🎤 Magazin Salvator

I see how you're looking at me
And I see how you're about to ask me,
But you hesitate and I remain to guess
I wrote for you a list,
So you may escape your sadness.

How an axe loves a tree,
An angle the degree,
A fortune teller to forsee,
How the salt loves the sea,
How the money loves both the poor and the rich,
How an unsupervised baby loves bleach,
How a dog (sometimes) loves the leash,
That's how I love you.

How Popeye loves spinach,
How a record loves the Guinness,
How a minEr loves the light,
How a pilot loves the flight,
How instead of Negan, Sherry loved Dwight,
How a politician loves power,
How a plane loves the tower,
How a bee loves the flower,
How the clock loves the hour,
How a boxer loves to punch,
I love you so damn much.

How a librarian loves books,
How a boomer loves Facebook,
How Twitter loves to cancel people,
How a criminal loves anything illegal,
How a car loves diesel,
How Fast&Furios loves Vin Diesel,
How Snoop Dogg loves grass,
How a certain leader loves to gas,
How a hammer loves the nail,
How a scammer loves to email,
How some cats love to bite their tail,
How some toddlers love to "mew",
That's how I love you.

-Trezeștete odată!
Așa cum nu faci niciodată!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
-Dar asta vreau!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!

-Eu nu cred că ințelegi,
de ce,
eu vreau,
să plec de-aice de tot eu
plăng,
când,
toți de lânga mine mor!

-Trezeștete odată!
Așa cum nu faci niciodată!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
-Dar asta vreau!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!

-Eu nu cred că ințelegi,
de ce,
eu vreau,
să plec de-aice de tot eu
plăng,
când,
toți de lânga mine mor eu vreau
să plec și să nu mă-ntorc de loc,
când toți de lângă mine mor!

TATĂ!
TATĂ!
TATĂ!
TATĂ!

Tată, în mâinile tale eu îmi las duhul.
Tată, în mâinile de ce m-ai părăsit!?
ÎN ochii tău m-ai părăsit!
ÎN gândul tău m-ai părăsit!
ÎN inima ta m-ai părăsit oh,
înțelege te rog,
de ce,
eu vreau,
să plec de-aice de tot eu
plăng,
când,
toți de lânga mine mor eu vreau
să plec și să nu mă-ntorc de loc,
când toți de lângă mine mor!

Îs o nucă mică.
Cresc fericită.
dar când cad,
pe ciment,
și mi-semparte capul în două,
mă uit și nu văd nimic,
și mă-ntreb:

Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?
Unde-mi capul?

Nu mai pot.

E GOL!

Mă gândeam.

Și țin minte cum mama zicea că nu-s proastă.
Mare mincinoasă.

Sub cerul adânc al Galileei,

printr-o fereastră deschisă

a pătruns lumina.

Nimeni nu a văzut

cum ai primit vestea,

dar toți au simțit

tăcerea din inima ta.

Nu ai căutat cuvinte mari,

nu ai cerut înțelegere

pentru taina ce se petrecea.

În tine, Dumnezeu s-a făcut om,

iar tu, Maică,

te-ai făcut pământul care naște.

Ai umblat prin lume

fără a căuta slavă,

ci doar mângâiere

pentru fiecare suflet rănit.

Făcută din iubire pură,

din durerea ce naște viață,

ai fost umbra liniștită

a unui timp nesfârșit.

Pe cruce,

împărtășind cu Fiul tău

fiecare cuvânt mut,

ai cunoscut adâncul chin,

dar și iubirea

care trece dincolo de moarte.

De atunci,

nu mai există părți tăcute ale lumii.

Căci tu, Maică, ai devenit ecoul

care răsună în fiecare colț

al acestei lumi frânte.

În brașele tale,

cu fiecare pas al tău,

lumea învață din nou

că iubirea nu cunoaște sfârșit.

Акустика в ушах, бессмысленные звуки.
Два дня подряд лежу в цепях, теряя твои руки.
Я не знаю как сказать и стоит ли вообще. 
Тебя ведь не вернуть назад...
два дня как не вернуть уже.

     În viața un rol jucăm 

În timp de el ne-ancorăm

Precum actorii în culise 

Unde rolurile au fost scrise .

    Primul-i rolul de copil,

Când ești micuț și fragil 

Incepe ușor să crească 

Și lucruri mari să-și dorească 

   Apoi rolul de părinte,

Când grijile te cuprinde 

Și cu bune și cu rele 

Trebuie să treci prin ele.

     Când îmbătrânim un pic 

Vine rolul de bunic 

Și te rogi să mai trăiești 

Nepoții ca să îi crești 

Că și ei domol, domol 

Au pe lume același rol .

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

En vano

En primavera, con el alma vibrando,

Esperamos la felicidad soñando,

Y en otoño, cuando mueren las esperanzas,

Nos queda una nube,

Todos esperamos en vano

Felicidad que nunca vuelve,

Acunando solo un sueño fugaz

Por la noche, el cielo siempre está despejado.

Nos elevamos con un loco anhelo de paraíso,

Pero en el coro vemos que todavía era un sueño.

Todos esperamos en vano

Felicidad que se nos escapa

Y en el alma se tamizan amargamente

Pensamientos que nos engañan,

En vano rogaremos,

Esperaremos en vano

Felicidad que siempre queremos,

¡Ya no vengo!

Todos esperamos en vano

Felicidad que se nos escapa

Y en el alma se tamizan amargamente

Pensamientos que nos engañan,

En vano rogaremos,

Esperaremos en vano

Felicidad que tanto queremos.

¡Ya no vengo!

Aștept un fragment 

De o iarnă mai vie;

Rânduri de ger se petrec,

Vopsesc iarba în alb,

Încât se rescrie

Crăciunul vine amorțit

De frigul ce-l respiră iar;

El ne găsește repezit,

În case intră temporar...

Miroase-a fum în calendar

Acolo, într-un sat uitat de lume,

Un biet batrân, sărac acuma vine.

La un bogat, să fie ajutat,

Că este singur şi neajutorat.

La tine acuma, am venit să-ţi spun,

Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.

Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,

Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.

De când copii mei, din sat s-au dus,

Cu toţii mie, casa mi-au vândut.

Şi am rămas bătrân şi fără casă,

Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.

Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,

Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.

De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,

Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?

Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,

Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.

Să meargă el, în altă parte şi să ceară.

De foame el ,bătrânul să nu moară.

Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,

Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.

Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,

S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.

Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,

Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.

Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,

Şi la primit acolo, în casă până mâine.

A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,

Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.

Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,

Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.

Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,

O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.

Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,

Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.

Nu plânge om sărac şi neajutorat,

De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.

Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,

Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.

Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,

Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.

Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,

Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.

Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,

Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.

Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,

Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.

Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,

Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.

Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,

Atunci bogatul a început, încet a suspina.

Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,

Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.

Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,

Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.

Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,

Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.

Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,

Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.

Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,

Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.

Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,

Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat !