ţi povesteam necazurile mele,
Care-mi păreau atunci atât de mari
Şi viaţa o vedeam doar în probleme.
Mi-era de-ajuns, bunico, doar o vorbă,
Şi toat-a mea durere dispărea...
Aş vrea să mai adorm la tine-n poală
Cum adormeam în prunci mea.
Vremurile, însă, au trecut grăbite,
În goană mare anii au fugit
Aş vrea să te mai întâlnesc în cale
Şi să-ţi şoptesc "mi-e dor" necontenit.
Tu eşti Regina mea cu părul argintiu
Eu te sărut şi ţie mă închin
Abia aştept clipa
La tine să revin...
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: marinadamaschi
Data postării: 23 februarie 2014
Vizualizări: 2951
Poezii din aceiaşi categorie
În zadar în spaniolă
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
En vano
En primavera, con el alma vibrando,
Esperamos la felicidad soñando,
Y en otoño, cuando mueren las esperanzas,
Nos queda una nube,
Todos esperamos en vano
Felicidad que nunca vuelve,
Acunando solo un sueño fugaz
Por la noche, el cielo siempre está despejado.
Nos elevamos con un loco anhelo de paraíso,
Pero en el coro vemos que todavía era un sueño.
Todos esperamos en vano
Felicidad que se nos escapa
Y en el alma se tamizan amargamente
Pensamientos que nos engañan,
En vano rogaremos,
Esperaremos en vano
Felicidad que siempre queremos,
¡Ya no vengo!
Todos esperamos en vano
Felicidad que se nos escapa
Y en el alma se tamizan amargamente
Pensamientos que nos engañan,
En vano rogaremos,
Esperaremos en vano
Felicidad que tanto queremos.
¡Ya no vengo!
Impas
Inspirația lipsește cu desăvârșire,
Motivația e și ea pustie.
Ce și cum să mai poți scrie?
Poezia era poezie...
Acuma e coadă la berărie.
Lucrezi cu tine să-ți fie bine,
Ceva te ține, te depășește,
Nu mai știi ce te rătăcește
Acceptă tot ce te încetinește.
Eu îmi doresc să poți zbura.
Aripi ți-aș da, dacă aș putea,
Mulțumită să te văd așa,
Să spui, sunt fericită din nou,
Nu credeam că mai pot fi Eu.
CASA MEA DE VARĂ
Aș vrea să cred ,
Că mă asteaptă încă
Căsuța mea din luncă .
E tristă și tăcută ,
Cu ușa încuiată ,
Și lacătul pe poartă .
Perdeaua din fereastră
Ascunde-n ea lumina
Ce intra în casă
în zilele de vară .
Am flori ce râd în geam ...
Si fructe dulci in ram .
Zorele și zambile ,
Lalele , trandafiri ,
Iriși , liliac
Crescute cu mult drag ;
Prietenii de-o vară ,
Meri , caiși , gutui ,
Vișini și cireșe coapte .
Seri și nopți cu lună plină
Greieri , licurici prin iarbă
Magia nopții de vară .
Am un cățel și o pisică ,
În căsuța mea cea mică .
T.A.D.
Fara titlu
Demoni plâng de durere
Când citesc tot ce scriu,
Îngeri plâng de durere
Când îmi fac loc în sicriu,
Cerul îmi cade când se lasă seara,
Din dragoste mi-a rămas doar povara,
Iubirea dulce mi-e amară precum țigara.
Rămâi
Dacă ai un sărut în plus, așează-mi-l pe gene,
să-mi pară grele, să-nchid
în ele lumea ta, cu josul în sus,
așa, cu zenit-ul căzut peste nadir!
Așterne-mi albastrul peste deșertul pașilor
și peste urmele lăsate veșted,
în lumi pe care le simt
cunoscute în parfumul tău.
Și nu mă duce pe mine-n
amurgul de un auriu excentric,
în care se strecoară
fiorul rece al unei eternități...
Arată-mi steaua cazătoare
și s-alergăm să-i prindem
lumina între tâmple, cu
un hohot prelung de rouă,
să curgă valuri de viață
peste ceea ce-a fost
o nemurire năstrușnică
și fără demiurg!
O, rămâi cu capul pe umărul meu,
reverie sublimă!
Această secundă ne aparține,
aproape etern!
Rămâi așa, eoni, nemișcată,
netresărită, neplânsă și fericită,
ca o copilărie nostimă
și fără de sfârșit!
