Adevăr

Credeai că o să ţină la infinit,

Şi că nu voi putea fără tine trăi

Dar ştii, şi Iubirea tot a murit,

S-a stins încet zi de zi.

L-anceput nu dorea să se stingă

Dorea să mai ardă încă puţin

Dar nepăsarea a reuşit să învingă

Şi azi îi auzim ultimul suspin.

Iubirea pentru tine nu mai este 

Îmi pare rău, dar şi bine îmi pare

Mai făcut să cred în poveste

Şi-n sentimente dulci-amare.

Mai mult amare totuşi, decât dulci,

Dar, gata, suferinţa i-a sfârşit

Îi înalţ acum mai multe cruci,

Iubirea pentru tine a murit!

Chiar dacă iubirea noastră a trecut

precum un vânt uşor de primăvară

Eu nu regret nimic să ştii,

Cu toate că o să mă doară!

O să mă doară - o să plâng

Apoi lacrima-mi voi şterge,

Dar nu o să regret nimic

Aşa e viaţa: durerea vine, apoi trece...

Mâine vine o altă zi

Cu oameni noi, cu noi iubiri

Nu o să regret nimic

Rămâne să aştept noi împliniri!

Alerg printre păpădii,

Prin iarba abia încolţită

Şi zâmbesc.

A venit primăvara,

Vreau să cânt,

Să strig că iubesc!

Vreau să sărut liliacul,

Să mă nasc din nou - 

Sunt fericită!

A venit primăvara,

Vino şi tu

Să mă simt şi iubită!

Vreau să cuprind cerul,

Să alerg desculţ

Printre muguri de flori.

E primăvară,

Sunt învăluită de parfum

Şi de fiori...

Şi peste ani, peste mulţi, mulţi ani

Ne vom iubi.

Ne vom iubi aşa ca acum

Fericiţi şi tineri vom fi.

Peste ani, peste câţiva ani

Noi tot ne vom iubi.

Vom privi cu drag

Cum prin casă aleargă copii.

Peste ani, peste vreo douăzeci de ani

Atât de mult ne vom iubi

Iar tu vei fi atât de-ncântător

Şi pe fiica noastră la alatar vei însoţi!

Peste  mai mulţi ani

La sigur ne vom iubi,

Vom întineri pe zi ce trece

Când nepoţii ne vor zâmbi.

Peste ani, când vom avea argint în păr

Noi încă ne vom iubi

Şi prin dragostea noastră mare

Nemuritori vom fi.

Peste ani, da! Peste mii de ani,

Iubirea noastră poveste va deveni,

O vor citi-o strănepoţii

Iar noi încă ne vom iubi.

Paradisul nostru se destramă...

Doare...doare atât de mult

Tu-mi spui să mai stau, să nu plec,

Dar eu ştiu ce am de făcut.

Prea mult m-am hrănit cu iluzii

Şi am visat prea mult,

Tu-mi spui să nu mă grăbesc

Dar eu ştiu ce am de făcut.

Fii pe pace,  eu nu voi suferi

Sunt puternică, o să mă descurc.

Tu-mi dai sfaturi despre viaţă

Eu...ştiu ce am de făcut

Negreşit că o să-ţi pară rău

Te vei gândi cândva la trecut

Nu mă opri, te rog

Eu ştiu ce am de făcut!

Ai încărunţit, buna mea,

Dar aşa îmi eşti şi mai dragă,

Îmi aminteşti de bunătate, de copilărie,

Şi aşa va fi viaţa-ntreagă.

Când greu mi-era la tine alergam

Şi-ţi povesteam necazurile mele,

Care-mi păreau atunci atât de mari

Şi viaţa o vedeam doar în probleme.

Mi-era de-ajuns, bunico, doar o vorbă,

Şi toat-a mea durere dispărea...

Aş vrea să mai adorm la tine-n poală

Cum adormeam în prunci mea.

Vremurile, însă, au trecut grăbite,

În goană mare anii au fugit

Aş vrea să te mai întâlnesc în cale

Şi să-ţi şoptesc "mi-e dor" necontenit.

Tu eşti Regina mea cu părul argintiu

Eu te sărut şi ţie mă închin

Abia aştept clipa

La tine să revin...

