Omagiu lui Eminescu

Îți mai scriu uneori ca să nu uit...

Să nu mă pierd in tăceri care dor

Îți scriu cu-acelasi fior in gând 

Tot ce-am visat... un ultim vin în doi.

Îți scriu de lucrurile ce nu le pot spune

Despre cum mă prefac că sunt bine

Îți scriu deși nu-ți pot spune pe nume,

Dar inima te caută în orice liniște.

Îți scriu despre tot ce nu ți-am spus

Despre tot ce ai lăsat în urmă nespus 

Știu... nu am fost perfectă, și eu am greșit 

Dar te-am iubit... tu doar te-ai prefăcut...că m-ai plăcut...

Îți scriu poate pentru că nu ai înțeles 

Sau poate pentru că nu ai știut s-o faci

De aceea ți-a fost mai simplu să pleci

Neștiind câtă durere în urmă lași.

De-aceea încă uneori îți mai scriu

Pentru că unele trăiri nu se uită....

Se poartă în suflet ca o rană frumoasă

În inimă, vesnică amintire neprețuită...

Îți scriu...și n-am nevoie de răspuns sau de scuze

Doar un colț de pagină, s-aștern dorul ce mă frământă 

Îți scriu nu pentru tine...ci ca să nu mă uit pe mine

În iubirea asta care încă ar fi ales să rămână.

Clipa revederii a făcut dorul să doară 

Preț de câteva secunde am rămas fără aer,

Mă doare încet, intens...mă face să simt.

...s-a declanșat atât de parșiv, de crud...de subit.

Închid ochii și-ți adulmec parfumul

Vinului îi simt dulcea aromă 

Toate se-nvârt ca-ntr-un carusel...

...Și scot dintr-o carte, a noastră poză...

Simt cum mi se dă peste cap clipa 

Amintirile curg și se-amestecă nebun

Mă îneacă, mă sufocă... mă vlăguiesc 

Le-aș îneca pe toate într-un pahar de vin

Poate te-aud șoptind... "vin să te îmbrățişez!"

ma pierd în "ce-ar fi fost..dacă.."

în ceea ce a fost...odată ca niciodată,

în ceea ce ar fi putut să fie

in vorbe deșarte, promisiuni uitate.

ma pierd în "noi" demult apusi,

în vise ce prematur s-au risipit

în tot ce-am fost și tot ce-am devenit

...cândva îmbrățişați, azi doi străini 

Aș fi dorit să ne mai fim puțin,

timpul să nu rupă foaia pentru vesnicie

cum bobul în vie așteaptă să devină vin

aștept și eu privirea-ți caldă să-mi adie..

Mi-am dorit să-ți fiu asa cum n-am știut

Să mi te scriu în versuri cum vreodată n-am scris

Să-mi scrii pe piele vise cum nu s-au mai aflat

Să-mi rămâi o poveste cu un alt final.

Mi-am dorit să-mi rămâi tu... nu cel de azi fără glas

Fără un zâmbet... fără urme de pas

O clipă doi să mai fim, fără lume, fără timp

O clipă care să stingă durerea fără de sfârșit...

Mi-am dorit să mă îmbrățișezi cum o fac ploile

Când ating florile și le umplu de culoare

Să mă pierd în tine ca un vânt rătăcit 

Să fim o clipă doi, într-un singur sfârșit. 

Spune-mi acum... nu crezi c-a fost prea mare pedeapsa?

Pentru teama din tine, fără milă să-mi stingi lumina

Să ard... să mă sting în infinita-ți tăcere, fără să vezi

Când nu-mi doream decât o ultimă dată să mă... îmbrățișezi.

Știai prea bine ca nu o să te pot uita 

Știai și totuși ai plecat... nu ti-a păsat 

Și mi-am croit singură cer din lipsa ta

Atât de mult să te întorci sufletul a sperat

Si-am tot visat că intr-o zi o să te întâlnesc 

Că-n brațe mă primești, cald să mă îmbrățișezi 

Cu vinul dulce dorul să mi-l sting

Să uit cum de durere am învățat să plâng. 

Și-am tot sperat în timp ce încercam să uit

Privirea ta din ziua când ultima dată ne-am văzut 

Tu mă certai cum ceartă un copil un urs de pluș

Eu ascultam și să te privesc nu știam cum să mă satur....

Și-am tot gândit că timpul va mai trece 

Și stând un pic cu tine o să îți amintești 

Că am uitat pe buzele tale dulceața și parfumul

Unui ultim vin, în doi, îmbrățișați ca în povești.

De când nu ne-am mai scris mesaje 

Nimic de-atunci nu a mai fost la fel,

De când tu ai plecat, se pare,

Că duc cu mine însămi un duel.

Mă lupt să-ţi uit parfumul ce mă doare,

Ce nu mă lasă să träiesc și să respir.

Și simt cum ceva in mine moare

Și-ncet mă descompune fir cu fir.

Eu ti-aş mai scrie o poezie,

Căci îmi lipsești... şi știi şi tu,

Că simt amarul vietii fără tine....

Tu simţi orice, numai pe mine nu.

Am încercat să nu te caut, n-am putut.

Am încercat să nu mă amăgesc,

Și jur că atât de mult am vrut,

Dar n-am putut de tine sa nu-mi amintesc....

toți plecăm spre noapte
câte unul
rânduind în palme
mici bucăți solare
până mă duc și eu
cât ard în așteptare
din sufletu-mi carote
voi da la fiecare

voi năvăli spre ani
ca umbra de tsunami
răscolind prin lacrimi
adâncite-n mări
și când ajung la mal
la malul altor ape
voi semăna în tihnă
pădurea de-ntrebări

...

