La pescuit!

Mă plimb prin livada înflorită

Și astăzi în această dimineață,

Pășesc desculț pe iarba deasă

Ca pe-un covor întins în față

Norul a revărsat picuri de apă

Cu care plantele s-au adăpat,

Și ca răsplată ochiului i-a dat

Un verde colorit din cer pictat

Copacii sunt îmbracați în floare

Ce rod vor da la timpul cuvenit,

Albinele culeg cu spor nectarul

Ca ceaiul cu miere să fie îndulcit

Și peste tot e ciripit de păsări

Ce se întrec în felurite triluri,

Parcă asculți o dulce simfonie

Cântată-n cor în diferite stiluri

Și mai pe deal se-aud tractoare

Ce îl ajută pe țăran la munca sa,

De dimineață până seara târziu

Ca noi s-avem la masă ce gusta

E multă frumusețe în țara mea

Acum în anotimpul primăverii,

Ce ochiul greu poate cuprinde

Chiar dacă ochelari..pune vederii!

E feerie peste tot sub soare

Iar vremea, e una minunată,

Ce te îndeamnă la plimbare

La braț cu o frumoasă fată

Copacii sunt încărcați de flori

Ce răspândesc miros amețitor,

De sus s-aud triluri de păsări

Ce-n cor se-ntrec pe limba lor

M-așez pe bancă lângă soție

Și capu-mi pun pe al ei umăr,

Nu mai sunt tânăr ca altădat'

Și-n gând ușor anii mi-i număr

Pleoapa îmi cade peste ochi

Și-adorm căzând în poala ei,

Nu mă trezește, fredonează

Un cânt cântat de noi pe-alei

Nu știu dacă visez sau aiurez

Că văd in fața ochilor cărarea,

Pe care ne plimbam în Copou

Și unde i-am furat sărutarea

Simt cum peste noi cad flori

Din teii înfloriți în luna Mai,

Și, cum cineva ușor mă urcă

Într-o caleașcă trasă de cai

Mirat întreb unde ne ducem

Și-mi face semn ca să aștept,

Mă uit atent, dar nu vorbesc

Și-n liniște nedumerit accept

Văd cum trăsura se oprește

Și-n fața noastra-i primăria,

Cobor încet și-ncep să înțeleg

Că soți vom deveni, eu și Maria

Tresar și mă trezesc din somn

Și văd că-s așezat în poala ei,

Capu-mi ridic și lung privesc

Cum trec studenții pe sub tei

Întreb cât am dormit de mult

Și îmi răspunde cinci minute,

Îi povestesc tot ce am visat

Râde și-mi dă sărut pe frunte

Ne ridicăm și banca părăsim

Pentru a merge înspre casă,

Pasul grăbim să nu întârziem

C-avem copiii, invitați la masă

Merg pe-o stradă foarte-ngustă!

Pașii-mi spun să mă grăbesc,

Dar nu pot e pojghiță de gheață,

Frică-mi e să nu alunec, s-o pățesc

Am în mâna dreaptă un baston,

Să-mi ajut piciorul stâng la mers,

Care doare, c-a fost rupt..pardon,

Și acum, n-am alta cale de ales

Las frigu-afară și urc iute în birou,

Unde așteaptă dosare spre soluționare,

Le analizez pe toate și scriu în stilou,

Ziua deplasării, pentru o verificare

La serviciu suntem, mereu aglomerați,

Dar ne dăm silința și nu amânăm,

Muncim în echipă făr' a fi stresați,

Tot ce-avem în lucru, iute procesăm

Oameni cu idei, ne cer ajutor,

Strict pe-a noastră competență,

Știm că ei, sunt al nostru viitor,

Și-i consiliem, cu multă prudență

Unii investesc, pentru-a produce,

Bunuri de consum și alte servicii,

Alții fac comerț, cu diverse produse,

Și unii și alții, vor să aibă beneficii

Zilnic se afirmă, sunteți birocrați,

Și corupți cu toții, fără deosebire,

Însă cred și spun, suntem tehnocrați,

Și da, hoția e o boală, fără lecuire

Speranța, e în oamenii onești, cinstiți,

Care sunt mulți și nu pot fi păcăliți,

De cei puțini ce-n viață-s necinstiti,

Și care cu siguranță vor fi..pedepsiți!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Cândva demult visul  a fost  s-ajung 

Un asistent sau un medic  veterinar, 

Ca să tratez toți pacienți-n suferință

Și liniște s-aduc în casă la gospodar.