Eram copii noi doi,

Când ne-am cunoscut 

Erau prea mulți ca noi,

Atunci de demult 

Dar nu toți au știut 

Să păstreze iubirea

Sau poate nu au putut ,

Să facă cucerirea 

Dar tu ai reușit să reziști lângă mine

Iar azi după mulți ani,

Sunt tot eu și cu tine!

           Dorul ,mă cheamă pe aleele parcului tăcut. Ne plimbăm 

ținându-ne de mână, în serele luminate de stele. Răcoarea se 

lasă pe flori ,pe ramurile în continuă adiere.Te iau de mână și 

tac,tăcere ce spune mult ,mai mult decăt o ploaie de cuvinte.

Tac, dar ce simt rămâne acolo în inima mea.Doar o strângere 

de mână îți spune ce inima să spună ar vrea.

          La fiecare întânlire, ne descoperim, avem ce ne spune.

Știu eu, știi și tu ,că ești frumoasă, că poți place oricui, dar 

eu descopăr și o altă frumusețe ....cea a sufletului tău !

De asta am eu nevoie...

          Frumusețea  chipului e trecătoare,când trece ce mai rămâne?

Te vreau tovarăș de drum lung.Ce zici!!!!!!

Doar ea și ploaia

mai cad din nori,

așa, din când în când,

să-mi amintească

că au inimi cât cerul,

cât pământul,

cât nu pot eu cuprinde.

Și le iubesc pe ambele,

dar pe ea...

pe ea o iubesc la nebunie.

Ea stă mititică și singuratică

(și probabil îmbufnată imaginându-și o mie de moduri prin care să mă ucidă și întrebându-se pe unde umblu)

în noapte,

dar nu-i noapte

ea e ploaia însăși.

Iar când plouă cu ea,

mă topesc în odaie

și fug afară, fără umbrelă,

să sărut picăturile de ploaie.

Nu știe că de dorul ei

mă prind uneori zilele,

alteori nopțile,

plouând din mine.

Nu știe că e o prințesă,

o ploaie ușoară, nu grea,

și că oriunde s-ar afla,

e și acolo...

și în inima mea.

Închid ochii si îl simt

Îl simt adânc în mine

Papilele nu se dezmint 

Simt gust de fericire...

Un dor de vin imi vine

Năvalnic mă-mpresoară

Nu l-aș pierde vreodată 

E dulcea mea povară.

Închid ochii și îl simt

Sa plâng imi vine de-al său dor

Un dor ce nu piere nicicând 

Doar zace intr-un pahar gol.

Ii simt mirosul...o dulce adiere

Se pitește în sufletul ce îl dorește 

Îmi umple paharul de poezie 

De-un an visul mi-l hrănește...

Podul tălpii tale-nalte, 

Înălțându-l, să-l așezi 

Peste-al feței mele moale, 

Umbră-n ea să îi sculptezi.

Sărut călcâiul tău suav, 

Ce se sprijină pe vise, 

Peste buze-n toc puhav 

Amprenta-ți pecetuidu-se.

Calcă-mi lacrima-n deget, 

Ridicându-te pe unghii; 

Poartă-mi cugetul cu freamăt 

Spre ceruri ce le-njunghii.

De piele când te desprinzi, 

Sărut talpa-n ultim salt, 

Setea muzelor s-o stingi 

Când iubi-vei pe-un-ălalt.

Iară eu, picând în urma ta, 

Scufundat în mări de țuci, 

Buzele-mi vor fi săgeata 

Ce-o să cauți s-o seduci.

Lumina dă strălucire aripilor magice ale fluturelui în zbor,

Zborul este frumusețea lui și încântarea anemonelor,în lumină .

Aripile flutură libere arcuindu-se delicat; parcă s-ar legăna,

Legănare de dans învață el pe florile albe, cu a lui aripă.

Briza îl găsește printre roz ~înfloriții copaci,

Copacii îi propulsează spiritul inocent și pur în briză.

Dansul farmecă floarea pentru a o pune în transă,

Transa este stilul lui de a aduna polen pentru a putea dansa.

Visele fierbinți devin purpurii, atunci când dulcea floare strălucește,

Strălucirea soarelui în zori, pe cer, da profunzime îndrăgostitului visător.

Fermecându-l, ea ii spune povesti pentru a se putea arunca în brațele lui.

Brațele lui redevin aripi atunci când caută cu frenezie si alte farmece.

Poezie de Marieta Maglas

Nota: Aceasta poezie este publicata.