Ancăi Maria
Lungă-i viaţa şi frumoasă
Rătăcind prin norii iernii
Să ai grijă de a ta mireasă
În vacarmul gol al lumii
De va fi să+ţi fie frig vreodată
Nu uita să ai cu tine
Haina de la mama ta brodată
Fiinţe-i dragi să-i fie bine
Omului năpăstuit de trecutul dureros
Timpul tău să-i fie hrană
Iar credinţa în Hristos
În cuvânt să-ţi fie caldă
Iar ând viforul ispitelor
Va veni împotriva sorţii
Să priveşti asupra treptelor
Bucurându-ţi iar părinţii.
În zadar în spaniolă
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
En vano
En primavera, con el alma vibrando,
Esperamos la felicidad soñando,
Y en otoño, cuando mueren las esperanzas,
Nos queda una nube,
Todos esperamos en vano
Felicidad que nunca vuelve,
Acunando solo un sueño fugaz
Por la noche, el cielo siempre está despejado.
Nos elevamos con un loco anhelo de paraíso,
Pero en el coro vemos que todavía era un sueño.
Todos esperamos en vano
Felicidad que se nos escapa
Y en el alma se tamizan amargamente
Pensamientos que nos engañan,
En vano rogaremos,
Esperaremos en vano
Felicidad que siempre queremos,
¡Ya no vengo!
Todos esperamos en vano
Felicidad que se nos escapa
Y en el alma se tamizan amargamente
Pensamientos que nos engañan,
En vano rogaremos,
Esperaremos en vano
Felicidad que tanto queremos.
¡Ya no vengo!
Impas
Inspirația lipsește cu desăvârșire,
Motivația e și ea pustie.
Ce și cum să mai poți scrie?
Poezia era poezie...
Acuma e coadă la berărie.
Lucrezi cu tine să-ți fie bine,
Ceva te ține, te depășește,
Nu mai știi ce te rătăcește
Acceptă tot ce te încetinește.
Eu îmi doresc să poți zbura.
Aripi ți-aș da, dacă aș putea,
Mulțumită să te văd așa,
Să spui, sunt fericită din nou,
Nu credeam că mai pot fi Eu.
CASA MEA DE VARĂ
Aș vrea să cred ,
Că mă asteaptă încă
Căsuța mea din luncă .
E tristă și tăcută ,
Cu ușa încuiată ,
Și lacătul pe poartă .
Perdeaua din fereastră
Ascunde-n ea lumina
Ce intra în casă
în zilele de vară .
Am flori ce râd în geam ...
Si fructe dulci in ram .
Zorele și zambile ,
Lalele , trandafiri ,
Iriși , liliac
Crescute cu mult drag ;
Prietenii de-o vară ,
Meri , caiși , gutui ,
Vișini și cireșe coapte .
Seri și nopți cu lună plină
Greieri , licurici prin iarbă
Magia nopții de vară .
Am un cățel și o pisică ,
În căsuța mea cea mică .
T.A.D.
Fara titlu
Demoni plâng de durere
Când citesc tot ce scriu,
Îngeri plâng de durere
Când îmi fac loc în sicriu,
Cerul îmi cade când se lasă seara,
Din dragoste mi-a rămas doar povara,
Iubirea dulce mi-e amară precum țigara.
Rămâi
Dacă ai un sărut în plus, așează-mi-l pe gene,
să-mi pară grele, să-nchid
în ele lumea ta, cu josul în sus,
așa, cu zenit-ul căzut peste nadir!
Așterne-mi albastrul peste deșertul pașilor
și peste urmele lăsate veșted,
în lumi pe care le simt
cunoscute în parfumul tău.
Și nu mă duce pe mine-n
amurgul de un auriu excentric,
în care se strecoară
fiorul rece al unei eternități...
Arată-mi steaua cazătoare
și s-alergăm să-i prindem
lumina între tâmple, cu
un hohot prelung de rouă,
să curgă valuri de viață
peste ceea ce-a fost
o nemurire năstrușnică
și fără demiurg!
O, rămâi cu capul pe umărul meu,
reverie sublimă!
Această secundă ne aparține,
aproape etern!
Rămâi așa, eoni, nemișcată,
netresărită, neplânsă și fericită,
ca o copilărie nostimă
și fără de sfârșit!
Ancăi Maria
Lungă-i viaţa şi frumoasă
Rătăcind prin norii iernii
Să ai grijă de a ta mireasă
În vacarmul gol al lumii
De va fi să+ţi fie frig vreodată
Nu uita să ai cu tine
Haina de la mama ta brodată
Fiinţe-i dragi să-i fie bine
Omului năpăstuit de trecutul dureros
Timpul tău să-i fie hrană
Iar credinţa în Hristos
În cuvânt să-ţi fie caldă
Iar ând viforul ispitelor
Va veni împotriva sorţii
Să priveşti asupra treptelor
Bucurându-ţi iar părinţii.