În curte-aveam tot timpul animale 

Și din păcate se mai și îmbolnăveau,

Atunci plângeam și tare sufeream

Când unele din ele chiar mureau.

De timpuriu mi-am pus în gând

Să-nvăț și să urmez o facultate,

Ca să devin doctor de animale

Să le tratez și să le văd salvate.

Visul frumos în timp s-a împlinit 

Și-am devenit  specialist cu acte,

Ani mulți profesiei m-am dedicat

Fără a ști adesea de-i zi sau noapte.

Acum când anii mi se scurg la vale

Și-s întrebat ce-i important în viață,

Fără a ezita voi spune...învață carte

Și multă trudă de vrei ceva în străiță!

Mă uit în ochii tăi și simt iubirea
Ce îmi aduce fericire, cu vraja ei,
Tu-mi ești soție, prietenă, iubită
Și-aleasa mea, din sute de femei.

Cândva, demult, te-am cunoscut
Și inima, atunci, mi-a fost furată,
De-o fată, frumușică... ce tu, erai
Și-n-drăgostit, am devenit și tată.

Îmi amintesc, ce tineri, mai eram
Și studiam să fim medici veterinari,
Să-i videcăm, pe-ai noștri pacienți
Până ce anii ne vor face, pensionari.

Timpul s-a scurs și noi am profesat
Lucrând fără-ncetare și cu mândria,
De-a fi specialiști, la stat și în privat
Și dedicați am fost, mereu, eu și Maria.

Astăzi privim, ce am lăsat în urmă
Și ne-ntrebăm, când o cafea sorbim,
Oare-am făcut ce am visat în tinerețe
Răspunsul cel corect, e greu să-l știm.

Dar știu că-n viață, am avut de toate
Și bucurii și suferinți, duse-mpreună,
Iubirea, dragostea, ne este mărturia
Că fericirea vine, când nu-i minciună.

Acum, când bătrânețea ne-a cuprins
În mii de mreje și, imposibil de scăpat,
Din inimă îți spun, că ești iubirea vieții
Iar eu, de Domnul, omul binecuvantat!

Pe scara vieții urc, cobor
Și ani adun unul cu unul,
Mă întristez, că mai aud
Cum unii-mi zic, bătrânul.

Nu știu cum s-a dus timpul
Și m-a împins la bătrânețe,
Că ieri eram copil la mama
Iar azi cărunt și dau povețe.

Mă uit la cărțile din juru-mi
Pe care în ani le-am buchisit,
Și mulțumit îmi spun în gând
Fii fericit că timp... n-ai irosit.

Dar oare am citit..îndeajuns
Că simt, că multe lipsuri am,
Și nici nu le-nțeleg pe toate
Copil rămân și fiul...de țăran.

Acum, mai răsfoiesc vreo carte
Aminte să-mi aduc de altădată,
De vremi și timpuri..ce nu revin
Și cu tristețe zic, a fost... odată!

Copilărie, draga mea 

Te-aștept să vii la mine;

De ce-ai plecat așa devreme 

Fără să-mi spui 

Cuvânt de despărțire?

Te tot aștept și nu mai vii 

Mi-e dor, mi-e dor de anii tăi

Ce au trecut atât de repejor 

Fără să-mi lași

Un gând de dor.