în avans
mai fur din viață
din al morții greu safeu
să ajung spre înserare
tot arzând
în rândul meu
și vecin pășind cu noaptea
ca-n tăcerea din muzeu
îl sădesc atent în palme
soare
am aprins și eu

Motivat de frica mediocrității,
Păcatul te face slab,nu uita.
Ca să câștigi, ai nevoie de Dumnezeu,
Concentrare, fără ea nu poți câștiga, vei fi uitat.

Orice-ar fi, o să câștig.
Tot ceea ce ne îndepărtează de Domn,
Trebuie îndepărtat,
Trebuie să treci peste, chiar dacă e greu.

Îmi doresc așa mult,
Inima să mi-o deschid în fața Sa.
În fața Domnului să mi-o deschid,
Să fiu mai puțin ca mine, mai mult ca El.

Cum aș putea iubi fără a simți iubirea?
Ce faci când viața ramane fara sens?
Unde mergi, ce faci, unde te duci?
Acționează acum sau n-o vei mai face vreodată.

Învață să-ți controlezi mintea,
Astfel vei fi controlat de ea.
Acceptă ceea ce nu poate fi schimbat,
Nu te grăbi, căci vei fi respins, neschimbat.

Uneori simți singurătatea,
Dorindu-ți să n-o fi simțit,
Vina ta că ți-ai dorit ceva diferit,
Planul Său era altul, credeai că ești mai bun.

Domnul îți știe deja viața,
Las-o în ale Sale mâini,
Vei prospera și vei ajunge acolo,
În cel mai înalt loc.

Disciplinează-te, asta e cheia,
Du-te când nu vrei, fă-o când nu vrei.
Fă ce e corect, fie că nu vrei,
Încearcă și vei afla.

Atâtea întrebări fără răspuns,
Nu le-ai găsit căci nu încerci.
Trecutul nu te va ajuta,
Schimbă-ți viitorul.

Singur ești imperfect,
Cu ceilalți ești perfect.
Vă perfecționați, umplându-vă imperfecțiunea,
Aceasta dispărând.

Când nu mai vezi lumina,
Fii tu lumina.
Nu te mai lăsa în mâinile sorții,
Ia-ți viața în pumni și treci peste.

Vorbește sincer, atunci crești, înveți.
Viața n-are sens, e perfect,
Căci tu, chiar de ești imperfect,
Îi poți da un sens perfect.

o putere asupra mea

imi incolteste frica 

pielea pământie tremura ca vremea,

hoinareala facea din doi copii un scut,

ceașca de cafea amara uitata in dormitor,

senzația de vomă mă schimbă instantaneu,

marea e tot albastră,

eu nu știu cine sunt eu

Stau și-ascult cum cade apa

Din norul ce ziua s-a plimbat,

Și doar pe seară s-a îndurat

Să ude solul foarte însetat.

Demult n-a mai plouat la noi

În satul mic întins sub deal,

Râul Siret aproape că-i secat

De strângi în brațe mal cu mal.

Mă uit poate mai văd pe cineva

Trecând grăbit din deal la vale,

Dar tata-mi spune cu tristețe

Că mulți îs duși în lutul moale.

Mă fac că nu-l aud ce-a zis

Și îl întreb de una ba de alta,

Cu greu scoți vorbă de la el

Și doar repetă că-i vine plata.

Îl iau de braț și ne-ndreptăm

La cimitir unde așteaptă mama,

Cu coada ochiului mă uit spre el

Și-l văd cum își ascunde lacrima.

Vorbim printre picături de ploaie

Toți trei de o umbrelă protejați,

Îi amintim că ne e tare dor de ea

Și să mai stăm la masă așezați.

Mă uit în jur și îi cunosc pe toți

Cam trei sferturi de sat mutat,

La căpătâi e scrisă a-lor adresă

Nume, prenume, an și decedat.

Ne strecurăm ușor pe o portiță

Ce scârțâie urât în urma noastră,

Ajunși acasă povestim de viață

Retrași la o cafea lângă fereastră.

Ploaia se-aude cum bate tabla

Și bălți plutesc prin toată curtea,

Ne pregătim să mergem la culcare

Când peste sat încet coboară noaptea!

Într-o poiană în pădure,

Unde îs multe fragi şi mure.

Se spune că a stat odată,

Albă ca Zăpada noastră.

Şi avea şapte pitici,

Unii mari şi alţii mici.

De ea s-au îndrăgostit,

Şi-o iubeau necontenit.

Şi-o iubeau, şi-o adorau,

Cu ea toţi ei se jucau.

Când veneau din fund de mână,

O vedeau ca pe o zână.

Şapte pitici, ce erau afurisiţi,

Unii mari şi alţii mici.

După ce seara mâncau,

Cu ea dragoste făceau.

Dragă Alba cum îţi place,

O întrebă Înţeleptul în şoapte?

Ruşinosul stă şi aşteaptă,

Răspunsul ca să îl primească.

Bucurosul şi Hap Ciu,

De la început ei ştiu.

Că atunci când rândul le vine,

Bucuroşi ei o să fie. Somnorosul,

Mutulică, Dau la buci şi nu au frică.

Căci la final vine bossul, Ăla rău, morocănosul.

Unii o iau pe la spate,

Că la doamnă aşa îi place.

Unii io trag sus încet,

Că acolo au mult succes.

Alţii în patru labe o pun,

Că îi futaiul cel mai bun.

Alţii îi dau un număr, două,

În poziţia şaizeci şi nouă.

Şi uite după o noapte întreagă,

Ea Alba ca Zăpada noastră.

Este acum terminată,

Că piticii au tras-o toată.

Albă ca Zăpada îi tare fericită,

De pitici că a fost iubită.

În căsuţa fermecată,

Chiar în păduricea deasă !