Alte poezii ale autorului
Mă ţine ceva
Mă ţine ceva, aici, lângă tine,
Ceva ce nu ştiu, nu înţeleg,
Aş vrea ca să scap, să fug
Alt drum să aleg.
Mă ţine ceva atât de puternic,
Mai puternic decât mine
Nu pot scăpa de acel trecut
De tine...
Vreau să mă rup de noi,
Aşa va fi mai bine
Am suferit prea mult ieri
Nu mai vreau şi mâine.
De câte zile zic că plec
Îmi iau inima şi poza cu noi
Fac câţiva paşi spre uşă
Şi...mă întorc înapoi.
Cred că este un magnet în casă
Care mă tot ţine
De fapt, magnetul se cheamă Iubire
Şi e în tine.
Vreau să te uit
Cu ceva timp în urmă
erai totul pentru mine
azi nu mai însemni nimic.
Erai un cer cu lumină
cu flăcări de dor
azi flăcările se sting.
Erai nelipsit din visele mele
şi din gânduri la fel
azi nu mai eşti.
Eram atât de naivă
atât de credulă
azi nu mai cred în poveşti.
De azi mai cred
în vorbe, în dulcegării,
las totul acolo, în trecut.
Vreau să mă nasc din nou
să fiu ce-am fost,
vreau să te uit.
Adevăr
Viaţa mea este o gară,
Cu mii şi mii de pasageri
Unii - cu bagaje de iubire
Alţii - cu vagoane de dureri.
Pe unii îi voi revedea şi mâine,
Pe alţii, cu siguranţă, niciodată
Tu eşti un simplu pasager
Ce treci prin gara vieţii mele doar o dată.
Nu mă întrebaţi, vă rog!
Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,
De unde aş putea să ştiu,
Nu ne-am văzut de-atâta timp
De-atunci s-a tot scurs nisip...
Fie-vă milă de inima mea,
Ea când aude de el încă vibrează,
Întrebaţi-mă mai bine de altceva,
De orice, dar nu de durerea mea.
Întrebaţi-mă de timpul de afară
De cum mă simt, de orice,
Despre mama să vorbim niţel
Numai nu mă întrebaţi de el.
Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,
Recunoscătoare am să vă fiu!
Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic
Lăsaţi-mă să mă ridic.
Să îmi revin, e încă greu...
Nu mă întrebaţi ce face el
Întrebaţi-mă despre orice
Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!
Am confundat iubirea
Noi doi am confundat iubirea
Cu o senzaţie sau cu ce vrei
Am gustat cu totul din alte fructe
Numai nu din ale dragostei
Am confundat iubirea cu pasiunea
Aia n-a fost iubire, a fost ceva uşor,
Tot aşteptam să-mi crească aripi
Şi din iubire să zbor.
Dar n-a fost iubire, a fost altceva,
Ceva trecător, nu înţeleg anume ce
A fost cum spunea Minulescu "o scurtă nebunie"
Numai nu dragoste...
Am confundat iubirea cu o rătăcire
Ne-am rătăcit şi eu şi tu...
Nici nu ne-am dat seama ce a fost anume
Dar nu a fost iubire...Nu!
Iubirea e altceva, e dumnezeire,
E aerul ce tot pluteşte şi nu-l vezi,
Iubirea e calea cea mai sfântă
Pe care doar o dată o urmezi.
Am confundat iubirea c-o simplă legătură
Ce ne-a unit pe-o clipă, sau mai mult,
Am confundat iubirea c-un simplu joc
Care mi-a plăcut, dar care a trecut.
Am confundat iubirea cu un vis frumos,
Noi doar visam, dar nu iubeam cu-adevărat
Nimeni nu-i de vină că ne-am rătăcit
Vom găsi şi noi cândva iubirea, neapărat!
Vreau să alerg prin iarbă
Vreau să mă trezesc acum acasă,
Şi să simt mirosul de iarbă verde
Vreau să mă pierd în câmpuri
Precum aerul în el se pierde.
Vreau să alerg prin iarbă
Să simt mângîierea ei pe talpă
Vreau s-o aud pe mama cum mă strigă
Şi cum braţele spre mine îşi îndreaptă.
Vreau să mă joc cu fluturii
Şi să alerg după ei prin flori
Să mă adoarmă stelele din cer
Să mă trezească soarele în zori.
Vreau să miros fânul uscat
Să mă culc pe el şi să visez
Că sunt iar copilul răsfăţat
Chiar dacă ştiu c-o să mă trezesc.
Am să mă trezesc şi visul va dispărea
Şi iar singură voi fi departe
Departe de iarba de acasă
De care mii de kilometri mă desparte.
Mă ţine ceva
Mă ţine ceva, aici, lângă tine,
Ceva ce nu ştiu, nu înţeleg,
Aş vrea ca să scap, să fug
Alt drum să aleg.