Mai vino iar la mine înapoi 

Să văd frumoasa viață,

Ce eu la școală-ades plecam 

Voioasă...dis-de-dimineață.

Moldova țara minune

Noi nu avem nici o opțiune,

Pace în țară ne dorim

Nu prea vrem să suferim!

De ne-ar năvăli dușmani

Vom vorbi noi cu Romani,

Mână la mână noi vom pune

Și dușmani îi vom răpune!

Pace în țară vom avea 

Pentru omenirea mea,

Și ne vor zice tare dușmani

Că Moldova este cea mai tare!

Azi nu cer și nici nu vreau,

S-apelez la cei ce-mi dau,

Doar răspunsuri de refuz

Mă bazez pe ce e SUS.

Când o poartă se închide, 

Fii atent și ia aminte 

Observă ce sa deschis

Sigur altceva-i trimis!

De te plângi vei sta pe loc,

De accepți tu ai noroc

Căci ai posibilitatea ,

Prin alegeri sa schimbi cartea.

Așadar fi-ți curioși, 

Cu durere respectuoși 

Căci ascunde drumuri noi

Presărate și cu flori.

Când te plângi de fapt tu ceri,

Să-ți dea cerul neplăceri. 

Recunoști și aceea durere 

Că-i venită sa te-ndemne. 

Să-ți schimbi o gândire veche,

Să-i pui în loc noi bilete

Desfăcute și citite,

Și cu alte noi cuvinte!

Cuvinte frumos alese,

Prin grai și schimbări imense!

VIOLETA MAXIM

Aş locui la cineva-n suflet,

Dar acel cineva nu vrea să îl locuiesc,

Poate dac-aş arunca în cer un sărut

Ar ştii cât de mult uneori iubesc, 

Ar reîncepe povestea rămasă-n trecut.

Am fost pe înălțimi

..și am căzut,

Am vrut să mă ridic

..dar n-am putut

M-am pipăit dacă-s întreg

..durere am simțit,

Dar nu în trupul meu de lut

..și-n eul meu rănit

În juru-mi atent am privit

..nimic nu am văzut,

Doar răutate am simțit

..în cei ce am crezut

Erau ,,prietenii" de casă

..cu ei m-am afișat,

Am împărțit multe în viață

..dar au trișat

Nu toți, dar unii m-au împins

..meschini au fost,

Acum stau agățați pe post

..și îmi asum un cost

Am renunțat la întâlniri

..și la petreceri multe,

Și pragul casei azi îmi trec

..puțini, să mă salute

Nu e ușor să pierzi pe cineva

..apropiat ție,

Iartă, dar ține minte, nu uita

..și lecție să-ți fie

.......................

Acum îi număr pe o mână

..pe cei adevărați,

Și mă-ntristez de-ai ,,mei prieteni"

..ce milă cer, de unde-s..cocoțați!

Eminescu, nume drag și iubit,

Tu ai trezit a lumii visare,

Ai pus o vrajă în orice cuvânt,

Și-ai dat trăirii o nouă culoare.

Din Ipotești pornind spre infinit,

Ai scris de doină, codru și iubire,

Un geniu trist, de stele ocrotit,

Ce ne-a lăsat o scumpă moștenire.

Noi te păstrăm în inimi ca pe-o faclă,

Ce arde viu prin timp și prin furtună,

Ești diamantul pus în sfânta raclă,

A limbii noastre, adevărată cunună.

Azi te cinstim, poet al nemuririi,

Ce-ai scris cu foc pe bolta amintirii,

Ești glasul dulce-al codrului bătrân,

Simbol etern al neamului român.

Prin teiul sfânt ce florile își cerne,

Tu ai lăsat comori și slove eterne,

Iar lacul albastru, plin de nufări grei,

Îți poartă dorul printre flori de tei.

Luceafăr blând ce strălucești în noapte,

Ne-ai dăruit a dragostei dulci șoapte,

Și versul tău, izvor de apă vie,

Rămâne-n veci a noastră bogăție.