Mă ţine ceva atât de puternic,
Mai puternic decât mine
Nu pot scăpa de acel trecut
De tine...
Vreau să mă rup de noi,
Aşa va fi mai bine
Am suferit prea mult ieri
Nu mai vreau şi mâine.
De câte zile zic că plec
Îmi iau inima şi poza cu noi
Fac câţiva paşi spre uşă
Şi...mă întorc înapoi.
Cred că este un magnet în casă
Care mă tot ţine
De fapt, magnetul se cheamă Iubire
Şi e în tine.
Vreau să te uit
Cu ceva timp în urmă
erai totul pentru mine
azi nu mai însemni nimic.
Erai un cer cu lumină
cu flăcări de dor
azi flăcările se sting.
Erai nelipsit din visele mele
şi din gânduri la fel
azi nu mai eşti.
Eram atât de naivă
atât de credulă
azi nu mai cred în poveşti.
De azi mai cred
în vorbe, în dulcegării,
las totul acolo, în trecut.
Vreau să mă nasc din nou
să fiu ce-am fost,
vreau să te uit.
Adevăr
Viaţa mea este o gară,
Cu mii şi mii de pasageri
Unii - cu bagaje de iubire
Alţii - cu vagoane de dureri.
Pe unii îi voi revedea şi mâine,
Pe alţii, cu siguranţă, niciodată
Tu eşti un simplu pasager
Ce treci prin gara vieţii mele doar o dată.
Nu mă întrebaţi, vă rog!
Nu mă întrebaţi, vă rog, ce face el,
De unde aş putea să ştiu,
Nu ne-am văzut de-atâta timp
De-atunci s-a tot scurs nisip...
Fie-vă milă de inima mea,
Ea când aude de el încă vibrează,
Întrebaţi-mă mai bine de altceva,
De orice, dar nu de durerea mea.
Întrebaţi-mă de timpul de afară
De cum mă simt, de orice,
Despre mama să vorbim niţel
Numai nu mă întrebaţi de el.
Despre fleacuri întrebaţi-mă vă rog,
Recunoscătoare am să vă fiu!
Sau mai bine nu mă întrebaţi nimic
Lăsaţi-mă să mă ridic.
Să îmi revin, e încă greu...
Nu mă întrebaţi ce face el
Întrebaţi-mă despre orice
Dar despre el, vă rog, nu îndrăzniţi!
Am confundat iubirea
Noi doi am confundat iubirea
Cu o senzaţie sau cu ce vrei
Am gustat cu totul din alte fructe
Numai nu din ale dragostei
Am confundat iubirea cu pasiunea
Aia n-a fost iubire, a fost ceva uşor,
Tot aşteptam să-mi crească aripi
Şi din iubire să zbor.
Dar n-a fost iubire, a fost altceva,
Ceva trecător, nu înţeleg anume ce
A fost cum spunea Minulescu "o scurtă nebunie"
Numai nu dragoste...
Am confundat iubirea cu o rătăcire
Ne-am rătăcit şi eu şi tu...
Nici nu ne-am dat seama ce a fost anume
Dar nu a fost iubire...Nu!
Iubirea e altceva, e dumnezeire,
E aerul ce tot pluteşte şi nu-l vezi,
Iubirea e calea cea mai sfântă
Pe care doar o dată o urmezi.
Am confundat iubirea c-o simplă legătură
Ce ne-a unit pe-o clipă, sau mai mult,
Am confundat iubirea c-un simplu joc
Care mi-a plăcut, dar care a trecut.
Am confundat iubirea cu un vis frumos,
Noi doar visam, dar nu iubeam cu-adevărat
Nimeni nu-i de vină că ne-am rătăcit
Vom găsi şi noi cândva iubirea, neapărat!
Vreau să alerg prin iarbă
Vreau să mă trezesc acum acasă,
Şi să simt mirosul de iarbă verde
Vreau să mă pierd în câmpuri
Precum aerul în el se pierde.
Vreau să alerg prin iarbă
Să simt mângîierea ei pe talpă
Vreau s-o aud pe mama cum mă strigă
Şi cum braţele spre mine îşi îndreaptă.
Vreau să mă joc cu fluturii
Şi să alerg după ei prin flori
Să mă adoarmă stelele din cer
Să mă trezească soarele în zori.
Vreau să miros fânul uscat
Să mă culc pe el şi să visez
Că sunt iar copilul răsfăţat
Chiar dacă ştiu c-o să mă trezesc.
Am să mă trezesc şi visul va dispărea
Şi iar singură voi fi departe
Departe de iarba de acasă
De care mii de kilometri mă desparte.